ICCJ. Decizia nr. 430/2009. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 430/2009
Dosar nr. 897/1/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1587/44/2008, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii M.M. şi R.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, investită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii M.M. şi R.N., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a reţinut că la termenul de judecată din 26 ianuarie 2009, sus-numiţii au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, întemeiate pe dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În raport de condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a reţinut că aceasta este îndeplinită, deoarece limitele maxime ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi, respectiv art. 254 alin. (2) C. pen., pentru care cei doi inculpaţi sunt trimiţi în judecată, nu depăşeşte 18 ani închisoare.
Instanţa a considerat însă că cererile formulate de inculpaţi nu pot fi admise, având în vedere dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Având în vedere că în cauză cercetarea judecătorească se află într-un stadiu incipient (singurele activităţi efectuate până la această dată constând în audierea inculpaţilor care au recunoscut doar în parte faptele pentru care sunt trimişi în judecată) instanţa a considerat că, dacă ar fi puşi în libertate, inculpaţii ar putea influenţa martorii ce urmează a fi audiaţi, zădărnicind astfel aflarea adevărului şi îngreunând buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.M. şi R.N., solicitând admiterea, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Recurenţii inculpaţi au susţinut că au fost audiaţi de instanţă, recunoscând în parte faptele comise, nemaiputând influenţa stabilirea adevărului în cauză. Totodată, au arătat că în cauză numai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar situaţiile lor familiale reclamă prezenţa lor în stare de libertate.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie sub control judiciar constituie o facultate a instanţei pe care aceasta o poate acorda în condiţii limitate şi care presupun o cenzurare a unor împrejurări de natură să împiedice buna desfăşurare a procesului penal şi stabilirea adevărului în cauză.
Constatând că cercetarea judecătorească a parcurs doar faza audierii inculpaţilor şi că aceştia nu au recunoscut decât în parte faptele de luare de mită reţinute în sarcina lor, instanţa a apreciat în mod justificat, având în vedere şi calitatea de lucrători de poliţie a sus-numiţilor, că aflarea adevărului ar putea fi zădărnicită în cauză prin influenţarea martorilor ce urmează a fi ascultaţi, afectând astfel, buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor.
Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 289 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi R.N. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1587/44/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 428/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 442/2009. Penal → |
|---|
