ICCJ. Decizia nr. 470/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 470/2009
Dosar nr. 1095/35/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 90/ P din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I., împotriva rezoluţiilor nr. 105/ P din 10 septembrie 2008 şi 509/11.2 din 14 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, la data de 04 noiembrie 2008, petentul C.I. a înregistrat la această instanţă plângerea împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Oradea date în dosarul nr. 15D/P/2008 şi 509/11.2/2008, arătând că în mod greşit nu s-a dispus trimiterea în judecată a executorului judecătoresc care nu şi-a făcut datoria şi că nu înţelege de ce trebuie să se plângă în prealabil judecătoriei ca să-l mai oblige odată să execute o hotărâre.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
La data de 08 mai 2008 potentul C.I. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc P.D. solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În motivarea plângerii arată că, la data de 03 ianuarie 2007, a depus o cerere pentru executarea dispozitivului unei sentinţe penale privind pe numitul N.G. care a fost obligat la plata sumei de 50.000.000 lei vechi, însă executorul nu a depus nici o stăruinţă pentru executarea acestei sentinţe cu toate că debitorul are o gospodărie bogată, şi deşi acesta s-a deplasat de mai multe ori în localitatea de domiciliu a petentului l-a văzut că stă mai mult de vorbă cu debitorul şi astfel a tras concluzia că executorul este pe aceeaşi mână cu acesta.
Prin rezoluţia din 10 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 lipsind latura obiectivă şi subiectivă.
În motivarea rezoluţiei se arată că pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătoreşti se aplică legea specială (Legea nr. 188/2000) care derogă de la legea generală, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), urmând ca executorii judecătoreşti să răspundă penal pentru refuzul de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită numai atunci când există un refuz motivat din partea executorului judecătoresc (motivarea se face la stăruinţa părţilor în îndeplinirea actului de executare silită); dacă refuzul este considerat de parte ca fiind nejustificat acesta se va adresa judecătoriei care se va pronunţa printr-o hotărâre judecătorească dacă admite plângerea şi-l obligă pe executor să îndeplinească actele de executare silită arătându-i acestuia în ce fel va întocmi aceste acte. Numai în cazul în care executorul judecătoresc nu va respecta cu rea credinţă obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească, el este pasibil de răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Prin rezoluţia din 14 octombrie 2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent în baza art. 278 C. proc. pen., cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 deoarece nu există o hotărâre judecătorească care să constate refuzul nejustificat al executorului judecătoresc şi în absenţa unei astfel de hotărâri nu se poate săvârşi această infracţiune.
Curtea apreciază că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice iar plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea petentul C.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc P.D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu motivarea că acesta sub diferite pretexte refuză să execute sentinţa penală nr. 398 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Aleşd rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 517/ R din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, prin care N.G. a fost obligat să plătească petentului suma totală de 5464,4 Ron.
Potrivit art. 53 din Legea nr. 188/2000 refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a actului în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului; iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere la judecătorie, executorul judecătoresc fiind obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase irevocabile.
Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, nerespectarea cu rea credinţă de către executorii judecătoreşti a obligaţiei stabilite în alin. (5) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Prin urmare aşa cum s-a arătat şi în rezoluţiile atacate, petentul, în cazul în care a fost nemulţumit de justificările executorului pentru neexecutarea hotărârii, trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/2000.
Doar instanţa prin procedura arătată poate să stabilească dacă refuzul executorului este justificat sau nu, iar dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu sunt aplicabile în speţă, deoarece pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătoreşti în cazul refuzului de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită este incidentă legea specială, Legea nr. 188/2000.
Pentru aceste motive în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul C.I. criticând-o ca netemeinică, reluând în esenţă susţinerile deja iterate la prima instanţă, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a intimatului executor judecătoresc P.D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petentul C.I. se priveşte, ca nefondat, şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât prima instanţă prin conformare deplină la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţia nr. 705/P/2008 din 10 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.D., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura obiectivă şi subiectivă pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi în lipsa unor înscrisuri noi prezentate a statuat că această rezoluţie a procurorului (menţinută prin rezoluţia nr. 509/II.2/2008 din 14 octombrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea) este legală şi temeinică.
Astfel, justificat în raport de actele premergătoare efectuate în cauză s-a reţinut cu titlu de situaţie premisă de fapt că, la data de 29 decembrie 2006, petiţionarul C.I. a cerut punerea în executare a sentinţei penale nr. 398 din 22 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Aleşd, hotărâre judecătorească în baza căruia N.G. a fost obligat la plata unei sume totale de 5.464, 4 RON cu titlu de despăgubiri morale, daune materiale şi cheltuieli judiciare. Executorul judecătoresc P.D. conform actelor premergătoare efectuate în cauză, a emis somaţii pentru plata debitului în favoarea petentului C.I. şi a depus diligentele necesare pentru punerea în executare a dispoziţiilor civile din sentinţa penală amintită anterior, însă nu a reuşit să recupereze sumele de bani datorate după cum rezultă şi din procesele verbale încheiate la 19 iulie 2007 şi 8 octombrie 2007.
Pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătoreşti se aplică Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti care derogă de la legea generală, codul penal, urmând ca executorii judecătoreşti să răspundă penal pentru refuzul de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită numai atunci când există un refuz motivat din partea executorului judecătoresc. Dacă refuzul este considerat ca fiind nejustificat, acesta se va adresa Judecătoriei care se va pronunţa printr-o hotărâre judecătorească supusă recursului dacă admite plângerea şi-l obligă pe executor să îndeplinească actele de executare silită indicându-i acestuia în ce fel va întocmi aceste acte. Numai în cazul în care executorul judecătoresc nu va respecta cu rea credinţă obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească, el este pasibil de răspundere penală pentru infracţiunea săvârşită intenţionat sau din culpă care este incriminată prin art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Aşa fiind, întrucât petiţionarul C.I. în calitate de creditor era ţinut să uzeze de dispoziţiile art. 53 alin. (1) – (4) din legea sus-citată nr. 188/2000 pentru a cere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a intimatului P.D. executorul judecătoresc nominalizat să facă acte de executare silită având ca obiect bunurile mobile ale debitorului N.G. în mod legal s-a statuat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii imputate atât pe planul laturii obiective cât şi pe cel al laturii subiective şi în consecinţă s-a dispus prin rezoluţia atacată soluţia de neîncepere a urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I., împotriva sentinţei penale nr. 90/ P din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 482/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
