ICCJ. Decizia nr. 465/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 465/2009
Dosar nr. 629/112/2007
Şedinţa publică din 11 februarie2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. nr. 136/ F din 13 august 2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a fost condamnat inculpatul B.G., la pedepsele de:
- 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părţii vătămate B.A.I.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate B.A.I.;
S-a constatat că infracţiunile săvârşite sunt în concurs real, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 Iit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani ce urmează a fi aplicată inculpatului.
Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de 641 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, ce va fi executată de inculpat.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) - b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 1 martie 2007 la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea părţii vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B.A.M. suma de 15.000 lei cu titlu daune morale.
S-a constatat că, raportat la comiterea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1250 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud înregistrat sub nr. .459/P/2006, a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv inculpatul B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea ari, 37 lit. a) C. pen. şi furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu motivarea că acesta la data de 22 noiembrie 2006, a violat-o pe minora B.A.I., în vârstă de 12 ani, prilej cu care i-a sustras acesteia un telefon mobil şi două inele de aur.
Inculpatul, prezent în instanţă, a declarat că nu se face vinovat de comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată, că nici măcar nu s-a apropiat de minoră, că totul este o înscenare pusă la cale de bunicii părţii vătămate, în scopul obţinerii de foloase materiale, precum şi de ruda părţii vătămate, numitul B.D., cu care inculpatul avea relaţii tensionate în timp ce erau ambii încarceraţi în penitenciar, şi probabil de la această persoana ştia minora despre implanturile de silicon pe caro inculpatul le avea la nivelul organelor genitale.
A mai arătat prin memoriile depuse la dosar în cursul judecaţii, că minora ar fi trebuit să îşi dea seama că la nivelul organelor genitale inculpatul mai avea ataşate un inel, un lănţişor etc., în memoriul depus la dosar afirmând că a confundat-o pe partea vătămată cu o cunoştinţă căreia i-a mângâiat şoldul în semn de prietenie, iar întrucât aceasta a fugit într-o scară a unui bloc locuit, a urmărit-o acolo, s-a apropiat do partea vătămata care i-a cerut s-o lase în pace, cu motivaţia că este virgină, moment în care a întrebato cum o cheamă, i s-a răspuns că „B.", şi dându-şi seama inculpatul de confuzie, şi pentru ca auzise şi voci, a plecat, în final deplasându-se la autogara din oraş, unde a ajuns, în jurul orelor 16,50, şi de unde a luat autobuzul Năsăud – Telciu, de ora 17,00, fapt confirmat de martori.
În ceea ce priveşte acuzaţia de furt, a arătat că singurul lucru pe care şi I-a însuşit este telefonul mobil, pe care în fapt I-a găsit în momentele când o urmărea pe partea vătămată (acesta nefiindu-i necesar întrucât avea telefon mobil) şi neştiind cui aparţinea, I-a păstrat, nerecunoscând furtul celor două inele de aur pentru care partea vătămata a formulat plângere.
În faza de urmărire penală, în faţa procurorului, inculpatul a declarat în plus că ulterior întâlnirii cu partea vătămata a locuit la părinţii săi, în localitatea Salva, timp de 2-3 săptămâni, însă întrucât era speriat de perspectiva unei „noi puşcării", de unde a plecat în localitatea Vătava - Mureş, la numita T.M., mama concubinei sale, C.F. după care a plecat la Cluj, după sărbătorile de iarnă aflând că este căutat de poliţie.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 22 noiembrie 2006, minora B.A.I., în vârstă de 12 ani, a fost trimisă de bunica sa, numita B.A., la magazinul „C." din apropierea locuinţei lor din oraşul Năsaud, pentru cumpărături, în jurul orelor 16,30, iar la ieşirea din magazin a fost acostată de către inculpatul B.G., care i-a solicitat să-l ajute să găsească adresa unei familii – H., în blocurile din apropiere, pretextând că nu vede să citească înscrisurile de pe plăcuţele de pe uşile apartamentelor.
Crezând că face o faptă bună şi nebănuind vreun pericol, aceasta a urcat cu inculpatul în scara unui bloc şi negăsind familia H., la cererea inculpatului, au intrat în scara altui bloc de locuinţe din apropiere, unde se părea că nu locuieşte nimeni, şi la insistenţele inculpatului au urcat până la ultimul etaj (etajul IV), unde pe palierul dintre apartamente erau materiale de construcţii, respectiv saci cu ciment.
La un moment dat, partea vătămata B.A.I. a bănuit că respectivele apartamente nu sunt locuite şi a încercat să coboare însă inculpatul B.G. a luat-o în braţe şt a început să o sărute, folosindu-se de forţa fizică şi neputinţa minorei de a se apară a întreţinut cu aceasta două acte sexuale orale.
Conform declaraţiei părţii vătămate, cu toată opoziţia sa, inculpatul i-a cerut să se dezbrace şi a ameninţat-o cu un presupus cuţit şi a strâns-o cu tricoul de gât şi în aceste condiţii a întreţinut un act sexual oral, complet cu minora şi apoi a încercat şi un act sexual vaginal, dar pentru că minora era la ciclu menstrual, fapt constatat de inculpat care şi-a introdus degetele în vaginul acesteia, a forţat-o, prin aceleaşi ameninţări cu moartea, să mai întreţină un act sexual oral. în aceste împrejurări minora a reţinut că penisul inculpatului avea mici umflături ca nişte noduri.
Inculpatul a mai ameninţat-o pe minoră să nu spună cuiva ce a păţit şi dacă se vor întâlni întâmplător să nu dea semne că l-ar cunoaşte şi a plecat, iar când s-a îmbrăcat, a remarcat că-i lipsesc din buzunarul hainei atât cele două inele cât şi telefonul mobil, întrucât i le sustrăsese inculpatul, fără să-şi dea seama în care moment.
Din raportul de constatare medico legală nr. 2704/ll/c/43 din data de 28 noiembrie 2006 întocmit de întocmit de S.J.M.L. Bistriţa-Năsăud a rezultat că numita B.A.I. prezintă leziuni corporale traumatice, care s-au putut produce prin zgâriere cu un corp dur sau semimoale, care nu necesită zile de îngrijiri medicale, şi că aceasta este virgo-intacta la data examinării şi că leziunile pot data din data de 22 noiembrie 2006.
Susţinerea inculpatului (în sensul ca nu este autorul faptei de viol întrucât însăşi minora l-a descris la sediul organului de poliţie pe agresor ca fiind blond, cu păru) creţ şi ochi căprui, nu este relevantă în cauză atâta vreme cât celelalte semnalmente descrise corespund realităţii şi mai mult partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat la sediul poliţiei după fotografie ca fiind cel care a violat-o în împrejurările descrise, dintre mai multe fotografii ale unor persoane ce i-au fost arătate, la data de 18 decembrie 2006.
În cuprinsul însăşi a declaraţiei inculpatului dată în faţa procurorului inculpatul B.G. a recunoscut faptul că a întâlnit-o pe minoră în împrejurările descrise de aceasta, fără însă a-şi asuma vinovăţia pentru cele întâmplate, şi că ulterior acestei întâlniri, a locuit la părinţii săi în localitatea Sava timp de 2-3 săptămâni, întrucât era speriat de perspectiva unei noi puşcării", de unde a plecat în localitatea Vâtava - Mureş la numita T.M., mama concubinei sale, C.F. după care a plecat la Cluj după sărbătorile de iarnă aflând că este căutat de poliţie.
Mai mult, inculpatul, în cadrul aceluiaşi declaraţii a precizat în acelaşi interval de timp ca şi partea vătămată momentele întâlnirii cu aceasta arătând că apoi a plecat la autogara, de unde a luat autobuzul spre Salva, iar minora, în toate declaraţiile sale a arătat că la momentul desfăşurării activităţii infracţionale, a simţit dureri" la nivelul organelor genitale ale inculpatului, în realitate implanturile despre a căror existenţă au relatat martorii S.I., B.l., C.F.
Chiar dacă pe lângă „bilele" respective, inculpatul mai avea şi un cercel şi un lănţişor, apărarea sa, în sensul ca partea vătămată ar fi trebuit să sesizeze existenta acestora, sau să se rănească cu aceste obiecte în cursul actului sexual nu a fost primită, nefiind relevata, din probele administrate, zona în care erau implantate, sau faptul că acestea ar fi fost succeptibile să provoace răni (în acest din urmă caz fiind succeptibile să îl lezeze chiar pe inculpat).
În ciuda faptului că inculpatul a susţinut că prin plângerea formulată de partea vătămată s-ar fi intenţionat reîncarcerarea sa date fund relaţiile tensionate în care se afla cu numitul B.D. ruda părţii vătămate, iar martorii propuşi în apărare au arătat că relaţiile respective de duşmănie erau reale, nu s-a făcut dovada că ar fi existat o legătură între atitudinea acelei persoane şi plângerea părţii vătămate, care nici măcar nu-l cunoştea pe agresor la momentul comiterii faptei, acesta fiind recunoscut abia la poliţie.
Mai mult, martorii audiaţi au dat relaţii despre comportamentul schimbat al minorei ulterior comiterii faptei, în sensul că era rece, interiorizată, distantă fără căldura prezentă anterior în voce.
Susţinerea inculpatului că plângerea penala a fost formulată doar pentru obţinerea de foloase materiale nu a fost primita, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit acest lucru, martorii nerelevând aspecte concrete şi verosimile privind aceste aspecte, unele informaţii fiind obţinute din „zvonul public".
Mai mult, martora S.A., audiată fiind în faza de urmărire penală, a arătat că părinţii inculpatului i-au vizitat pe bunicii părţii vătămate, cu motivarea că doreau să se împace cu aceştia, fiind posibil ca fiul lui sa fi comis agresiunea sexuală, arătând că acesta este plecat de la domiciliu fund căutat de organele de poliţie.
Apare ilogic comportamentul inculpatului de a se refugia, după „întâlnirea" cu partea vătămată de la dala de 22 noiembrie 2006, la domiciliul părinţilor săi, timp de 2-3 săptămâni, speriat de perspectiva unei „noi puşcării" (după care şi-a schimbat frecvent locaţia, pentru a nu fi descoperit de organele de poliţie), mai ales că minora a introdus, plângerea penală doar la data de 18 decembrie 2006, motivele sale de îngrijorare fiind premature raportat la acest ultim aspect, în contextul în care a susţinut că nu este vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
Chiar dacă minora a afirmat că în acea împrejurare inculpatul i-a sustras două inele şi un telefon mobil marca Sony Ericsson, declaraţia sa nu este sprijinită de celelalte probe aflate la dosar decât în privinţa telefonului mobil, a cărui deţinere a fost dovedită de declaraţia martorului P.I., de declaraţia inculpatului, de procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, şi de „dovada" privind restituirea bunului către partea vătămată de către organele de poliţie ale oraşului Năsăud.
Susţinerea inculpatului că nu avea nevoie de telefon, întrucât avea deja unul, astfel că nu era nevoit să-l sustragă pe cel al părţii vătămate este nerelevantă în cauză, fiind dovedit că şi-a însuşit bunul minorei B.A.I.
În contextul întregii stări de fapt reţinute de instanţă, s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire a bunului găsit prevăzută de art. 216 C. pen., şi că inculpatul, în condiţiile în care chiar ar fi găsit telefonul în faţa scării blocului, ar fi trebuit să o întrebe pe partea vătămată dacă nu-i aparţine bunul, şi să i-l restituie, trebuind măcar să presupună, având în vedere faptul că imobilul respectiv era nelocuit, că îi aparţine, cu atât mai mult cu cât, conform versiunii sale, persoana pe care o urmase în imobilul respectiv era o cunoştinţă cu care avea relaţii de prietenie, şi pe care a confundat-o cu partea vătămata; în acest context declaraţia părţii vătămate, care a afirmat că după consumarea violului, în momentele când s-a îmbrăcat, a sesizat lipsa telefonului, ducând la presupunerea că inculpatul i-a sustras telefonul, a fost apreciată de instanţa ca fiind sinceră, mai ales că a fost probată deţinerea ulterioară a bunului de către B.G.
Partea vătămată, prin apărător, în faza judecăţii, a declarat că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de daune morale, pentru trauma psihică resimţită în urma comiterii violului căruia i-a fost victimă, neformulând pretenţii raportat la comiterea infracţiunii de furt, cu precizarea că telefonul mobil i-a fost restituit în faza de urmărire penală.
Faptele inculpatului, aşa cum au fost reţinute mai sus (dovedite cu declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, declaraţiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.I., C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaştere după fotografie, corespondenţa pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare şi predare a telefonului mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. şi furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (pentru telefonul mobil texte legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părţii vătămate B.A.I. şi, 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate B.A.I.
La individualizarea acestor pedepse sau avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen, şi anume gradul de pericol social al faptei şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului, care era recidivist postcondamnatoriu, raportat la pedeapsa de 4 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud din executarea căreia s-a eliberat condiţionat la 13 octombrie 2006 rămânând un rest de 641 zile de închisoare neexecutat (din cazierul inculpatului a rezultat că acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 427/2001 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă prin Decizia penală nr. 638/2001 a Curţii de Apel Cluj, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., din executarea căreia s-a liberat condiţionat la data de 18 iulie 2003, cu un rest de 819 zile închisoare. Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud, a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., şi, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., pedepse ce au fost contopite cu restul de 819 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în total 4 ani şi 6 luni închisoare. S-a constatat că infracţiunile săvârşite sunt în concurs real cu, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani ce urmează a fi aplicată inculpatului.
Conform art. 61 C. pen., a fost revocata liberarea condiţionată privind restul de 641 zile închisoare rămas neexcutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, ce va fi executată de inculpat, făcându-se totodată aplicabilă art. 71 raportat la art. 64 lit. a) - b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 01 martie 2007 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea părţii vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B.A.M. suma de 15.000 lei cu titlu daune morale, justificată de trauma emoţională suferită de partea vătămată, în vârsta de doar 12 ani la data săvârşirii violului, atestată de declaraţia acesteia şi de depoziţiile martorilor audiaţi.
În baza dispoziţiilor art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la comiterea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauza, telefonul mobil fiindu-i restituit, iar sustragerea celor două inele nefiind probată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul solicitând desfiinţarea acesteia ca nelegală şi netemeinică, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă întrucât nu s-a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice cu referire la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la prezentarea materialului de urmărire penală nefăcându-se referire la acest articol iar apei fiind trimis în judecată cu reţinerea acestui text agravându-i-se astfel situaţia. De asemenea, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare şi raportat la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat sau nu a administrat anumite probe solicitate în cursul judecării cauzei, precum şi în ceea ce priveşte sumele reprezentând cheltuieli judiciare la care a fost obligat, care nu au fost motivate de prima instanţă. În secundar, a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de viol întrucât probele dosarului sunt contradictorii, creând astfel un dubiu care-i profită. Solicită, de asemenea, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt în cea de însuşire a bunului găsit.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de apel invocate precum şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele;
Prima instanţă, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, a reţinut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului. Aceasta a administrat un vast probatoriu, audiind atât partea vătămată cât şi martorii propuşi atât de parchet cât şi pe cei propuşi de inculpat.
De asemenea, la solicitarea inculpatului au mai fost audiaţi în faza soluţionări apelului martorii S.I., T.F., M.G., P.L., însă nici declaraţiile date de aceştia nu au modificat starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului. Din declaraţiile primilor doi martori a reieşit că acesta se afla la ora 15,00 - 15,30 în Bistriţa şi că urma să ia autobuzul de ora 16,00 spre Năsăud, aspect infirmat: însă de chiar prima declaraţie a inculpatului. În care a relatat că a luat autobusul spre Năsăud la ora 15,30. Ceilalţi doi martori au fost martori asistenţi la recunoaşterea inculpatului din albumul foto de către partea vătămată, ambii martori afirmând că aceasta l-a recunoscut pe inculpat din mai multe poze prezentate de organul de poliţie.
Împrejurarea că aceşti martori nu au dat declaraţii asemănătoare cu privire la câte poze i-au fost prezentate acesteia de către organele de poliţie sau dacă partea vătămată era sau nu în camera în care s-a efectuat recunoaşterea în momentul în care martorii au fost chemaţi, este explicabilă prin perioada de timp lungă scursă de atunci (aproximativ 2 ani) şi de capacitatea fiecăruia dintre ei de a-şi aminti toate împrejurările în care s-a efectuat recunoaşterea.
Apărătorul inculpatului a mai solicitat evaluarea psihologică a părţii vătămate, însă instanţa a respins această probă ca neconcludentă raportat la perioada de 2 ani scursă de la momentul săvârşirii faptei. Inclusiv din răspunsul solicitat de apărătorul inculpatului unui medic specialist psihiatru şi depus la dosar) a rezultat că „evaluarea efectuată în prezent nu ar avea aceeaşi acurateţe, fie că fapta s-a consumat cu adevărat sau nu".
De asemenea, inculpatul a arătat că instanţele au respins proba reconstituirii traseului urmat de el în ziua respectivă pentru a putea demonstra că nu ar fi avut timpul necesar pentru a comite faptele pentru care este acuzat, însă instanţa a respins această probă raportat la împrejurarea că i-a admis audierea unor martori cu care să dovedească acest aspect.
Însă şi raportat la acest aspect, probele propuse de inculpat nu au putut să demonstreze că nu ar fi el autorul faptei. Astfel, partea vătămată a susţinut că fapta s-a comis, în jurul orelor 16,45 - 17,4 5, când a plecat la magazin. Este dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în Bistriţa, în jurul orelor 15,00, după care a plecat spre Năsaud, autobuzul ajungând acolo aproximativ în 40 - 45 minute însă chiar inculpatul în primele sale declaraţii a arătat că a plecat spre Năsăud cu autobuzul de 15,30, deci, în jurui orei 16,00 - 16,30, s-a aflat în Năsăud respectiv chiar în jurul orei la care partea vătămată a plecat la magazin iar apoi a fost acostată de inculpat.
De asemenea, eventualele contradicţii între declaraţiile părţii vătămate legate de descrierea inculpatului şi a obiectelor de îmbrăcăminte sau chiar a duratei în timp a evenimentelor, sunt explicabile având în vedere că la acea dată avea vârsta de 12 ani, capacitatea psihică a minorului sub 14 ani fiind redusă, aceasta pe lângă starea psihică de şoc în care se presupune că se afla la acel moment.
Dincolo de toate aceste susţineri ale inculpatului, Curtea a apreciat că următoarele împrejurări îi dovedesc vinovăţia; inculpatul a recunoscut că s-a întâlnit cu minora în acea zi, însă a confundat-o cu o altă cunoştinţă de-a lui şi a încercat să-i pună mâna pe picior iar apoi a urmărit-o în scara blocului. Partea vătămată a dat declaraţii amănunţite despre cele întâmplate în acea zi, pe care şi le-a menţinut şi în faţa instanţei, fiind greu de crezut că la îndemnul cuiva din familie (inculpatul susţinând că se află în duşmănie cu familia părţii vătămate) ar fi dat asemenea declaraţii, descriind cu lux de amănunte ce s-a întâmplat, inclusiv despre acele „duluri" aflate la nivelul organelor genitale ale inculpatului, fiind greu de crezut că un minor de 12 ani ar putea avea cunoştinţe despre asemenea lucruri. Aceasta l-a recunoscut din planşele foto fără ezitare pe inculpat. Martorii audiaţi în cauză au relatat despre comportamentul schimbat al minorei de după comiterea faptei. Telefonul părţii vătămate s-a aflat după aceea în posesia inculpatului, aşa cum a rezultat din declaraţia martorului P.I., inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fugind de acasă şi ascunzându-se iniţial la Salva la părinţii lui. Apoi în jud. Mureş la mama concubinei lui, după care a plecat la Cluj. Aparţinătorii inculpatului au încercat să se împace cu familia părţii vătămate aşa cum a rezultat din declaraţia martorei S.A. Raportat la constatarea medico-legală efectuată, la data de 28 noiembrie 206, care a atestat că partea vătămată „prezenta leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin zgâriere cu un corp dur sau semimoale care puteau data din 22 noiembrie 2006". Inculpatul poseda antecedente penale, inclusiv mai multe condamnări pentru infracţiuni de viol.
În concluzie prima instanţă, în mod corect, a procedat la condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Raportat la solicitarea de a se schimba încadrarea juridică din infracţiunea de furt în infracţiunea de însuşirea bunului găsit aceasta a fost respinsă faţă de împrejurările în care s-au comis faptele însuşi inculpatul recunoscând că urmărind-o pe partea vătămată spre blocul respectiv a găsit acel telefon pe jos. Însă în mod firesc (blocul nefiind locuit) ar fi trebuit s-o întrebe dacă nu-i aparţine, lucru pe care nu l-a făcut.
De asemenea, pedeapsa aplicată acestuia a fost judicios individualizată avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul ridicat de pericol social a infracţiunii comise, precum şi persoana inculpatului, care este recidivist aşa cum s-a arătat mai sus.
În ce priveşte solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare întrucât nu s-a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei, prin reţinerea art. 37 Iit. a) C. pen., instanţa a respins-o întrucât reţinerea stării de recidivă ţine de individualizarea pedepsei, iar nu de încadrarea juridică aşa cum prevede art. 334 C. proc. pen. Reţinerea stării de recidivă în sarcina inculpatului (atât prin rechizitoriu cât şi prin sentinţa primei instanţe) nu are drept consecinţă schimbarea încadrării juridice a faptei, ci a constituit o circumstanţă personală a acestuia.
Curtea a apreciat astfel că, atât sub acest aspect cât şi al probaţiunii efectuate în cauză inculpatul, a beneficiat de toate garanţiile procedurale prevăzute de lege şi de art. 6 din C.E.D.O. privind un proces echitabil, astfel că dreptul său la apărare nu a fost încălcat.
În ce priveşte stabilirea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul de către prima instanţă, aceasta a rămas la latitudinea instanţei, care în funcţie de numărul de termene acordate în cauză şi numărul citaţiilor şi adreselor emise. A onorariilor avocaţiale, etc., a stabilit cuantumul acestora. Curtea a apreciat că şi sub acest aspect apelul inculpatului nu a fost justificat, având în vedere faptul că dosarul s-a aflat pe rolul primei instanţe mai mult de un an de zile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus durata arestării preventive a acestuia obligându-l la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei în favoarea statului.
Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.G., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., şi a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, învederând instanţei faptul că inculpatul nu a săvârşit fapta, a neadministrării probatoriului în cauză, precum şi a cuantumului pedepsei aplicate, precum şi al săvârşirii faptelor.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte constată că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că prima instanţa de control judiciar în mod judicios şi motivat şi-a însuşit argumentele rezultante din hotărârea instanţei de fond prin care s-a stabilit vinovăţia inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost judecat, în raport cu situaţia de fapt reţinută, menţinând sentinţa primei instanţe şi pronunţând o decizie legală şi temeinică.
Astfel, Înalta Curte a constatat că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare ia aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele săvârşite de inculpatul B.G., de a acosta partea vătămată B.A.I. şi cu toată opoziţia acesteia, inculpatul i-a cerut să se dezbrace şi a ameninţat-o cu un presupus cuţit a strâns-o cu tricoul de gât şi în aceste condiţii, a întreţinut un act sexual oral, complet cu minora şi apoi a încercat şi un act sexual vaginal, dar pentru că minora era la ciclu menstrual, fapt constatat de inculpat care şi-a introdus degetele în vaginul acesteia, a forţat-o, prin aceleaşi ameninţări cu moartea, să mai întreţină un act sexual oral, aşa cum au fost reţinute mai sus (dovedite cu declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, declaraţiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.l., C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaştere după fotografie, corespondenţa pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare şi predare a telefonului mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. şi furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (pentru telefonul mobil texte legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părţii vătămate B.A.I. şi, 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate B.A.I., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acesta a fost judecat şi condamnat, aşadar critica privind insuficienţa probatoriului administrat în cauză, nu poate fi primită.
Din probele administrate în cauză a rezultat contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunilor menţionate acesta având reprezentarea faptelor pe care Ie-a comis, urmărind şi acceptând producerea rezultatelor lor.
Aşadar, vinovăţia acestuia se susţine prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului (declaraţiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.l., C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaştere după fotografie, corespondenţa pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare şi predare a telefonului mobil) procesele verbale de recunoaştere după planşa fotografică, precum şi declaraţiile inculpatului astfel că, nici această critică nu poate fi primită.
De asemenea, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.G., Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpatul B.G., dar şi de circumstanţele personale ale acestuia, fiind recidivist postcondamnatoriu, precum şi faptul că acesta a avut o atitudine total nesinceră pe tot parcursul procesului penal.
Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nici critica formulată de inculpatul B.G., privind greşita individualizare a pedepselor nu poate fi reţinută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de inculpatul B.G. asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi minori.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 martie 2007 la 11 februarie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.G. va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 martie 2007 la 11 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 427/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 468/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
