ICCJ. Decizia nr. 518/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 518/2009
Dosar nr. 360/90/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 115/ F din 3 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 360/90/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului I.C.T., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 64 şi următoarele C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută starea de arest şi în baza art. 350 C. proc. pen., a dedus perioada detenţiei provizorii de la 22 ianuarie 2008 la zi.
În baza art. 14 şi 17 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.C.F. şi 15000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 721,55 lei către Spitalul judeţean de urgenţă Vâlcea şi 279,90 lei către Serviciul judeţean de ambulanţă Vâlcea.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 23 iunie 2007 la Căminul cultural din localitatea Baia, jud. Vâlcea s-a organizat o discotecă. La aceasta au participat mai multe persoane, printre care şi fraţii I.C.T. şi I.P.M.
Ordinea la discotecă a fost asigurată de paznicul C.D. şi poliţiştii P.G. şi M.C., programul terminându-se în jurul orelor 330. În timp ce martora M.M. a început să facă curăţenie, a fost jignită de unul dintre fraţii I., conflictul fiind însă aplanat de organele de poliţie şi paznicul C.D. care i-au scos afară din local.
Fraţii I. au plecat spre casă, iar pe drumul judeţean, în apropierea discotecii s-au oprit, au luat nişte pari de la un gard din apropiere, lovind părţile vătămate.
Conflictul a durat puţin, martorul R.N. văzând incidentul în mod direct. Acelaşi martor a anunţat organele de poliţie, observând că în afara celor trei părţi vătămate, la locul conflictului, nu au mai fost alte persoane.
La sosirea organelor de poliţie, părţile vătămate N.S.I., V.I. şi D.C.F. erau la o distanţă de aproximativ 70 m faţă de discotecă, prezentând lovituri în zona capului.
La locul comiterii faptei a fost găsită o bâtă de aproximativ 1,30 m lungime cu o grosime de 8 cm, luată dintr-un gard, fără a fi identificate urme de sânge.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 789/E/685/2007 din 10 iulie 2007 al S.M.L. Vâlcea a rezultat că partea vătămată D.C.F., în vârstă de 17 ani, a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile de îngrijiri medicale.
Victima a fost internată la Spitalul judeţean de urgenţă Vâlcea, secţia de neurochirurgie în perioada 26 iunie 2007 – 10 iulie 2007 cu diagnosticul „agresiune, lovire cu corp dur, plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată". I s-a recomandat efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru a i se implanta o placă de argint, recomandare căreia victima nu i-a dat curs datorită situaţiei financiare precare.
În raport de această stare de fapt, instanţa a apreciat că fapta inculpatului I.C.T. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul I.C.T.
Prin Decizia penală nr. 101/ A din 20 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 360/90/2008, au fost admise apelurile declarate de parchet şi inculpat.
A fost desfiinţată în parte sentinţa, în sensul reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi alin. (2) C. proc. pen., art. 76 lit. b) C. pen., fiind redusă pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
A interzis inculpatului dreptul de a alege, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, precum şi ca pedeapsă complementară pe durata de 3 ani, după executare.
A menţinut restul dispoziţiilor.
A menţinut starea de arest şi a dedus, în continuare, durata detenţiei preventive.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă, că fapta a fost săvârşită de inculpat, dar nu se poate face abstracţie de împrejurarea că aceasta a fost săvârşită în cadrul unui concurs de împrejurări nefaste, create de orgoliile tinerilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare după comiterea faptei, nu are antecedente penale, împrejurări care impun reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante.
Apelul procurorului a fost apreciat ca fiind întemeiat, impunându-se interzicerea şi a dreptului de a alege şi de a fi ales, atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul I.C.T.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând înlăturarea circumstanţelor judiciare atenuante, iar inculpatul şi-a fundamentat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
A solicitat a se reţine circumstanţa legală atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei.
De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., infracţiunea nefiind săvârşită în loc public.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Starea de fapt reţinută în cauză este corectă, fiind fundamentată pe ansamblul probelor administrate în cele două faze ale procesului penal.
Astfel, rezultă că incidentul în care au fost implicate partea vătămată D.C.F. şi inculpatul I.C.T. a fost precedat de un conflict pe care fraţii I. l-au avut în discotecă.
Aceştia, în timp ce se îndreptau spre casă, s-au înarmat cu pari luaţi dintr-un gard din apropiere, aşteptând grupul în care se afla şi partea vătămată. Fără ca aceasta să aibă o atitudine violentă, provocatoare, inculpatul I.C.T. a lovit victima, pe la spate, în zona capului.
Imediat după agresiune, inculpatul a părăsit locul faptei, iar victima, fiind ajutată de mai multe persoane, a fost transportată la spital, stabilindu-i-se diagnosticul de „agresiune, lovire cu corp dur, plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată."
Cu privire la prima critică invocată de recurentul inculpat, ce vizează nelegalitatea hotărârii şi anume reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi însuşită.
Pentru existenţa acestei circumstanţe se cere, să fie întrunite trei condiţii şi anume: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi în fine, provocarea să fie produsă prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Pentru a se putea reţine această circumstanţă este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul săvârşirii faptei, inculpatul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, iar pe de altă parte, că starea de tulburare sau emoţie a fost determinată de o provocare din partea victimei, produsă fie prin violenţă, fie printr-o atingere gravă a demnităţii, fie prin altă acţiune ilicită gravă.
Actul provocator, în oricare dintre modalităţile sale trebuie să fi fost de aşa natură încât să fi trezit, în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o reacţie psihică intensă, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoţie.
Caracterul provocator al actului trebuie apreciat atât sub aspectul său obiectiv dar şi sub aspectul subiectiv şi anume, al intenţiei de a săvârşi acte de violenţă fizică sau psihică ori de atingere a demnităţii persoanei.
În speţă, conflictul nu a fost declanşat de partea vătămată, dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a plecat din discotecă cu fratele său, s-au înarmat şi au aşteptat grupul de tineri în care se afla victima.
A lovit-o într-o zonă vitală, de la o distanţă mică, provocându-i leziuni grave astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei.
Cât priveşte încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că aceasta este legală, fapta inculpatului realizând elementele constitutive ale infracţiuniui prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
Înţelesul expresiei „faptă săvârşită în public" este explicat prin dispoziţia din art. 152 C. pen.
Aceasta lămureşte înţelesul expresiei prin enumerea cazurilor în care fapta este considerată ca fiind săvârşită în public.
Potrivit art. 152 alin. (1) C. pen., fapta este socotită ca fiind săvârşită în public atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este accesibil în permanenţă publicului.
Locul fiind în permanenţă accesibil publicului, prezenţa acestuia în momentul săvârşirii faptei este totdeauna posibilă în acel loc, iar cel care săvârşeşte fapta îşi dă seama de această posibilitate.
Legea cere în această situaţie, numai o publicitate virtuală, adică posibilitatea prezenţei publicului şi nu efectiva lui prezenţă.
În cauză, inculpatul a săvârşit fapta în timp ce se afla pe un drum judeţean, iar în apropierea locului comiterii faptei se aflau, în afară de inculpat şi partea vătămată şi alte persoane.
Ca atare, nici această critică formulată de recurentul inculpat nu poate fi primită.
Sub aspectul individualizării juridiciare a pedepsei, critici formulate deopotrivă de parchet şi inculpat, se apreciază că aceasta a fost just individualizată atât în ceea ce priveşte cuantumul dar şi ca modalitate de executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite pe viitor săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de apel a apreciat corect asupra gravităţii faptei dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului.
Conflictul a fost determinat în esenţă, de starea de ebrietate a părţilor, aceştia împreună cu alţi tineri, intrând anterior în discotecă, loc unde li s-a permis consumul de alcool.
Inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, iar pedeapsa aplicată este suficientă pentru a asigura scopul ei, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul I.C.T.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2008 la 16 februarie 2009.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul I.C.T. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2008 la 16 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 529/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
