ICCJ. Decizia nr. 4213/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4213/2009
Dosar nr. 8007/63/2008
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 133 din 10 iunie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva Sentinţei penale nr. 445 de la 27 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 8007/63/2008, privind pe intimatul-inculpat G.I.
A desfiinţat în parte sentinţa apelată.
În baza art. 334 C. proc. pen.;
A schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriul, din art. 257 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen.;
A condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen.;
A dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat recuperată - prin restituire către denunţător - suma de 100 euro dobândită de inculpat prin săvârşirea infracţiunii.
A menţinut dispoziţiile din sentinţa atacată, privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.
Cheltuielile judiciare, în acea fază procesuală, au rămas în sarcina statului.
În esenţă, instanţa de apel a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost dovedită, din probele administrate reieşind că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Au fost înlăturate dispoziţiile art. 181 C. pen. pe motiv că infracţiunea este de pericol iar inculpatul nu a recunoscut faptele şi nu le-a regretat.
De asemenea, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în aceeaşi infracţiune însă cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 pe motiv că din moment ce inculpatul avea calitatea cerută de legiuitor pentru aplicarea legii speciale, în momentul săvârşirii infracţiunii este lipsit de relevanţă că fapta nu a fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluţia instanţei de apel pentru greşita schimbare a încadrării juridice, în sensul aplicării şi a disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 din moment ce nu s-a prevalat de calitatea sa de agent al poliţiei comunitare, iar pe de altă parte greşit au fost înlăturate disp. art. 181 C. pen., sancţiunea cu caracter administrativ fiind suficientă pentru a conştientiza că a greşit, circumstanţele sale personale îndreptăţindu-l la o asemenea sancţiune.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai cea privind greşita schimbare a încadrării juridice este fondată.
Astfel, atât instanţa de fond cât şi cea de apel just au reţinut că inculpatul G.I. era agent de poliţie comunitară cât şi instructor auto în cadrul Şcolii de şoferi ";A.R."; din Craiova, în timpul liber.
În intervalul de timp noiembrie - decembrie 2007, numita P.L.A. a urmat cursurile acelei şcoli de şoferi pentru obţinerea permisului de conducere auto, instructor fiind inculpatul, contravaloarea şcolarizării ridicându-se la 650 RON.
Pe parcursul efectuării orelor de conducere auto, P.L.A. deşi şi-a achitat obligaţiile financiare către inculpat, fără a primi vreun înscris în acest sens, inculpatul i-a mai solicitat încă 100 euro sub pretextul mituirii pe poliţistul examinator când va susţine proba practică.
La data de 15 februarie 2008 sus-numita a susţinut şi promovat proba teoretică, fiind programată pentru proba practică la data de 14 martie 2008.
Deoarece inculpatul susţinea să-i fie înmânaţi cei 100 euro, la data de 18 februarie 2008, martora a sesizat organele de urmărire penală, care la 14 martie 2008 i-au înmânat suma de 350 RON marcată criminalistic.
În aceeaşi zi denunţătoarea a susţinut proba practică pe care a şi promovat-o, după care a plecat împreună cu inculpatul spre Stadionul ";T."; din Craiova, înmânându-i suma de 350 RON, capcanată criminalistic.
Procesul-verbal de transcriere parţială a înregistrării convorbirilor dintre inculpat şi denunţătoare, declaraţiile acesteia, recunoaşterea personală făcută de inculpat în momentul prinderii în flagrant (dosar urmărire penală) confirmă fără putinţă de tăgadă scopul pretinderii şi primirii sumei de 350 RON, respectiv pentru a-i fi înmânată poliţistului examinator de la proba practică, infirmând astfel susţinerile ulterioare ale inculpatului, cum că ar reprezenta contravaloarea orelor suplimentare de conducere.
Aşa cum reiese din economia art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 78/2000 în calitatea specială a persoanelor respective trebuie săvârşite faptele care sunt incriminate ca şi infracţiuni la legea specială. Dispoziţiile art. 2 din actul normativ menţionat obligă persoanele de la art. 1 să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Ca atare, inculpatul, chiar dacă avea funcţia de poliţist comunitar, în timpul liber practica meseria de instructor auto, pretinderea şi primirea banilor neavând nimic în comun cu atribuţiile de poliţist comunitar.
Fiind justificată critica referitoare la greşita încadrare juridică, în cauză subzistă numai infracţiunea în formă tipică, prevăzută de disp. art. 257 C. pen.
Critica privind netemeinicia hotărârii atacate în sensul aplicării disp. art. 181 C. pen. nu subzistă, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege nefiind minimă în condiţiile proliferării şi incidenţei fenomenului corupţiei în societatea românească.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi admis, casată în parte decizia atacată numai sub aspectul greşitei reţineri a art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată, numai sub aspectul greşitei reţineri a disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000, text a cărei aplicare o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4222/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4216/2009. Penal → |
|---|
