ICCJ. Decizia nr. 4047/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4047/2009
Dosar nr. 9341/1/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (număr în format vechi 1508/2009) s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor A.F.( fiul lui M. şi L., născut la data de 01 iulie 1968, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP din 28 februarie 2009 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie) şi Z.P.M.(fiul lui M. şi I., născut la data de 25 august 1961 în localitatea Sliven – Bulgaria, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/UP din 28 februarie 2009 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Măsura dispusă de instanţă va fi adusă la cunoştinţa inculpaţilor de către administraţie locului de reţinere.
Pentru a se dispune astfel, curtea de apel, deliberând asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor A.F. şi Z.P.M., precum şi asupra cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 22 iunie 2009 de către procurorul şef adjunct al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 58/D/P/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de aret preventiv a inculpaţilor A.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete prevăzută de art. 157 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi Z.P.M. (cetăţean bulgar) pentru săvârşirea infracţiunilor de spionaj, infracţiune prevăzută de art. 159 raportat la art. 157 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a raportat la art. 172 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a fost legal sesizată cu rechizitoriul anterior menţionat, formându-se astfel Dosarul nr. 5797/2/2009.
În baza dispoziţiilor art. 300 2 C. proc. pen., instanţa legal sesizată verifică în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Curtea nu a putut primi criticile avansate de inculpatul Z.P.M., prin apărător, critici vizând existenţa infracţiunilor şi elementelor constitutive ale acestora, câtă vreme în acest cadru procesual nu se pune problema unei analize a probelor şi mijloacelor de probă, ci doar analiza temeiurilor de fapt ale arestului preventiv, context în care, instanţa a procedat la o antamare a faptelor principale, cu scopul de a constata existenţa unei suspiciuni rezonabile, în sensul art. 5 § 1 lit. c şi § 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale cu privire la săvârşirea faptelor ce fac obiectul judecăţii, context în care, probatoriul cauzei (al cărui nivele de certitudine nu se impune a fi atât de ridicat precum în cazul soluţionării fondului) a relevat indicii temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de apel a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de ambii inculpaţi subzistă şi impun în continuare privarea acestora de libertate.
Astfel, dacă îndeplinirea condiţiei referitoare la cuantumul pedepsei este neîndoielnică, pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârşite de cei doi inculpaţi şi, nu în ultimul rând, de calitatea pe care inculpatul A.F. o avea la data respectivă, acea de subofiţer în cadrul M.A.N. – Divizia 1 Infanterie D. – batalionul 45 de Informatică şi Comunicaţii, calitate de care s-a folosit pentru a procura, în reţelele informatice ale unităţii militare în care îşi desfăşura activitatea informaţii, secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul şi importanţa lor, pun în pericol siguranţa României; în aceste condiţii a creat o relaţie cu inculpatul de origine bulgară Z.P.M. căruia, în perioada 2002-2008 i-a transmis aceste documente, reprezentanţilor unei puteri străine, Ucraina; aşadar, inculpatul A.F., deşi avea obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor şi protejat, a recurs la o activitate infracţională menită să aducă grave prejudicii nu doar întregii instituţii în care lucra, cât mai ales, siguranţei statului, pe care era conştient că o pune în pericol prin acţiunile sale.
Referitor la inculpatul Z.P.M. este de observat că şi activitatea infracţională desfăşurată de acesta dovedeşte periculozitatea deosebită a sa, el însuşi declarând că a fost iniţiatorul unui sistem de logistică informatică în care implicase mai multe surse care-i furnizau informaţii clasificate, informaţii despre care acest inculpat ştia că au caracter clasificat „secret de stat", fiind importante în domeniul apărării naţionale a României.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă cei doi inculpaţi este sporit de faptul că amândoi cunoşteau că informaţiile pe care le transmiteau puterii străine nu puteau fi date publicităţii şi - deşi realizau că acest demers al lor ameninţa grav securitatea statului român - ei au continuat să acţioneze, planificând minuţios întreaga lor activitate ilicită pe o perioadă îndelungată de timp.
Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică este diferit de pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracţiunii, totuşi nu se poate face abstracţie, în cadrul verificării legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv, de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relaţiilor sociale lezate.
Rezonanţa negativă a activităţii ilicite desfăşurate de cei doi inculpaţi este de natură a spori sentimentul de nesiguranţă în rândul colectivităţii, de a periclita, în continuare, normala desfăşurare a segmentului relaţiilor sociale protejate prin norma de drept încălcată de cei doi şi de a potenţa temerea că organele judiciare nu reacţionează prompt şi eficient împotriva unor persoane periculoase, aşa încât, pentru protejarea ordinii publice, se impune prelungirea detenţiei preventive a inculpaţilor.
Totodată, aceste argumente, care au demonstrat că ordinea publică ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, au prevalat în faţa prezumţiei de vinovăţie, asupra regulii libertăţilor individuale garantate de art. 5 din Convenţie, în raport de care caracterul rezonabil al duratei arestului preventiv nu poate fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei (cauza Patsouria împotriva Georgiei nr. 30779/2004 – noiembrie 2007).
Revenind însă la pericolul pentru ordinea publică, aşa cum a fost acesta arătat în cele ce preced, trebuie relevat faptul că acest pericol, în cazul unor infracţiuni atât de grave cum sunt cele reţinute în sarcina inculpaţilor subzistă, chiar dacă arestul preventiv se prelungeşte o perioadă de timp mai îndelungată, instanţa neavând o opţiune între judecarea într-un termen rezonabil şi eliberarea provizorie.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara (sau localitatea) s-a putut lesne constata că, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, temeiurile care au fundamentat arestarea preventivă nu s-au schimbat, pentru a-şi afla incidenţa în cauză dispoziţiile art. 139 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii A.F. şi Z.P.M. fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de astăzi, s-au prezentat recurenţii inculpaţi A.F. şi Z.M., aflaţi în stare de arest şi asistaţi de apărător ales, avocat Z.D. şi interpret de limba bulgară pentru recurentul inculpat Z.P.M. S-a prezentat şi apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, avocat Z.C., procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Fiind întrebaţi de către instanţă, ambii recurenţi inculpaţi au precizat că îşi menţin recursurile declarate, iar recurentul inculpat Z.P.M. a învederat că înţelege şi vorbeşte limba română.
Apărătorul recurenţilor inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri, având cuvântul asupra recursurilor a solicitat admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii preventive a inculpaţilor, măsură care a fost menţinută într-un dosar suspendat, ca urmare a admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul P.D. Acest aspect are importanţă în ce priveşte temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii preventive a inculpaţilor, care nu mai subzistă şi nici nu au apărut temeiuri noi, neexistând dovada că s-ar sustrage şi că există pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa nu a ţinut cont de circumstanţele personale pozitive ale inculpatului A.F., menţinând măsura arestării preventive pe baza impactului mediatic, care a dispărut. A mai arătat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu a fost dovedită şi că în practica judiciară, în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 157 C. pen., inculpaţii sunt cercetaţi în stare de libertate, în acelaşi sens este şi practica C.E.D.O., care prevede că regula este starea de libertate şi că privarea de libertate nu poate depăşi un termen rezonabil, care în cauză este de 9 luni şi soluţionarea excepţiei la Curtea Constituţională este de durată.
În concluzie, apărătorul recurenţilor inculpaţi a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate, precum şi poziţiile recurenţilor inculpaţi, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi Z.P.M. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor declarate împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b.
Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Totodată, în conţinutul dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen. referitoare la suspendarea judecăţii, legiuitorul a prevăzut în mod expres în alineatul 6 al normei invocate, printr-o normă de trimitere, incidenţa dispoziţiilor art. 300 2, atunci când inculpatul este arestat, în ipoteza în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate.
Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul emis la data de 22 iunie 2009 în Dosarul nr. 58/D/P al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. au mai fost trimişi în judecată şi alţi inculpaţi, respectiv F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în păstrarea secretului de stat prevăzută de art. 252 C. pen. şi P.D. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în păstrarea secretului de stat prevăzută de art. 252 C. pen., aceştia din urmă fiind trimişi în judecată în stare de libertate.
Prin încheierea de şedinţă de la 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul Petrişor Dragoş, prin apărător.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.D., care a fost soluţionat prin Decizia penală nr. 3655 de la 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 8408/1/2009.
Prin Decizia mai sus menţionată a fost admis recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva încheierii din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţat în Dosarul nr. 5797/2/2009, casată încheierea atacată şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 35 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 34 lit. d) C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 126 alin. (5) din Constituţia României formulat de inculpatul P.D. S-a suspendat judecarea cauzei şi a fost trimis dosarul la Curtea Constituţională. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Prin încheierea de la 18 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 5797/2/2009 (număr în format vechi 1508/2009) s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor A.F. şi Z.P.M., încheiere ce face obiectul recursurilor declarate de cei doi inculpaţi, în prezenta cauză.
Înalta Curte consideră că în mod legal şi temeinic motivat, prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, competentă material în raport cu infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luate faţă de inculpaţii A.F. şi Z.P.M., menţinând măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, constatând ca fiind incidente dispoziţiile art. 3002 raportate la art. 160b C. proc. pen., aşa încât a dat eficienţă condiţiilor impuse de norma mai sus arătată, în ipoteza în care în cauză a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, de către unul din inculpaţi şi anume P.D., aflat în stare de libertate, fiind sesizată Curtea Constituţională, suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum s-a arătat, însă, cum în cauză cei doi inculpaţi A.F. şi Z.P.M., se aflau în stare de arest, aplicarea dispoziţiilor legale menţionate a fost făcută ca urmare a prevederilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Totodată, prima instanţă a făcut o riguroasă examinare a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât aceea referitoare la cuantumul pedepsei, cât şi la pericolul social concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor, motivând în mod efectiv existenţa celei de-a doua condiţie mai sus evidenţiată, în raport cu gravitatea faptelor comise şi calitatea inculpaţilor, cu rezonanţa negativă a activităţii desfăşurate de cei doi inculpaţi, care era de natură a spori sentimentul de nesiguranţă în rândul colectivităţii, de a periclita normala desfăşurare a segmentului relaţiilor sociale protejate prin norma de drept încălcată, apreciind că pentru protejarea ordinii publice se impune menţinerea detenţiei preventive a inculpaţilor.
Mai mult, curtea de apel, a făcut distincţie între pericolul concret pentru ordinea publică şi pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracţiunii, însă cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv nu a putut face abstracţie de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relaţiilor sociale lezate, aşa încât a apreciat că se impune menţinerea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, soluţia dată fiind fundamentată în mod concret prin particularizarea aspectelor faptice şi personale ale inculpaţilor.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.F. şi Z.P.M. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 § 1 lit. c) şi § 3 ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea inculpaţilor a fost menţinută de către tribunalul competent, prin aducerea lor în faţa acestuia, ca urmare a existenţei unor motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune, având dreptul de a fi judecaţi într-un termen rezonabil.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs ale recurenţilor inculpaţi, în raport cu soluţia dispusă de prima instanţă, constată la rândul său, că menţinerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, aşa cum a fost dispusă se justifică în continuare ca urmare a subzistenţei condiţiilor cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică acesta este actual, prin rezonanţa pe care o au în colectivitate infracţiunile pretins a fi săvârşite de către inculpaţi, aşa încât criticile formulate nu sunt fondate.
Mai mult, instanţa de recurs consideră că menţinerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, în raport cu complexitatea cauzei, a gravităţii faptelor, a calităţii inculpaţilor se circumscrie termenului rezonabil, în accepţiunea dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărătorul recurenţilor inculpaţi de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe de-o parte, ţinând cont de limitele investirii prin recursul declarat de inculpaţi, temeiul în drept al măsurii dispuse fiind art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., ca urmare a art. 303 alin. 6 din acelaşi cod, iar prevederile alin. (2) ale art. 160b stipulează numai ipoteza revocării măsurii nu şi aceea a înlocuirii, aşa încât, chiar în situaţia în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată faţă de impedimentul legal evidenţiat, iar, pe de altă parte, în mod separat, în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competenţa materială, în raport cu infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţilor.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor A.F. şi Z.P.M. este legală şi temeinică, iar apărările formulate de apărătorul recurenţilor sunt neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi Z.P.M. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, se vor avansa din fondul M.J.L.C., ca urmare a desemnării în vederea asigurării asistenţei obligatorii, pentru ambii inculpaţi, la termenul de judecată de la 3 decembrie 2009, a domnului avocat Z.C. cu împuternicirea avocaţială nr. 036944 emisă la 30 noiembrie 2009, (fila 12 Dosarul nr. 9341/1/2009 al Înaltei Curţi), care a fost prezent la termenul menţionat, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între M.J. şi U.N.B. din România.
Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen. onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi Z.P.M. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 4070/2009. Penal → |
|---|
