ICCJ. Decizia nr. 555/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 555/2009

Dosar nr. 1094/33/2008

Şedinţa publică din 17 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 136 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă plângerea formulată de petentul R.G., împotriva rezoluţiei nr. 525/II/2/2008 din 23 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a soluţionat plângerea acestuia împotriva soluţiei date de procuror în dosarul nr. 173/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Cererea intimatului P.I. de acordare a cheltuielilor judiciare a fost respinsă.

Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 21 decembrie 2007, petiţionarul R.G. a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor de poliţie O.V. şi P.I., solicitând tragerea acestora la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals, prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 291 C. pen., în legătură cu modul de soluţionare a cauzei penale privind pe făptuitorii R.I. şi R.S.

Prin rezoluţia nr. 173/P/2008 din 19 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi lucrători de poliţie pentru faptele sesizate, întrucât acestea nu există.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că ajutorul şefului de post din cadrul Postului de poliţie Viişoara, T.I., nu a efectuat niciun act de cercetare în cauză, plângerea petiţionarului fiind trimisă, după înregistrare, Poliţiei municipiului Turda, spre soluţionare, iar ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Turda, O.V., a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, confirmat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, la data de 14 ianuarie 2008.

Plângerea petiţionarului R.G. împotriva măsurii date de procuror, întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin rezoluţia nr. 525/II/2/2008 din 23 iunie 2008.

Învestită cu plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 173/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, instanţa a verificat soluţia atacată, constatând că în cauză nu s-a demonstrat existenţa unor indicii de comitere a infracţiunilor sesizate de către lucrătorii de poliţie P.I. şi O.V.

Întrucât a apreciat soluţia dispusă de procuror ca legală şi temeinică, instanţa de fond a respins plângerea petiţionarului, ca nefondată, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal petiţionarul R.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta însă motivele şi cazurile de casare.

Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Judecând plângerea, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţia atacată pe baza materialului şi a lucrărilor din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor noi, depuse la cererea sa (Decizia penală nr. 475/ R din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4775/328/2008) sau de către petiţionar.

Instanţa a analizat actele şi faptele comise de lucrătorii de poliţie cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 1180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda privind pe făptuitorii R.I. şi R.S. şi a constatat că aceştia şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fără a favoriza vreuna din persoanele cercetate şi fără a atesta în înscrisuri împrejurări nereale sau omiţând consemnarea vreunor date sau fapte.

De altfel, plângerile petiţionarului R.G. împotriva modului de soluţionare a dosarului penal nr. 1180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda au fost respinse de prim procurorul Parchetului, ca şi de instanţa de judecată, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale căpătând autoritate de lucru judecat.

Cât priveşte faptele comise de P.I. în legătură cu instrumentarea acestei cauze, ele nu există, întrucât acest lucrător de poliţie nu a efectuat nicio activitate de cercetare, plângerea petiţionarului fiind trimisă altui organ de poliţie spre instrumentare.

Lucrătorul de poliţie O.V. a primit confirmarea procurorului asupra propunerii de neîncepere a urmăririi penale şi, aşa cum arătam, soluţia astfel dispusă a fost verificată de procurorul ierarhic superior şi de instanţa de judecată, fiind menţinută ca legală şi temeinică.

În consecinţă, în mod justificat Curtea de Apel Cluj a respins plângerea petiţionarului R.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de P.I. şi O.V., în cauză neexistând indicii de săvârşire a vreunei fapte penale.

Pentru aceste motive, neconstatând existenţa vreunui caz de casare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 136 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 555/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs