ICCJ. Decizia nr. 57/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 57/2009
Dosar nr. 910/42/2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 165 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petenta S.A.I. împotriva rezoluţiei nr. 568/P/2007 din data de 8 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 1317/II/2/2008 din data de 8 august 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu obligarea petentei la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 568/P/2007 din data de 8 iulie 2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.V.D., subinspector de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 220, 244, 246, 247, 249, 264, 288, 289 şi 291 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângere la instanţa de judecată care, prin sentinţa penală nr. 165 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea, ca tardivă, reţinând că aceasta a fost depusă la 4 septembrie 2008, după expirarea termenului imperativ de 20 zile, calculat începând cu data de 11 august 2008, când a fost comunicată rezoluţia nr. 1317/II/2/2008 din data de 8 august 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petenta S.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând recursul declarat de petentă, Înalta Curte constată că excepţia invocată din oficiu privind tardivitatea recursului este întemeiată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 3853 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă de la comunicarea copiei după dispozitiv. Cum petentei, ce nu a fost prezentă la dezbateri, i s-a comunicat copia hotărârii penale la 20 octombrie 2008 (semnând de primire funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, care a aplicat şi ştampila societăţii petente), iar recursul a fost declarat la 5 noiembrie 2008, Curtea constată că recursul este tardiv, fiind depăşit termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 3853 raportat la art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., ultima zi în care petenta putea declara în termen recursul fiind 31 octombrie 2008.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga petenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta S.A.I. împotriva sentinţei penale nr. 165 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 543/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3107/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|