ICCJ. Decizia nr. 550/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 550/2009
Dosar nr. 8227/62/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 269/ S din 21 martie 2008, Tribunalul Braşov, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2 acte materiale – art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului P.C., la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul P.C. să se supună următoarelor măsurii de supraveghere:
- să se prezinte la S.P. de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de respectivul serviciu;
- să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă;
- să comunice S.P. de pe lângă Tribunalul Braşov informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 863 alin. (3) lit. f) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul P.C. să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului P.C. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză, a inculpatului P.C.
S-a constatat că inculpatul P.C. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 17 octombrie 2007 la 21 martie 2008.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului P.C., măsura obligării de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a prezentului proces penal.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a impus inculpatului P.C., ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligaţii:
- să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.C. a sumei de 1.685 Euro, sumă de bani ce a făcut obiectul infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul P.C., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a unei agende telefonice şi a unui autocolant de culoare verde oliv, aflate la C.C.D. a Tribunalului Braşov.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul P.C. la plata către stat a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.C. l-a cunoscut pe numitul V.N.V. în timpul facultăţii, fiind colegi în cadrul Universităţii D.C. din Braşov, şi în urma unor discuţii, în luna octombrie 2006, cei doi au conştientizat posibilitatea obţinerii unor cantităţi de droguri din străinătate la un preţ mult redus faţă de cel existent în România.
În urma discuţiilor amintite cei doi au stabilit ca inculpatul P.C., care lucra în Italia într-un restaurant, să-i trimită în România droguri numitului V.N.V., intenţie ce s-a materializat iniţial tot în luna octombrie, când V.N.V. i-a trimis în Italia inculpatului P.C. suma de 185 Euro folosită de inculpatul indicat pentru achiziţionarea de droguri, rezină de cannabis.
În baza înţelegerii dintre cei doi, la data de 17 noiembrie 2006, V.N.V. a ridicat, de la Poşta A. Curier Rapid din municipiul Braşov, un colet trimis din Italia de către inculpatul P.C., deşi pe respectivul colet ca „expeditor" era trecut V.A., pachet ce conţinea haşiş.
Tribunalul va mai reţine că, tot conform înţelegerii dintre persoanele indicate, la data de 19 aprilie 2007, V.N.V. a trimis prin S.W.U. al B.T. o sumă de 1.500 Euro către inculpatul P.C. care, în Italia, a achiziţionat droguri ce urmau a fi trimise în România.
Astfel, în data de 5 mai 2007, numitul V.N.V. s-a deplasat la Poşta Rapidă a A., din zona Spitalului Judeţean Braşov, de unde a ridicat un alt colet trimis din Italia de inculpatul P.C., pe acesta figurând ca expeditor fictiv S.A., ce conţinea 346,63 grame rezină de cannabis, cu acea ocazie fiind reţinut de către organele de poliţie numitul V.N.V.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul P.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a criticat sentinţa apelată pentru netemeinicie în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare a acesteia, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei sub aceste aspecte, iar în urma rejudecării, admiterea, majorarea pedepsei aplicate şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Inculpatul P.C. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei în ceea ce priveşte cuantumul termenului de încercare stabilit de către prima instanţă. În motivarea apelului inculpatul arată că termenul de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., este prea mare, în raport de persoana inculpatului, care a avut şi are o conduită corespunzătoare în societate, fiind licenţiat, iar în prezent masterand şi înscris la un curs de specialitate la C.B., în vederea angajării. A colaborat cu un hipermarket, prestând ca model.
Totodată, inculpatul a solicitat instanţei încuviinţarea de a-şi schimba locuinţa în Bucureşti, având în vedere că s-a înscris la un curs la C.B., în prezent inculpatul fiind supus obligaţiei de a nu-şi schimba locuinţa decât cu încuviinţarea instanţei, în cadrul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, măsură dispusă prin sentinţa apelată.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cât şi prin prisma motivelor de apel invocate, curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, iar faptele au fost corespunzător calificate juridic.
Având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia, de cantitatea de droguri introdusă în ţară, de caracterul continuat al activităţii infracţionale, curtea a apreciat că prima instanţă a redus prea mult minimul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi a stabilit un termen de încercare prea mic conform art. 862 C. pen.
Este cert că pentru reeducarea inculpatului, având în vedere circumstanţele sale personale, suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate este suficientă, scopul pedepsei trebuind să fie în primul rând unul de reeducare, iar nu unul aflictiv şi să urmărească recuperarea socială a inculpatului. În plus, inculpatul a luat cunoştinţă despre mediul penitenciar, în timpul arestării preventive, iar conduita sa ulterioară a demonstrat faptul că aceasta a fost suficient pentru a înţelege gravitatea faptei şi păstrarea unei conduite dezirabile în societate.
Nu este justificată cererea parchetului de a se aplica inculpatului o pedeapsă mai mare şi de a se dispune executarea acesteia în regim privativ de libertate. Chiar dacă fapta săvârşită este gravă, scopul pedepsei este acela de a reeduca inculpatul, în conformitate cu elementele care caracterizează persoana acestuia, cu gradul acestuia de instruire şi capacitatea sa de a înţelege gravitatea faptei şi necesitatea schimbării comportamentului.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 110/ Ap din 6 noiembrie 2008 a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 269 din 21 martie 2008 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate şi a termenului de încercare.
Rejudecând în aceste limite, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
A majorat termenul de încercare stabilit inculpatului conform art. 862 alin. (1) C. pen., de la 6 ani la 9 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins cererea inculpatului privind încuviinţarea de a-şi schimba locuinţa.
A respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.C., criticând-o pentru netemeiniciei sub aspectul individualizării pedepsei şi a stabilirii termenului de încercare, solicitând menţinerea dispoziţiilor sentinţei tribunalului.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând Decizia atacată sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Corect s-a stabilit în cauză, pe baza probelor administrate, că inculpatul P.C., în datele de 17 noiembrie 2006 şi 5 mai 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în două rânduri, a introdus în ţară, fără drept, în două colete expediate din Italia pe numele lui V.N.V., o cantitate de 346,63 grame cannabis şi o altă cantitate de haşiş, din care au fost identificate de organele de poliţie 5,30 grame rezină de cannabis, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înalta Curte apreciază că la individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de apel a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei, care rezultă din modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia.
De asemenea, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoană tânără, bine integrată în familie şi societate, este student, este infractor primar şi a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând, în faţa primei instanţe, săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Se constată că în raport de aceste circumstanţe reale şi personale, pedeapsa aplicată inculpatului P.C. corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu trebuie minimalizate nici cantitatea mare de droguri de risc introdusă în ţară şi nici caracterul repetat al activităţii infracţionale desfăşurate de recurent.
Se reţine că instanţele au reţinut ca circumstanţe atenuante, circumstanţele personale favorabile ale acestuia, împrejurare care a avut drept consecinţă coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Comportamentul corespunzător în familie şi societate, pe care l-a avut inculpatul anterior, cât şi ulterior săvârşirii infracţiunii, a avut o pondere însemnată în alegerea modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea deciziei instanţei de apel şi modificarea cuantumului pedepsei, instanţă care a majorat pedeapsa aplicată de tribunal, cu 6 luni.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 110/ Ap din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 555/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
