ICCJ. Decizia nr. 4222/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4222/2009
Dosar nr. 8336/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Prin rezoluţia nr. 1917/P/2008 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul M.A., judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut, în esenţă, că petentul este nemulţumit de soluţia pronunţată în dosarul nr. 5869/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; or, conform dispoziţiilor legale în materie, intimatul - judecător a pronunţat sentinţa penală în raport de propria conştiinţă şi convingere, create în urma probatoriului administrat în cauză şi a aplicării normelor de drept în vigoare.
S-a reţinut în rezoluţie că materializarea opiniei judecătorului formată în acest mod în motivarea soluţiei dispuse nu implică în situaţia dată o încălcare a atribuţiilor de serviciu cu intenţie sau din culpă, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor în vigoare în raport de o situaţie de fapt şi probele din dosarul cauzei.
Totodată, a reţinut că potrivit legislaţiei în vigoare petenţii se pot adresa cu plângeri împotriva magistraţilor, dar exerciţiul acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, care sunt supuse căilor de atac ordinare şi extraordinare.
2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1297/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apreciindu-se că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea de către magistratul judecător a infracţiunii de abuz în serviciu.
3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 1 septembrie 2009, petentul M.N. a arătat că înţelege să critice rezoluţia nr. 1297/II-2 din 18 august 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând „revederea" dosarelor penale nr. 10519/P/2005 şi 5938/P/2001, întrucât judecătorul M.A. nu a făcut nicio referire şi nu a luat nicio hotărâre privind lipsa celor trei infractori omişi din dosar, la fel şi procurorul M.C., motiv pentru care a solicitat casarea sentinţei penale nr. 857/2006.
Prin sentinţa penală nr. 271 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.N. împotriva rezoluţiei nr. 1917/P/2008 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că petentul, în plângerea formulată, solicită „revederea" dosarelor de urmărire penală nr. 5938/P/2001 şi 10519/P/2005, cu referiri la modalitatea de efectuare a cercetărilor de către procurori, aspect ce s-a apreciat că excede cadrului procesual, nefăcând obiectul judecăţii de faţă.
De asemenea, petentul a solicitat „casarea" sentinţei penale nr. 857/2006 pronunţată de intimatul - judecător M.A., întrucât are „lipsuri majore", aspect apreciat, de asemenea, a excede cadrului procesual.
Prin sentinţa penală nr. 857/2006, în baza art. 2781 C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv introdusă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluţiei adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 5938/P/2001. Prima instanţă a constatat că petentul a utilizat împotriva acestei hotărâri căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege, prin Decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006 fiind respins ca nefondat recursul declarat de petent împotriva sentinţei penale nr. 857/2006, astfel că hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat.
S-a mai reţinut că susţinerile petentului constituie critici la adresa soluţiilor pronunţate de procuror în dosarele de urmărire penală nr. 5938/P/2001 şi nr. 10519/P/2005, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi a soluţiei pronunţate de judecător prin sentinţa penală nr. 857/2006, sentinţă care este definitivă şi are autoritate de lucru judecat, astfel că aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea plângerii împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 1917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, s-a apreciat că simpla împrejurare că petentul nu este mulţumit de hotărârea pronunţată de un magistrat nu poate constitui temei pentru cercetarea acestuia sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu atât mai mult cu cât aceasta a fost supusă controlului judiciar, fiind menţinută de instanţa superioară.
Cât priveşte solicitarea petentului ca numiţii L.A. şi C.S. să fie inculpaţi pentru infracţiunea de calomnie, s-a apreciat că şi această cerere excede obiectului cauzei, petentul având posibilitatea formulării unei plângeri penale.
În concluzie, prima instanţă, în baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existenţa faptei reclamate de către petent în sarcina intimatului, deoarece acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul M.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 278/1 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunii reclamată prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimatul M.A., judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. 5869/299/2006 şi pronunţării sentinţei penale nr. 857 din 23 martie 2006, prin care s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluţiei dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 5938/P/2001.
În legătură cu pronunţarea acestei sentinţe, CURTEA reţine că magistraţii nu pot fi traşi la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti considerată greşită de una dintre părţi, deoarece activitatea de judecată are la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătoreşti nu pot fi desfiinţate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De altfel, hotărârea de care este nemulţumit petentul a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de acesta, prin Decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006, astfel că în cauză s-a exercitat controlul judiciar, stabilindu-se astfel că soluţia pronunţată de intimat este corectă. Totodată, nemulţumirea petentului faţă de soluţia adoptată prin sentinţa penală mai sus menţionată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu de către intimat, pronunţarea unei soluţii în cadrul activităţii de judecată prin evaluarea şi interpretarea materialului probator şi a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credinţă, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4221/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4213/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
