ICCJ. Decizia nr. 4118/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4118/2009
Dosar nr. 1354/54/2009
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 98 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul E.M. împotriva Rezoluţiei nr. 132/P/2009 din 10 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În baza art. 193 pct. 5 C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către intimat, reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 1.000 RON, iar în baza art. 192 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 132/P/2009 din 10 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de executorul judecătoresc P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen.
În esenţă, prin plângerea penală formulată, persoana vătămată E.M. a susţinut că făptuitorul P.M. şi-a depăşit atribuţiile de serviciu cu ocazia executării silite a Deciziei civile nr. 1190/R/25 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi, care a fost pronunţată după rejudecarea cu reţinere a Deciziei civile nr. 611/R din 20 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe şi prin care, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii pârâţi P.L. şi P.F. împotriva pârâţilor reclamanţi E.M. şi E.E. şi i-a obligat pe aceştia din urmă să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 707 mp, teren situat în Drobeta-Turnu Severin, str. S.
Pentru a pune în executare silită Decizia nr. 1190/R din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi, P.L. şi P.F. au apelat la serviciile executorului judecătoresc P.M., formulând cerere de executare silită la data de 17 noiembrie 2008 în baza căreia s-a întocmit Dosarul de executare silită nr. 285/E/2008, procedându-se la emiterea de somaţii de către debitorii E.M. şi E.E., la data de 24 noiembrie 2008.
La data de 4 decembrie 2008, au fost notificaţi şi debitorii pentru a fi prezenţi la domiciliu în vederea punerii în executare silită a Deciziei civile nr. 1190/R din 25 septembrie 2008, pentru data de 8 decembrie 2008 orele 12,00 şi, deşi s-a prezentat la această dată împreună cu creditorii, nu s-a putut face executarea silită, deoarece debitorii nu au fost acasă, urmând să fie notificaţi prin adresă pentru data de 22 decembrie 2008, când s-a făcut executarea silită în prezenţa debitoarei E.E. care a declarat că se opune la executare şi nu a dorit să semneze procesul-verbal.
Cu această ocazie, în prezenţa creditorilor, a debitoarei E.E. şi a doi martori, s-a identificat terenul, s-a măsurat şi a fost marcat cu ţăruşi din fier beton de către executorul judecătoresc.
Executorul judecătoresc a susţinut că de pe teren fuseseră demolate de către debitori mai multe anexe gospodăreşti (garaj, magazie, coteţe, gard de scândură pe postament de ciment), singura construcţie neridicată fiind un WC care ocupa 0,70 m din terenul revendicat şi în legătură cu care i-a pus în vedere debitoarei să-l demoleze.
Deoarece debitorii nu au achitat cheltuielile de executare, P.M. a făcut poprire pe pensia debitoarei, înştiinţând-o prin adresă, la data de 11 februarie 2009.
Petentul a formulat contestaţie la executare la data de 23 ianuarie 2009, respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1125 din 3 martie 2009 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Din actele premergătoare efectuate administrate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc a procedat conform legilor în vigoare şi, şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., iar prin Rezoluţia nr. 729/II/2/2009 din 6 aprilie 2009 i-a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva Rezoluţiei nr. 132/P/2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 10 martie 2009, persoana vătămată E.M. s-a adresat cu plângere la instanţa competentă.
În motivarea plângerii, persoana vătămată E.M. a arătat că soluţia pronunţată de către procurorul Curţii de Apel Craiova este nelegală şi netemeinică deoarece a fost pronunţată fără să fie chemată şi audiată, neoferindu-i-se astfel posibilitatea de a prezenta acte şi documente care să probeze săvârşirea infracţiunilor de către executorul judecătoresc. S-a solicitat ca în urma admiterii plângerii, să se dispună trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru ca acesta să dispună completarea probatoriilor, în sensul arătat anterior, precizând că a fost grav prejudiciat de către executorul judecătoresc deoarece acesta a realizat executarea Deciziei civile nr. 1190/R din 25 septembrie 2008 pe un teren proprietatea sa, ocazie cu care i-a scos din pământ plantaţia de viţă de vie, pomi fructiferi şi a ridicat diferite anexe care se aflau pe acest teren.
Curtea de Apel Craiova a constatat că procurorul a dispus în mod just soluţia de netrimitere în judecată faţă de executorul P.M. întrucât actele premergătoare efectuate nu confirmă săvârşirea de către acesta a faptelor penale sesizate.
Activitatea execuţională desfăşurată de făptuitor în baza Deciziei civile nr. 1990/R din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi s-a circumscris dispoziţiilor legale în materie. Executorul judecătoresc a identificat terenul în raport de expertiza tehnică efectuată în cauză şi s-a conformat întocmai hotărârii judecătoreşti, aspecte apreciate ca fiind în concordanţă cu dispoziţiile legale prin respingerea contestaţiei la executare formulată ulterior de debitori.
Punerea în posesie a creditorilor s-a realizat în conformitate cu dispoziţia instanţei civile, compararea titlurilor şi stabilirea suprafeţelor de teren revenindu-i acesteia, iar nu executorului judecătoresc.
În ceea ce priveşte existenţa pe terenul în litigiu a unor culturi şi bunuri pe care executorul judecătoresc le-ar fi deteriorat sau ridicat în mod abuziv, această situaţie de fapt nu este confirmată de nicio probă existentă la dosarul cauzei, din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc şi semnat inclusiv de martorii asistenţi, rezultând că aceste culturi şi bunuri nu mai existau la momentul executării efective, cu excepţia unui WC care ocupa o suprafaţă de 0,70 mp din terenul revendicat şi pe care debitorii s-au obligat să-l demoleze ulterior.
Referitor la critica petentului în sensul că nu a fost chemat la parchet în vederea audierii şi a prezentării tuturor mijloacelor de probă de care dispune, Curtea va constata că nici aceasta nu este întemeiată deoarece petentul avea posibilitatea de a depune aceste înscrisuri odată cu plângerea penală adresată parchetului, iar procurorul care instrumentează dosarul este singurul care decide modalitatea în care îşi realizează activitatea de urmărire penală.
În concluzie, Curtea a apreciat că soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, din nicio probă a dosarului nerezultând că P.M. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia executării Deciziei nr. 1190/R din 25 septembrie 2008. Având în vedere această soluţie, Curtea a constatat ca inutilă examinarea criticii petentului referitoare la săvârşirea de către intimat a infracţiunii prev.de art. 2481 C. pen., în condiţiile în care aceasta din urmă face trimitere expresă la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), diferenţa fiind dată de valoarea prejudiciului cauzat.
În ceea ce priveşte menţionarea în plângerea petentului şi a infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen., Curtea a constatat că aceasta reprezintă o eroare a petentului, având în vedere motivele invocate de acesta şi care se referă în exclusivitate la prejudiciul care a fost cauzat debitorilor cu ocazia executării.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul E.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de netrimitere în judecată şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.M.
În subsidiar, s-a solicitat ca în cazul aprecierii ca suficiente a probelor existente în dosar, să se desfiinţeze sentinţa atacată şi să fie reţinută cauza spre rejudecare.
S-a susţinut că instanţa nu a dat dovadă de rol activ în soluţionarea corectă a plângerii, în sensul că nu a ţinut seama de probatoriul administrat în cauză.
Examinând recursul petiţionarului prin prisma motivelor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, constatând în mod just că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror faţă de făptuitorul P.M. este conformă actelor premergătoare în cauză şi din conţinutul cărora nu rezultă săvârşirea faptelor penale sesizate.
Executorul judecătoresc s-a conformat dispoziţiilor legale privind executarea silită, activitatea sa profesională circumscriindu-se normelor procesual-civile în materie şi hotărârii judecătoreşti puse în executare.
În cauză nu există niciun indiciu că executorul judecătoresc şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ori şi le-a îndeplinit în mod defectuos, cu ştiinţă, şi că prin aceasta ar fi cauzat o vătămare intereselor legitime ale petiţionarului.
Instanţa de fond a examinat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a constatat în mod întemeiat că nu există nicio abatere de la procedura executării silite în modul în care a acţionat executorul judecătoresc în cazul punerii în executare a Deciziei civile nr. 1190/R din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi.
Contestaţia la executare formulată de petiţionarul E.M. la data de 23 ianuarie 2009 a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1125 din 3 martie 2009 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Nemulţumirile petiţionarului în legătură cu stabilirea suprafeţelor de teren pe care s-a făcut executarea silită nu antrenează activitatea executorului judecătoresc, ci instanţei de judecată care a decis în privinţa titlurilor de proprietate; executorul judecătoresc a respectat dispoziţiile instanţei civile, iar punerea în executare a hotărârii civile nu a afectat bunurile existente pe teren, susţinerile petiţionarului în acest sens nefiind dovedite.
Cât priveşte lipsa rolului activ al organelor de urmărire penală, invocată de recurent, Înalta Curte constată că actele premergătoare efectuate sunt suficiente şi concludente constatării că în cauză există impedimentul procesual al punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Faza actelor premergătoare nu presupune administrarea de probe şi nici obligativitatea audierii persoanei vătămate de către organele de urmărire penală, ci numai strângerea de date, informaţii efectuarea de verificări care să conducă asupra stabilirii necesităţii începerii urmăririi penale. Cum în cauză nu există dovezi în acest sens, în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către procuror şi s-a menţinut această soluţie de către instanţă.
Constatând că recursul petiţionarului este nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul petiţionar va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către intimat, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestuia.
Având în vedere gradul de complexitate al cauzei, activitatea concretă a avocatului constând în punerea de concluzii orale, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciază asupra cuantumului onorarului solicitat şi îl stabileşte la 1.000 RON.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul E.M. împotriva Sentinţei penale nr. 98 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat şi la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata P.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3965/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
