ICCJ. Decizia nr. 449/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.449/2009
Dosar nr. 5417/2/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 26 martie 2007, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe inculpatul L.I., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 2859,41 lei cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a sentinţei până la data plăţii efective.
A admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.F., mama victimei şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7500 lei, despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a sentinţei până la data plăţii efective.
S-a luat act că fiul şi fiica victimei nu s-au constituit părţi civile.
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul, apel ce a fost soluţionat prin Decizia penală nr. 30 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, desfiinţându-se sentinţa atacată şi trimiţându-se cauza spre rejudecare instanţei fondului, motivat de constatarea unui caz de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că în compunerea instanţei a intrat un judecător incompatibil, cu încălcarea dispoziţiile art. 47 lit. a) teza ultimă C. proc. pen. Nu s-a reţinut nici unul din actele procedurale efectuate în cauză de instanţa de fond.
În fond după rejudecare, Tribunalul Giurgiu a pronunţat sentinţa penală nr. 243 din 09 mai 2008, prin care a respins cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, ea a fost admisă în maniera în care se făcuse şi prima dată, la judecarea în fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în seara de 12 august 2005, la barul SC E. SRL din comuna Săbăreni, jud. Giurgiu, între inculpat şi martorul D.I. a avut loc o altercaţie, inculpatul l-a lovit pe martor cu pumnul în faţă, moment în care victima, C.N., care stătea la o altă masă, a intervenit, iar între inculpat şi victimă a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare, fără ca cei doi să se lovească, după care victima a ieşit din bar şi s-a aşezat pe băncuţa din faţa acestuia.
Martorul S.G.G., patronul barului, l-a dat afară şi pe inculpat, iar acesta a vrut să-şi ia sacoşa cu uneltele de lucru, pe care o lăsase lângă băncuţa pe care stătea victima, moment în care a fost lovit de acesta cu piciorul în faţă, aşa cum rezultă din certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei, care atestă că inculpatul prezentato leziune a piramidei nazale.
Altercaţia ulterioară dintre cei doi nu a fost văzută de nici un martor, dar inculpatul şi victima s-au lovit reciproc, iar în urma îmbrâncelii, victima a căzut şi s-a lovit cu capul de ciment.
Raportul medico-legal de necropsie a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat leziunilor traumatice la care a fost supus în noaptea de 12 august 2005, prin lovire cu şi de corpuri dure, între moartea victimei şi leziunile produse existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Rezultatul raportului de necropsie a fost avizat şi de C.S.A.C. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici.
Inculpatul a negat constant comiterea faptei, însă probele administrate pe parcursul procesului penal au stabilit situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare, ca şi faptul că infracţiunea săvârşită întruneşte elementele constitutive ale faptei incriminate de art. 183 C. pen., avându-se însă în vedere că inculpatul a acţionat sub impulsul unei puternice tulburări determinată de acţiunea violentă a victimei.
Faţă de modalitatea în care s-au derulat evenimentele, de modul în care inculpatul a acţionat, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de acesta, în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, prin care se aduce atingere unui atribut fundamental al fiinţei umane, respectiv dreptul la viaţă, împrejurările comiterii faptei, respectiv puternica tulburare sub imperiul căreia a acţionat inculpatul, determinată de acţiunea violentă a victimei, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care în seara respectivă a avut un comportament violent, chiar şi faţă de martorul D.I., comportamentul ulterior al inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, dar fără a indica în scris vreun motiv.
Oral, apărătorul inculpatului a solicitat reindividualizarea pedepsei, dat fiind că aceasta a fost aplicată inculpatului urmare a unei administrări nejudicioase a probelor, martorii neprezentând, în opinia inculpatului, credibilitate, din cauza unor probleme grave de sănătate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma celor susţinute de inculpat, instanţa de apel a constatat că tribunalul a dat o corectă încadrare juridică faptei săvârşite de acesta, a făcut o temeinică apreciere a probelor administrate pe parcursul procesului penal, cu respectarea cerinţelor prevăzută de art. 63 C. pen.
Instanţa de apel a constatat că, deşi prin Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe, nu au fost menţinute actele procedurale administrate prima dată în fond, inculpatul, reaudiat în faza apelului, a declarat că îşi menţine declaraţiile date anterior, situaţie în care s-au avut în vedere situaţiile relatate de acesta la prima instanţă, în sensul că atunci când s-a aplecat să-şi ia sacoşa cu uneltele, victima l-a lovit cu piciorul, apoi inculpatul i-a dat două palme şi victima a căzut în fund pe băncuţa pe care stătea.
Aşa cum rezultă şi din celelalte probatorii administrate în cauză, la momentul altercaţiei produse în afara barului între victimă şi inculpat, nici un alt martor nu a fost prezent, însă situaţia de fapt reţinută nu este negată în totalitate de inculpat, care doar încearcă să nuanţeze aspecte care ar putea duce la reţinerea unei vinovăţii diminuate în sarcina sa şi în modul în care a aplicat loviturile.
Se reţine în apel că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, aşadar cu intenţie directă în ceea ce priveşte lovirea victimei, rezultatul letal datorându-se culpei inculpatului, care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
Cu privire la credibilitatea martorilor audiaţi în cauză, instanţa de apel a constatat că susţinerile inculpatului sunt neîntemeiate, dat fiind că nu exista la momentul audierii lor nici un impediment care să fi împiedicat audierea, iar, în situaţia în care aceştia ar fi declarat neadevărat, inculpatul putea formula împotriva acestora plângere pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Faţă de împrejurarea că inculpatul a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de acţiunea violentă a victimei, de faptul că cei doi se cunoşteau de multă vreme, locuind în aceeaşi localitate, de faptul că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori, dar şi de pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată acestuia, în cuantum de 4 ani, este una mult prea severă şi că o pedeapsă diminuată ce va fi executată de inculpat este aptă să asigure reeducarea acestuia şi reinserţia sa socială.
Astfel, prin Decizia penală nr. 260 din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a admis apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 243 din 09 mai 2008 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare, cu aplicabilă art. 74 lit. a) şi b) C. pen.
A aplicat art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către intimatele părţi civile C.I., C.M. şi M.F.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii recurate.
În raport de data înregistrării recursului, respectiv 20 noiembrie 2008, şi de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 27 octombrie 2008, inculpatul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, cerere în soluţionarea căreia înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3853 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a recursului, de 10 zile, curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de recurs constată că întârzierea declarării căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
În sprijinul cererii de repunere în termenul de recurs, inculpatul a depus la dosar o adeverinţă medicală emisă la data de 29 octombrie 2008 de Cabinetul Medical Individual Dr. E.P. din com. Săbăreni, jud. Giurgiu, prin care se adevereşte că suferă de anumite afecţiuni medicale şi se recomandă un repaus în perioada 29 octombrie 2008 - 19 noiembrie 2008.
Înalta Curte nu va face observaţii asupra realităţii celor consemnate în adeverinţa medicală, dar va conchide că repausul recomandat de medicul de familie nu poate fi asimilat unei cauze temeinice de împiedicare a declarării în termen a recursului, date fiind posibilităţile multiple oferite de lege pentru valorificarea dreptului la declararea unei căi de atac, în derularea unei proceduri judiciare în sistemul nostru de drept.
Actul medical nu relevă şi faptul că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea totală de formulare a unei declaraţii de recurs, personal sau prin mandatar.
În aceste condiţii, constatând că hotărârea atacată s-a pronunţat la data de 27 octombrie 2008, inculpatul fiind prezent la dezbateri, iar recursul a fost înregistrat la data de 20 noiembrie 2008, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul recurent L.I.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 260 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 467/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
