ICCJ. Decizia nr. 4239/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4239/2009
Dosar nr. 14/107/2005
Şedinţa nepublică din 17 decembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 337/2007 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală în Dosar nr. 14/107/2005 au fost condamnaţi inculpaţii:
1. P.C.G. la pedeapsa de:
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen.;
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului P.C.G. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 17 octombrie 2005 la 01 iunie 2006.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
2. M.M. la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 C. pen.
- 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., 76 alin. (1) lit. a) şi art. 80 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.M. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 17 octombrie 2005 la 01 iunie 2006.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. a fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art. 71 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii P.C.G. şi M.M. la plata sumei de 5000 RON din care suma de 2500 RON daune materiale şi 2500 RON daune morale în favoarea fiecăreia din următoarele persoane vătămate: M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C., B.Ş.M.
În baza art. 6 din Legea nr. 26/1996 s-a dispus comunicarea hotărârii O.R.C. după rămânerea ei definitivă.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, din analiza probelor, următoarele:
SC C.S. SRL a fost înfiinţată în anul 1998, având ca unic asociat şi administrator pe inculpatul P.C.G., societatea având sediul în satul Vinţu de Jos, judeţul Alba. Principalul obiect de activitate al acestei societăţi este comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.
În anul 2004, la sediul mai sus-menţionat, inculpatul P.C.G. a deschis un club de noapte cu program de streaptease unde a fost angajat şi inculpatul M.M. (prieten cu inculpatul P.C.G.), în calitate de barman, acest inculpat lucrând şi anterior în cursul anului 2003 la societatea inculpatului P.
În perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005 inculpatul P.C.G. a recrutat un număr de 17 persoane de sex feminin (M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C., B.Ş.M., S.R.A., L.A.M., R.D.V., S.L., G.L.E., B.T., V.T., B.C.I., F.A., B.A.M., T.D.L., V.A.M.), care au fost găzduite ori primite în incinta clubului.
Acolo, 13 dintre fetele mai sus-menţionate, şi anume M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C., B.Ş.M., S.R.A., L.A.M., R.D.V., S.L., G.L.E., B.T., V.T., B.C.I., în diferite intervale de timp, în perioada mai sus-menţionată, au fost exploatate de cei doi inculpaţi, unele fiind obligate şi la practicarea prostituţiei.
Dintre cele 13 persoane menţionate, primele cinci erau minore la data săvârşirii faptelor de către cei doi inculpaţi, acest aspect fiind cunoscut de aceştia fie şi numai datorită faptului că acestora li se luau buletinele sau certificatele de naştere la momentul venirii la club. Chiar inculpaţii au recunoscut în declaraţiile lor că ştiau că unele dintre fete erau minore.
Perioadele în care cele 13 fete au fost traficate sunt următoarele: M.I.L., 31 decembrie 2004 - 05 aprilie 2005; F.G.E., ianuarie 2005 - 05 aprilie 2005; H.B.E. 26 decembrie 2004 - 05 aprilie 2005; H.E.C., iulie - septembrie 2005, B.Ş.M. iulie 2005; S.R.A. iulie – august 2005, L.A.M., august – septembrie 2005, R.D.V. iunie – iulie 2005; S.L. noiembrie 2004 – ianuarie 2005; G.L.E. decembrie 2004 – ianuarie 2005, B.T. iulie 2005, V.T. septembrie – octombrie 2005; B.C.I. o săptămână în iarna 2004-2005.
La mansarda clubului au fost amenajate trei camere de locuit şi o baie, dar care nu aveau ferestre, singura sursă de lumină şi aerisire fiind o fereastră situată la capătul holului ce asigura accesul în camere, dar care fereastră nu se putea decât întredeschide. Din acel hol se cobora pe o scară în clubul de noapte, iar afară se putea ieşi printr-o uşă care dădea în curtea din spate, unde se afla un câine de talie mare al inculpatului. În două din aceste camere au fost cazate fetele ce au fost exploatate de cei doi inculpaţi, iar în treia cameră aceleaşi fete erau puse să întreţină relaţii sexuale cu clienţii.
Pentru a fi convinse să lucreze la club, celor 13 fete li se promitea că vor fi angajate ca şi dansatoare cu contract de muncă pe un salariu fix – de regulă minimul pe economie, la care se adăuga un comision rezultat din vânzarea băuturilor către clienţi. Tot în vederea inducerii în eroare, unora dintre fete li s-au dat să semneze contracte de muncă, ce nu erau însă înregistrate la I.T.M. Alba, inculpatul P.C.G., în calitate de administrator al SC C.S. SRL, neavând nici o intenţie în acest sens, iar unele contracte nici măcar nu erau semnate de angajator.
În continuare, fetele erau puse de cei doi inculpaţi să danseze pe scena clubului (cu program de la ora 22,00 la ora 4,00), să stea de vorbă cu clienţii pentru ca aceştia să comande băuturi de la bar la preţuri exorbitante şi să întreţină relaţii sexuale cu clienţii în una din cele trei camere situate la mansarda clubului. Atunci când unul dintre clienţi dorea să întreţină relaţii intime cu o fată, acesta achita contravaloarea serviciilor sexuale prin disimularea cumpărării unei sticle de şampanie la barul clubului (la început costul era de 1.000.000 ROL, apoi acest tarif a crescut).
Inculpatul M.M. era cel care colecta banii de la clienţii care întreţineau relaţii sexuale cu fetele. Tot acest inculpat le supraveghea pe fete, ţinea evidenţa clienţilor şi a consumaţiei făcute de clienţi cu fetele, iar în mai multe rânduri le încuia în camere pentru a nu putea pleca.
În timpul zilei, fetele erau închise la mansarda localului, de unde li se dădea voie să coboare doar seara când serveau masa, după care începeau programul la club.
Inculpaţii nu le remiteau fetelor sumele de bani promise, iar consumaţia făcută de fete la club trebuia achitată la preţurile mari practicate de local, astfel încât acestea se găseau în situaţia de a fi îndatorate către societatea inculpatului P.C.G., astfel că li se cerea să întreţină relaţii sexuale cu clienţii numai aşa putând să achite mâncarea şi băutura ce o consumau. Mai mult, inculpaţii le percheziţionau pe fete, iar când găseau bani asupra lor, îi confiscau.
Întrucât ştiau că fetele, nemulţumite de tratamentul la care erau supuse şi doreau să părăsească clubul, inculpaţii le supravegheau îndeaproape după ce, în prealabil, le luaseră actele de identitate, le agresau atât pe ele cât şi pe alţi angajaţi urmărind inducerea unei stări de teroare şi le închideau în camerele de la mansardă fără a le da apă sau mâncare. Iniţial, fetelor li se dădeau trei mese pe zi, însă ulterior, li se dădea doar o masă seara, înainte de program.
Pentru a scăpa din mâinile inculpaţilor, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006, martorele L.A.M. şi H.E.C. au apelat la martora F.D. (mama martorei L.A.M.), care a venit la Vinţu de Jos şi le-a luat pe cele două cu un taxi, însă au fost urmărite iniţial de inculpatul M.M., însoţit de martorul B.I.M., inculpatul agresând-o fizic pe martora H.E.C. După aceea, martorele au plecat cu taxiul către Alba Iulia, însă în urmărirea lor a plecat şi inculpatul P.C.G., cele trei martore scăpând cu ajutorul taximetristului T.G. care a refuzat să oprească şi care a anunţat dispeceratul despre incident, inculpaţii renunţând la urmărirea fetelor abia când au văzut că taxiul opreşte la sediul I.P.J. Alba.
Martora M.I.L. a încercat să plece şi ea la un moment dat împreună cu martorele F.G.E. şi H.B.E. cu un taxi, însă au fost prinse de inculpatul P.C.G. care le-a bătut şi le-a sechestrat în camerele de la mansardă, ulterior, martorele M.I.L. şi H.B.E. reuşind să scape cu ajutorul numiţilor L., S.M. şi a încă unui bărbat, pe nume L.
Tot pentru a scăpa, martora B.T. a apelat la martorul A.C. care a venit şi a luat-o cu maşina din localitatea Vinţu de Jos, martora cerându-i acestuia expres să o ia din altă parte decât de la club, tocmai pentru a nu fi văzută de cei doi inculpaţi când pleacă.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P.C. s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume, dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 678/2001 modificată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi, respectiv, trafic de minori, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului care, pe de o parte, a avut o atitudine nesinceră şi a încercat (iar în unele cazuri a şi reuşit) să influenţeze martorii din acest dosar, atât direct cât şi indirect dar care, pe de altă parte, nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel încât instanţa (apreciind că cel în cauză a avut un comportament bun anterior săvârşirii infracţiunii) a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., căreia i-a dat eficienţă conform art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru prima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru cea de-a doua infracţiune, urmând să coboare pedepsele sub minimele speciale prevăzute de Legea nr. 678/2001 modificată, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 80 C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului M.M., instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume, dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 678/2001 modificată, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi, respectiv, trafic de minori, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului care, pe de o parte, nu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar care, pe de altă parte, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind şi la o vârstă relativ înaintată, astfel încât instanţa apreciază că a avut un comportament bun anterior săvârşirii faptei, urmând să reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., căreia i-a dat eficienţă conform art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru prima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru cea de-a doua infracţiune şi să coboare pedepsele sub minimele speciale prevăzute de Legea nr. 678/2001 modificată, urmând a se ţine cont şi de dispoziţiile art. 80 C. pen.
Instanţa a mai reţinut, totodată, că inculpatul M.M. şi-a desfăşurat întreaga activitate infracţională sub îndrumarea şi controlul inculpatului P.C.G. care a avut rolul principal în iniţierea şi desfăşurarea traficului de persoane, astfel încât s-a impus aplicarea unor pedepse în cuantum mai coborât faţă de inculpatul M.M. decât faţă de inculpatul P.C.G., luând în considerare tocmai contribuţia efectivă la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
Instanţa a mai reţinut că în prezenta cauză, cinci dintre persoanele vătămate sunt minore, şi anume, M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C. şi B.Ş.M., iar acestea nu au participat în proces ca părţi vătămate şi nu s-au constituit părţi civile, fiind audiate în calitate de martore, conform art. 82 C. pen.
În consecinţă, au devenit incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., în conformitate cu care instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
La evaluarea daunelor materiale, instanţa a avut în vedere câştigul ce s-ar fi cuvenit persoanelor vătămate în ipoteza în care cei doi inculpaţi nu le-ar fi privat de sumele de bani promise în schimbul serviciilor prestate, iar în privinţa daunelor morale, instanţa a avut în vedere condiţiile improprii în care au fost ţinute, stresul continuu la care erau supuse, starea de aservire, violenţele fizice şi verbale cărora le-au căzut victimă.
Împotriva sentinţei penale nr. 337/2007 a Tribunalului Alba au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpaţii, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul formulat, Parchetul a adus hotărârii atacate următoarele critici:
Sub aspectul legalităţii hotărârii:
1. Instanţa de fond a omis să menţioneze aplicarea prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), atunci când a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
La data săvârşirii infracţiunilor, prevederile art. 71 alin. (1), (2) C. pen. impuneau înlăturarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi abia prin Legea nr. 278/2006, s-a modificat conţinutul acestor pedepse în sensul interzicerii de drept doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
2. Fundamentarea obligării inculpaţilor la despăgubiri civile din oficiu în favoarea minorelor M.I., F.G.E., H.B.E., H.E. şi B.Ş.M., este greşit. Corect era a se face trimitere la prevederile art. 348 C. proc. pen. în loc de cele ale art. 346 C. proc. pen., întrucât primele au caracter special în raport cu cele din urmă.
Sub aspectul temeiniciei hotărârii:
1. Pedepsele aplicate inculpaţilor sunt nejustificat de mici în raport de limitele de pedeapsă, pericolul social ridicat al faptelor, caracterul lor continuat, împrejurările şi modalităţile de săvârşire a infracţiunilor de către inculpaţi, conduita procesuală, numărul şi calitatea victimelor.
Nu există temeiuri pentru ca instanţa de fond să reţină în beneficiul inculpaţilor circumstanţe atenuante.
2. Cheltuielile judiciare la care inculpaţii au fost obligaţi sunt prea mici în raport cu durata procesului, complexitatea cauzei şi numeroasele acte procesuale şi procedurale îndeplinite.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 379 pct. 2 C. proc. pen.
Prin apelul său, inculpatul P.C.G. a solicitat, în principal:
- desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, iar,
În subsidiar, desfiinţarea sentinţei atacate şi în rejudecare:
- să se pronunţe o hotărâre de achitare, privind pe inculpatul P.C.G. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcină;
- să fie înlăturate daunele morale şi materiale acordate din oficiu de către instanţă, părţilor vătămate M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C. şi B.Ş., conform art. 346 alin. (3) C. proc. pen.;
- să fie înlăturată pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a vota prevăzută de art. 64 lit. a) C. pen.
Distinct de aceasta, în situaţia pronunţării unei hotărâri de condamnare a inculpatului să fie avute în vedere la individualizarea pedepsei, dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. pen., apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi realizat şi fără executarea acesteia în regim de detenţie. Totodată, s-a solicitat a se reţine în favoarea apelantului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen., raportat la art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de condamnare orientată sub minimul special legal.
Ca atare, a solicitat a se dispune individualizarea modului de executare a pedepsei prin suspendarea executării ei sub supraveghere.
În dezvoltarea motivelor de apel, completate cu notele de şedinţă din 02 iunie 2008 se arată cu privire la primul motiv de apel:
În faza de urmărire penală majoritatea declaraţiilor martorilor au fost administrate în cauză de către lucrătorii B.C.C.O. - Alba Iulia şi însuşite de procurorul care a instrumentat cauza.
Activitatea funcţionarilor de poliţie este reglementată de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române şi Legea nr. 364/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.
Pentru aplicarea acestor acte normative este necesară emiterea unor ordine de către M.I., care dacă u erau clasificate, trebuiau publicate în M. Of., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În cadrul dispoziţiilor administrative de numire în funcţiile de poliţie judiciară a organelor de cercetară penală ale poliţiei judiciare, sunt trecute la rubrica temeiul legal al numirii ordinului nr. 484/2005 sau nr. 1504/2006 ale M.A.I.
Cum aceste ordine nu au fost publicate în M. Of., deşi nu erau clasificate, urmează ca toate actele de urmărire penală efectuate de lucrătorii B.C.C.O. – Alba Iulia sunt lovite de nulitate absolută, soluţia care s-ar impune fiind aceea de trimitere a dosarului la Parchet pentru refacerea urmăririi penale de către organele competente, conform art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel:
Probele administrate în faza de judecată nu dovedesc faptul că inculpatul P.C. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Instanţa de fond în mod nelegal a înlăturat toate probele admise în apărare, cu toate că acestea infirmau acuzaţiile şi dovedeau că trimiterea în judecată a avut loc pe baza unor probe obţinute prin constrângere şi şantaj de către organele de urmărire penală.
Astfel, s-a dovedit în cursul judecăţii că lucrătorii de poliţie determinau martorii prin ameninţare să fie de acord cu cele consemnate în declaraţii, iar în alte cazuri au fost falsificate semnăturile martorilor.
În acest sens, sunt menţionate declaraţiile a 28 de martori audiaţi în cauză, concluzia apelantului fiind că instanţa de fond nu le-a reţinut în apărare, reţinându-se că unii martori şi-au schimbat declaraţiile în urma influenţelor exercitate de tatăl inculpatului.
Neexaminarea declaraţiilor inculpaţilor şi a tuturor probelor administrate, semnifică faptul că instanţa de fond nu a rezolvat fondul cauzei.
Criticate sunt şi aprecierile din considerente, cu privire la provenienţa sumei de 800.000.000 lei care, neargumentat se susţine că ar proveni din traficul de persoane.
O altă critică adusă hotărârii este referitoare la acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 RON din oficiu părţilor vătămate, în condiţiile în care acestea nu s-au constituit părţi civile şi au participat în proces în calitate de martori.
În acest sens, se arată că, atâta timp cât în dosar nu au existat părţi vătămate, art. 17 C. proc. pen. nu-şi găseşte aplicabilitatea.
Cu privire la greşita individualizare de către instanţa de fond a aplicării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, se arată că aceasta contravine art. 3 din protocolul 1 al C.E.D.O., întrucât indiferente de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirii de noi infracţiuni.
În final, sub aspectul aplicării criteriilor de individualizare a pedepsei a arătat că în mod neîntemeiat instanţa de fond nu a reţinut şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. şi nu a dat eficienţă tuturor criteriilor generale de individualizare, cu privire la persoana inculpatului.
Prin apelul său, inculpatul M.M. a solicitat, în baza art. 379 C. proc. pen.:
1) În principal, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea în rejudecare a unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau în situaţia în care se apreciază că faptele există, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
2) În subsidiar, desfiinţarea sentinţei atacate, reducerea cuantumului pedepsei dispuse de instanţa de fond şi aplicarea, în urma unei noi individualizări a pedepsei, a prevederilor art. 81 C. pen., privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
3) Înlăturarea obligaţiei de plată a daunelor morale.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Instanţa de fond a întemeiat soluţia de condamnare a inculpatului prin reiterarea probaţiunii administrate în faza de urmărire penală, fără a lua în considerare depoziţiile martorilor audiaţi cu prilejul cercetării judecătoreşti.
Astfel, nu s-a făcut dovada celor susţinute de instanţa de fond cu privire la colectarea de către inculpat a banilor obţinuţi din prostituţie, supravegherea şi agresarea victimelor, evidenţa cheltuielilor şi a consumaţiei făcute de acestea.
Mai mult din probaţiunea administrată, rezultă că o parte din cele 13 victime pretins exploatate nici nu au lucrat în club în perioada în care inculpatul M.M. a fost angajat în calitate de barman.
În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de apel se arată că obligarea inculpatului la plata daunelor morale faţă de persoane care nu au fost victime ale traficului de persoane şi care nu au avut pretenţii în acest sens, este nelegală.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
În ceea ce priveşte apelul inculpatului P.C.G.:
1) Apelantul a invocat excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale având ca şi temei nelegala sesizare a instanţei conform art. 332 raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, s-a arătat în esenţă că toate probele administrate de ofiţerii de poliţie judiciară în cursul urmăririi penale, sunt lovite de nulitate absolută, întrucât aceşti ofiţeri nu au fost numiţi legal, Ordinul nr. 1504/2006 al M.I.R.A., privind desemnarea poliţiştilor ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în structurile de poliţie judiciară şi încetarea acestor calităţi nefiind publicat în M. Of. aşa cum art. 10, art. 11 din Legea nr. 24/2000 prevede.
Curtea remarcă sub un prim aspect că nulitatea invocată este circumscrisă dispoziţiilor art. 197 alin. (2) vizând competenţa organelor de urmărire penală.
Ca regulă generală nulitatea absolută poate fi invocată în orice stadiu al procesului. Oricând se descoperă nulitatea absolută trebuie să se acţioneze pentru anularea actului efectuat cu încălcarea esenţială a legii. Cu toate acestea, legiuitorul a înţeles să facă derogări de la această trăsătură a nulităţii absolute, prevăzându-le în mod expres.
O astfel de derogare este prevăzută de art. 332 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia nulitatea actelor de cercetare penală efectuate de un organ de cercetare necompetent, deşi absolută, nu poate fi invocată decât cel mai târziu în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă.
Cum în speţă, nulitatea actelor de cercetare efectuate de organele poliţiei judiciare a fost invocată de către inculpat doar prin motivele de apel depuse, excepţia formulată urmează a fi respinsă pentru considerentele de mai sus.
2) Criticile inculpatului cu privire la reţinerea situaţiei de fapt şi vinovăţia sa sunt neîntemeiate.
Probele administrate în cauză relevă cu certitudine faptul că în perioada decembrie 2004 – octombrie 2005, odată cu deschiderea clubului de noapte aparţinând SC C.S. SRL inculpatul P.G. a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în vederea recrutării şi cazării mai multor persoane în scopul exploatării lor prin practicarea prostituţiei şi executarea unei munci în mod forţat.
Din analiza probelor administrate Curtea a reţinut că există dovezi certe ale săvârşirii faptelor de către cei doi inculpaţi, prezumţia de nevinovăţie fiind astfel răsturnată.
În ceea ce priveşte critica apelantului P. privitoare la aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza I C. pen. Curtea a constatat că aceasta este nefondată. Raportat la natura şi gravitatea faptelor comise ce reprezintă cea mai gravă formă de parazitism social, o atare interdicţie nu încalcă art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor şi modalitatea de executare a acestora.
În cauză, raportat la gravitatea deosebită a faptelor şi conduita inculpatului de-a lungul procesului se impunea aplicarea unor pedepse în cuantum majorat.
Criticile inculpatului apelant sunt întemeiate în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.
Potrivit art. 17 C. proc. pen. „Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite. Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
În aplicarea art. 17 alin. (3) C. proc. pen. este necesar ca victimele infracţiunilor să participe în proces în calitate de părţi vătămate, conform art. 24 alin. (1) C. proc. pen.
Or, în speţă, cele cinci victime minore au participat în proces în calitate de martori, calitate incompatibilă cu cea de parte vătămată, conform art. 82 C. proc. pen.
Separat de aceasta, instanţa a acordat despăgubiri unor persoane care au învederat expres că nu le solicită, încălcând astfel principiul disponibilităţii.
Pentru aceste considerente, apelul inculpatului P.C. a fost admis doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei cu consecinţa înlăturării obligaţiei de plată a despăgubirilor civile stabilite în favoarea persoanelor vătămate.
Referitor la apelul inculpatului M.M., probele administrate în cauză au relevat faptul că rolul său a fost de supraveghere a fetelor şi încasare a banilor plătiţi de clienţi pentru prestaţiile sexuale.
S-a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, iar criticile privind individualizarea pedepsei şi modul de executare sunt neîntemeiate raportat la gravitatea faptelor şi conduita sa procesuală.
Sub aspectul laturii civile, pentru considerente reţinute şi în privinţa apelului inculpatului P., Curtea a admis ca fondate criticile inculpatului apelant M.M.
Cât priveşte apelul Parchetului, Curtea a reţinut temeinicia acestuia sub aspectul individualizării pedepsei.
Sub un prim aspect, Curtea a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) este justificată, însă dat fiind caracterul continuat al faptelor nu se impune în condiţiile art. 80 C. pen. reducerea pedepsei sub minimul special.
Critica privitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat este neîntemeiată, în cauză nefăcându-se dovada unei greşite aprecieri a cuantumului acestora de către instanţa de fond.
Având în vedere modificările legislative operate prin Legea nr. 278/2006, pentru acurateţe juridică, Curtea a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în privinţa pedepsei accesorii.
Ultimul aspect critic privitor la temeiul juridic al obligării inculpaţilor la plata despăgubirilor civile este lipsit de interes ca urmare a înlăturării obligaţiei stabilite în sarcina inculpaţilor apelanţi.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 30/ A din 30 octombrie 2008, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpaţii P.C.G. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 337 din 5 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală şi, în consecinţă:
A desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor P.C.G. şi M.M., a neindicării temeiului juridic al aplicării pedepselor complementare şi a neaplicării prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în ce priveşte conţinutul pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor, a aplicării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., în ce-l priveşte pe inculpatul M.M. şi a obligării inculpaţilor la plata daunelor materiale şi morale către persoanele vătămate şi, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite:
A descontopit pedepsele aplicate inculpaţilor P.C.G. şi M.M. în pedepsele principale;
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. b), art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 64 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a aplicat inculpatului P.C.G. pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 64 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a aplicat inculpatului P.C.G. pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele principale şi pedepsele complementare aplicate inculpatului P.C.G. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pedeapsă ce o va executa în final inculpatul.
A privat pe inculpatul P.G. de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), art. 80 C. pen., art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen., art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele principale şi pedepsele complementare aplicate inculpatului M.M. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă ce o va executa, în final, inculpatul.
A înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul M.M.
A privat pe inculpatul M.M. de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A înlăturat obligarea inculpaţilor P.C.G. şi M.M. de a plăti în solidar sumele de câte 5.000 lei reprezentând 2.500 lei daune materiale şi 2.500 lei daune morale pentru fiecare din părţile vătămate M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C. şi B.Ş.M.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor P.C.G. şi M.M. durata arestării preventive de la 17 octombrie 2005 la 1 iunie 2006.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii P. şi M.M. prin încheierea de şedinţă de la termenul din 14 aprilie 2008.
A menţinut în rest celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru H.E.C., în sumă de 150 lei, s-a avansat din fondurile M.J.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. şi inculpaţii P.C.G. şi M.M.
Prin motivele de recurs Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, susţinând că în raport de gravitatea faptelor săvârşite, nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor.
Parchetul a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, iar în drept motivul de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel şi cu privire la greşita înlăturare a dispoziţiei din sentinţă a obligării inculpaţilor la plata daunelor materiale şi morale către părţile vătămate minore.
La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile asupra fondului recursurilor, reprezentantul Parchetului a declarat că nu mai susţine acest motiv de recurs.
Inculpatul P.C.G. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. Într-un prim motiv de recurs, inculpatul a reiterat motivul de apel referitor la nulitatea probelor administrate de lucrătorii B.C.C.O. - Alba Iulia, lucrători care nu făceau parte din cadrul poliţiei judiciare, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 360/2002, privind Statutul Poliţistului, Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române şi Legii nr. 364/2002, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Inculpatul a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că în cauză este operantă nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În drept, acest motiv de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
2. Hotărârea instanţei de apel nu este motivată, nu a făcut referire la probele invocate de inculpat, nu a analizat probele administrate, mărginindu-se să redea în decizie evoluţia judecăţii.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat acest motiv de recurs pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., referitor la situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
3. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de inculpat privind efectuarea unei adrese către Autoritatea Vamală care să comunice dacă martora B.C. a părăsit teritoriul României, întrucât în încheierea din 23 iunie 2008 s-a consemnat că acesta este plecată din ţară.
De asemenea, inculpatul a invocat că în mod corespunzător, instanţa de apel a dispus audierea martorei B.C. care nu avea nici o legătură cu cauza, nefiind audiată în faza urmăririi penale şi nici în faza cercetării judecătoreşti.
Se susţine că se impunea audierea numitului F. la care martora a făcut referire în declaraţia sa, probă care a fost respinsă de instanţă.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat:
4. În cauză nu există probe certe care să demonstreze vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi condamnat.
Astfel, se susţine că instanţa fondului a înlăturat din ansamblul probator probele în apărarea inculpatului cu motivarea că martorii ar fi fost influenţaţi de tatăl acestuia, fără existenţa unei probe certe în acest sens.
Întrucât vinovăţia inculpatului nu a fost dovedită, martorii audiaţi în faza cercetării judecătoreşti declarând în sensul nevinovăţiei inculpatului, s-a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt.
5.Într-un ultim motiv de recurs, susţinut în subsidiar, inculpatul P.C.G. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, fără respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Se susţine că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea circumstanţei prevăzută de art. 74 lit. c) încălcând în acest mod art. 79 C. pen.
În consecinţă, cu privire la acest motiv de recurs, se solicită redozarea pedepselor şi aplicarea unei pedepse cu închisoare a căror executare să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate.
Inculpatul M.M. a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei condamnări, solicitând cu prilejul dezbaterii recursului, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Se susţine de către inculpat că faptele reţinute în sarcina sa nu există, întrucât nu a efectuat nici una din acţiunile prevăzute de art. 12 sau art. 13 din Legea nr. 678/2002, acuzaţiile care i-au fost aduse nu au fost dovedite cu probele administrate în cauză.
Dacă s-ar reţine că faptele există, inculpatul a susţinut că în ceea ce-l priveşte nu se regăsesc „elementele obiective ale infracţiunii" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 şi, respectiv, art. 13 din aceeaşi lege.
În drept, a fost motivat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul M.M. a solicitat reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.
În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub motivele invocate de Parchet cât şi de inculpaţi, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, pentru considerentele care vor urma.
Astfel:
1. Primul motiv de recurs se referă la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate de lucrătorii B.C.C.O. Alba Iulia, în Dosarul nr. 129/P/D/2005, pe considerentul că Ordinele Ministrului de Interne nu au fost publicate în M. Of. al României, conform Legii nr. 24/2000.
În art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 24/2000, sunt menţionate actele care nu sunt supuse publicării în M. Of., făcându-se referire expresă şi la „actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate".
Ori, în primul rând, potrivit legii contenciosului administrativ, Ordinul M.A.I. de numire în cadrul Poliţiei Judiciare este un act administrativ individual care, spre deosebire de cel normativ, pentru a cărui valabilitate trebuie publicat în M. Of., îşi produce efectul juridic din momentul comunicării persoanei fizice prevăzute în act, faţă de care îşi produce efecte juridice.
În al doilea rând, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia au fost desemnaţi, prin ordin al M.I.R.A. nr. 1504/2004 în mod individual, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordine comunicate cu „secret de serviciu, şi care, după cum s-a menţionat, potrivit art. 10 alin. (1)1 lit. b) din Legea nr. 24/2000, nu sunt supuse publicării.
Chiar dacă susţinerea inculpatului P.C.G. ar fi fost corectă, actele întocmite în cauză de organele de urmărire penală nu sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile art. 197 alin. (2) C. pen., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu s-au invocat încălcări ale dispoziţiilor legale referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, ci a fost invocată situaţia reglementată de art. 332 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează conform art. 268 alin. (1) C. proc. pen. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor.
Din examinarea dispoziţiilor legale invocate rezultă că în ipoteza în care s-a constatat că actele de cercetare au fost efectuate de un alt organ decât cel competent, cauza nu se restituie când această constatare are loc după începerea dezbaterilor.
Ori, în cauză, a invocat presupusa încălcare a dispoziţiilor legale citate abia cu prilejul declarării apelului, deci după terminarea cercetării judecătoreşti, aspect care are drept consecinţă respingerea excepţiei.
2. Cu privire la motivele de recurs invocate de inculpaţii P.C.G. şi M.M. privind greşita lor condamnare:
Înalta Curte constată că, în cauză, pe baza probelor administrate, atât în acuzare, cât şi în apărare, a fost corect reţinută atât situaţia de fapt, anterior expusă, încadrată corespunzător şi în drept, cât şi vinovăţia inculpaţilor.
Astfel, faptele inculpaţilor P.C.G. şi M.M., care, în perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat, cazat sau primit prin fraudă ori înşelăciune mai multe persoane de sex feminin majore (S.R.A., L.A.M., R.D.V., S.L., G.L.E., B.T., V.T., B.C.I.), în scopul exploatării acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Faptele inculpaţilor care, în perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat, cazat sau primit prin fraudă sau înşelăciune mai multe persoane de sex feminin care nu aveau împlinită vârsta de 18 ani (M.I.L., F.G.E., H.B.E., H.E.C., B.Ş.M.) în scopul exploatării acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Înalta Curte constată că în cauză, pentru considerentele care vor urma, nu sunt întrunite cerinţele pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. pentru a opera casarea hotărârilor.
Astfel, există o eroare gravă de fapt, în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului, iar pentru a fi reţinută trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, respectiv greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces.
Ori, în cauză după cum s-a menţionat, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită tocmai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cercetare judecătorească şi în apel, probe propuse în acuzare şi în apărare, neexistând contradicţii între starea de fapt şi probatoriul administrat, din care a rezultat, mai presus de orice îndoială, că în perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005, începând cu deschiderea clubului de noapte aparţinând SC C.S. SRL, inculpaţii au acţionat în vederea recrutării şi cazării mai multor persoane, de sex feminin, în scopul exploatării lor prin practicarea prostituţiei.
După cum, corect, s-a reţinut în cauză, activitatea infracţională s-a desfăşurat, în acest interval, în mai multe etape.
Astfel, într-o primă perioadă, în incinta barului şi-au desfăşurat activitatea 3 persoane din Constanţa, o minoră din Republica Moldova, printre care numita D. şi V.A.M.
Potrivit declaraţiilor martorilor Z.I. (fila 95-99 din dosarul de urmărire penală, fila 55-56 vol.II, al Tribunalului Alba) şi V.A.M. (fila 168 dosar de urmărire penală, fila 185 vol. I al Tribunalului Alba), persoanele care lucrau ca animatoare, practicau prostituţia în incinta clubului cu acordul inculpatul P.
După plecarea celor 3 fete din Constanţa, în cursul lunii decembrie 2004 au fost recrutate S.L. şi G.L.E., care, la acel moment, erau dansatoare într-un club din localitatea Sînnicolau Mare, judeţul Timiş.
Pentru a le determina să lucreze pentru el, inculpatul P. le-a promis celor două victime cazare, contracte de muncă, un salariu fix şi un procent din consumaţie, specificând că nu vor fi obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţi ai barului.
Cele două persoane au fost aduse de către inculpat, din localitatea Sînnicolau Mare la clubul din Vinţu de Jos, al inculpatului.
La sfârşitul lunii decembrie 2004, inculpatul a primit-o la club pe minora H.B.E., în vârstă de 17 ani, adusă acolo de T.T., iar la 31 decembrie 2004 a venit şi minora M.I.L., de 16 ani, adusă de doi bărbaţi S. şi V.
Conform declaraţiei minorei (fila 14 dosar urmărire penală), V. a primit de la inculpat, 160 euro, împrejurare confirmată de acesta prin declaraţiile formulate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, precum şi prin memoriul depus în faţa Tribunalului Alba (fila 78-84 vol.I).
Declaraţiile minorei şi ale inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorei S.L., atestând că minora a fost cumpărată.
La începutul lunii ianuarie 2005, a fost adusă la club, pentru câteva zile, minora B.C.I., în scopul practicării prostituţiei, de către numitul T.F., un cunoscut al numitului S., anterior menţionat (fila 69, 140-150 dosar urmărire penală, 225-227 dosar u.p.).
Tot în aceeaşi perioadă, inculpatul P. a cazat-o la club pe minora F.G.E., în vârstă de 15 ani prin intermediul martorei V.A.M. (fila 24-26 dosar u.p., 144-146 vol.I Tribunalul Alba), fapt confirmat de inculpat prin memoriul de la dosar (fila 78-84 Tribunalul Alba).
Exceptând-o pe V.A.M., toate persoanele menţionate anterior, au părăsit clubul, pe rând, până în luna aprilie 2005, plecarea lor fiind determinată de tratamentul la care erau supuse.
Inculpatul s-a opus părăsirii clubului, le-a urmărit pe victime şi le-a cerut „socoteală".
Urmare acestui fapt, activitatea clubului a fost întreruptă până în luna iulie 2005, când s-a reluat.
Referitor la activitatea infracţională a inculpatului P. s-a reţinut, în mod corect, că victimele au fost recrutate şi cazate în localul său, cu promisiunea mincinoasă că vor avea un loc de muncă pe baza unui contract legal încheiat, că vor primi un salariu fix şi un comision pentru ca, ulterior, să fie obligate la practicarea prostituţiei, constrângerea realizându-se prin ameninţare, acte de violenţă şi supraveghere.
În toate aceste activităţi, inculpatul P. a fost ajutat de către inculpatul M.M., contribuţia sa la exploatarea victimelor materializându-se prin supraveghere şi, uneori, agresarea acestora, prin evidenţierea consumaţiilor şi încasarea sumelor de bani de la clienţi, pentru prestaţiile sexuale.
Instanţa a reţinut existenţa faptelor, precum şi vinovăţia inculpaţilor pe baza declaraţiilor date, în calitate de martori, de către victimele traficului: M.I., H.B., F.G., S.L., G.L., dar şi pe baza altor declaraţii de martor formulate de I.T., D.N., T.M., L.O. şi B.M.
De asemenea, verificările efectuate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, au demonstrat că nici una dintre victime nu figura ca angajată cu contract de muncă înregistrat, conform adresei I.T.M. Alba din 19 octombrie 2005.
De altfel, pretinsa încheiere a contractelor de muncă a reprezentat un pretext pentru a le fi reţinute actele de identitate găsite la percheziţia efectuată.
Acest fapt a demonstrat, totodată, împrejurarea că inculpatul P. a cunoscut vârsta minorelor M.I.L. şi H.B.E.
Cea de-a doua etapă a activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi s-a derulat în perioada iulie 2005 - septembrie 2005, când inculpatul P. a recrutat din municipiul Cluj Napoca următoarele persoane: D.I., S.R.A., R.D.V., B.T., T.D.L., B.Ş.M. şi H.E.C., ultimele două fiind minore.
Tot astfel, în cursul lunii august 2005, prin intermediul unor anunţuri publicitare din ziarul P.A.Z. au fost recrutate alte două persoane, L.A.M. şi M.M. zisă F., iar în septembrie 2005, la club au fost primite V.T. şi C.D.
Vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită prin declaraţiile victimelor infracţiunilor de trafic de persoane M.I.L., H.B.E., F.G.E., S.L., G.L.E., B.C.I. etc. din care, o parte, au declarat că nu înţeleg să participe în proces nici în calitate de părţi vătămate, nici în calitate de părţi civile.
Declaraţiile uneori contradictorii ale acestor persoane trebuie interpretate prin raportare la întreg ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, în declaraţiile date pe parcursul procesului, martora G.L.E. a arătat că într-o împrejurare a fost bătută de inculpatul P., ocazie cu care şi-a pierdut cunoştinţa, iar ulterior, a părăsit localul cu ajutorul unor prieteni, în pofida opunerii inculpatului.
Pe de altă parte, martora a arătat că deşi a întreţinut raporturi sexuale cu clienţii contra cost în camerele de la mansarda clubului, nu a fost obligată să facă acest lucru, nu a împărţi banii cu inculpatul, dar i-a dat acestuia sub formă de împrumut sau diverse plăţi.
A mai declarat martora că nu ştia dacă celelalte fete erau obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, dar a arătat că martora S.L. „mergea cu clienţii mai mult decâtşi-ar fi dorit".
De asemenea, declaraţiile martorei V.A.M., prin care aceasta arată că deşi inculpatul le-a interzis să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, ele întreţineau relaţii de bunăvoie, stabilind şi tarifele pentru această activitate, trebuie privite cu anumite rezerve, aceasta participând la activităţile clubului pe parcursul întregii perioade de funcţionare şi a contribuit la racolarea lui F.G.E.
Mai mult decât atât, din procesele verbale întocmite de către lucrătorii din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia, la datele de 7 aprilie 2006 şi 26 mai 2006, rezultă că aceasta a încercat să influenţeze pe parcursul procesului pe martorele V.T. (care, în septembrie 2005, a fost primită la club prin intermediul martorei V.) şi F.G. să declare în favoarea inculpatului P.C.
Din declaraţiile martorelor B.T. (audiată şi de către instanţa de apel, aceasta a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faza urmăririi penale), V.T., L.A.M., S.R.A., M.M., rezultă că asupra persoanelor recrutate şi cazate se exercitau presiuni fizice şi psihice pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii barului.
Din declaraţiile victimelor infracţiunilor comise de inculpaţi au rezultat atât violenţele fizice exercitate de către inculpatul Pâclişan asupra unora dintre fete, supravegherea permanentă la care erau supuse, dar şi rolul inculpatului M.M., care îl înlocuia pe celălalt inculpat, iar în lipsa acestuia, încasa sumele de bani achitate de clienţi pentru relaţiile sexuale.
Declaraţiile victimelor se coroborează cu declaraţiile martorilor I.T., D.N., T.M., B.M., T.G., L.O., F.D. şi A.C.
În cursul audierii de către instanţă, o parte din victime şi martori a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale.
Astfel, martora V.T., în declaraţia dată de Parchet cu prilejul cercetării sale pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, a explicat că depoziţia dată în cursul judecăţii a fost influenţată de ameninţările inculpatului P. şi de discuţia avută cu tatăl acestuia şi martora V.A., prilej cu care i s-a propus să-şi modifice mărturia în schimbul unei sume de bani. Martora a mai arătat că i s-a comunicat că martorele domiciliate în Cluj şi-au schimbat declaraţiile iniţiale.
Această declaraţie se coroborează cu declaraţiile martorelor T.D.L., B.Ş.A., R.D.V., H.E., care au confirmat că în cursul lunii mai 2006 s-au întâlnit în Cluj cu tatăl inculpatului P., care le-a solicitat să depună mărturie în procesul în care acesta este parte. Din depoziţia martorei B. rezultă că la această discuţie a participat şi martorul A.F., despre care inculpatul P., în memoriul depus la instanţa fondului, a arătat că l-a contactat prin intermediul lui C.A. şi că „era un fel de peşte", care a încercat să oblige fetele pe care le-a adus să practice prostituţia în incinta clubului.
După ce martorii A.C. şi S.R.B. şi-au schimbat parţial depoziţiile în faţa primei instanţe, ulterior, prin memoriile depuse în dosarul cauzei au arătat că au fost ameninţate de inculpatul P., chiar în incinta tribunalului (pentru martorul S., în acest sens, a depus un memoriu mama sa).
În raport de aceste împrejurări motivele neplauzibile invocate de cei care şi-au schimbat parţial declaraţiile cu prilejul audierii lor în instanţă, s-a reţinut de către prima instanţă, că este rezonabil a concluziona că aceştia au fost influenţaţi în favoarea inculpaţilor.
Astfel, spre exemplu, martora R.D.V. a arătat că nu a citit declaraţiile de la urmărirea penală pentru că se grăbea să ajungă la serviciu, martorul B.I.M. a declarat că a fost „şantajat" în cursul urmăririi penale prin prezentarea unei caricaturi în care apărea cu o tânără, martora H.E.C. a arătat că pentru a-şi menţine declaraţia de la urmărirea penală, i s-au oferit 200 euro de către lucrătorii de poliţie.
Înalta Curte apreciază că în cauză există dovezi în sensul influenţării martorilor, iar înlăturarea probelor în apărare s-a făcut motivat de către prima instanţă.
Simpla retractare a unor declaraţii, fără motive verosimile, nu poate conduce la înlăturarea declaraţiilor retractate, în condiţiile în care susţinerile din cuprinsul acestora, rezultă şi din alte probe administrate în cauză, după cum s-a menţionat în considerentele anterioare.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză este mai presus de orice îndoială că inculpaţii au săvârşit, cu vinovăţie, infracţiunile reţinute în sarcina lor, neexistând motive, care să fie întemeiate pe probele administrate, pentru a se dispune achitarea, cum au solicitat.
3. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul P.C. întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Hotărârea este supusă casării conform temeiului legal citat când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
În cauză, se constată că susţinerea inculpatului P. în sensul că hotărârea instanţei de apel nu este motivată întrucât nu a răspuns criticilor aduse hotărârii instanţei fondului şi nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate în apărare, este neîntemeiată.
Astfel, se reţine că instanţa de prim control judiciar a făcut o analiză completă a probelor administrate în cauză, atât în apărare, cât şi în acuzare, înlăturând din ansamblul probator pe cele care au fost făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale ca urmare a presiunilor făcute de inculpat asupra martorilor, după cum s-a reţinut şi la pct. 2.
Instanţa de apel a răspuns, argumentat, la fiecare critică adusă de inculpaţi hotărârii primei instanţe, examinând în mod real motivele de apel invocate, a făcut referiri atât la probele invocate de apelanţi, cât şi la celelalte probe ale cauzei, probe care, de altfel, au fost şi analizate, după cum rezultă din considerentele deciziei atacate.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pe baza analizei complete a probelor administrate şi a situaţiei de fapt reţinută.
De altfel, după cum se va menţiona şi la analizarea următorului motiv de recurs, se constată că inculpatul face o analiză trunchiată a probelor administrate în cauză, făcând referire numai la mijloacele de probă în al căror conţinut se regăsesc menţiuni favorabile inculpatului, omiţând să se raporteze şi la declaraţiile din care instanţele au reţinut vinovăţia sa.
4. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de inculpatul P.C.
Inculpatul susţine că prin respingerea probei privind efectuarea adresei către Autoritatea Vamală şi audierea numitului F. hotărârea instanţei de apel este supusă cazului de casare invocat.
Art. 3859 pct. 10 teza a III-a C. proc. pen., priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
La termenul din 12 mai 2008, inculpatul P.C. a solicitat ca probă, audierea martorelor L.A.M., S.R.A., H.B., M.I.L., B.C.I. şi B.T., probă admisă de către instanţa de apel.
Ulterior, la termenul din 23 iunie 2008, după ce au fost audiate martorele B.T. şi H.E., apărătorul inculpatului a arătat că înţelege să renunţe la audierea martorelor H.B.E., M.I.L. şi L.A.M., care erau plecate din ţară, insistând în audierea martorelor B.C.I. şi S.R.A.
La termenul din 29 septembrie 2008, inculpatul a solicitat instanţei efectuarea unei adrese la Autoritatea vamală în vederea comunicării dacă martora B.C. a părăsit teritoriul României, iar, într-adevăr, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, care însă a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că martora s-a prezentat în instanţă, fiind audiată la termenul din 20 octombrie 2008.
Înalta Curte apreciază că inculpatul P. a dat dovadă de rea-credinţă atât înainte de audierea martorei la termenul din 20 octombrie 2008, cât şi ulterior acestei date.
Astfel, după ce a solicitat audierea martorei, insistând în acest sens, după cum s-a menţionat în încheierea din 23 iunie 2008, cerând chiar efectuarea unei adrese la Autoritatea Vamală (care, de altfel, a fost invocată ca motiv de recurs), la termenul la care martora s-a prezentat în instanţă, inculpatul a arătat că nu ar fi solicitat ascultarea acesteia, întrucât nu a fost audiată nici în faza de urmărire penală şi nici în cadrul cercetării judecătoreşti.
Aceeaşi „uimire" a manifestat-o inculpatul şi prin motivele de recurs cu privire la audierea martorei, omiţând însă să facă referire la faptul că aceasta a fost ascultată la propunerea sa, dovadă în acest sens fiind chiar solicitările adresate instanţei, consemnate în încheierile de şedinţă.
Atitudinea de „respingere" a martorei se datorează, în fapt, depoziţiei acesteia prin care i-a incriminat pe cei doi recurenţi, declaraţia acesteia coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză şi din care rezultă activitatea infracţională a inculpaţilor, astfel cum a fost reţinută de instanţe şi descrisă anterior.
Cu privire la cererea de audiere a numitului F., instanţa a respins motivat această probă întrucât, pe de o parte, nu existau elemente de identificare a acestei persoane, iar pe de altă parte, datorită susţinerii inculpatului P. conform căreia declaraţia martorei B.C. este falsă.
În cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 lit. 10) C. proc. pen. nu priveşte ipoteza în care instanţa a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe. Ori, în cauză, instanţa de apel a respins motivat cererea privind audierea numitului F.
5.Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi de către instanţa de apel, au fost avute în vedere, în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura şi gravitatea faptelor comise, modul de acţionare şi împrejurările comiterii, anterior descrise, participaţia fiecărui inculpat în săvârşirea infracţiunilor, urmările socialmente periculoase ale faptelor, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care sunt necunoscuţi cu antecedente penale şi au avut o atitudine procesuală de negare a faptelor, în pofida probelor care au demonstrat vinovăţia lor, iar mai mult decât atât au încercat să denatureze adevărul, ameninţând şi intimidând martori.
Înalta Curte apreciază că în raport de circumstanţele reale şi personale reţinute nu există motive nici pentru majorarea pedepselor aplicate, nici pentru reducerea acestora, pedepse care corespund atât prin cuantum şi prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Înalta Curte reţine că pedepsele aplicate se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru faptele comise, iar ca urmare a faptului că infracţiunile au fost săvârşite în formă continuată, în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 80 C. pen., nu s-a dispus coborârea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, deşi a fost reţinută în favoarea recurenţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. proc. pen.
Cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor face inutilă analizarea cererilor inculpaţilor de a se dispune suspendarea executării pedepselor.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Alba şi de inculpaţii P.C.G. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 30/ A din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat P.C.G. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurentul inculpat M.M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate H.E.C., B.Ş.M., HG, H.B.E., F.G.E. şi M.I.L., în sumă de câte 150 lei se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 964/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
