ICCJ. Decizia nr. 48/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 48/2009

Dosar nr. 36864/131/2007

Şedinţa publică din 14 ianuarie2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 214 din 04 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A.N. şi partea civilă P.I. împotriva sentinţei penale nr. 405 din 4 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

A obligat pe fiecare apelant la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.

A menţinut starea de arest a apelantului inculpat şi a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat arestarea preventivă de la 6 mai 2007, la zi.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat şi reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 405 din 4 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în art. 180 C. pen., formulată de inculpatul A.N., prin apărător ales.

În temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracţiunile prevăzute de art. 174 C. pen., art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.N., la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului A.N.

În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea contravalorii cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii, în sumă de 10 lei (cuantum astfel precizat prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 14 aprilie 2008).

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă prevenţia de la 6.05 2007, la zi.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 357, 43 iei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200.000 lei (Ron), reprezentând daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei (Ron), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată inculpatul A.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 şi art. 20 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

În actul de sesizare, s-a reţinut că între inculpatul A.N. şi soţia sa, A.A., au intervenit certuri datorate geloziei soţiei sale, care îl bănuia de infidelitate. La data de 6 mai 2007, cei doi soţi s-au întâlnit în locuinţa mamei inculpatului, pentru a se împăca. La discuţie, a asistat şi fratele soţiei, numitul P.M.C., iar ulterior au venit şi martorul Ş.T. şi numitul P.I., socrul inculpatului. Între inculpat, soţie şi rudele acesteia au existat discuţii contradictorii, iar în momentul în care P.M. a încercat să-şi ia sora pentru a o duce acasă, inculpatul a luat un cuţit din sertar, l-a lovit cu acesta pe P.I. în abdomen, apoi, pe P.M., în piept. Urmare leziunii suferite, P.M. a decedat în drum spre spital.

Potrivit raportului de expertiză medico legală: „Moartea numitului P.M. de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înţepător (CUŢIT), ce a acţionat pe o lăţime de 2, 4 cm şi o lungime de aproximativ 8 cm în legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul".

Privitor la leziunile suferite de partea vătămată P.I., certificatul medico-legal a concluzionat că: „din examinarea clinică a sus numitului şi documentaţia medicală depusă la dosar, constată că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 6. 05 2007, prin lovire cu corp tăietor înţepător, posibil cuţit, necesitând pentru vindecare 12- 14 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei."

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut înjunghierea celor două victime, descriind modalitatea în care a procedat, susţinând însă că în momentul în care a acţionat socrul său îl strângea de gât, sufocându-l, că a vrut să-l lovească pe acesta pentru a scăpa şi, din greşeală, l-a lovit pe cumnatul său. Ulterior, inculpatul a revenit asupra acestei declaraţii, susţinând că a luat cuţitul din sertar şi prima dată l-a lovit pe P.I., apoi pe P.M.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost audiată partea vătămată P.I. care a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 400.000 Euro, reprezentând daune morale, ca urmare a suferinţei create prin faptele inculpatului, ce au avut ca urmare moartea fiului şi lezarea sănătăţii sale. Referitor la situaţia de fapt partea vătămată a declarat că între fiica sa şi inculpatul A.N. exista de mai multă vreme o relaţie tensionată, ca urmare a comportamentului nefiresc al inculpatului, bănuit de infidelitate conjugală. Referitor la incidentul ce a avut loc, în data de 6 mai 2007, partea vătămată a declarat că fiica sa, M. a fost invitată de cumnata sa A.A. la domiciliul acesteia, pentru a sta de vorbă cu soacra sa, anterior observând că fiica sa A.M. a primit mai multe mesaje de ameninţare de la inculpat. La un moment dat, partea vătămată a hotărât să meargă şi ea în locuinţa inculpatului pentru a-l chema acasă pe fiul său P.M., iar când a intrat a observat că în prima cameră a locuinţei se aflau mai multe persoane, şi anume A.R., A.A., Ş.T., A.M. şi victima P.I., ce se afla lângă uşă, atmosfera din încăpere fiind una liniştită când, la un moment dat, a apărut numita A.I. ce a început să adrese injurii fiicei sale, A.M. Partea vătămată a apreciat că atitudinea manifestată de mama inculpatului a fost de natură să genereze conflictul, în urma căruia inculpatul s-a ridicat de pe pat s-a îndreptat către un dulap din încăpere, a luat un cuţit de bucătărie şi s-a năpustit asupra sa şi deşi s-a ferit acesta l-a lovit în zona pieptului, după care l-a înjunghiat cu acelaşi cuţit în zona inimii.

Au fost audiaţi inculpatul şi martorii din acte.

În cursul cercetării judecătoreşti, Spitalul Clinic de Urgenţă a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 357, 43 lei.

Din declaraţia inculpatului, dată în cursul cercetării judecătoreşti, a rezultat că de relaţia dintre el şi soţia sa era tensionată, ca urmare a faptului că soţia sa îl bănuia de infidelitate. Anterior conflictului, inculpatul a trimis mai multe mesaje de ameninţare cu moartea, soţiei sale şi familiei acesteia, iar în ziua de 6 mai 2007, soţia sa, A.M., a venit în locuinţa părinţilor săi, însoţită de fratele său, pentru a purta discuţii cu privire la relaţia lor. La discuţiile respective a participat şi prietenul lor comun martorul Ş.T., când, în locuinţă, a intrat tatăl soţiei, partea vătămată P.I. care a început să le adreseze injurii.

În acest moment, victima P.M. a venit dintr-o cameră alăturată şi, la îndemnul tatălui său, a tras-o de păr pe soţia inculpatului, gest care a declanşat conflictul, astfel că inculpatul s-a îndreptat către un bufet de bucătărie de undea luat un cuţit şi i-a înjunghiat pe P.I. şi pe P.M.. Inculpatul a precizat că anterior acestui moment socrul său l-a prins cu braţul de gât, aspect ce i-a creat senzaţia de sufocare şi, pentru a se elibera din strânsoare, a luat cuţitul din bucătărie şi i-a înjunghiat pe cei doi.

Din declaraţia martorului Ş.T., prezent în locuinţa părţilor la data de respectivă, instanţa a reţinut că partea vătămată P.I. a fost cel care a declanşat conflictul prin injurii şi ameninţări adresate inculpatului şi prin faptul că i-a cerut pe un ton imperativ fiului său, P.I. să o ia acasă pe A.M. În urma acestui îndemn, P.M. a tras-o de păr pe A.M., iar P.I. l-a lovit pe inculpat cu pumnul sau cu palma, moment în care, inculpatul s-a îndreptat către bufetul de bucătărie de unde a luat un cuţit cu care a lovit-o pe partea vătămată P.I., în zona sternului şi, la scurt timp, l-a văzut şi pe P.M. căzut în holul locuinţei.

Din declaraţiile martorilor A.R.M., A.I., A.A. a rezultat că atitudinea jignitoare a părţii vătămate P.I. şi gestul victimei P.M. de a o trage pe sora sa, pentru a o determina să părăsească locuinţa inculpatului au fost de natură a genera conflictul, în urma căruia inculpatul s-a ridicat de pe pat, s-a îndreptat către un bufet de bucătărie, de unde a luat un cuţit cu care i-a lovit pe cei doi.

Martora A.M. a declarat în fata instanţei de fond că, în noaptea dinaintea incidentului, a primit mesaje de ameninţare cu moartea de la inculpat şi, astfel s-a hotărât să meargă în locuinţa familiei inculpatului pentru a lămuri problemele apărute în relaţia lor de familie. Martora a mai precizat că fratele său prezent în locuinţa inculpatului a tras-o de păr, pentru a o determina să părăsească locuinţa, gest pe care l-a apreciat de o intensitate redusă, şi l-a văzut pe inculpat când a luat cuţitul, şi l-a lovit pe tatăl său, după care, speriată, a ieşit din casă şi a început să ţipe. în continuarea declaraţiei, martora a arătat că nu a văzut momentul când a fost înjunghiat fratele său şi că, în ziua respectivă, a purtat un briceag asupra sa pe care însă nu l-a folosit.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a admis efectuarea unui referat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Acesta a concluzionat că perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului sunt limitate, întrucât deşi, în prezent acesta realizează consecinţele faptei sale, se apreciază că nu dispune de resurse interne de reabilitare din cauza sistemului de valori deficitar interiorizat şi nici nu poate beneficia, din acest punct de vedere, de sprijinul familiei, a cărei imagine este una precară, promiscuă, lipsită de modele pozitive care să ghideze comportamentului inculpatului.

Totodată, a fost admisă şi proba cu un martor în circumstanţiere, din declaraţia martorului C.E. rezultând că l-a cunoscut pe inculpat ca o persoană deosebită, cinstită, liniştită, care a urmat cursurile unei şcoli de muzică, cursuri pe care nu Ie-a finalizat.

Analizând prin coroborare întregul material probator, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Între inculpat şi soţia sa, A.M., au intervenit certuri datorate geloziei soţiei, care-l bănuia de infidelitate. La data de 06 mai 2007, cei doi soţi s-au întâlnit în locuinţa mamei inculpatului pentru a se împăca.

De faţă la discuţie a asistat fratele soţiei inculpatului, P.M., iar ulterior au venit şi martorul Ş.T. şi numitul P.I., socrul inculpatului. Între inculpat şi soţie şi rudele acesteia au existat discuţii contradictorii, iar în momentul în care P.M. a încercat să-şi ia sora, să o ducă acasă, inculpatul a luat un cuţit dintr-un sertar, l-a lovit cu acesta pe P.I. în abdomen, apoi pe P.M. în piept. Urmare leziunii suferite P.M. a decedat în drum spre spital.

Potrivit raportului de expertiză medico legală „Moartea numitului P.M. de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit) ce a acţionat pe o lăţime de 2,4 cm şi o lungime de aproximativ 8 cm, în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat excoriaţii care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în acelaşi context ocazional. Sângele recoltat de ia cadavru aparţine grupei O Ba nr. 491) şi nu conţine alcool (Ba. nr. 454/c). Moartea poate data din data de 06 mai 2007".

Fiind audiat, P.I. a confirmat situaţia de fapt reţinută mai sus, precizând că, anterior loviturilor, inculpatul a afirmat că-i omoară pe toţi şi că inculpatul nu a reuşit să-l omoare şi pe el, deoarece în momentul loviturii l-a prins pe acesta de braţ cu mâinile şi i-a parat lovitura. Cele declarate de partea vătămată a fost confirmate şi de A.M.

A reţinut instanţa fondului că vinovăţia inculpatului a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, şi din rapoartele de expertiză medico legală. în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, a descris modul în care a procedat, susţinând că în momentul săvârşirii faptei socrul său îl strângea de gât sufocând-l, că a vrut să-l lovească pe acesta pentru a scăpa şi, din greşeală, l-a lovit pe cumnatul său.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei, susţinând că a luat cuţitul dintr-un sertar şi, prima dată l-a lovit pe P.I. şi apoi pe P.M.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că a luat un cuţit din bucătărie şi i-a înjunghiat pe cei doi, nuanţând că a acţionat în acest mod sub imperiul gestului victimei P.M. de a o trage de păr pe soţia sa, gest pe care l-a apreciat ca fiind unul violent şi cel al părţii vătămate P.M. care i-a adus mai multe injurii şi l-a prins cu braţul de după gât, astfel că a acţionat cu cuţitul pentru a se elibera din strânsoare.

Această apărare a inculpatului, în sensul că a acţionat sub imperiul gestului făcut de partea vătămată de P.I., care i-a adus injurii şi apoi l-a prins cu braţul de gât, este susţinută de declaraţiile martorilor A.R.M., A.A., A.I. care au declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, faptul că scandalul s-a declanşat pe fondul atitudinii victimei P.M. de a o trage de păr pe sora sa, pentru a o determina pe A.M. să părăsească locuinţa, dar şi a atitudinii părţii vătămate P.I. de a-l injuria pe inculpat şi de a-l prinde cu braţul de după gât, cu intenţia de a-l sufoca şi, astfel inculpatul a luat cuţitul şi i-a înjunghiat pe cei doi.

Însă, instanţa de fond a apreciat că declaraţiile martorilor, toţi aflaţi în relaţie de rudenie directă cu inculpatul, pot fi puse sub semnul îndoielii, în ceea ce priveşte gestul părţii vătămate P.M. de a-l prinde cu braţul de gât pe inculpat, întrucât este evidentă poziţia subiectivă a acestora manifestată pentru a crea o situaţie favorabilă inculpatului.

Totodată, din declaraţiile părţii vătămate P.M., A.M. şi din primele declaraţii ale martorului Ş.T., nu a rezultat decât că victima P.M. ar fi prins-o de păr pe A.M., pentru a o determina să părăsească locuinţa părţii vătămate, însă nu şi faptul că partea vătămată P.I. l-ar fi prins de gât pe inculpat cu intenţia de a-l sufoca.

În ceea ce-l priveşte pe martorul Ş.T., instanţa de fond a avut în vedere prima declaraţie a acestuia, dată în cursul urmăririi penale, fiind dată imediat după săvârşirea faptei, când evenimentul la care a asistat era încă proaspăt în mintea sa, fiind înlăturată orice posibilitate de influenţare din partea familiei inculpatului. Astfel, în acea declaraţie martorul nu aminteşte decât de faptul că partea vătămată P.M. era în stare de ebrietate şi avea o atitudine ameninţătoare, când a văzut că P.M. s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat către sora sa A.M., a tras-o de păr, moment în care s-a ridicat şi inculpatul A.N., a prins-o de o mână pe soţia sa, după care s-a îndreptat către dulapul din bucătărie, de unde a luat cuţitul respectiv şi l-a introdus în abdomenul lui P.M.

Declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor sub aspectul vinovăţiei inculpatului se coroborează şi cu expertizele medico legale efectuate în cauză.

Privitor la leziunile suferite de partea vătămată P.I., certificatul medico legal a concluzionat că: „din examinarea clinică a sus - numitului şi documentaţia medicală depusă la dosar, rezultă că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 6 mai 2007, prin lovire cu corp tăietor înţepător, posibil cuţit, necesitând pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viata victimei."

A concluzionat instanţa de fond că, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pravăzute de art. 174 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin urmare, Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice din art. 174 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind săvârşite în concurs.

Tribunalul a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., cu privire la partea vătămată P.I., întrucât se poate aprecia din împrejurările în care inculpatul a acţionat, obiectul vulnerant folosit, dar şi zona anatomică vizată, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viata victimei.

Deşi raportul de expertiză medico legală, privitor la această parte vătămată a statuat că „prin leziunile traumatice care s-au putut produce la data de 6 mai 2007, prin lovire cu corp tăietor înţepător, posibil cuţit, necesitând pentru vindecare 12- 14 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viaţa victimei", acest aspect nu este singurul care trebuie avut în vedere la stabilirea intenţiei inculpatului.

Astfel, s-a arătat că de către instanţa fondului că, fapta inculpatului, care a acţionat cu un obiect tăietor înţepător, apt prin natura lui de a suprima viaţa unei persoane, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată (zona abdominală), în condiţiile în care aceasta, în încercarea de a se apăra, a reuşit să atenueze forţa loviturii, constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu violenţe ce au cauzat victimei vătămări, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., în acest sens pronunţându-se şi Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală 329/1995.

Pentru aceste considerente, instanţa fondului a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, orientate spre minim, la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social al faptelor săvârşite, urmarea produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale şi atitudinea sinceră manifestată pe întregul parcurs proces penal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul A.N. şi partea civilă P.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea orală a căii de atac promovate, inculpatul critică hotărârea instanţei de fond atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, sub aspectul greşitei nereţineri a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi b) C. pen., de art. 74 C. pen., nereţinerea circumstanţelor medicale, fată de starea de sănătate a inculpatului, apreciindu-se că pedeapsa de 12 ani este mult prea aspră. Se mai susţine că fapta săvârşită asupra părţii vătămate P.I. a fost greşit încadrată juridic. Pe latură civilă, apreciază ca fiind exagerat cuantumul, reprezentând daune morale, stabilit de prima instanţă.

Apelantul-parte civilă P.I. critică hotărârea instanţei de fond, în esenţă, pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate solicitând aplicarea unei pedepse mai mari.

Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului A.N., care şi-a menţinut declaraţiile anterioare, prezentând acelaşi mod şi aceleaşi împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti realizate de către instanţa de fond.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat şi partea civilă, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de fond a administrat, nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului.

Astfel, este în afara oricărui dubiu că, la data de 6 mai 2007, în jurul orei 13,00, pe fondul unui conflict avut în familie, inculpatul A.N., aflat în locuinţa mamei sale i-a înjunghiat pe P.I. (socrul său) în abdomen, apoi, pe P.M. (cumnatul său), în piept. Urmare leziunii suferite, P.M. a decedat în drum spre spital, iar leziunile suferite de P.I. au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale.

În cauză, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite asupra părţii vătămate P.I., instanţa de fond, în mod corect reţinând că fapta inculpatului, care a acţionat cu un obiect tăietor înţepător (în speţă cuţit), apt, prin natura lui, de a suprima viaţa unei persoane, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată (zona abdominală), forţa loviturii fiind atenuată de încercarea de a se apăra a părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor.

În speţă, nu sunt aplicabile inculpatului nici circumstanţele atenuante privind scuza provocării şi nici cele privind atitudinea inculpatului avută înainte de comiterea faptei sau din timpul procesului.

Astfel, Curtea a reţinut că şi dacă a existat un act provocator, acesta trebuie să fie susceptibil de a provoca o puternică tulburare sau emoţie în psihicul inculpatului, în cauză existând o vădită disproporţie între actul pretins provocator şi riposta inculpatului, neputându-se aprecia că s-ar fi putut produce urmări grave prin neînlăturarea pericolului.

Circumstanţele personale invocate în favoare, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră din timpul procesului, au fost deja avute în vedere de instanţa fondului, atunci când a stabilit o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege (de la 10 la 20 de ani închisoare) de 12 ani închisoare, aceasta fiind, de fapt, o pedeapsă rezultantă, pentru faptele aflate în concurs.

Pe de altă parte împrejurările de felul celor enumerate în art. 74 C. pen., au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare numai dacă, raportate la fapta săvârşită, privită în complexul conţinutului ei concret, precum şi la persoana inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special.

În plus, din referatul întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a rezultat că perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului sunt limitate, întrucât deşi, în prezent acesta realizează consecinţele faptei sale, se apreciază că nu dispune de resurse interne de reabilitare datorită sistemului de valori deficitar interiorizat şi nici nu poate beneficia din acest punct de vedere de sprijinul familiei, a cărei imagine este una precară, promiscuă, lipsită de modele pozitive care să ghideze comportamentului inculpatului.

În consecinţă, s-a constatat că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, situată cu puţin peste minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie, se învederează a asigura reeducarea sa, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind corect valorificate prin hotărârea primei instanţe.

Pedeapsa respectivă este proporţională cu gravitatea extrem de ridicată a faptei şi cu împrejurările concrete de comitere a acesteia, astfel cum au fost evidenţiate şi, totodată, reflectă în mod corespunzător conduita inculpatului, apreciindu-se ca neîntemeiată atât solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei, cât solicitarea părţii civile, de majorare a pedepsei.

Drept urmare, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului său legal, punitiv şi educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

Hotărârea primei instanţe a fost considerată corectă şi în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, apreciindu-se că răspunderea civilă delictuală a inculpatului a fost corect angajată, faţă de raportul de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului şi prejudiciul cauzat. Constând că faptele inculpatului au fost de natură să provoace părţii vătămate suferinţe de natură psihice ca urmare a decesului fiului său, în vârstă de 18 ani cât şi afectarea stării sale de sănătate, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la stabilirea preţului suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestuia pe toate planurile vieţii sociale. Partea vătămată a suferit pierderi din toate punctele de vedere: plan fizic, psihic şi familial, din ceea ce însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta, în momentul respectiv dar şi în viitor.

Pentru toate aceste considerente şi având în vedere că, din oficiu, nu s-au constatat motive de desfiinţare a sentinţei atacate, care a fost considerată legală şi temeinică, Curtea, în temeiul prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi partea civilă P.I.

Curtea a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă, şi la acest moment procesual, temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, dovadă fiind comportamentul agresiv al acestuia, inclusiv faţă de persoanele care, deşi prin alianţă, totuşi îi sunt rude.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.N., arestarea preventivă de la 6 mai 2007, la zi.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal au formulat recurs inculpatul A.N., care a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385⁹ 8, 10, 14, 17, 18 C. proc. pen., şipartea civilă P.I.

Apărătorul ales al recurentului inculpat a criticat hotărârile pronunţate în cauză atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, şi a susţinut în esenţă greşita neretinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi b) C. pen., de art. 74 C. pen., nereţinerea circumstanţelor medicale, faţă de starea de sănătate a inculpatului, apreciindu-se că pedeapsa de 12 ani este mult prea aspră.

S-a mai susţinut că fapta săvârşită asupra părţii vătămate P.I. a fost greşit încadrată juridic. Pe latură civilă, apreciază ca fiind exagerat cuantumul, reprezentând daune morale, stabilit de prima instanţă.

În recursul părţii civile a solicitat admiterea excepţiei privind tardivitatea declarării recursului, şi respingerea recursului părţii civile P.I. ca tardiv

Recurentul-parte civilă P.I. a depus la dosarul cauzei un înscris cu privire la criticile aduse deciziei pronunţate în cauză.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de parte civilă P.I. constată că excepţia invocată din oficiu privind tardivitatea recursului este întemeiată întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 385³ raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul de declarare a recursului curge de la pronunţare".

Ca atare, întrucât partea civilă P.I. a fost prezentă la dezbaterea apelului din data de 4 septembrie 2008, termenul de declarare a recursului fiind de 10 zile de la pronunţare, ultima zi de declarare a recursului era data de 15 septembrie 2008, ori acesta a formulat recurs la data de 16 septembrie 2008, iar la termenul de astăzi 14 ianuarie 2009, nu a invocat nici un motiv care să aibă drept consecinţă repunerea în termenul de declarare a recursului, astfel încât recursul părţii civile P.I., se va respinge ca tardiv.

În recursul inculpatului, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385⁹ 8, 10, 14, 17, 18 C. proc. pen., astfel cum s-a susţinut oral la termenul de astăzi 14 ianuarie 2009 de către apărătorul ales al inculpatului, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor preceda.

În mod judicios prima instanţă pe baza analizei probelor administrate în cauză a stabilit vinovăţia inculpatului şi a dat faptelor încadrarea juridică conform prevederilor legale.

În mod corect s-a apreciat faptul că, din probele administrate în cauză cât şi din activităţile infracţionale ale inculpatului, respectiv acesta a acţionat cu un obiect tăietor înţepător (în speţă cuţit), apt, prin natura lui, de a suprima viaţa unei persoane, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată (zona abdominală), forţa loviturii fiind atenuată de încercarea de a se apăra a părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor.

Aceste activităţi ale inculpatului, au format convingerea instanţei că acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, sau că practic a acceptat producerea acestui rezultat.

Cu privire la apărarea inculpatului că a acţionat sub imperiul gestului făcut de partea vătămată de P.I., care i-a adus injurii şi apoi l-a prins cu braţul de gât, este susţinută de declaraţiile martorilor A.R.M., A.A., A.I. care au declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, faptul că scandalul s-a declanşat pe fondul atitudinii victimei P.M. de a o trage de păr pe sora sa, pentru a o determina pe A.M. să părăsească locuinţa, dar şi a atitudinii părţii vătămate P.I. de a-l injuria pe inculpat şi de a-l prinde cu braţul de după gât, cu intenţia de a-l sufoca şi, astfel inculpatul a luat cuţitul şi i-a înjunghiat pe cei doi.

Astfel, în mod corect a arătat instanţa de fond că, nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului nici circumstanţa atenuantă legală a provocării, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi anume: a) infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei tulburări sau emoţii; b) starea de tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate; c) provocarea să fi fost produsă de victimă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În practica judiciară s-a statuat, în mod just, că pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului. Prin urmare, gestul victimei de a o trage de păr pe sora sa şi soţia inculpatului, apreciat de o gravitate minoră, nu poate fi susceptibil să creeze o puternică tulburare sau emoţie, existând o disproporţie vădită între actul pretins provocator şi ripostă.

De asemenea, s-a arătat că în cauză, nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative, respectiv un atac material imediat şi injust, existând o disproporţie vădită între gravitatea urmărilor cauzate prin săvârşirea faptei şi gravitatea urmărilor ce s-ar fi putut produce prin neînlăturarea pericolului.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că aceasta asigură în totalitate scopul prevăzut de art. 52 C. pen., deoarece instanţa de fond a avut în totalitate în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod judicios şi motivat şi-a însuşit argumentele primei instanţe stabilind vinovăţia inculpatului A.N. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost judecat, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Aşadar, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care inculpatul A.N. a fost condamnat au fost corect încadrate juridic.

Din probele administrate în cauză a rezultat contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunilor, acesta având reprezentarea faptelor pe care Ie-a comis, urmărind şi acceptând producerea rezultatelor acestora.

Aşadar vinovăţia acestuia se susţine prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză.

Înalta Curte, consideră că nu poate avea în vedere critica inculpatului A.N. cu privire la nevinovăţia sa cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, aceasta fiind infirmată de probele administrate în cauză, respectiv: raportul de expertiză medico legală din care a rezultat că: „Moartea numitului P.M. de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit) ce a acţionat pe o lăţime de 2,4 cm şi o lungime de aproximativ 8 cm, în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat excoriaţii care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în acelaşi context ocazional. Sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei O Ba nr. 491) şi nu conţine alcool (Ba. nr. 454/c). Moartea poate data din data de 06 mai 2007", declaraţiile inculpatului A.N., declaraţiile părţii vătămate P.I. care a confirmat situaţia de fapt reţinută mai sus, precizând că, anterior loviturilor, inculpatul a afirmat că-i omoară pe toţi şi că inculpatul nu a reuşit să-l omoare şi pe el, deoarece în momentul loviturii l-a prins pe acesta de braţ cu mâinile şi i-a parat lovitura. Cele declarate de partea vătămată au fost confirmate şi de A.M.

De asemenea, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpatul A.N. dar şi de circumstanţele personale ale acestuia.

Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nici critica formulată de inculpatul A.N., privind greşita individualizare a pedepselor nu poate fi reţinută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de inculpatul A.N. asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil nici cazul de casare invocat respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la latura civilă, Înalta Curte a constatat faptul că în mod legal în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 357, 43 lei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării integrale a debitului precum şi admiterea acţiunii civile formulată de partea civilă P.I. şi obligarea inculpatului la plata sumei de 200.000 lei (Ron), reprezentând daune morale. Aceste sume au fost corect evaluate, astfel încât nu se impune reducerea acestora.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 214 din 04 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 06 mai 2007 la 14 ianuarie 2009.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.I., iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga inculpatul şi partea civilă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N., împotriva deciziei penale nr. 214 din 04 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 06 mai 2007 la 14 ianuarie 2009.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.I.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 471/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 490/2009. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 48/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 48/2009. Penal