ICCJ. Decizia nr. 4217/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4217/2009
Dosar nr. 10754/1/2008
Şedinţa publică din 24 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nepublică de la 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1587/44/2008, în baza art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor M.M., fiul lui C. şi M., născut la 21 octombrie 1977 în Focşani, judeţul Vrancea, domiciliat în Focşani, şi R.N., fiul lui M. şi V., născut la 22 decembrie 1972 în Focşani, judeţul Galaţi, domiciliat în Focşani, în prezent ambii deţinuţi în arestul I.P.J. Galaţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 215/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a inculpatului R.N., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina inculpatului R.N. s-a reţinut, în esenţă, că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de agent şef adjunct de poliţie la Serviciul Poliţiei Rutiere I.P.J. Vrancea, la scurte intervale de timp, în perioada 18 noiembrie - 28 noiembrie 2008, în timp ce se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pe DN 2-E 85, pe linia respectării regulilor de circulaţie, cu auto marca L. şi auto marca L. cu numărul de înmatriculare, ambele dotate cu aparate tip RADAR, a pretins şi a primit de la investigatori sub acoperire suma totală de 3.000 lei RON.
La data de 28 noiembrie 2008 a fost prins în flagrant delict în timp ce a primit suma de 2.000 lei RON.
Privitor la inculpatul M.M. s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de inspector principal de poliţie la Serviciul Poliţiei Rutiere I.P.J. Vrancea, la scurte intervale de timp în ziua de 28 noiembrie 2008, în timp ce se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pe DN 2-E 85, pe linia respectării regulilor de circulaţie, fiind împreună cu agentul şef adjunct de poliţie R.N., a primit de la doi investigatori sub acoperire suma totală de 2.000 lei RON, fiind prins în flagrant delict.
Împotriva celor doi inculpaţi s-a dispus, în cursul urmăririi penale, prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, luarea măsurii arestării preventive, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Procedând la verificarea, din oficiu, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, conform dispoziţiilor art. 300 1 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut şi că ele impune în continuare privarea de libertate a celor doi inculpaţi.
Astfel, din probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale a rezultat indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., care au confirmat presupunerea că cei doi inculpaţi au săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată.
În acest sens, curtea de apel a avut în vedere procesele-verbale de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpatul R.N. cu investigatorii sub acoperire l.C., P.A. şi Ş.M. în zilele de 18 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2008 şi 28 noiembrie 2008, procesele-verbale în care au fost consemnate declaraţiile investigatorilor sub acoperire, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi procesul-verbal de transcriere a înregistrărilor audio-video efectuate cu prilejul testului de integritate din data de 16 septembrie 2008.
Deşi în acest stadiu procesual nu poate fi efectuată o analiză detaliată a probelor administrate în cursul urmăririi penale, curtea de apel a examinat acele aspecte care, în opinia inculpaţilor, atrag nulitatea absolută a unor probe.
Aspectul invocat de apărătorii inculpaţilor, în sensul că investigatorii sub acoperire au folosit promisiuni şi îndemnuri pentru a-i determina pe cei doi poliţişti să săvârşească infracţiunea nu este de natură să atragă nulitatea probelor astfel obţinute, deoarece inculpaţii, potrivit statutului profesional, aveau obligaţia de a respinge aceste promisiuni şi de a sancţiona, conform legii, persoanele care încalcă normele privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, ba mai mult, aveau obligaţia de a se autosesiza pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Inculpaţii au mai invocat, în apărare, împrejurarea că ordonanţa nr. 2375/P din 27 noiembrie 2008 emisă de procuror, prin care s-a autorizat cu titlu provizoriu înregistrarea convorbirilor purtate cu unul dintre cei patru investigatori sub acoperire, respectiv cu investigatorul B.A., nu a fost confirmată de Curtea de Apel Galaţi datorită tardivităţii cererii, instanţa fiind sesizată după împlinirea termenului de 48 de ore, prevăzut de art. 91 2 alin. (3) C. proc. pen.
Această împrejurare este reală, dar ea poate avea drept consecinţă doar neutilizarea ca mijloc de probă a înregistrării convorbirilor, fără a atrage nulitatea procesului-verbal de constatare întocmit de investigatorul sub acoperire, proces-verbal care poate constitui mijloc de probă, conform dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen.
Celelalte aspecte invocate de inculpaţi cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale vizează fondul cauzei, neputând fi examinate în acest stadiu al procesului.
În ceea ce priveşte existenţa condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prima instanţă a constatat că ele sunt în continuare îndeplinite.
Astfel, s-a reţinut că pentru infracţiunea de luare de mită, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 12 ani în cazul art. 254 alin. (1) C. pen. şi de la 3 la 15 ani în cazul art. 254 alin. (2) C. pen.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârşite, importanţa relaţiilor sociale lezate, care vizează încrederea pe care cetăţenii trebuie să o aibă în instituţiile statului chemate să vegheze la aplicarea legii, cum este cazul poliţiei, numărul actelor materiale comise într-un interval scurt de timp şi sumele de bani relativ mari obţinute ilicit - toate acestea fiind elemente de natură să creeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar cea în rândul colectivităţii o stare de nesiguranţă şi de neîncredere în aptitudinea organelor abilitate ale statului de a lua măsuri ferme faţă de persoanele care săvârşesc astfel de fapte.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.M. şi R.N. subzistă şi că ele impun în continuare privarea de libertate, motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 300 1 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii M.M. şi R.N., aşa cum rezultă şi din procesul-verbal încheiat cu ocazia pronunţării soluţiei, ce a fost consemnat chiar pe încheierea de şedinţă, recursuri ale căror motive nu au fost arătate în scris, de către inculpaţi.
La termenul de astăzi, s-au prezentat recurentul inculpat M.M., aflat în stare de arest preventiv şi asistat de apărători aleşi, avocaţii H.D. şi T.E. şi recurentul inculpat R.N., aflat în stare de arest preventiv şi asistat de apărător ales, avocat Săram Cristian, pentru ambii inculpaţi prezentându-se şi apărător desemnat din oficiu, avocat O.N., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Apărătorul ales al recurentului inculpat M.M., avocat T.E., în concluziile orale, în dezbateri a arătat că în ceea ce priveşte temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu a rezultat din nici o probă că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, că măsura arestării preventive nu este o măsură obligatorie, apreciind că în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive nu mai există, invocând Decizia nr. 813/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 22/1993 a Curţii de Apel Constanţa şi o decizie din 1990 a Curţii Supreme de Justiţie. Totodată, acelaşi apărător a arătat că presupusa vinovăţie a inculpatului constă în împrejurarea că la data organizării flagrantului se afla la acea oră, în acel loc, cu totul întâmplător, că se afla în autoturism şi era adormit, pe fond de oboseală, ca urmare a unor deplasări repetate la Bucureşti, în vederea susţinerii unui examen de masterat, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi judecarea în stare de libertate şi înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, depunând la dosar şi concluzii scrise.
Apărătorul ales al recurentului inculpat M.M., avocat H.D. a arătat că activitatea infracţională care face obiectul acestei cauze este mult mai amplă decât infracţiunea stabilită în prezenta cauză. Totodată acesta a mai menţionat că recurentul inculpat nu a avut nici un dialog cu cei doi investigatori sub acoperire, iar din probatoriul cauzei s-au reţinut doar actele materiale stabilite în 28 noiembrie 2008. De asemenea a solicitat să se aibă în vedere întinderea activităţii infracţionale, că pentru reţinerea pericolului pentru ordinea publică nu este suficient pericolul social concret al faptei, că temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă, solicitând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 300 1 alin. (2) C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat R.N., în dezbateri a arătat că motivarea încheierii dată de prima instanţă este vagă şi generică, că temeiurile de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă şi că în faţa primei instanţe a invocat şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., deoarece investigatorii sub acoperire care au fost trimişi să intre în contact cu inculpatul R.N. s-au folosit de îndemnuri şi promisiuni pentru a-l determina pe acesta să săvârşească fapta, ceea ce este interzis de lege, aşa cum se prevede în norma mai sus menţionată. Din probele administrate a rezultat că investigatorii au îndemnat de 25 de ori pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii şi să continue săvârşirea acesteia, aşa încât astfel de probe nu pot fi folosite în procesul penal, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., iar, potrivit art. 91 2 alin. (3) din acelaşi cod, probele obţinute în baza unei ordonanţe neconfirmate, respectiv ordonanţa procurorului din 27 noiembrie 2008, aşa încât acestea trebuie retrase sau distruse, ele însă se regăsesc la dosarul cauzei în prezent. Acelaşi apărător a mai menţionat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nefiind obligatoriu ca până la judecarea cauzei inculpatul să se afle în stare de arest, că încheierea atacată conţine referiri generice cu privire la pericolul public pe care-l poate reprezenta punerea în libertate a recurentului inculpat. Scopul conferit de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi reţinut, neexistând martori în cauza de faţă, ci numai declaraţiile investigatorilor sub acoperire, inculpaţii nu sunt infractori înrăiţi, ci persoane decente, solicitând admiterea recursului, punerea în libertate a recurentului inculpat, deoarece nu prezintă pericol social pentru ordinea publică şi revocarea măsurii arestării preventive.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţi inculpaţi a solicitat ca la pronunţarea deciziei să se ia în considerarea că a studiat dosarul şi a se dispune cu privire la onorariul corespunzător, potrivit protocolului încheiat între M.J. şi U.N.B. din România.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate de inculpaţi, precum şi poziţiile fiecărui recurent inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul recurentului inculpat M.M. şi aflate la filele 91-93 dosarul înaltei Curţi, se solicită punerea inculpatului în libertate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, având în vedere că măsura arestării preventive este o măsură facultativă şi nu obligatorie, că temeiurile care au stat la baza dispunerii măsurii arestării preventive nu mai există, că nu exist probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, că pentru susţinerea existenţei pericolului public trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie, invocând mai multe decizii ale curţilor de apel şi o decizie a instanţei supreme, respectiv 921 din 16 august 1990 cu privire la pericolul public, a evidenţiat împrejurări de fapt.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi R.N. conform dispoziţiilor art. 3001 alin. (4) cu referire la art. 160 a alin. (2) şi art. 3851 alin. 2 teza a-ll-a C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile recurenţilor inculpaţi exercitate împotriva încheierii de şedinţă de la 22 decembrie 2008, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond în mod judicios şi temeinic motivat a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor M.M. şi R.N., în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă condiţiilor impuse de art. 300 1 C. proc. pen., prin respectarea garanţiilor procesuale ale inculpaţilor.
Totodată în contextul cauzei, prima instanţă a făcut o temeinică analiză a condiţiilor stipulate de lege în art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen. prin raportare concretă la împrejurările faptice, pe care Ie-a reţinut în esenţă, din actul de sesizare, la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi la probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care Ie-a indicat în concret, înlăturând apărările formulate, în mod punctual, având drept consecinţă, constatarea motivată a îndeplinirii, în continuare, cumulativ a celor impuse de art. 148 lit. f), respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor M.M. şi R.N., dar şi aceea că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte consideră că prima instanţă a stabilit şi reţinut în mod corect existenţa celei de-a doua condiţii prevăzută la art. 148 lit. f) C. proc. pen., evidenţiind gravitatea deosebită a faptelor presupuse a fi săvârşite, a numărului actelor materiale comise într-un interval scurt de timp şi sumele de bani relativ mari obţinute ilicit, pentru a sublinia nu numai rezonanţa unor asemenea fapte, respectiv importanţa relaţiilor sociale lezate, care au vizat încrederea cetăţenilor în instituţiile statului cu atribuţii în aplicarea legii, ci şi a consecinţelor ce s-ar putea produce în situaţia lăsării în libertate a inculpaţilor şi anume, că ar conduce la crearea în rândul colectivităţii a unei stări de nesiguranţă şi neîncredere în aptitudinea organelor abilitate ale statului de a lua măsuri ferme faţă de persoanele care săvârşesc astfel de fapte.
Aşadar, criticile formulate de recurenţi prin apărători, care au fost reiterate şi în recurs nu pot fi avute în vedere, deoarece prima instanţă în mod judicios şi motivat Ie-a înlăturat, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, la atribuţiile pe care le aveau inculpaţii, făcând o analiză concretă asupra unor mijloace de probă, apreciind că subzistă în continuare temeiurile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
De asemenea, Înalta Curte consideră că în mod legal a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor M.M. şi R.N., deoarece prima instanţă a apreciat judicios că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă nu numai prin condiţiile impuse de normele mai sus arătate şi care sunt îndeplinite, dar şi a criteriilor impuse de art. 136 alin. ultim C. proc. pen., care au fost evaluate plural, urmărind realizarea finalităţii măsurii dispuse.
În raport cu cele menţionate, înalta Curte constată că prima instanţă, prin încheierea de la 22 decembrie 2008, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.M. şi R.N. împotriva încheierii din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1587/44/2008.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi, fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilit în contextul cauzei, faţă de complexitatea acesteia, precum şi de faptul că a fost acordat un singur termen de judecată, la care aceasta a şi fost soluţionată, potrivit art. 5 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 6 din Protocolul încheiat între M.J. şi U.N.B. din România, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.M. şi R.N. împotriva încheierii din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1587/44/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 429/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
