ICCJ. Decizia nr. 545/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 545/2009
Dosar nr. 2426/109/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 478 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 15 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa principală aplicată acestuia, perioada de reţinere şi arestare preventivă, începând cu data de 17 martie 2008 la 13 noiembrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că în ziua de 15 martie 2008, inculpatul C.I. a sugrumat-o pe concubina sa, D.M., determinându-i decesul.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv : procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşe foto, constatările preliminarii ale S.M.L. Argeş, raportul medico-legal, declaraţiile martorilor M.G., F.D., A.E., M.I. şi P.M., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, atât la urmărirea penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a fost parţial sincer, recunoscând fapta descrisă în rechizitoriu, însă declarând că a strâns-o de gât pe victimă, dar fără să o lovească şi că aceasta a murit din cauza băuturii.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 107/ A din 16 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 478 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus detenţia la zi, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I. solicitând admiterea recursului pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 10, 6 şi 14 C. proc. pen., susţinând, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu a avut intenţia suprimării vieţii victimei.
A mai arătat că a recunoscut faptul că a prins victima de gât, dar nu a sugrumat-o, moartea acesteia datorându-se consumului exagerat de alcool.
Într-un prim subsidiar, a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului.
În acest sens a arătat că nu s-au administrat probe concludente, fiind condamnat pe bază de bănuieli şi probe indirecte, că certificatul medico-legal nu este conform cu realitatea, medicul legist fiind părtinitor, impunându-se efectuarea unei contraexpertize.
Pentru acest motiv de recurs, a solicitat restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale în cauză.
Într-un alt subsidiar, a susţinut că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, fiind anchetat şi audiat fără apărător din oficiu sau ales, fiind ameninţat de organul de anchetă şi obligat să semneze declaraţiile care nu corespund adevărului.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele sale personale, că este fără antecedente penale, a avut o atitudine sinceră şi este o persoană bolnavă.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea pronunţată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată fiind just individualizată.
Astfel, verificând motivele invocate de inculpat în recursul său, Curtea constată că primul motiv de recurs, respectiv achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raporta la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu a avut intenţia suprimării vieţii victimei, a fost reiterat şi în faţa instanţei de apel, aceasta analizându-l temeinic şi motivând amplu şi pertinent respingerea.
În acest sens, sunt concluziile preliminare şi raportul de constatare medico-legal, în care se arată că moartea victimei D.M. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice care a survenit în urma comprimării părţilor moi ale gâtului în condiţiile unei sugrumări. De asemenea, se menţionează că între leziunile traumatice cervicale şi deces există legătură directă de cauzalitate.
În mod corect, atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar au apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., deoarece intenţia inculpatului a fost aceea de a ucide.
Elementul material al infracţiunii de omor poate consta dintr-o acţiune sau o inacţiune. În cazul de faţă, comprimarea gâtului prin sugrumare, zona vitală a corpului asupra căreia inculpatul a acţionat, realizând că victima nu va mai putea respira, intensitatea cu care a exercitat această presiune, combinat cu atitudinea acestuia de după comiterea faptei, respectiv împrejurarea că nu l-a mai interesat starea victimei până a ajuns acasă, impun concluzia intenţiei de a ucide a inculpatului, intenţiei indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul acţiunilor şi inacţiunilor sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat o eventuală moarte a victimei ca rezultat posibil, fapta sa constituind infracţiunea de omor calificat.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv solicitarea de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale, întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe, că nu s-au administrat probe concludente, că certificatul medico-legal nu este conform cu realitatea, Curtea constată că nici acesta nu poate fi primit.
Astfel, verificând actele dosarului, se reţine că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti fiind audiaţi toţi martorii din acte, inculpatul, avându-se în vedere concluziile preliminare şi raportul de constatare medico-legal, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi toate aceste probe coroborate au condus indubitabil la stabilirea situaţiei de fapt, la încadrarea juridică dată faptei şi la dovedirea vinovăţiei inculpatului.
Nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, fiind anchetat şi audiat fără apărător din oficiu sau ales, fiind ameninţat de organul de anchetă şi obligat să semneze declaraţiile care nu corespund adevărului, întrucât verificându-se actele dosarului se constată că toate declaraţiile inculpatului de pe parcursul urmăririi penale au fost date în prezenţa unui apărător din oficiu, fiindu-i astfel garantat şi respectat dreptul la apărare.
Mai mult decât atât, se constată că, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, împrejurare în care inculpatul ar fi putut spune în faţa procurorului că a fost ameninţat de organul de cercetare şi că declaraţiile sale nu corespund adevărului, se menţionează că „în prezenţa avocatului", inculpatul declară că a luat la cunoştinţă de învinuirea ce i se aduce, că menţine declaraţiile date şi că nu mai are de făcut alte declaraţii şi „nici de cerut probe în apărare", semnând procesul-verbal alături de procuror şi avocatul din oficiu a cărui delegaţie, de altfel se şi afla în dosar.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs invocat, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele sale personale, că este fără antecedente penale, a avut o atitudine sinceră şi este o persoană bolnavă, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârşire, atitudinea procesuală a inculpatului, circumstanţele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost corect stabilită, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 107/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 martie 2008 la 17 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 550/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
