ICCJ. Decizia nr. 573/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 573/2009
Dosar nr. 5404/105/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul D.D., după cum urmează:
În temeiul disp. art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, republicată, infracţiune de refuz de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fapta din data de 10/11 februarie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiune de dare de mită, faptă din perioada 11 februarie -12 februarie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul disp. art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei rezultante, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, stabilit de art. 82 C. pen.
În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării disp. art. 83 C. pen., ce atrag revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea în întregime a acesteia.
În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 10/11 februarie 2007 inculpatul D.D. a fost surprins conducând pe drumurile publice în zona centrală a mun. Ploieşti autoturismul Chrysler cu nr. de înmatriculare sub influenţa băuturilor alcoolice, refuzând recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar în serile de 11 februarie şi 12 februarie 2007, succesiv şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale i-a promis agentului de poliţie rutieră O.D. din cadrul IPJ Prahova, Serviciul Poliţiei Rutiere avantaje de ordin material, respectiv bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul de a nu mai da curs dosarului penal pentru comiterea primei infracţiuni.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de contravenţie, rezultat test respirator, procese-verbale de ascultare, de transcriere a discuţiei purtate între inculpat şi agentul de poliţie O.D., fişa postului agentului de poliţie O.D., declaraţiile martorilor O.D., S.M., D.I., C.I.A., A.M.C., C.Ş.E., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, în timpul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, nesinceră în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti nu a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 103 din 7 iulie 2008, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de inculpatul D.D., a casat sentinţa în parte şi în consecinţă:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în componentele sale de câte 2 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată şi respectiv art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A reţinut faţă de inculpat, la încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată, circumstanţele atenuante personale prev. de art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 luni închisoare.
A menţinut disp. art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, prev. de art. 82 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a reţinut de instanţa de apel ca soluţia primei instanţe era greşită prin aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, cuantumul apărând excesiv în raport de modul şi condiţiile concrete în care aceasta a fost comisă şi care nu era în concordanţă cu practica instanţelor de judecată, în ceea ce priveşte individualizarea juridică a pedepselor potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) pentru infracţiuni de acelaşi gen.
Cât priveşte infracţiunea de dare de mită, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul D.D.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin procuror, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, arătând că a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, în sensul că instanţa de apel a dat o interpretare eronată probelor administrate, reţinând numai aspecte care conduceau la o soluţie favorabilă inculpatului.
Inculpatul, personal şi prin apărătorul ales, a susţinut că sunt trei elemente ce trebuie a fi reţinute, respectiv faptul că nu există drum public pe locul unde a efectuat manevra, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de conducere pe drumuri publice şi că a fost de acord cu testarea cu etilotestul.
Cât priveşte refuzul recoltării probelor biologice apreciază că excede speţei, întrucât a considerat că fapta sa nu intră sub incidenţa legii penale.
A mai arătat că în opinia sa sesizarea organului de urmărire penală a avut drept finalitate provocarea săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită, numai în acest mod explicându-se invitaţiile succesive făcute de organul de poliţie la ore neconvenţionale şi folosirea mijloacelor tehnice audio-video de interceptare, situaţie în care consideră că în cauză au fost violate disp. art. 6 paragraful 1 şi 2 din CEDO.
A mai susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., întrucât nu a făcut nici o ofertă ce ar fi constituit obiectul material al infracţiunii, iar din analiza materialului probator administrat în cauză se concluzionează că ne aflăm în faţa unor acte pregătitoare, ce nu intră în sfera ilicitului penal.
În concluzie, a arătat că se consideră nevinovat.
Instanţa din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de inc.
Apărătorul ales a arătat că la data declarării recursului, respectiv 10 august 2008, inculpatul nu se mai afla în termenul de recurs, dar de la acesta, a înţeles că a făcut dovada că la data respectivă se afla internat în spital.
Inculpatul a arătat că a depus recursul imediat cum a aflat de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este fondat si va fi admis pentru considerentele ce se vor arata în continuare, iar recursul declarat de inculpat este tardiv si va fi respins, ca atare.
Analizând Decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de parchet, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar este greşita sub aspectul reţinerii situaţiei de fapt si a vinovăţiei inc. D.D. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum si în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195 /02, republicată.
Astfel, cu privire la infracţiunea de dare de mită, verificându-se întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este legală si temeinică.
În mod corect tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului, stabilindu-se că fapta de dare de mita a constat în acţiunile repetate săvârşite la datele de 11 februarie 2007 si 12 februarie 2007 de către inculpatul D.D. de a promite si de a oferi bani sau alte foloase cum ar fi suportarea costurilor unei mese la restaurant în scopul de a-l determina pe agentul de politie O.D. din cadrul IPJ Prahova, Serv. Politiei Rutiere, să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu da curs constatării acestuia cu privire la comiterea unei infracţiuni de refuz de recoltare a probelor biologice, în sensul de a nu o înregistra ca lucrare penală la instituţia unde lucrează.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 10 februarie 2007, inculpatul D.D. a condus autoturismul Chrysler cu nr. de înmatriculare, până în zona centrala a mun. Ploieşti, parcând-o în apropierea unui local situat în zona Camerei de Industrie si Comerţ Prahova.
Inculpatul D.D., fiind însoţit de două tinere, a mers la localul din apropiere pe care l-a părăsit în jurul orelor 0,20, după care s-a îndreptat către autoturismul său împreună cu aceleaşi tinere.
În acelaşi timp, s-a întâlnit cu martorul A.M.C. pe care urma să-l transporte cu autoturismul său până la locul indicat de acesta.
Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului, iar cele două tinere în spate, iar martorul A.M. a ocupat bancheta din dreapta faţă.
În continuare, D.D. a intenţionat să efectueze o manevră de mers înapoi, pentru a scoate autoturismul din parcarea în care se afla către str., însă, din neatenţie, a acroşat un alt autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare, ce se afla parcat chiar în strada respectivă, orientat cu partea din faţă spre trotuar.
În urma acestui incident, cele două autoturisme au suferit avarii
uşoare.
Coliziunea respectivă a fost observată de un echipaj de poliţie ce-şi desfăşura activitatea în imediata apropiere, ocazie cu care agenţii de poliţie l-au legitimat pe inculpat şi pe martorul A.M., după care au anunţat organele de poliţie rutieră.
S-a prezentat la faţa locului agentul de poliţie O.D., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la acea oră, ocazie cu care, la ora 0,46, inculpatul D.D. a recunoscut că este persoana care a provocat coliziunea, fiind de acord să fie supus testării cu aparatul etilotest, pentru stabilirea alcoolemiei.
După efectuarea testului respectiv, s-a constatat un nivel al îmbibaţiei alcoolice de 0,82 mg/litru în aerul respirat la data de 11 februarie 2007, ora 00,46, deci, peste limita legală admisă care este de 0,40 mg/litru.
În această situaţie, agentul de poliţie O.D., în prezenţa martorului asistent S.M., i-a cerut inculpatului să se deplaseze la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul a refuzat acest lucru, afirmând chiar că nu ar fi condus el respectivul autoturism, după care a părăsit locul faptei, fără a mai da în vreun fel socoteală pentru avariile cauzate celuilalt autoturism.
Pentru a fi exonerat de răspundere penală, inculpatul D.D. l-a convins pe prietenul său C.Ş.E. să se prezinte în faţa organului de poliţie şi să declare că el este conducătorul auto care a condus autoturismul cu nr., în seara zilei de 10 februarie 2007.
Martorul C.Ş.E. s-a prezentat a doua zi, pe data de 11 februarie 2007, la organul de poliţie şi a făcut această declaraţie. Ulterior, martorul respectiv a revenit asupra acestei declaraţii, mărturisind adevărul în legătură cu evenimentul petrecut, în sensul că nu a condus autoturismul inculpatului, dar a făcut această afirmaţie la rugămintea acestuia.
În seara zilei de 11 februarie 2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul D.D. s-a prezentat la biroul agentului de politie O.D. din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, pentru a lămuri condiţiile în care acesta a părăsit locul faptei, în seara precedentă şi, eventual, a da o declaraţie în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.
În acest context, luând cunoştinţa de faptul că urmează să i se întocmească dosar penal, pentru refuzul de a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a încercat să facă promisiuni agentului de poliţie, în sensul că îi va da anumite foloase materiale pentru a nu da curs dosarului penal.
Analizându-se actele de la dosar, Curtea constată că la data de 12 februarie 2007, agentul de pol. O.D. a formulat un denunţ la DGA - Serv. Terit. Prahova, în care reclama fapta de dare de mita promisă de inculpat, ocazie cu care a înmânat ofiţerului de poliţie şi caseta pe care era întâlnirea din seara precedenta. ( fila 32 dup).
Trebuie menţionat, în acest sens că, în seara zilei de 11 februarie 2007, in jurul orelor 22, inculpatul D.D. s-a prezentat la biroul agent, de pol. O.D. din cadrul IPJ Prahova SPR, pentru a-şi preciza poziţia în legătură cu plecarea sa inopinata de la locul săvârşirii faptei, împrejurare în care a aflat că sesizarea faptei nu fusese încă înregistrată ca dosar penal, situaţie în care a încercat, prin promisiuni implicând avantaje de ordin material sa-l determine pe agentul de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu mai înregistreze sesizarea şi să o distrugă împreună cu celelalte acte întocmite. Manifestările inculpatului, din acel moment, au fost înregistrate cu o camera video Sony (tip handycam) ce funcţionează preventiv în biroul agenţilor din cadrul Serv. Pol. Rutiere - IPJ Prahova.
Conţinutul înregistrării video reflecta sugestiv limbajul verbal, cât si nonverbal (gestic) al inculpatului, în acest sens fiind si redarea scrisa (fila 35 dup.) „ eu de asta zic .. s-o rezolvăm. Ne întâlnim mâine frumos si o rezolvăm (..) că suntem oameni, (...) ieşim la o cafea , să vorbim, şi ca să nu alergăm aiurea".
Toate acestea se coroborează cu fragmentele de convorbiri din data de 12 februarie 2007 (filele 49-53 dup), înregistrate cu dispozitive specifice purtate de agentul de pol. O.D., în baza ordonanţei procurorului „ eu aş încerca să ne înţelegem (..) să vă dau şefu .. trăim si noi, nu Trăiti si dvs si faceţi ... spune tu, mă cât mă costă - .. pt. ce - Păi ca să rezolvăm normal să fie bine si pentru mine si pentru dvs (...)».
Nu în ultimul rând, s-a mai reţinut că agentul de poliţie avea atribuţii atât de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere, cât si de constatare si urmărire a infracţiunilor comise pe drumurile publice de către conducătorii auto, astfel cum rezulta din fisa postului (filele 54-55 d.u.p.).
Faţă de toate cele arătate, Curtea constata că fapta de dare de mită există, în mod corect instanţa de fond, în temeiul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnând inculpatul D.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Cu privire la individualizarea judiciara a pedepsei aplicate aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, republicata, Curtea constată că şi sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este legala si temeinica urmând a fi menţinută.
Se retine în acest sens că inculpatul a condus în spaţiul de parcare adiacent drumului public, dar si pe trotuar. Trebuie precizat că pct. 33 al art. 6 din OUG nr. 195/02 defineşte în mod clar noţiunea de trotuar ca făcând parte din drumul public. În acelaşi sens, art. 2 alin. (3) din OUG nr. 43/1197 privind regimul drumurilor publice stipulează faptul că spaţiul de parcare face parte din drumul public.
În mod corect la stabilirea si individualizarea judiciara a pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de normele incriminatoare, gradul de pericol social al acestora, scopul urmărit, natura faptelor si împrejurările comiterii acesteia, poziţia procesuală a inculpatului, precum si de lipsa antecedentelor penale.
Cât priveşte recursul inculpatului, Curtea constată că acesta este tardiv.
Astfel, verificându-se Decizia instanţei de apel, se reţine că aceasta a fost pronunţată în şedinţa publică în data de 7 iulie 2008, menţionându-se în dispozitiv că termenul de recurs este de 10 zile de la pronunţare.
De asemenea, în partea introductivă s-a consemnat că „la apelul nominal a răspuns apelantul inculpatul D.D. personal..".
Verificând actele aflate la dosar, Curtea constata ca la fila 2 dosar ICCJ, se află cererea de recurs formulata de recurentul inculpat D.D., fiind înregistrata la Curtea de Apel Ploieşti, cu ştampila registraturii la 8 august 2008.
Conform disp. art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlineşte. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Se constată astfel, că nu are importanţă ziua din care începe să curgă termenul si numai daca ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat.
În speţa de faţă, rezultă faptul că termenul a început sa curgă din data de 8 iulie 2008 ,iar ultima zi în care inculpatul se putea adresa instanţei fiind 18 iulie 2008, zi de vineri.
Aşa fiind, faţă de cele menţionate, se constată că, declararea recursului de către inculpatul D.D. la data de 8 august 2008, s-a făcut cu depăşirea termenului procedural de 10 zile.
Având în vedere că excepţia primează în soluţionarea recursului, Curtea nu va mai analiza celelalte motive invocate de către inculpat.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti fiind fondat, Curtea urmează a-l admite conform art. 38515 pc. 2 lit. a) C. proc. pen. şi în baza art. 38515 alin. (1) pc. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de inc D.D.
Văzând si dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 103 din 7 iulie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul D.D.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 103 din 7 iulie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3107/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 602/2009. Penal → |
|---|
