ICCJ. Decizia nr. 4098/2009. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4098/2009
Dosar nr. 5676/99/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 203 din 31 martie 2008 a Tribunalului laşi a fost condamnat inculpatul C.A. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.
A aplicat inculpatului dispoziţiile art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., termenul de încercare fiind de 2 ani şi 6 luni.
A atenţionat inculpatul cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 200 DOLAR SUA şi suma de 50 euro, în folosul statului român, sume ce au fost indisponibilizate şi consemnate la C.E.C - sucursala laşi (din dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi) cu recipisa de consemnare nr. 528579/1 din 26 martie 2007 şi nr. 528574/1 din 26 martie 2007 depuse la dosarul cauzei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Inculpatul C.A. este cetăţean al Republicii Moldova, locuieşte în oraşul Chişinău.
La data de 22 decembrie 2006, inculpatul s-a hotărât să se deplaseze în România, în baza unei invitaţii ce i-a fost transmisă de SC C.D. SRL, cu sediul în Bucureşti - administrată de C.D., soţul numitei C.D. - sora inculpatului, de profesie avocat ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Baroului Bucureşti.
Din conţinutul invitaţiei (fila 46 din dosar urm. penală) emisă de SC C.D. SRL, datată 22 decembrie 2006, rezultă că inculpatul era invitat să participe la festivităţile "Serile Cricova" din perioada 1 octombrie 2006 – 31 decembrie 2006 organizate în diferite locaţii din Bucureşti, pentru a asigura necesarul tehnic şi asistenţa de specialitate. Actul menţionat a fost atestat prin încheierea nr. 346 din data de 27 decembrie 2006 emisă de C.D. - sora inculpatului - în calitate de avocat - în cadrul Cabinetului individual de avocatură C.P. din Bucureşti.
Deplasându-se pe teritoriul României cu trenul AC 401 Chişinău - Bucureşti, la Punctul de Frontieră Nicolina laşi inculpatul a prezentat poliţistului paşaportul turistic eliberat de autorităţile Republicii Moldova la data de 19 decembrie 2006, precum şi invitaţi a menţionată anterior, cu care intenţiona să justifice intrarea şi şederea sa în România.
Invitaţia prezentată fiind verificată, a creat suspiciuni poliţiştilor, sub aspectul conformităţii sale cu realitatea, în condiţiile în care aceasta era datată 22 decembrie 2006 dar atestată la data de 27 decembrie 2006.
Din acest motiv, inculpatului nu i-a fost permisă continuarea călătoriei pe teritoriul României, iar pe baza verificărilor efectuate - constatându-se că invitaţia în discuţie fusese atestată de sora acestuia, avocat, dar care nu-şi mai desfăşura la data de 22 decembrie 2006 activitatea în cadrul Cabinetului av. C.P. - aspect relevat de aceasta din urmă telefonic, la solicitarea poliţiştilor (fila 20), iar ulterior în adresele din 22 ianuarie 2007 - i s-a adus la cunoştinţă împrejurarea că urmează a se efectua cercetări penale cu privire la caracterul fals al invitaţiei şi pentru uzul acesteia în faţa autorităţilor române.
În acest context, inculpatul, spre a bloca declanşarea cercetărilor penale cu privire la invitaţia în discuţie, dar şi spre a i se permite continuarea deplasării pe teritoriul României, s-a prezentat la ofiţerul de poliţie din S.P.F. Nicolina, C.B., căruia i-a oferit suma de 200 DOLAR SUA şi 50 euro. Acesta din urmă a refuzat oferta inculpatului, sesizând lucrătorii din cadrul D.G.A. laşi.
Ascultat în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a oferit ofiţerului de poliţie C.B. suma de 200 DOLAR SUA şi 50 euro, recunoaştere confirmată şi de conţinutul procesului-verbal din 16.012007 întocmit de D.G.A. - Serviciul Teritorial laşi - în care este redată convorbirea dintre cei doi, din data de 23 decembrie orele 1,00 ce a fost înregistrată ulterior denunţului menţionat.
Săvârşirea faptei de către inculpat, în condiţiile mai sus reţinute, rezultă, fără dubiu, şi din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 23 decembrie 2006, ora 1,10, încheiat de D.G.A. - Serviciul Teritorial laşi - în prezenţa martorului asistent T.A., act ce potrivit art. 90 C. proc. pen. constituie mijloc de probă. Astfel, din conţinutul acestuia rezultă că, în jurul orelor 1,00 din 23 decembrie 2006, inculpatul a mers în biroul inspectorului de poliţie C.B. şi, după ce i s-a adus la cunoştinţă de către acesta din urmă că urmează să i se întocmească dosar penal pentru actul fals prezentat la trecerea frontierei României, inculpatul i-a oferit din nou sume de bani, respectiv 50 euro şi 2 bancnote a câte 100 dolari, în scopul de a nu se declanşa astfel de cercetări şi de a i se permite continuarea călătoriei, fiind surprins în flagrant în momentul în care a aşezat aceste bancnote pe biroul poliţistului.
Atât convorbirea dintre cei doi cât şi imaginile din timpul discuţiei celor doi au fost înregistrate pe baza ordonanţei din 23 decembrie 2006, ora 24,40 emisă de procuror ce a fost confirmată apoi prin încheierea din 24 decembrie 2006 a Tribunalului laşi, cele două CD-uri ce conţin înregistrările menţionate fiind ataşate dosarului.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu s-a prezentat la judecată, deşi a fost citat legal atât la adresele indicate în faza urmăririi penale, cât şi la cele înserate în actele depuse la dosar prin avocatul ales.
În cursul judecăţii a fost audiat şi martorul T.A., declaraţie ce confirmă toate aspectele redate în procesele-verbale întocmite de D.G.A. - Serviciul Teritorial laşi.
Situaţia de fapt expusă mai sus este probată cu următoarele mijloace de probă: denunţul inspectorului C.B. înregistrat la D.G.A. laşi sub nr. 373776/2006 - fila 7 dosar; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante - filele 1"0112 dosar; procesul-verbal de redare a convorbirilor certificat pentru autenticitate de către procuror, conform art. 91 alin. (3) C. proc. pen. - filele 18-19 dosar; proces-verbal de constatare vizând prezentarea înscrisului "invitaţie" de către învinuit - filele 20-21 dosar; originalul încheierii nr. 346 din 27 decembrie 2006 - fila 23 dosar şi dovada de ridicare a înscrisului - fila 22 dosar; relaţiile ORC privind SC C.D. SRL Bucureşti - filele 36-37 dosar; declaraţiile martorului T.A. ascultat în ambele etape procesuale; înscrisurile emise de Cabinet avocat C.P. - Bucureşti; proces-verbal conform căruia învinuitului i-au fost restituite sumele de bani găsite asupra sa şi care nu au făcut obiectul dării de mită - fila 13 dosar; declaraţiile învinuitului - filele 39-42, 63-64 dosar.
În considerarea elementelor de fapt expuse, instanţa de fond constată că, în drept, fapta inculpatului C.A., cetăţean al Republicii Moldova - constând în aceea că la data de 22/23 decembrie 2006 a oferit inspectorului de poliţie C.B., din cadrul S.P.F. Nicolina suma de 200 DOLAR SUA şi suma de 50 euro spre a-l determina, să nu-i întocmească dosar penal pentru uzul unei invitaţii false cu care dorea să-şi justifice prezenţa pe teritoriul României, dar şi spre a-i permite continuarea deplasării spre Bucureşti - realizează elementele constitutive ale in fracţiunii de "dare de mită" prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., astfel că urmează a fi antrenată răspunderea sa penală.
Referitor la apărarea formulată de inculpat în concluziile depuse la dosarul prin avocatul ales, în sensul că în cauză operează clauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen., instanţa constată că aceasta nu poate fi primită.
Analiza dispoziţiilor art. 255 alin. (2) C. pen. impune concluzia că, dacă promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar (sau altui salariat) a avut loc din cauză că mituitorul a fost constrâns la aceasta de către cel care a luat mită, această împrejurare constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, o negaţie a existenţei infracţiunii. Constatarea existenţei acestei cauze implică, deci, lipsa uneia din trăsăturile esenţiale fără de care nu poate exista infracţiunea, şi anume vinovăţia.
În speţa dedusă judecăţii sunt inoperante dispoziţiile legale citate, din moment ce întreg probatoriul cauzei analizat până aici, conduce, în mod indubitabil, la concluzia că inculpatul, luând cunoştinţă, ulterior controlului efectuat asupra documentelor sale de intrare în România, de împrejurarea că nu-şi mai poate continua călătoria spre Bucureşti, dar şi de aceea că depistarea actului fals prezentat la trecerea frontierei reclama declanşarea cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "uz de fals" prevăzută de art. 291 C. pen., şi apreciind că aceste cercetări ar putea produce consecinţe nefaste asupra sa, i-a oferit iniţial, din proprie iniţiativă şi fără exercitarea vreunei constrângeri psihice, inspectorului de poliţie suma de 200 DOLAR SUA, pentru a-i facilita intrarea în România - ofertă ce a fost refuzată - dar ulterior denunţului i-a oferit din nou suma de 200 DOLAR SUA şi 50 euro.
Apărările formulate de inculpat în sensul că ar fi fost constrâns fizic şi psihic de autorităţile de control al punctului de frontieră, nu pot fi primite de instanţă, din moment ce sunt lipsite de suport probator, iar actele şi lucrările dosarului demonstrează o situaţie de fapt contrară celei susţinute de acesta.
De asemenea, nici apărarea formulată în sensul că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. - ca urmare a faptului că banii nu au fost oferiţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a împiedica îndeplinirea activităţii privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, ci pentru a fi lăsat să plece din vamă - nu poate fi primită de instanţă, din moment ce probele dosarului, inclusiv declaraţiile acestuia date în prezenţa avocatului ales, relevă împrejurarea că scopul oferirii sumelor de bani a fost acela de a i se permite continuarea deplasării spre Bucureşti, dar şi acela de a nu se declanşa cercetările penale pentru fapta de "uz de fals" prevăzută de art. 291 C. pen.
Prin urmare, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului, tratamentul sancţionator urmând a fi stabilit în raport de criteriile prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: gradul de pericol social al faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, persoana infractorului.
Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii al cărei cuantum va fi stabilit la limita minimului special prevăzut de textul sancţionator, şi apreciind că scopul acesteia acela de prevenţie specială şi generală, poate fi realizat şi fără privarea de libertate, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare ce ar fi stabilit potrivit art. 82 C. pen.
În termen legal, hotărârea astfel pronunţată a fost apelată de către inculpatul C.A., fiind criticată pentru nelegalitate, privind nelegala citare atât prin încălcarea dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen., în sensul că semnătura de pe dovada de citare nu poate fi atribuită inculpatului, cât şi prin nerespectarea dispoziţiilor de citare în cazul inculpaţilor străini, şi pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei reţineri a vinovăţiei sale în comiterea faptei de "dare de mită", având în vedere că inculpatul a recunoscut că "a dat suma de 200 DOLAR SUA, însă nu în scopul reţinut de instanţă".
S-a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, achitarea inculpatului în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 113 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului C.A.
S-a reţinut potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (1), "învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută la adresa locului său de muncă".
Astfel, instanţa de fond a dispus citarea inculpatului C.A., prin scrisoare recomandată, la ultimul domiciliu cunoscut, conform rechizitoriului.
Potrivit alin. (2) al articolului menţionat, "dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, ei este citat la locul indicat". Aşa fiind, faţă de declaraţiile făcute de către inculpat în cursul procesului penal, atât personal, prin înscrisurile depuse la dosar (ceea ce relevă împrejurarea că inculpatul a avut cunoştinţă de desfăşurarea procesului penal şi de termenele acordate), cât şi prin apărătorul său ales, acesta a fost citat atât la domiciliile indicate,cât şi la toate unităţile spitaliceşti în care acesta a stat internat, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (5) C. proc. pen.
Având în vedere încercarea evidentă a inculpatului de tergiversare a cauzei prin indicarea la fiecare termen a unei noi adrese sau a unei alte unităţi spitaliceşti, instanţa a uzat de dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora "dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţi a se afişează la uşa consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea". Astfel că la termenul din 14 februarie 2008, procedura cu inculpatul a fost legal îndeplinită în condiţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Ulterior, la termenul din 20 martie 2008, când au avut loc şi dezbaterile pe fondul cauzei, procedura de citare cu inculpatul a fost legal îndeplinită şi la unitatea spitalicească unde a indicat că se află internat, prin administraţia unităţii respective astfel cum prevăd dispoziţiile art. 177 alin. (5) C. proc. pen., cât şi prin afişare la uşa consiliului local.
Potrivit art. 177 alin. (8) C. proc. pen. "dacă inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii, în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. în acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare".
Aşa fiind, procedura de citare prin semnarea avizului de primire a scrisorii recomandate (semnătura fiind identică cu cea de pe înscrisurile depuse de inculpat la instanţă) de către inculpat "ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare", potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocate.
În ce priveşte "instrumentul juridic" depus de apărătorul inculpatului, în susţinerea criticii privind nelegala procedură de citare prin scrisoare recomandată în condiţiile în care inculpatul - cetăţean străin, trebuie citat potrivit protocolului dintre cele două state, Curtea reţine că Legea nr. 177 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea tratatului dintre România şi Republica Moldova vizează asistenta juridică în materia civilă şi penală, iar nu îndeplinirea procedurii de citare cu cetăţenii celor două state. "Dovada de înmânare a actelor" la care se face referire în cuprinsul actului normativ vizează actele necesare şi care trebuie să însoţească cererea de asistentă juridică, şi nu modalitatea de citare a inculpaţilor.
Concluzionând, Curtea de apel a apreciat că procedura de citare a inculpatului s-a efectuat cu respectarea normelor în materie fiind legal îndeplinită, inculpatului fiindu-i asigurate şi respectate în mod efectiv drepturile şi garanţiile procesuale, atât prin reprezentarea de către un avocat ales cât şi prin încunoştinţarea despre procesul desfăşurat împotriva sa. Mărturie în acest sens stau şi toate înscrisurile şi corespondenţa purtată de inculpat cu instanţa de judecată.
În ce priveşte netemeinicia hotărârii apelate, Curtea reţine că prima instanţă, desfăşurând cercetarea judecătorească cu respectarea dispoziţiilor art. 313 şi urmat. C. proc. pen., a stabilit corect situaţia de fapt, în urma probatoriului administrat care a confirmat vinovăţia inculpatului apelant în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, încadrarea juridică fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinute.
Potrivit art. 255 alin. (1) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de dare de mită constă în "promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, direct sau indirect, unui funcţionat public în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".
Infracţiunea de dare de mită poate exista şi independent de infracţiunea de luare de mită, astfel cum este şi situaţia din prezenta speţă, când persoana particulară promite sau oferă folosul funcţionarului, iar acesta, nelăsându-se corupt, nu-l acceptă sau îl respinge.
În cauză, cum în mod corect a reţinut şi instanţa fondului, situaţie confirmată de probatoriul administrat, sunt îndeplinite toate condiţiile de existenţă ale infracţiunii de dare de mită, atât sub aspectul elementului obiectiv cât şi în ce priveşte latura subiectivă.
Acţiunea inculpatului de a oferi funcţionarului însărcinat cu efectuarea controlului, vamal o sumă de bani pentru ca acesta să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv în scopul de a-l împiedica pe acesta să declanşeze proceduri penale împotriva sa şi totodată să îl împiedice să pătrundă pe teritoriul României, rezultă cu elocvenţă şi fără nici un fel de dubiu, cu privire la intenţia şi scopul urmărit de inculpat, din înregistrările efectuate cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Câtă vreme inculpatul nu a adus elemente noi în susţinerea apărărilor făcute atât la fond,cât şi în apel, Curtea de apel şi-a însuşit pe deplin motivarea instanţei de fond în acest sens.
S-a constatat, de asemenea, că pedeapsa aplicată inculpatului apelant, atât în ce priveşte natura şi cuantumul acesteia, cât şi referitor la modalitatea de executare, corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), transpuse în mod optim de către instanţa fondului la particularităţile cauzei, precum şi cerinţelor impuse de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.A.,care deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa înaltei Curţi pentru susţinerea căii de atac.
Printr-un memoriu depus la dosar (fila 11 dos. recurs),inculpatul a menţionat că nu se poate prezenta în instanţă deoarece nu dispune de viza necesară pentru a intra în România,însă lasă la aprecierea Curţii soluţia ce o va da în cauză.
În privinţa motivelor de recurs,prin acelaşi memoriu inculpatul a susţinut în esenţă că este nevinovat,că acest proces este insinuat de către colaboratorii poliţiei susţinuţi de procuror şi că anterior faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză a mai trecut frontiera în baza unor invitaţii similare,astfel încât nu avea motiv pentru a da mită. A anexat în copie o asemenea invitaţie.
Apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., învederând instanţei faptul că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost judecat şi condamnat, suma de bani găsită asupra sa îi aparţinea astfel că a solicitat achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.;în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 76 lit. d) şi 74 lit. a) C. pen. având în vedere că inculpatul se află la primul incident cu legea penală, iar pedeapsa aplicată este excesivă, solicitând reducerea acesteia.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate,Curtea constată că recursul este nefondat.
Materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput de către instanţele de fond şi apel,neexistând o contradicţie evidentă,esenţială şi necontroversată între ceea ce rezultă din probatoriu şi ceea ce s-a reţinut,ca stare de fapt, de către aceste instanţe.
Astfel,din procesul verbal de constatare(fila 20 dup) rezultă că în data de 23 decembrie 2006 inculpatul C.A.,cetăţean al Republicii Moldova, a prezentat cu ocazia controlului de frontieră efectuat în P.T.F. Niculina o invitaţie din partea unei societăţi comerciale din România(SC C.D. SRL),având pe verso o încheiere de atestare a identităţii,a datei şi a conţinutului actului întocmită conform art. 3 din Legea nr. 51/1995 de către numita C.D., avocat în cadrul Cabinetului Individual de Avocat C.P.
Întrucât respectiva încheiere purta nr. 346 din 27 decembrie 2006,iar inculpatul prezentase invitaţia la frontieră în data de 23 decembrie 2006,organele de poliţie au avut o suspiciune cu privire la autenticitatea documentului,astfel că inculpatul a fost oprit din călătorie.
Luându-se legătura cu titulara cabinetului de avocatură care a emis respectiva încheiere,P.C., s-a constatat că numita C.D. (în fapt,sora inculpatului) nu mai activase în cadrul Cabinetului său de circa 3 luni,că acest Cabinet nu emisese încheierea contestată şi că de altfel acesta se desfiinţase din 1 ianuarie 2005,fiind înlocuit de o altă societate (Societatea Civilă de Avocaţi C.P. şi Asociaţii).Aceste aspecte au fost de altfel confirmate în mod expres pe parcursul cercetărilor printr-un înscris emis de avocata P.C. (fila 27 dup).
În aceste condiţii,aducându-i se la cunoştinţă că urmează a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni (fals şi uz de fals), inculpatul C.A. a oferit inspectorului de poliţie C.B. care urma a întreprinde primele cercetări (sub forma audierii inculpatului) o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu,respectiv pentru a nu-i întocmi un dosar penal şi a-l lăsa să plece.
Pe parcursul cercetărilor în prezenta cauză,inculpatul a avut o poziţie oscilantă,recunoscând iniţial fapta comisă,pentru ca ulterior să o nege,susţinând în esenţă că ar fi fost constrâns să dea respectiva sumă de bani ca mită şi că autorităţile române ar fi comis un abuz cercetându-l pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În realitate,vinovăţia inculpatului este dovedită nu doar de procesul verbal menţionat anterior,ci şi de celelalte probe administrate în cauză,în condiţiile în care atât conduita inculpatului,cât şi cea a ofiţerului de poliţie care îl audia au fost înregistrate audio şi video,nefiind vorba despre vreun abuz de autoritate,ci dimpotrivă de o infracţiune flagrantă comisă de inculpat,fără vreo constrângere sau măcar provocare din partea organului de poliţie.
Astfel,din convorbirea purtată între cei doi rezultă că inculpatul urma a fi cercetat penal( „n-am ce face,trebuie să-şi iau o declaraţie şi trebuie să-ţi fac proces-verbal de constatare de uz de fals, măi, e lucrare penală asta."- fila 18 dup),situaţie în care acesta i-a oferit poliţistului o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu şi a-l lăsa să plece(„uite cum facem. îţi dau şi eu ceva,îţi dau 200 de parai şi eu plec"- fila 18 verso dup),fiind apoi surprins în flagrant de către procuror şi un ofiţer din cadrul Biroului Anticorupţie,care au şi întocmit un proces-verbal în acest sens(fila 10 dup).
Susţinerile inculpatului,făcute în scris inclusiv în faţa instanţei de recurs,potrivit cărora folosise şi cu alte prilejuri invitaţii similare(în fapt,emise de aceeaşi societate care aparţinea cumnatului său,SC C.D. SRL),nu au relevanţă cu privire la stabilirea vinovăţiei sale în prezenta cauză,în condiţiile în care ceea ce a atras suspiciunea organelor de poliţie nu a fost atât conţinutul invitaţiei,ci caracterul fals al încheierii aflate pe verso-ul acesteia,purtând o dată ulterioară celei la care acea invitaţie fusese folosită,fapt care punea sub semnul întrebării autenticitatea întregului înscris.
De asemenea,nu prezintă importanţă că inculpatul a cunoscut sau nu caracterul fals al înscrisului anterior depistării sale,întrucât în sarcina sa se reţine doar faptul că a oferit mită pentru a nu fi cercetat penal,independent de poziţia sa subiectivă faţă de falsificarea şi/sau folosirea unui înscris falsificat.
Toate aceste considerente conduc la concluzia vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, astfel încât solicitarea acestuia de a fi achitat nu este întemeiată.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu poate fi primită. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă egală cu minimul special,fără executare efectivă,avându-se în vedere gradul de pericol social al infracţiunii comise(în contextul în care fenomenul corupţiei caracterizează societatea românească de astăzi,el nefiind posibil în lipsa celor care oferă sau dau bani ori alte foloase funcţionarilor pentru ca aceştia să-şi îndeplinească sau nu îndatoririle de serviciu),circumstanţele personale ale inculpatului(fără antecedente penale,beneficiind de caracterizări favorabile de la locul său de muncă şi de la unitatea de învăţământ frecventată) .conduita sa procesuală(oscilantă şi în esenţă nesinceră).
Redozarea pedepsei ar presupune reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante judiciare .singurele în prezenţa cărora pedeapsa ar putea fi coborâtă sub minimul special,însă Curtea apreciază că incidenţa acestora nu este justificată,având în vedere cele deja expuse.
Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. pr. pen.,cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4124/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
