ICCJ. Decizia nr. 572/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 572/2009
Dosar nr. 38284/3/2006
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1748 din 20 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât:
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului G.N., la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) – c) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi a executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) – c) C. pen.
S-a constatat că sumele de 200 EURO şi 600 lei (6.000.000 ROL) folosite la realizarea flagrantului au fost restituite, conform art. 255 alin. (5) C. pen., denunţătorului B.C.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, la data de 15 august 2005, numitul B.C. a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, din Bucureşti, Secţia de Ortopedie – Traumatologie, potrivit foii de observaţie clinică generală întocmită cu prilejul internării pacientului, diagnosticul fiind „contuzie şold drept (decimentare piesă femurală şold drept)".
În perioada de spitalizare, pacientul B.C. s-a aflat în îngrijirea şi sub supravegherea Prof. Dr. N.G., medic în cadrul Secţiei de Ortopedie - Traumatologie din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan.
După efectuarea unor investigaţii medicale de specialitate (ecografie, radiografie şold drept) şi a analizei probelor biologice, medicul curant, Prof. Dr. N.G., a hotărât că se impune ca pacientul B.C. să fie supus unei intervenţii chirurgicale de revizie a protezei pe care o avea deja implantată la şoldul drept, prin înlocuirea a două componente ale protezei, respectiv capul şi tija femurală.
Efectuarea acestei intervenţii chirurgicale nu s-a putut face de îndată, datorită faptului că, fiind vorba de o intervenţie ce prezenta un risc hemoragic major, era nevoie de o anumită cantitate de sânge izogrup care în timpul operaţiei să fie transfuzat bolnavului, or la vremea respectivă spitalul se confrunta cu o lipsă acută de sânge pentru transfuzii.
Chiar şi în condiţiile în care, în urma diligenţelor întreprinse de familia pacientului B.C., au fost aduse patru persoane care au donat sânge pentru acesta, tot nu a putut fi accelerată efectuarea intervenţiei chirurgicale datorită incompatibilităţii sesizate între donatori şi pacient, fiind astfel necesar să se aştepte ca cele două flacoane de sânge izogrup personalizate pentru pacientul B.C. să fie furnizate de C.H.T. Bucureşti.
Astfel, cum rezultă din referatul întocmit de medicul V.C. din cadrul Secţiei Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan şi ataşat foii de observaţie clinică generală, conform registrului de transfuzii al Secţiei A.T.L, sângele (două unităţi) pentru pacientul B.C. a fost primit pe data de 24 august 2005.
În aceeaşi zi, numitul B.C. a fost anunţat de către medicul N.G. că a fost programat pentru operaţie a doua zi de dimineaţă, în jurul orei 9,00 - 9,30, fiind totodată invitat să vină la cabinetul medicului.
Potrivit declaraţiilor constante ale martorului B.C., în timp ce se afla în cabinetul medicului N.G. şi fără ca de faţă să mai fie şi alte persoane, acesta din urmă i-a spus că „trebuie să facă socoteala banilor necesari pentru operaţie", după care a făcut un calcul pe o bucată de hârtie pe care i-a înmânat-o spunându-i că trebuie să-i dea suma de 13.600.000 ROL înainte de operaţie şi 3.000.000 ROL după operaţie. A mai susţinut martorul că în aceleaşi împrejurări, i-a spus medicului că dispune doar de suma de 6.000.000 ROL, însă acesta i-a răspuns că este prea puţin şi totodată i-a explicat că suma de 13.600.000 ROL trebuie să i-o aducă a doua zi, 25 august 2005, de dimineaţă la ora 8,00, după care urmează să fie operat imediat, iar la rugămintea sa de a-i da voie să plece acasă în ziua respectivă pentru a face rost de întreaga sumă de bani solicitată şi de care nu dispunea în acel moment, medicul a fost de acord.
În cuprinsul înscrisului întocmit de medicul N.G. în împrejurările sus-menţionate, aflat la dosar urmărire penală, acesta a înserat următoarele menţiuni:
- anestezie1.000.000
- 4 ajut.1.600.00.
- piesă femurală9.000.00.
- ciment standard2.000.00.
- 13.600.000
Imediat după aceea, martorul B.C., profund indignat de situaţia ivită, a sunt-o pe telefonul mobil pe soţia sa, B.I., rugând-o să vină cât mai repede la spital.
Cei doi soţi s-au întâlnit la poarta Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan şi, după ce martorul B.C. i-a relatat soţiei sale împrejurările în care medicul N.G. i-a pretins plata unei sume de bani pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, arătându-i totodată biletul întocmit de acesta, dându-şi seama că nu au de unde procura această sumă de bani, au hotărât de comun acord să meargă la Secţia 15 Poliţie pentru a sesiza organele judiciare cu privire la această faptă.
De aici au fost îndrumaţi către organul de urmărire penală competent, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde în aceeaşi zi a fost înregistrat denunţul formulat de B.C. împotriva medicului N.G., prin care l-a acuzat pe acesta de pretinderea nejustificată a sumei de 16.600.000 ROL în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale de care avea nevoie la şoldul drept.
Dat fiind faptul că astfel cum rezulta din denunţul formulat de B.C., o parte din suma pretinsă de medicul N.G. urma a fi remisă chiar a doua zi de dimineaţă, organul de urmărire penală a procedat la organizarea unei operaţiuni de constatare flagrantă a infracţiunii sesizate prin denunţ.
În acest sens, martorul denunţător B.C. a pus la dispoziţie organelor judiciare suma de 200 de Euro compusă dintr-o bancnotă de 100 de Euro şi două bancnote de câte 50 de Euro, pe care o obţinuse prin împrumut de la o cunoştinţă, precum şi suma de 6.000.000 ROL compusă din două bancnote a câte 1.000.000 ROL şi opt bancnote a câte 500.000 ROL, pe care o avea dinainte pregătită pentru suportarea costurilor ocazionate de operaţie.
Toate bancnotele sus-menţionate au fost consemnate după serie şi număr într-un proces verbal încheiat în prezenţa martorului asistent B.I., după care au fost inscripţionate cu creion fluorescent cu menţiunea „MITA 25 august 2005".
Aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în dimineaţa zilei de 25 august 2005, după ce i-a fost înmânată denunţătorului suma de 200 Euro şi 6.000.000 ROL, alcătuită din bancnotele capcanate cu o zi în urmă, acesta, sub supravegherea organelor judiciare s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, unde conform înţelegerii prealabile, în jurul orei 8,00, a intrat într-un cabinet care purta pe uşa de acces inscripţia Prof. Dr. N.G. După aproximativ 5 minute, denunţătorul a ieşit din cabinetul respectiv şi a comunicat organelor judiciare că i-a dat medicului N.G. banii, pe care acesta i-a pus într-un sertar al biroului.
Imediat după aceea, procurorul şi cei doi poliţişti care-l însoţeau la realizarea flagrantului au pătruns în încăperea de unde ieşise denunţătorul, unde au găsit o persoană, identificată ulterior ca fiind medicul N.G. Întrebat fiind de către procuror, dacă a primit vreo sumă de bani de la persoana care tocmai ieşise din birou, medicul N.G. a spus că a primit o sumă de bani de la persoana respectivă, indicând sertarul de la birou unde pusese banii şi totodată a precizat că aceştia erau necesari pentru procurarea materialelor ce urmau a fi folosite în operaţie.
În sertarul indicat de medic, deasupra unor înscrisuri, a fost găsită suma de 200 EURO şi 6.000.000 ROL, iar în urma verificărilor efectuate în prezenţa martorului asistent T.M., s-a constatat că bancnotele respective erau aceleaşi cu cele consemnate în procesul verbal de capcanare şi înmânate denunţătorului înainte de realizarea flagrantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pentru motivele consemnate în partea introductivă, solicitând achitarea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 145 din 3 iunie 2008, reţinând că din analiza probelor administrate prima instanţă a stabilit în mod cert vinovăţia inculpatului N.G., a respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 1748/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul N.G.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat ambele hotărâri, sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., subliniind atât în motivele scrise de recurs, în susţinerea orală a acestora, precum şi în concluziile scrise, că în cauză nu sunt întrunite „trăsăturile" constitutive ale infracţiunii de luare de mită, sub aspectul laturii subiective.
Inculpatul a susţinut că, dacă scopul pentru care funcţionarul a primit banii este altul decât îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie infracţiunea de luare de mită, iar în speţă, banii primiţi nu au fost pretinşi în scopul îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle de serviciu, ci pentru achitarea materialelor, suma primită acoperind contravaloarea acestora.
De asemenea, s-a susţinut că vinovăţia inculpatului nu a fost dovedită, invocându-se următoarele aspecte:
1. Amânarea operaţiei pentru martorul B.C. s-a datorat lipsei sângelui.
2. Sumele repartizate din bugetul asigurărilor sociale sunt insuficiente pentru satisfacerea tuturor solicitărilor de asigurare gratuită a materialelor protetice, motiv pentru care se întocmesc liste de aşteptare pentru pacienţii care nu reprezintă urgenţe.
3. În spitale există o practică în sensul ca pacienţii, care nu prezentau afecţiuni de urgenţă şi nu erau înscrişi pe lista de aşteptare să achite contravaloarea materialelor, practică rezultată şi din probele administrate în cauză.
4. Boala de care suferea martorul B.C. nu reprezintă o urgenţă medico-chirurgicală, motiv pentru care nu putea beneficia de proteză gratuită înaintea altor pacienţi, mai ales că beneficiase anterior de 2 proteze gratuite.
5. Pentru operaţia martorului era necesară schimbarea capului şi a tijei, 2 din cele 3 componente care alcătuiesc o proteză totală, caz în care pacientul venit peste lista de aşteptare este nevoit să achite contravaloarea acestora, achiziţionare care se face fie de la firma distribuitoare, fie prin intermediul medicului, care achită banii reprezentantului firmei.
6. Între secţia de ortopedie a spitalului şi firma distribuitoare există o înţelegere scrisă, în sensul că se puteau utiliza proteze sau componente ale acestora lăsate în custodie pentru pacienţii veniţi peste rând.
7. Există un caiet de programări pentru pacienţii trecuţi pe lista de aşteptare, listă pe care nu era trecut şi martorul care s-ar fi prezentat la camera de gardă abia în 12 august 2005.
8. Cimentul necesar protezării nu era achiziţionat şi plătit de spital, ci de medici.
9. Nu există o înregistrare audio-video a flagrantului.
10.Consemnările de pe bilet trebuie interpretate coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În concluzie, se arată că suma solicitată acoperă costurile materialelor necesare operaţiei, ceea ce demonstrează, în opinia inculpatului, că nu a pretins şi nu a primit nicio sumă de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Recursul formulat de inculpat a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt de către instanţă.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul N.G. este fondat, însă pentru alte considerente decât cele susţinute de recurent.
Astfel, potrivit art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luarea de mită pretinderea ori primirea de către un funcţionat sau un alt salariat, de bani, bunuri ori alte foloase, care nu i se cuvin, sau acceptarea promisiunii unor asemenea foloase ori respingerea acesteia, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, ori a face un act contrar acestor îndatoriri.
Rezultă că elementul material al laturii subiective a infracţiunii constă în fapta funcţionarului, care în condiţiile şi în scopurile arătate în art. 254 C. pen., pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.
Infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte cu intenţie directă, calificată de scop.
Scopul care califică intenţia, în cazul acestei infracţiuni, este ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să facă un act contrar acelor îndatoriri.
Revenind la cauză, se constată că instanţa fondului corect a stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt care a fost anterior expusă (situaţie de fapt însuşită, de altfel şi de către instanţa de apel), pe care a încadrat-o corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului N.G. care, în calitate de medic în cadrul Secţiei Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, în data de 24 august 2005, a pretins de la pacientul B.C. suma de 11.600.000 ROL (1.160 RON), condiţionând efectuarea actului medical de primirea sumei respective, iar la data de 25 august 2005 a primit de la acesta, în mod nejustificat, suma de 4.000.000 lei (400 RON) şi 200 Euro, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, întruneşte din punct de vedere al laturii obiective, cât şi sub raport subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Astfel, după cum corect au reţinut şi instanţa de fond şic ea de apel, apărările inculpatului, în sensul că ar fi adus la cunoştinţă pacientului B.C. că, întrucât nu figurează pe lista de aşteptare a bolnavilor ce necesitau intervenţii chirurgicale de endoprotezare, nu poate beneficia de gratuitate în cadrul programului naţional derulat prin intermediul C.A.S.M.B. şi ca atare va trebui să suporte personal toate costurile materialelor necesare operaţiei (inclusiv al componentelor protetice ce trebuiau înlocuite la şoldul drept), lucru cu care acesta din urmă s-ar fi declarat de acord, astfel că banii primiţi de la B.C., în dimineaţa zilei de 25 august 2005, reprezentau tocmai costul acestor materiale necesare intervenţiei chirurgicale, nu pot fi acceptate de instanţă ca susţinând nevinovăţia acestuia din mai multe considerente după cum urmează:
În primul rând, lipsa de veridicitate a susţinerilor inculpatului este generată de unele contradicţii existente între afirmaţiile acestuia din cuprinsul declaraţiilor date în cadrul procesului şi acţiunile sale anterioare realizării flagrantului.
Astfel, atât prin declaraţia dată în faza urmăririi penale la data de 25 august 2005, cât şi prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată inculpatul pretinde că pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale la care urma a fi supus pacientul B.C. era nevoie de două pungi de ciment standard, care astfel cum rezultă din copia facturii fiscale nr. 0668270 din 16 august 2005 emisă de SC M.O. SRL şi din copiile chitanţelor nr. 0361095 din 16 august 2005 şi nr. 0361092 din 2 august 2005 ar fi costat în total suma de 399,98 lei, or dacă intenţia sa la momentul întocmirii biletului pe care i l-a înmânat pacientului B.C. ar fi fost aceea ca acest înscris să reprezinte o informare corectă şi completă a pacientului asupra tuturor costurilor ocazionate de intervenţia chirurgicală, nu se înţelege de ce în cuprinsul acestui înscris, în dreptul menţiunii „ciment standard" a fost înscrisă suma de 2.000.000 ROL, adică echivalentul unei singure pungi de ciment standard, aspect recunoscut chiar de către inculpat prin declaraţia din data de 25 august 2005.
De asemenea, în toate declaraţiile pe care le-a dat în cauză, inculpatul a precizat că intervenţia chirurgicală la care trebuia supus pacientul B.C. presupunea înlocuirea a două componente ale protezei pe care o avea deja implantată, respectiva capului protezei şi a tijei femurale. Aşa cum rezultă din adresa firmei SC M.O. SRL, emisă la data de 24 iunie 2005, către Clinica de Ortopedie Sf. Ioan, componenta femurală a unei proteze costa 9.000.000 ROL, iar capul protetic 2.500.000 ROL. Este adevărat că în cuprinsul înscrisului întocmit de inculpat pentru pretinsa justificare a costurilor operaţiei este menţionată piesa femurală în valoare de 9.000.000 ROL, însă, dacă aşa cum susţine inculpatul, pacientul B.C. nu putea beneficia de gratuitate la înlocuirea nici uneia dintre componentele protetice de care avea nevoie, se pune întrebarea firească, de ce nu a fost menţionat în acest înscris şi costul capului protetic de care avea nevoie pacientul şi pe care ar fi trebuit deci să-l suporte deopotrivă alături de cel al piesei femurale, conform susţinerilor inculpatului.
De altfel, conştientizând inadvertenţele existente între ceea ce afirmase prin declaraţiile din 25 august 2005 şi conţinutul înscrisului justificativ întocmit la data de 24 august 2005, prin declaraţia dată în faza urmăririi penale la data de 13 octombrie 2005, inculpatul a încercat să lămurească aceste contradicţii, precizând că din suma de 13.600.000 ROL, înscrisă în biletul sus-menţionat, trebuia să achite reprezentantului firmei O. pentru cele două piese femurale suma de 11.500.000 ROL (adică 9.000.000 ROL pentru piesa femurală şi 2.500.000 ROL pentru capul protezei), iar restul de 2.100.000 lei reprezenta valoarea cimentului acrilic, aspecte care demonstrează că apărările sale sunt făcute pro causa.
Alte două menţiuni înscrise în biletul cu calculul justificativ prezentat de inculpat martorului denunţător se referă la suma de 1.000.000 ROL pentru anestezie şi 1.600.000 ROL pentru 4 ajutoare.
Cu privire la aceste sume de bani, prin declaraţiile date, inculpatul a oferit diverse explicaţii, care mai de care mai contradictorii. Astfel, în declaraţia olografă dată la 25 august 2005, cu privire la acest aspect, inculpatul declară că în momentul când a făcut calculul materialelor pacientul B.C. l-a întrebat ce obligaţii ar avea faţă de medicul anestezist şi faţă de ajutoare, aşa încât a făcut pe aceeaşi hârtie un calcul total estimativ şi l-a trimis să rezolve cu anestezista, rămânând să rezolve înainte de operaţie cu cele patru ajutoare. Prin declaraţia dată în aceeaşi zi în faţa procurorului pe formular tipizat, cu privire la aceleaşi aspecte, inculpatul spune că nu poate preciza ce reprezintă sumele înscrise pe hârtia prezentată de procuror la rubricile „anestezie" şi respectiv „4 ajutoare". Ulterior, în declaraţia dată la 13 octombrie 2005, tot în cursul urmăririi penale, în ideea ca justificările oferite să fie cât mai credibile, inculpatul a declarat că nu doreşte să facă precizări suplimentare cu privire la sumele trecute pe foaia de hârtie la rubricile „anestezie 1.000.000 ROL" şi respectiv „4 ajutoare 1.600.000 ROL", deoarece nu-şi aminteşte specificaţia acestora, făcând însă totodată acea precizare suplimentară la care s-a făcut şi anterior referire conform căreia suma de 13.600.000 ROL înscrisă pe bilet reprezenta de fapt costul materialelor protetice pe care trebuia să-l achite reprezentantului firmei O. (11.500.000 ROL) şi al cimentului acrilic necesar pentru operaţie (2.100.000 ROL).
Şi în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a păstrat aceeaşi atitudine cu privire la justificarea semnificaţiei sumelor menţionate în înscrisul înmânat martorului denunţător pentru „anestezie" şi „4 ajutoare", precizând că nu-şi aminteşte în ce context a menţionat aceste sume. Însă, mai mult decât atât, în aceeaşi declaraţie, contrazicându-se flagrant în raport cu ceea ce susţinuse până în acel moment, inculpatul oferă o altă justificare cu privire la semnificaţia întregii sume de 13.600.000 ROL pretinsă pacientului B.C. şi înscrisă pe biletul înmânat acestuia, afirmând că înainte de operaţie l-a contactat telefonic pe reprezentantul firmei O., care avea lăsate în custodia spitalului mai multe proteze şi acesta i-a spus că pentru piesele pe care le va folosi pentru pacientul B.C. este nevoie de achitarea sumei de 13.600.000 ROL.
Neverosimilitatea acestei afirmaţii a inculpatului este ilustrată, pe de o parte, de faptul că acesta se contrazice singur, în condiţiile în care aşa cum s-a precizat în cele ce preced, prin declaraţia din 13 octombrie 2005, a afirmat că pentru costul materialelor trebuia să achite reprezentantului firmei O. suma de 11.500.000 ROL (şi nu 13.600.000 ROL), iar pe de altă parte de faptul că această împrejurare relatată de inculpat nu este confirmată nici de martorul I.M., asociat şi administrator în cadrul SC M.O. SRL, reprezentant al acestei societăţi în relaţiile cu Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului Sf. Ioan şi nici de martorul S.A.B., agent de vânzări în cadrul firmei sus-menţionate, care se ocupa cu livrarea materialelor, inclusiv către Spitalul Sf. Ioan.
Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 17 ianuarie 2006, martorul I.M. precizează că într-adevăr în a doua jumătate a lunii august 2005 a fost sunat de către prof. N.G., care l-a întrebat dacă îi poate furniza materiale ortopedice, iar la răspunsul său afirmativ, i-a spus că o să-l contacteze, apreciind că probabil a fost vorba despre un telefon dat cu scopul de a se asigura că firma funcţionează şi în luna august. Prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul I.M. afirmă că îşi aminteşte că în luna august 2005 a fost sunat de către dl. prof. N.G., care l-a întrebat dacă este în Bucureşti întrucât intenţionează să cumpere ceva de la firma al cărei asociat este, fără a preciza în mod explicit ce anume doreşte să cumpere, el dându-şi însă seama despre ce anume era vorba, astfel că i-a spus că este în localitate şi că îi stă la dispoziţie. Din examinarea coroborată a celor două declaraţii ale martorului I.M. nu rezultă confirmarea împrejurării relatate de inculpat, cum că martorul în discuţie, în calitate de reprezentant al firmei O. i-ar fi comunicat prin telefon că pentru piesele pe care le va folosi pentru pacientul B.C. ar fi nevoie de achitarea sumei de 13.600.000 ROL. De altfel, nici martorul S.A.B., agent de vânzări în cadrul SC M.O. SRL nu confirmă o atare împrejurare, acesta precizând că de fapt nu a avut nici o relaţie personală cu prof. N.G., ci doar se salutau.
Revenind la sumele de bani înscrise de inculpat pe hârtia înmânată martorului denunţător cu titlu de „anestezie" şi „4 ajutoare", este de precizat că prin declaraţiile sale, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti martora P.I.R., medic anestezist în cadrul secţiei Ortopedie Traumatologie a Spitalului Sf. Ioan, a negat că ar fi avut vreo înţelegere cu prof. N.G. ca pacientul B.C. să îi dea vreo sumă de bani prin intermediul acestuia pentru efectuarea anesteziei.
De asemenea, nici martorul P.R., medic în cadrul Secţiei Ortopedie Traumatologie care, posibil, urma să participe alături de dr. N.G. la efectuarea intervenţiei chirurgicale la care trebuia supus pacientul B.C. şi nici martor N.C.V., asistentă şefă la blocul operator al secţiei de Ortopedie Traumatologie, care în mod implicit făcea parte din echipa operatorie nu confirmă faptul că ar fi urmat să primească cumva vreo sumă de bani de la pacientul B.C. pentru activităţile pe care le-ar fi îndeplinit în legătură cu intervenţia chirurgicală la care urma a fi supus.
Aşadar, faţă de considerentele anterior expuse se impune concluzia că o parte din menţiunile înscrise de inculpat pe bucata de hârtie înmânată denunţătorului reprezintă de fapt o justificare preconstituită în vederea primirii de foloase necuvenite în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
În al doilea rând, apărările inculpatului trebuie verificate prin raportare la exigenţele dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., care stabilesc criteriile de care trebuie să se ţină seamă la evaluarea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului, în sensul că aceste mijloace de probă pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză.
Prin declaraţia olografă şi aceea pe formular tipizat date la 30 august 2005 martorul I.M., asociat si administrator al SC M.O. SRL, afirmă printre altele, că nu avea un contract special cu dr. N.G. şi niciodată nu i-a livrat acestuia componente protetice, că acesta nu ar fi putut cumpăra de la firma SC M.O. SRL proteze fără ştirea sa şi nu a purtat vreo discuţie cu dr. N.G. pentru cumpărarea de componente protetice pentru pacientul B.C.
În declaraţia dată la 17 ianuarie 2006, tot în cursul urmăririi penale, martorul I.M. precizează că prof. N.G. nu i-a solicitat niciodată componente protetice pentru vreun pacient.
În faţa instanţei de judecată acelaşi martor declară că în situaţia în care medicul hotăra că este cazul ca la intervenţia chirurgicală să folosească componente protetice din cele pe care le avea în custodie spitalul şi pe care pacientul era de acord să le plătească, firma sa era anunţată şi îşi aminteşte că până în data de 1 septembrie 2005 nu s-a cumpărat de către nici un pacient aflat în Spitalul Sf. Ioan vreo componentă protetică dintre cele lăsate în custodia spitalului, aceasta probabil pentru că nu a fost necesar, dat fiind faptul că se aflau încă în perioada de derulare a contractului. În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, dată în faţa instanţei de judecată, martorul I.M. mai afirmă ca până la sfârşitul lunii august 2005 nu a fost contactat de medici din Spitalul Sf. Ioan pentru a i se solicita să încuviinţeze folosirea unor componente protetice din cele lăsate în custodia spitalului pentru vreun pacient.
Martorul S.A.B., agent de vânzări în cadrul SC M.O. SRL şi reprezentant al acestei societăţi în relaţiile comerciale cu Spitalul Sf. Ioan, prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 01 septembrie 2005 a precizat că prof. N.G. nu a comandat niciodată de la firma SC M.O. SRL implanturi sau proteze şi nu i-a vândut niciodată acestuia produse ortopedice fără a emite facturi sau chitanţe.
Audiat fiind de către instanţă acelaşi martor declară că nu i s-a întâmplat niciodată ca vreun pacient să achite costul protezei pe care el să o livreze de la firmă către spital.
Martorul C.V., celălalt asociat şi administrator al SC M.O. SRL a declarat în cursul urmăririi penale că dr. N.G. nu a cumpărat niciodată personal de la SC M.O. SRL produse ortopedice (implanturi sau proteze), iar in cursul cercetării judecătoreşti acesta a declarat că în ipoteza în care o anumită componentă protetică ce este necesară a fi implantată nu mai există pe stoc, se poate apela la cele lăsate în custodia spitalului, costul acestora urmând a fi achitat fie de către pacient, pe bază de factură, fie de către spital, pe baza unui referat de urgenţă întocmit de medic sau şeful de secţie şi aprobat de casa de asigurări de sănătate.
În condiţiile în care până la sfârşitul lunii august 2005 nici un medic din cadrul Spitalului Sf. Ioan şi, ca atare, nici inculpatul nu au solicitat reprezentanţilor firmei SC M.O. SRL încuviinţarea folosirii unor componente protetice dintre cele lăsate în custodia spitalului, al căror cost să fie suportat de către pacienţi, faptul că deşi lista de aşteptare a persoanelor ce urmau a fi supuse unei astfel de intervenţii chirurgicale, astfel cum o descrie inculpatul, era extrem de vastă, pacientul B.C. este cel dintâi bolnav în cazul căruia s-ar fi folosit componente protetice din cele aflate în custodia spitalului şi a căror contravaloare era nevoit să o achite este o dovadă, în plus, a activităţii infracţionale a inculpatului.
S-a reţinut că în mod constant martorul denunţător B.C. a susţinut că medicul N.G. nu i-a spus că ar trebui să fie operat peste lista de aşteptare şi că de aceea ar fi nevoie să suporte costul materialelor necesare operaţiei, fiind ferm convins că suma înscrisă pe hârtia pe care o primise de la acesta era pretinsă în interes personal, în condiţiile în care îndeplinea toate cerinţele pentru a beneficia de gratuitate, prin aceste declaraţii martorul infirmând practic susţinerile contrare ale medicului. Cu toate că de faţă la discuţia purtată în cabinetul inculpatului între acesta şi martorul denunţător nu a fost de faţă nici o persoană rezultă totuşi în mod cert că incidentul legat de înmânarea înscrisului cuprinzând calculul sumelor de bani pretinse de medic a provocat martorului B.C. o reacţie de profundă indignare, descrisă în declaraţiile sale de către martora B.I., care s-a întâlnit cu soţul sau B.C. la scurt timp de la incident. Astfel, atât in declaraţia dată in faza urmăririi penale cât şi în declaraţia dată în faţa instanţei de fond martora precizează că soţul său era disperat, supărat, transpirat şi nici nu mai putea să vorbească atunci când i-a dat biletul întocmit de dr. N.G., iar apoi i-a spus că medicul i-a transmis că nu va fi operat până nu va aduce întreaga sumă înscrisă pe acea bucată de hârtie. De altfel, această reacţie de indignare l-a şi determinat pe martor să sesizeze organele judiciare despre pretinderea nejustificată de către medicul N.G. a unei sume de bani şi despre condiţionarea actului medical de plata acestei sume.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului referitoare la existenţa unei liste de aşteptare cuprinzând pacienţii programaţi pentru intervenţii chirurgicale de-a lungul unei anumite perioade de timp şi din cauza căreia pacientul B.C. nu putea beneficia de gratuitate decât după epuizarea acesteia, se constată că aceasta se întemeiază pe simple afirmaţii fără corespondent indubitabil în ansamblul probelor existente in cauză.
Astfel, deşi aceasta pretinsă lista de aşteptare este evocată pe lângă inculpatul N.G. şi de martorii P.R., P.Ş. şi F.D., medici în cadrul Secţiei de Ortopedie Traumatologie a Spitalului Sf. Ioan, aceasta nu este produsă faptic, ca şi mijloc de probă în cauză care să confirme veridicitatea susţinerilor persoanelor sus menţionate, iar inculpatul nu oferă nici un indiciu cu privire la posibilitatea consultării acestuia.
Cu privire la acest aspect, martora M.E., asistentă şefă în cadrul secţiei Ortopedie Traumatologie, a declarat că la nivelul secţiei exista un caiet de programări în care bolnavii cronici ce urmau a suferi intervenţii chirurgicale la şold erau menţionaţi de către asistente pe baza indicaţiilor date de medicii curanţi, amintindu-şi că pacientul B.C. a fost programat în acest caiet pentru internare pe data de 15 august 2005. Mai precizează martora că acest caiet de programări nu este o listă de aşteptare propriu zisă ci reprezintă, o agendă a anului 2005 în care sunt menţionaţi toţi bolnavii cronici care trebuie operaţi în cursul anului, constituind totodată şi programul operator pentru săptămâna sau săptămânile viitoare în funcţie de ce stabilesc medicii la raportul de gardă, iar la sfârşitul fiecărui an aceste caiete de programări fie se distrug, fie se păstrează, fiind posibil ca agenda întocmită pentru programări pe anul 2005 să fi rămas în posesia sa.
Aşadar, din aceste susţineri ale martorei M.E. rezultă că pacientul B.C. a fost menţionat in caietul de programări întocmit la nivelul secţiei pentru bolnavii cronici ce necesitau intervenţie chirurgicală de endoprotezare şi deci implicit în programul operator al secţiei, afirmaţiile sale fiind în mod evident întărite şi de înscrisul aflat la dosar urmărire penală intitulat „Tabel cu programarea bolnavilor pentru proteză şold" şi care poartă parafa medicului şef de secţie F.D., în cuprinsul căruia, pentru perioada 15 august 2005 – 31 octombrie 2005, erau programaţi un număr de 20 de pacienţi, pacientul B.C. figurând primul pe listă cu diagnosticul decimentare piesă femurală şold dr.). Deşi la dosarul cauzei nu există pretinsa listă de aşteptare invocată de inculpat conform căreia la momentul când pacientul B.C. a fost internat erau făcute programări pentru o perioadă de aproximativ 7 luni de zile, există în fapt acest tabel cu programările bolnavilor pentru o proteză şold care confirmă împrejurarea că pacientul B.C. a fost inclus în programul de endoprotezare chiar la data internării sale în spital, 15 august 2005, iar la data la care urma a fi în fapt operat, 25 august 2005, conform adresei nr. 11189 din 2 septembrie 2005 a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, în subgestiunea bloc operator ortopedie exista un număr de 5 proteze totale de şold cimentate, 9 bucăţi proteze MOORE, 8 bucăţi proteze totale de şold necimentate, 3 bucăţi proteze de şold bipolare şi 1 bucată proteză de şold necimentată.
Nu se exclude posibilitatea practică a întocmirii la nivelul unităţilor spitaliceşti de specialitate a unor liste de programare a bolnavilor care necesită intervenţii chirurgicale de endoprotezare în limita stocului de proteze asigurat din bugetul asigurărilor sociale şi nici pe aceea ca în afara acestei liste la cererea pacienţilor costurile materialelor protetice să fie suportate de aceştia, împrejurări la care au făcut referire mai mulţi martori audiaţi în cauză (P.R., P.Ş., F.D., I.M., C.V., A.R.Şt., F.A.), însă din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială, că nu aceasta a fost situaţia concretă a pacientului B.C.
Referitor la suma de 2.000.000 ROL înscrisă în biletul întocmit de inculpat şi înmânat martorului denunţător, în dreptul menţiunii „cimentul standard", nu a constatat că aceasta ar fi făcut obiectul luării de mită, întrucât, astfel cum rezultă din declaraţiile concordante ale martorilor P.R., P.Ş., M.E., I.M., C.V. şi S.A.B., la nivelul anului 2005 cimentul acrilic nu a făcut obiectul contractului de furnizare încheiat în cadrul programului naţional de endoprotezare câştigat prin licitaţie electronică de SC M.O. SRL, nefiind deci înscris pe lista de gratuităţi, astfel că pacienţii trebuiau să achite contravaloarea acestui produs. Mai mult decât atât, astfel cum afirmă martorii I.M., S.A.B. şi C.V., în luna august 2005 medicul N.G. a achiziţionat de la SC M.O. SRL mai multe pungi de ciment standard necesar endoprotezării, împrejurare confirmată şi de factura fiscală nr. 0668270 din 16 august 2005 şi respectiv de chitanţele nr. 0361092 din 2 august 2005 şi nr. 0361095 din 16 august 2005, aflate în copie la dosar urmărire penală, care atestă cumpărarea de către dr. N.G. a unei cantităţi de 10 pungi ciment ortopedic cu suma de 1999,93 lei.
Rezultă mai presus de orice îndoială că în cauză, infracţiunea de luare de mită nu numai că există, dar sunt şi întrunite elementele sale constitutive.
Din probele administrate în cauză rezultă că acţiunea de pretindere a inculpatului a avut o semnificaţie exactă, precisă, sugerând neîndoielnic, neechivoc martorului B.C., cererea sumei respective în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale.
Cu alte cuvinte, prin pretinderea de bani, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a condiţiona îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, intenţia care a fost înţeleasă, ca atare, de către martorul denunţător.
Mai mult decât atât, recurentul inculpat a şi primit banii pretinşi de la pacient în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale.
În raport de aceste considerente rezultă că apărările inculpatului sunt făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale, apărări care, după cum s-a menţionat anterior, necoroborându-se cu celelalte probe administrate, au fost înlăturate din ansamblul probator administrat în cauză.
Recursul inculpatului este întemeiat, însă, sub aspectul aprecierii că fapta comisă de acesta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de luare de mită.
Pentru a constitui infracţiune, fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social, respectiv să fie periculoasă pentru societate.
Art. 18 C. pen., prevede că, în înţelesul legii penale, fapta care prezintă pericol social este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală (art. 1 C. pen.) şi pentru a cărei sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse.
Pe de altă parte, potrivit art. 181 C. pen., o faptă prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune atunci când datorită atingerii minime pe care o aduce vreuneia dintre valorile apărate de lege şi ţinând seama de conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Tot legiuitorul a prevăzut în alin. (2) al art. 181 C. pen., că la stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie să se ţină seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi conduita făptuitorului.
Înalta Curte constată că, în concret, fapta săvârşită de inculpat, nu prezintă gradul de pericol social specific infracţiunii de luare de mită, în pofida pericolului social generic al unei astfel de infracţiuni de corupţie, precum şi a atitudinii procesuale a inculpatului, care, în cadrul prerogativelor dreptului la apărare, a negat săvârşirea faptei.
Astfel, fapta săvârşită de inculpat prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de luare de mită.
Lipsa gradului de pericol social rezultă din modul şi mijloacele de săvârşire, redate anterior.
Astfel, se constată că recurentul a comis un singur act infracţional, de pretindere şi primire de bani, după cum rezultă din probele administrate, iar mai mult decât atât, activitatea profesională a inculpatului nu se caracteriza prin pretinderea şi primirea de bani sau alte foloase necuvenite pentru condiţionarea actului medical, după cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv ale lui B.C., care în urmă cu câţiva ani a mai fost operat de inculpat, prilej cu care nu i-a pretins niciun folos material.
De asemenea, persoana, conduita profesională (inculpatul la data săvârşirii faptei avea 70 ani), faptul că este infractor primar, dovedesc că înainte de comiterea faptei inculpatul a manifestat o conduită de respect faţă de valorile sociale ocrotite de lege şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Sub aspectul persoanei inculpatului, mai este de subliniat că şi din punct de vedere profesional, inculpatul şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate şi respect îndatoririle de medic chirurg ortoped, fiind apreciat atât de către colegii de breaslă şi oamenii de ştiinţă, cât şi de către pacienţi, drept unul din cei mai valoroşi specialişti în domeniul chirurgiei ortopedice şi traumatologice.
De asemenea, se constată că recurentul este şi un reputat om de ştiinţă, care de-a lungul carierei sale a desfăşurat o prodigioasă activitate ştiinţifică în domeniul ortopediei şi traumatologiei, a participat la numeroase congrese, conferinţe, consfătuiri, simpozioane, mese rotunde şi a publicat numeroase lucrări de specialitate.
Mai mult decât atât, recurentul este doctor în medicină, cu titlul de profesor universitar, este membru titular al A.Ş.M. şi membru corespondent al A.O.Ş.
În raport de aceste calităţi şi distincţii ale recurentului, se apreciază că fapta reţinută în sarcina acestuia nu poate prezenta gradul de pericol social al infracţiunii de luare de mită, iar activitatea profesională a acestuia nu poate fi „încununată" cu aplicarea unei pedepse, chiar suspendată condiţionat.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte sentinţa penală atacată şi în totalitate Decizia instanţei de apel şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., va achita pe recurent sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen.
Ca urmare, în baza art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., va aplica recurentului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv cele referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 145 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, sentinţa penală nr. 1748 din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi în totalitate, Decizia penală atacată, şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., achită pe inculpatul N.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) din acelaşi cod, aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.
Menţine dispoziţiile referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat din sentinţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 575/2009. Penal → |
|---|
