ICCJ. Decizia nr. 4196/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4196/2009

Dosar nr. 159/35/2009

Şedinţa publică din 15 decembrie 2009

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Sentinţa penală nr. 62/P/2009 în 20 mai 2009 în baza art. 2781 alin. (1) şi 8 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată în calitate de persoană vătămată petenta C.D.M., menţinând rezoluţia procurorului de caz din 18 decembrie 2008 adoptată în Dosar nr. 312/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea - confirmată în procedura administrativă ulterioară prevăzută de art. 278 C. proc. pen. prin Ordonanţa nr. 3/II.2/2009 din 21 ianuarie 2009 a procurorului general al organului judiciar sus-menţionat - prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. [„faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii” şi anume latura obiectivă întrucât actul de serviciu incriminat reprezentând în speţă o executare silită imobiliară a fost îndeplinit în condiţii legale] faţă de intimatul-făptuitor M.B. executor judecătoresc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Hotărând astfel, instanţa a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză constatând la rândul său similar procurorului de caz - şi în contrarietate cu cele susţinute de pretinsa persoană vătămată în sesizarea iniţială şi plângerile ulterioare - că executarea silită imobiliară ce a avut loc la 12 august 2008 în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc M.B. cu sprijinul a 8 jandarmi pentru care se efectuează cercetări separate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj Oradea sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen. asupra casei de locuit din comuna Certeze proprietate comună a soţilor C.D.M. şi C.G. s-a realizat cu respectarea întocmai a prevederilor legale din art. 3732 alin. (1) şi art. 3841 alin. (1) C. proc. civ./respectiv art. 27 alin. (2) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, în care sens au fost reţinute următoarele:

- la data 13 august 2008 C.D.M. a formulat plângere înregistrată la postul de poliţie comunal Certeze prin care a solicitat efectuarea de cercetări împotriva executorului judecătoresc M.B. şi a însoţitorilor acestuia susţinând ca în ziua de 12 august 2008 a intrat ilegal, abuzând de funcţia ce o deţine, prin forţarea şi distrugerea uşii de acces în locuinţa proprietatea sa din localitatea Certeze, judeţul Satu Mare, sesizare penală a cărei soluţionare a fost declinată potrivit art. 45 raportat la art. 28 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea constituind obiectul dosarului nr. 312/P/2008; ulterior în cauză au fost efectuate în mod nemijlocit de procuror actele premergătoare aflate la dosar respectiv: audierea persoanei vătămate, a părinţilor acesteia Ş.I. şi M., a vecinei C.M., expertului V.C.I. şi celor 8 jandarmi participanţi la executarea silită, obţinerea de „relaţii scrise” privind instituirea/derularea executării silite împotriva debitorului C.G., soţul petentei în dosarele execuţionale nr. 160, 191/2006; 146, 164, 166, 167, 168,169/2007, 92, 93, 94, 95, 100, 104, 105/2008 înregistrate la cererea mai multor creditori la Biroul executorului judecătoresc M.B. respectiv hotărâri judecătoreşti adiacente executării silite sus-menţionate;

- din actele premergătoare amintite a rezultat că imobilul situat în comuna Certeze este proprietatea comună a soţilor C.D.M. şi C.G., iar acesta din urmă în perioada anilor 2006 - 2008 a avalizat repetat bilete la ordin pentru garantarea unor împrumuturi băneşti făcute de mai multe persoane fizice şi juridice, devenind debitor (16 dosare execuţionale) supus executării silite asupra cotei de ½ din imobilul, bun comun arătat;

- la data de 12 august 2008 în desfăşurarea procedurilor execuţionale silite amintite, notificate în totalitate/repetat debitorului C.G. era necesar ca expertul evaluator să efectueze măsurători cu privire la construcţii şi teren; în momentul descinderii executorului judecătoresc însoţit de expert-evaluator poliţişti din localitate şi jandarmi, debitorul nu a fost prezent - deşi fusese anunţat şi în dimineaţa zilei respective de asupra activităţii întreprinse - aceştia fiind întâmpinaţi la poarta imobilului de părinţii petentei C.D.M.; executorul judecătoresc a întâmpinat opoziţie din partea lui Ş.I. şi M., motiv pentru care s-a pătruns în forţă în curtea imobilului, iar ulterior cum, C.D.M. şi mama acesteia Ş.M. au ameninţat cu producerea unei explozii prin eliberarea gazului dintr-o butelie, şi cum au folosit-o ca scut uman pe fiica lui C.D.G. în vârstă de 11 ani, care a fost menţinută lângă mama sa pe parcursul proferării ameninţării cu explozia, s-a pătruns în forţă în interiorul imobilului, prin efracţia sistemului de închidere fără a se produce alte distrugeri la uşa de intrare în imobil cu precizarea că în primul moment unul dintre jandarmi, în persoana lui D.N.F., a folosit un spray cu gaz iritant lacrimogen, pentru a anihila acţiunea persoanelor din interior; martora C.M. propusă de C.D.M., confirmă susţinerea celor 7 jandarmi audiaţi, potrivit căreia, a auzit ameninţarea cu explozie proferată de C.D.M.

Intervenţia în forţă a persoanelor care l-au însoţit pe executorul judecătoresc în data de 12 august 2008, a fost filmată, iar din înregistrarea audio-video transmisă la dosarul cauzei, rezultă proferarea de ameninţări şi insulte din partea lui Ş.M. şi C.D.M. către executorul judecătoresc şi jandarmi, fără a se constata din înregistrarea audio-video realizată de jandarmerie, efectele produse prin folosirea spray-ului cu gaz iritant lacrimogen (din biletul de trimitere la oftalmologie eliberat de medicul de familie petentei C.D.M. şi C.G. - fiica acesteia de 11 ani şi apoi din adeverinţa medicală eliberată de medicul specialist, rezultă că cele două persoane au suportat efectele utilizării faţă de ele a spray-ului lacrimogen).

2. Recursul în termen declarat de petenta C.D.M. criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu solicitarea de a se reaprecia actele premergătoare efectuate în sensul desfiinţării rezoluţiei procurorului şi trimiterii dosarului la acelaşi organ judiciar în vederea începerii urmăririi penale pentru faptele sesizate/cu privire la toţi făptuitorii indicaţi în plângere prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 288 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. „dacă din cuprinsul actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii (...) rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 cu excepţia celui de la lit. b)” dispune „prin rezoluţie motivată” neînceperea urmăririi penale.

Pentru a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sub forma acţiunii cum se pretinde în speţă, îndeplinirea actului de serviciu de către funcţionarul public trebuie să se facă în mod defectuos prin îndeplinirea activităţii respective astfel de cum trebuia efectuată în mod legal.

În speţă din actele premergătoare efectuate rezultă caracterul legal cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 373 alin. (1) şi 384 alin. (1) C. proc. civ. a acţiunilor întreprinse de executorul judecătoresc M.B. direct sau prin persoane interpuse care au acţionat în interesul executării silite din împuternicirea sa; totodată deoarece C.D.M. şi mama acesteia Ş.M. au creat o situaţie de pericol pentru persoanele prezente în imobil în momentul executării silite intervenţia în forţă a jandarmilor precum şi utilizarea unui spray cu gaz iritant lacrimogen este de asemenea justificată - nefiind realizate elementele constitutive ale vreunei infracţiuni - în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 550/2004 potrivit cărora „personalul militar al jandarmeriei române, are drepturi şi obligaţii să acorde sprijin persoanelor cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice dacă acestea întâmpină rezistenţă fizică în executarea sarcinilor de serviciu”.

În consecinţă, sentinţa atacată prin care a fost menţinută rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. faţă de intimatul-făptuitor M.B. executor judecătoresc este legală şi temeinică iar reformarea sa nu se justifică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta petentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 62/P din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4196/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs