ICCJ. Decizia nr. 485/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.485/2009
Dosar nr. 1395/33/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarele Z.S.l., K.I. şi L.I. împotriva rezoluţiei din 11 iunie 2008 dată în dosarul nr. 192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petiţionarele au solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul judecător L.E. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că, în soluţionarea a două dosare civile aflate pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, a pronunţat hotărârile pe baza unor expertize incorect întocmite, a unui plan de situaţie fals, reţinându-se o situaţie de fapt eronată, care a dus la încălcarea proprietăţii petiţionarelor.
Prin rezoluţia din 11 iunie 2008, dată în dosarul nr. 192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul magistrat, pentru infracţiunea reclamată, reţinându-se că, din verificările efectuate, nu rezultă că acesta nu ar fi îndeplinit un act sau l-a îndeplinit în mod defectuos, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin care să cauzeze vătămarea unor interese legale ale petiţionarelor.
Prin rezoluţia din 22 august 2008, dată în dosarul nr. 603/ll/2/2008 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarele au criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarelor, reţinând, în esenţă, că, în cauză, în raport de textul incriminator prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu s-a făcut dovada că petiţionarii au suferit o vătămare a intereselor lor, urmare unei acţiuni ilicite a judecătorului, care a soluţionat acţiunile civile.
S-a mai reţinut că pronunţarea unei soluţii în defavoarea petiţionarilor nu semnifică automat o neîndeplinire corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către judecător.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petiţionarele, pe care l-au motivat în scris la dosar.
Recursurile declarate de petiţionare împotriva sentinţei sunt nefondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionare, ca nefondată, reţinându-se că intimatul judecător şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarelor.
Criticile petiţionarelor, care se referă la modul de soluţionare a cauzelor civile de către intimatul judecător, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate de petiţionari.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
De altfel, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., judecătorul este investit doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi nu se poate substitui instanţei civile care a pronunţat soluţia pe baza probatoriului examinat nemijlocit într-o cauză civilă.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionare, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele petiţionare Z.S.l., K.I. şi L.I. împotriva sentinţei penale nr. 129 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2009. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 493/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
