ICCJ. Decizia nr. 482/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 482/2009
Dosar nr. 95/118/2005
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 173 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul I.M., la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate cu privire la pedepsele anterioare aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 527 din 29 februarie 2000, iar în urma descontopirii şi recontopirii acestora, a dispus ca inculpatul să execute rezultanta de un an şi 6 luni închisoare, alături de pedeapsa aplicată în cauză, adică 3 ani şi 8 luni închisoare.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) din acelaşi cod.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2950 euro.
În esenţă, s-a reţinut că în anul 2002, inculpatul a pretins şi primit în câteva rânduri sume în lei şi în dolari, precum şi un laptop, totul însumând 2950 euro, de la martorii M.R. şi M.C., lăsându-i să înţeleagă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din Constanţa, în vederea soluţionării favorabile a afacerilor judiciare ale martorului M.C.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 61/ P din 27 mai 2008, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea hotărârilor atacate, întrucât instanţele nu au efectuat o cercetare judecătorească completă şi nu au clarificat contradicţiile existente între declaraţiile denunţătorului M.C. şi martorului M.R., iar în subsidiar, că în mod greşit s-a reţinut aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar drept urmare s-a dispus eronat revocarea suspendării condiţionate şi executarea cumulată a rezultantei pedepselor anterioare, cu noua pedeapsă, pentru că, referitor la condamnările anterioare se împlinise termenul de reabilitare şi deci, erau incidente dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au efectuat o cercetare judecătorească completă şi temeinică, au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare în dispoziţiile legii, au reţinut justificat starea de recidivă postcondamnatorie şi au individualizat şi stabilit just pedeapsa inculpatului.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs este edificator de arătat că instanţa a efectuat o cercetare judecătorească completă şi aprofundată, audiind toţi martorii invocaţi în rechizitor, precum şi pe cei propuşi în faza de judecată şi a stăruit pentru clarificarea contradicţiilor, stabilind, în pofida nesincerităţii inculpatului, prin probele administrate, fapta şi vinovăţia acestuia.
Nici critica referitoare la greşita reţinere a stării de recidivă nu este întemeiată.
Este adevărat că prin sentinţa penală nr. 2173 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Medgidia s-a constatat reabilitarea inculpatului referitor la condamnările suferite de acesta prin sentinţa penală nr. 208 din 20 ianuarie 1998, sentinţa penală nr. 527 din 29 februarie 2000 şi sentinţa penală nr. 590 din 8 martie 2000, toate ale Judecătoriei Medgidia, primele două definitive prin neapelare, iar ultima, prin Decizia penală nr. 230 din 30 mai 2000 a Tribunalului Constanţa, dar prin probele dosarului, s-a stabilit în mod cert că această constatare este greşită, pentru că la data când s-a judecat cererea de reabilitare, instanţa nu a cunoscut despre săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpat, în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate.
Nu este întemeiată nici critica referitor la individualizarea şi stabilirea pedepsei.
În raport de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat traficul de influenţă, de atitudinea lui nesinceră şi de starea de recidivă, instanţele au individualizat just pedeapsa, iar apoi, au revocat justificat suspendarea condiţionată şi dispus corect executarea pedepsei anterioare rezultante alături de noua pedeapsă.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.M. împotriva deciziei penale nr. 61/ P din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3475/2009. Penal → |
|---|
