ICCJ. Decizia nr. 532/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 532/2009
Dosar nr. 369/46/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81/ F din 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 369/46/2008, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul G.G., împotriva Ordonanţei nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
A fost menţinută ordonanţa atacată.
A fost obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin ordonanţa nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen.; aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 1.000 RON învinuitului G.G.; în temeiul dispoziţiile art. 249 C. proc. pen., combinat cu art. ll pct. l lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (l), (2) şi (3) C. pen., întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei, a fost respinsă prin rezoluţia nr. 289/II/2/2008 dată de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Petiţionarul a formulat plângere la instanţa competentă, conform art. 2781 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că petiţionarul G.G., în luna iunie 2002, a solicitat proprietarilor apartamentelor situate pe scara sa, să-i închirieze spaţiul cu destinaţia „uscătorie", pentru a-şi deschide un cabinet de avocatură, întocmind în acest sens un tabel nominal cu persoanele care erau de acord cu această convenţie, ele dându-şi consimţământul.
Înţelegerea intervenită între părţi s-a materializat prin semnarea tabelului nominal.
Ulterior, întocmirii tabelului nominal, petentul a adăugat pe înscrisul respectiv, pe versoul tabelului pe care l-au semnat proprietarii apartamentelor, menţiuni nereale, în sensul că obiectul convenţiei este vânzarea - cumpărarea.
Actul astfel modificat a fost folosit de către petent cu ocazia judecării unei cauze la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind depus, în copie xerox, în dosarul nr. 13027/2002.
S-a reţinut, de asemenea, că acţiunea în constatare formulată de petent, la data de 11 decembrie 2002, a fost soluţionată definitiv şi irevocabil prin Decizia civilă nr. 23/R/02.2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a constatat că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare.
Nemulţumiţi de modul de soluţionare a litigiului civil, o parte din proprietari au formulat plângere penală împotriva petentului, aceasta fiind soluţionată prin rezoluţia nr. 1452/ P din l8 august 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a dispus confirmarea propunerii organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), soluţie care, ulterior a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin rezoluţia din data de 30 martie 2005, prin care s-a mai dispus reunirea cauzei cu cea care a constituit obiectul dosarului nr. l612/ P din 03 mai 2004.
Aceasta a fost soluţionată prin ordonanţa nr. l612/P/2004 din 05 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a petentului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 şi art. 215 alin. (l), (2) şi (3) C. pen. şi aplicarea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.
Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin ordonanţa nr. 407/II/2/2005 din 08 iunie 2005, de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Nemulţumit de soluţie, petentul s-a adresat instanţei de judecată, conform art. 2781 C. proc. pen., plângerea sa fiind iniţial respinsă, prin sentinţa penală nr. 1509 din 08 noiembrie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Ulterior, prin Decizia penală nr. 341/ R din 28 martie 2006, Tribunalul Vâlcea, urmare admiterii recursurilor, a casat hotărârea recurată, admiţând plângerile, a desfiinţat ordonanţa şi a trimis cauza la Parchet pentru redeschiderea urmăririi penale, apreciindu-se ca insuficient, probatoriul administrat.
Revenind la analizarea temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei atacate, instanţa de fond reţine că probele administrate conturează săvârşirea de către petentul G.G. a faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată.
Consecvenţi afirmaţiilor făcute în plângerea penală, denunţătorii au susţinut, fără dubiu, inclusiv cu ocazia interogatoriului luat în cadrul procesului civil, că obiectul convenţiei a fost închirierea spaţiului cu destinaţia de uscătorie şi nu vânzarea-cumpărarea acestuia.
În acest sens, sunt declaraţiile numiţilor N.C., B.M., I.C., V.N. şi M.M.
Martorii au susţinut, de asemenea că au fost de acord să vândă cota indiviză din spaţiul uscătoriei, însă au arătat totodată că, tabelul pe care l-au semnat era un simplu tabel nominal, fără a cuprinde alte menţiuni.
O parte din ei, P.M., B.I., M.C., N.I.V., S.A. şi R.C., în cadrul procesului civil au formulat întâmpinări prin care au menţionat că au vândut petentului cota lor din uscătoria de la parterul blocului, fiind de acord cu vânzarea acesteia.
Ulterior, M.C. a relatat organelor de poliţie că tabelul semnat de el nu este cel prezentat în copie xerox, că obiectul convenţiei a fost închirierea şi că întâmpinarea scrisă i-a fost dictată de petent.
Tot sub dictare, au fost întocmite întâmpinările şi de către N.I. şi S.A., iar martorul B.I. a negat că ar fi scris un asemenea act, în condiţiile în care nu a fost de acord cu vânzarea uscătoriei.
Mai mult, martora S.A., în aceeaşi declaraţie a arătat că actul indicat de organele de poliţie şi depus la dosar, nu este cel prezentat de petent şi semnat privind închirierea uscătoriei.
Toate aceste probe, îndreptăţesc instanţa să constate ca fiind singulare şi subiective declaraţiile martorilor N.A., C.A., M.E., N.T.E., care au văzut înscrisul în forma originală, denumit „contract de vânzare - cumpărare".
În sprijinul acestei opinii exprimate de curte, trebuie amintit şi faptul că originalul înscrisului nu a fost depus niciodată la dosar şi nici prezentat instanţei de judecată, deşi i s-a solicitat acest lucru la termenul de judecată din 06 mai 2003.
De altfel, înscrisul, în original nu a existat în realitate, aceasta fiind concluzia avansată de organul de cercetare penală sesizat cu soluţionarea plângerii formulată de petent la data de 20 iunie 2004, prin care reclama sustragerea unor bunuri, printre care şi contractul de vânzare-cumpărare, în original.
Prin rezoluţia nr. 2262/P/2004 din 7 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 208 şi 209 C. pen., sesizată prin plângerea petentului, având în vedere imposibilitatea pătrunderii în imobil în condiţiile arătate, natura şi importanţa conjuncturală a bunurilor ce se reclamă a fi fost sustrase, precum şi contradicţiile între susţinerile petentului şi declaraţiile celorlalte persoane audiate în cauză.
Prin experimentul judiciar efectuat, la data de 13 ianuarie 2005, de către organele de cercetare penală s-a demonstrat că escaladarea prezintă un grad ridicat de dificultate, că părăsirea imobilului pe această cale este aproape imposibilă şi că, cioburile rezultate prin spargerea geamului ar fi trebuit să fie dispuse grupat, central şi nu împrăştiate, pe lângă zid.
Nu lipsită de importanţă este şi constatarea că reclamarea furtului înscrisului de către petent a avut loc la data de 20 iunie 2004, adică la puţin timp după ce intimaţii au formulat plângerea penală (data de 03 mai 2004) ce a format obiectul dosarului nr. 1612P/2004, fiind evidentă intenţia petentului de a fi absolvit de obligaţia prezentării actului în original.
În legătură cu fapta imputată, falsificarea constă în aceea că petentul a adăugat pe verso-ul tabelului, pe care l-au semnat proprietarii din blocul respectiv, a menţiunii că aceştia ar fi fost de acord să-şi vândă cotele indivize.
S-a invocat, neîntemeiat, de către petent soluţionarea definitivă a cauzei prin Rezoluţia nr. 1452/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Aceasta, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, rezoluţia amintită a fost infirmată prin Rezoluţia din 30 martie 2005, prin care s-a dispus reunirea cauzei cu cea care constituie obiectul dosarului nr. 1612/P/2004.
Caracterul definitiv şi irevocabil al deciziei civile nr. 23/ P din 2 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti nu este un argument hotărâtor în favoarea reţinerii faţă de petent a dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât prin hotărârea indicată s-a soluţionat un litigiu civil, în baza probelor administrate, nefiind analizat caracterul penal al faptei imputate.
Prin urmare, Decizia civilă nu constituie autoritate de lucru judecat, în prezenta cauză penală, în care se cercetează săvârşirea faptei reţinute în sarcina petentului.
În fine, este neîntemeiat şi ultimul motiv pe care se întemeiază plângerea, organul de urmărite penală conformându-se dispoziţiilor impuse de Tribunalul Vâlcea prin Decizia penală nr. 341/R/2006, fiind eliminată orice contradicţie privind obiectul convenţiei.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs petiţionarul G.G. solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de fond nepronunţându-se cu privire la toate aspectele invocate în plângerea sa, la aceeaşi instanţă, fie reţinerea cauzei spre judecare şi admiterea plângerii, apreciind că fapta pentru care a fost cercetat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
În drept au fost invocate dispoziţiileart. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiileart. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată următoarele:
Modul de desfăşurare al şedinţei de judecată, concluziile procurorului, ale părţilor, ale apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu sunt consemnate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 305 C. proc. pen., într-o încheiere de şedinţă.
Aceasta trebuie să cuprindă menţiunile cuprinse în alin. (1) al art. 305 C. proc. pen., încheierea întocmindu-se de grefier, în 24 de ore de la terminarea şedinţei.
Încheierea este semnată de preşedintele completului de judecată sau de preşedintele unic şi de grefier.
Nesemnarea încheierii de dezbateri de către preşedintele completului de judecată atrage nulitatea absolută a hotărârii, în condiţiile prevăzută de art. 197 C. proc. pen.
Instanţa de control judiciar este pusă în imposibilitatea de a verifica dacă au fost sau nu respectate dispoziţiile legale privind compunerea instanţei de judecată, dacă aspectele cuprinse în încheierea de dezbateri sunt sau nu reale, dacă părţile au fost sau nu prezente, au pus concluzii, sau dimpotrivă s-a omis a li se da cuvântul de către instanţă.
În cauza dedusă judecăţii, dezbaterile au avut loc în data de 11 septembrie 2008, încheierea nefiind, însă, semnată de preşedintele completului de judecată.
În atare condiţii, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută, urmând a fi casată în integralitatea sa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiileart. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionarul G.G. împotriva sentinţei penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa sentinţa penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cadrul rejudecării, instanţa va examina toate criticile invocate de recurentul petiţionar, urmând a pronunţa o hotărâre cu respectarea dispoziţiileart. 2781 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul G.G. împotriva sentinţei penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele procedurale îndeplinite până la 11 septembrie 2008.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3080/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 536/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
