ICCJ. Decizia nr. 402/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 402/2009
Dosar nr. 942/42/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 7 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.M. împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimata M.A.C.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că faptelor pentru care magistratul M.A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a fost cercetat sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 264 C. pen., le lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara P.M., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara P.M. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, petiţionara P.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii M.D. şi M.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune, prevăzute de art. 194 şi 215 C. pen., plângere care a constituit obiectul dosarului nr. 3913/P/2006, soluţionat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 777 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova.
Cercetările efectuate au stabilit că dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost repartizat (la data de 24 august 2006) procurorului S.C. şi, întrucât aceasta a fost transferată la D.I.I.C.O.T., la data de 1 decembrie 2006, dosarul a fost redistribuit procurorului M.A.C., la data de 11 decembrie 2006.
În completarea plângerii formulate, soţul petiţionarei, respectiv P.M., a solicitat la data de 16 noiembrie 2006, cercetarea pentru aceleaşi fapte a judecătorului M.V. şi a executorului judecătoresc N.E., plângere care s-a conexat la dosarul nr. 3913/P/2006. Faţă de calitatea acestora din urmă, procurorul M.A.C., prin ordonanţa din 31 mai 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus prin ordonanţa nr. 274/ P din 16 iulie 2007 neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.V. şi N.E. şi restituirea dosarului pentru continuarea cercetărilor faţă de numiţii M.D. şi M.D.
Întrucât procurorul de caz M.A.C. a fost delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul nr. 3913/P/2006 a fost repartizat, spre soluţionare, la data de 7 septembrie 2007, procurorului D.G. Aceasta, prin rezoluţia din 4 decembrie 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele indicate de petiţionară în plângerea formulată.
Din cele mai sus prezentate rezultă că dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost instrumentat de procurorii S.C., M.A.C. şi D.G.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, cât şi sentinţa penală recurată, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionara P.M. împotriva procurorilor S.C., M.A.C. şi D.G., care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006, a fost soluţionată iniţial prin rezoluţia nr. 404/P/2007 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii D.G. şi M.A.C., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., a fost infirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 587/2/II/2008 din 31 martie 2008, doar faţă de procurorul D.G., dispunându-se totodată efectuarea urmăririi penale faţă de procurorii care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, până la data de 10 august 2007, când petiţionara a formulat plângere împotriva acestora.
Reluându-se cercetările, pe baza actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 404/P/2007 şi a lucrărilor aflate în dosarul nr. 3913/P/2006, prin rezoluţia nr. 404/P/2007 din 6 august 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata M.A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus enunţate.
Parchetul a mai reţinut că, deşi actele de cercetare în dosarul nr. 3913/P/2006 s-au efectuat cu întârziere, cu toate acestea procurorii care au instrumentat dosarul nu au urmărit să prejudicieze interesele persoanei vătămate, neconturându-se vreo acţiune conştientă a intimatei M.A.C., în sensul că aceasta ar fi urmărit sau acceptat producerea vreunui prejudiciu sau că ar fi favorizat persoanele împotriva cărora petiţionara a formulat plângere.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara P.M. a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., soluţionată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin rezoluţia nr. 1393/II/2/2008 din 1 septembrie 2008.
Procurorul General a reţinut că, în ceea ce o priveşte pe intimata M.A.C., există autoritate de lucru judecat, deoarece soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia nr. 404/P/2007 din data de 12 martie 2008, a fost menţinută prin rezoluţia Procurorului General nr. 587/II/2/2008 din 31 martie 2008.
Procurorul General a mai reţinut că, întrucât dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost repartizat iniţial procurorului S.C., faţă de care nu s-a dispus nicio soluţie şi deoarece petiţionara P.M. a formulat plângere şi împotriva procurorului A.M., faţă de calitatea acestora, primul procuror la D.I.I.C.O.T., iar cel de al doilea procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a disjuns cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul faptelor sesizate de petiţionară.
Împotriva ambelor rezoluţii anterior menţionate a formulat plângere, în termen legal, conform art. 2781 C. proc. pen., petiţionara P.M., plângere ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut, în esenţă, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este greşită, deoarece procurorii care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în mod intenţionat, au tergiversat soluţionarea plângerii privind pe numiţii M.D. şi M.D., nu au audiat părţile în cauză şi au respins nejustificat probele solicitate în susţinerea plângerii sale.
Înalta Curte, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, constată că, în ceea ce o priveşte pe intimata M.A.C., soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia nr. 404/P/2007 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost menţinută de Procurorul General prin rezoluţia nr. 587/II/2/2008 din 31 martie 2008 şi deoarece petiţionara P.M. nu a formulat plângere la instanţă împotriva acestei soluţii, faţă de intimată nu se mai pot efectua acte de cercetare penală pentru aceleaşi fapte, aşa cum s-a reţinut prin rezoluţia criticată, cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, confirmată prin rezoluţia Procurorului General cu nr. 1393/II/2/2008 din 1 septembrie 2008.
Deşi, cercetările penale în dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-au efectuat o perioadă îndelungată de timp, această situaţie a fost generată însă de împrejurări obiective, întrucât în cauză s-au efectuat cercetări şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar doi dintre procurorii cărora li s-a repartizat acest dosar au fost promovaţi la alte unităţi de parchet, în prezent faţă de aceştia efectuându-se cercetări sub aspectul faptelor reclamate de petiţionară.
Înalta Curte constată totodată că, în mod corect, parchetul a reţinut, prin rezoluţia de neînceperea urmăririi penale cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 că, nesoluţionarea unui dosar în termenul stabilit, nu justifică tragerea la răspundere penală, simpla întârziere neputând constitui un abuz în serviciu şi nici un act de favorizare a vreunei părţi, atâta vreme cât din nicio probă nu a rezultat reaua-credinţă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau intenţia procurorului care a instrumentat cauza de a prejudicia interesele persoanei vătămate.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistratul procuror M.A.C. este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că soluţia în dosarul nr. 3913/P/2006 a fost dispusă de aceasta, prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarei.
Susţinerea petiţionarei P.M., în sensul că plângerea formulată vizează şi pe numiţii G.S. şi A.C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, nu poate forma obiect al examinării, în condiţiile limitelor impuse de art. 2781 alin. (1), (4), (6) şi (7) C. proc. pen., potrivit cărora verificările instanţei, în cadrul acestei proceduri, se rezumă numai la persoanele şi faptele care au făcut obiectul rezoluţiei sau ordonanţei atacate.
Având în vedere prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.M. împotriva sentinţei penale nr. 180 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.M. împotriva sentinţei penale nr. 180 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3778/2009. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4098/2009. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
