ICCJ. Decizia nr. 535/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 535/2009
Dosar nr. 998/59/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 998/54/2008, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (l) pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul R.I. împotriva rezoluţiei nr. 857/4/2/2008 din 29 august 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 18 septembrie 2008 petiţionarul R.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara solicitând tragerea la răspundere penală a numitului J.C.M., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen.
În motivarea plângerii se arată că petiţionarul, împreună cu soţia sa, sunt beneficiarii contractului de închiriere nr. 554 din 5 ianuarie 2000, încheiat cu Primăria Timiş pentru imobilul situat în Timişoara.
Deşi, nu există, susţine petiţionarul, o hotărâre judecătorească definitivă, executorul judecătoresc a procedat la executarea sa silită din imobil.
Instanţa de fond, verificând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate reţine că imobilul a fost atribuit soţiei petiţionarului prin hotărâre judecătorească, astfel încât nu poate fi reţinută în sarcina făptuitorului săvârşirea vreunei infracţiuni.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul R.I. solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Codul de procedură penală în vigoare, reglementează controlul judecătoresc asupra soluţiilor adoptate de procuror, prin care s-a dispus netrimiterea în judecată. S-a realizat astfel, corelarea legislaţiei interne cu exigenţele ce decurg din C.E.D.O. care impun recurgerea la un tribunal independent şi imparţial în legătură cu legalitatea măsurilor luate de procuror în cursul urmăririi penale.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei şi, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate pot face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în fond.
Potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, judecătorul soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi.
Reglementând controlul judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere date de procuror, legiuitorul a urmărit ca orice persoană vătămată să aibă acces la justiţie, fără ca aceasta să excludă obligaţia organelor de urmărire penală de a verifica dacă susţinerile prezentate de parte în plângerea formulată au sau nu suport probator.
Pe de altă parte, organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare, acte care au menirea de a clarifica aspecte care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii şi pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că soluţia dată de procuror şi confirmată de instanţa de fond este legală.
Rezultă, din actele premergătoare efectuate în cauză, că prin sentinţa civilă nr. 9033 din 10 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul civil nr. 7850 din 22 mai 2006 s-a dispus admiterea, în parte, a acţiunii civile formulată de reclamanta T.V.C. în contradictoriu cu pârâta R.O. şi, în consecinţă, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 554/2000 pentru imobilul înscris în C.F.
A dispus evacuarea pârâtei din imobil, pentru lipsă de titlu.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1269/ R din 3 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, în dosarul nr. 6492/30/C/2006.
Prin Decizia civilă nr. 223 din 3 martie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 1675/59/2007, s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.O. împotriva deciziei civile nr. 1269 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
După rămânerea definitivă a hotărârii, numita T.V.C. a formulat cerere de executare silită, fiind înregistrată sub nr. 505 din 2 iunie 2008 la B.E.J. J.C.M., care a emis somaţia de evacuare din imobilul situat în Timişoara.
Întrucât persoana vătămată R.O. nu a evacuat imobilul nici voluntar şi nici după somaţie, la data de 3 iulie 2008, executorul judecătoresc J.C.M., însoţit de organele de poliţie şi martorii asistenţi, s-au deplasat la imobil, au forţat uşa de la intrare, iar bunurile găsite au fost mutate, sigilând camerele şi dependinţele.
Pe uşa de la intrarea în apartament s-au aplicat două lacăte şi sigilii, precum şi procesul-verbal de evacuare.
În condiţiile existenţei unui titlu executoriu, făptuitorul J.C.M. a procedat, în condiţiile legii, la punerea în executare a acestuia.
Împrejurarea că hotărârea pronunţată a fost defavorabilă soţiei petiţionarului nu constituie un indiciu din care să rezulte săvârşirea de către făptuitor a vreunei fapte penale.
Pe de altă parte, se impune a se observa faptul că petiţionarul nu era, el însuşi, titularul contractului de închiriere, acesta fiind numai soţia sa, respectiv persoana vătămată R.O. Beneficiul contractului de închiriere asupra imobilului situat în Timişoara, i-a revenit fostei sale soţii, urmare hotărârii de divorţ, astfel încât, cum corect a reţinut procurorul, acesta nu mai beneficia de niciun titlu locativ în imobilul respectiv.
Reintegrarea în spaţiu a petiţionarului R.I. urmare admiterii contestaţiei la executare, sentinţa civilă nr. 11152 din 17 septembrie 2008, pronunţată în dosarul civil nr. 11212/325/2008 al Judecătoriei Timişoara, a fost dispusă ulterior punerii în executare a sentinţei civile nr. 9033 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Timişoara, astfel încât, acest aspect nu poate să constituie un element de natură a impune desfiinţarea rezoluţiei atacate şi, implicit, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 253/ PI din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 527/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 538/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
