ICCJ. Decizia nr. 429/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 429/2009
Dosar nr. 1028/1/2009
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 2 februarie 2009, în dosarul nr. 614/43/2008, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus printre alte măsuri şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.G.C.; V.V.; I.V.; P.T.; I.I.; N.L.G.; C.I.; M.C.; E.F.A.; E.M.
Instanţa de fond constatându-se legal investită, cu soluţionarea cauzei, a apreciat că în acest moment procesual, premergător, debutului cercetării judecătoreşti, temeiurile şi indiciile temeinice avute în vedere la luarea şi ulterior, la prelungirea măsurii arestului preventiv, continuă să fie incidente faţă de fiecare inculpat, în parte dispoziţiileart. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în opinia instanţei, continuă să-şi găsească aplicabilitatea faţă de fiecare inculpat deoarece:
- acuzele ce planează asupra fiecărui inculpat în parte, fie că este vorba de o singură acuză (cum este cea reţinută în sarcina tuturor celor 22 de inculpaţi şi anume cea incriminată de dispoziţiileart. 7 din Legea nr. 39/2003), fie că vizează alte fapte penale ele sunt sancţionate fiecare, în parte, cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
S-a concluzionat că primul criteriu impus de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este împlinit.
- cu privire la cea de a II-a condiţie imperativă a textului legal menţionat s-a apreciat că şi aceasta este îndeplinită de fiecare inculpat, în parte, deoarece lăsarea în libertate a oricăruia dintre cei 22 de inculpaţi trimişi în judecată în această cauză constituie pericol actual, concret pentru ordinea publică.
Instanţa a reţinut că este de necontestat faptul că luarea, prelungirea şi ulterior menţinerea arestării preventive a fiecărui inculpat, în orice cauză penală, trebuie raportată la criteriile generale expuse în prevederile alineatului al VIII-lea al art. 13 C. proc. pen., dar în această cauză sunt criterii comune.
Avându-se în vedere nu doar cauza F.C.H. versus R.U., dar şi contextul real reţinut drept cadru al săvârşirii faptelor reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a apreciat (luându-se în considerare şi cele reţinute în Decizia penală nr. 2782 din 26 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) că lăsarea în libertate a inculpaţilor constituie pericol concret pentru ordinea publică, deoarece prin modul în care se susţine că fiecare inculpat şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională imputată, ei ar fi „reuşit să creeze un sistem paralel şi eficient de promovare frauduloasă a examenului de obţinere a permisului de conducere", pentru una sau mai multe categorii de autovehicule celui legal.
Fiecare dintre inculpaţii arestaţi preventiv se pare că şi-a adus aportul direct şi nemijlocit la această procedură de obţinere a permisului de conducere la nivelul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeş, toţi fiind se pare uniţi de un scop comun: obţinerea de bani şi foloase.
Instanţa a reţinut că indicii temeinice din care să rezulte că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor rezultă de exemplu, din declaraţiile denunţătorilor G.F.D., D.B.I., M.V.M., din declaraţiile şi procesele verbale derelatare a activităţii desfăşurate de investigatorul de identitate reală C.C.E., din înregistrările video redate în planşe fotografice, declaraţiile inculpaţilor M.C., D.E.C., F.L.C., T.C.I., S.F.M., T.C.
Prin modul în care fiecare inculpat şi-ar fi îndeplinit sarcinile ce îi reveneau în cadrul grupului constituit de ei au fost periclitate, şi sunt în continuare, relaţiile sociale privind circulaţia rutieră, amploarea acestor activităţi infracţionale imputate fiecărui inculpat, calitatea fiecărui (de ofiţer auto, instructor auto, funcţionar public), creând în rândul opiniei publice un puternic resentiment, un evident sentiment de insecuritate, ce nu se poate spune că ar fi înregistrat vreo diminuare, prin trecerea unui interval de timp mai mare de 6 luni, de când o parte din inculpaţi sunt privaţi, în mod preventiv, de libertatea lor. Natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, complexitatea cauzei şi numărul substanţial mare de inculpaţi şi martori ce se impun a fi audiaţi în această cauză, impun, în continuare menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv, această măsură urmând a expira la data de 8 februarie 2009, în conformitate cu prevederile art. 3002 raportat la art. 160b şi la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.C., V.V., E.F.A., E.M., I.I., V.G.C., I.V., C.I., P.T. şi N.L.G. numai cu privire la măsura de menţinerea a arestării preventive.
Recurentul I.I. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, suferă de o boală cronică, nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat I.V. nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii, suferă de diabet, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul C.I. a susţinut că nu se impune menţinerea stării de arest, a colaborat cu organele de urmărire penală şi că lăsat în libertate nu ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal.
Recurenţii inculpaţi V.G.C. şi N.L.G. au solicitat revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate, susţinând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, recurenţii inculpaţi M.C., V.V., E.F.A., E.M. şi P.T. au solicitat punerea de îndată în libertate, deoarece nu prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs formulate de recurenţii inculpaţi, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni a cărei limită de pedeapsă este mai mare de 4 ani.
În sarcina inculpaţilor se reţin infracţiuni, după cum urmează:
- V.G.C., luare de mită în formă continuată faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
- V.V., luare de mită în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în formă continuată, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor;
- I.V., fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune de corupţie în formă continuată şi fals intelectual;
- P.T., luare de mită în formă continuată, fals intelectual aflat în legătură directă cu o infracţiune de corupţie şi fals intelectual în formă continuată;
- I.I., luare de mită în formă continuată;
- C.I., dare de mită în formă continuată, trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale aflat în legătură directă cu o infracţiune de corupţie în formă continuată;
- M.C., trafic de influenţă în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată.
Conform art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu existătemeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În mod corect instanţa a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate şi a menţinut, prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
Cadrul procesual al garanţiilor ce trebuie examinate de instanţa de judecată cu privire la impunerea unei măsuri privative de libertate cuprinde atât art. 148 C. proc. pen. şi art. 5 C.A.D.O.L.F., cât şi Jurisprudenţa C.E.D.O. dezvoltată în aplicarea acestui text de lege.
Instanţa a avut în vedere toate aceste acte normative, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Astfel, într-adevăr pentru ca o măsură de reţinere sau arestare să fie permisă, trebuie să existe motive plauzibile (F.C. şi H.) de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune.
Noţiunea de motive plauzibile, indicii temeinice depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz.
Organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte şi informaţii care să convingă instanţele cu privire la existenţa acestor indicii temeinice.
Acest lucru nu presupune ca activităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzele inculpatului din momentul arestării (B. şi M.). Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin cele care permit condamnarea. Acesta este motivul pentru care instanţa nu poate în această fază procesuală să răspundă criticilor formulate de recurenţii inculpaţi sub aspectul vinovăţiei lor.
Instanţa de fond a analizat temeinic cele două condiţii impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., făcând referire şi la indiciile temeinice privind prin săvârşirea infracţiunilor de către recurenţii inculpaţi.
O parte dintre inculpaţi au invocat starea de sănătate pentru a motiva cererea lor de revocare a arestării preventive.
Conform art. 136(8) C. proc. pen., starea de sănătate este numai unul din criteriile de alegere a măsurii preventive, un criteriu complementar. Este insuficient pentru cauză a se aprecia în funcţienumai de acest criteriu, că măsura preventivă luată nu se mai impune în cauză.
Arestarea preventivă are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
Instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că faptele săvârşite de inculpaţi prezintă pericolpentru ordinea publică.
Este real că pericolul pe care l-ar prezentapentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat trebuie dovedit şi să fie de ordinul evidenţei.
Instanţa a motivat cu rigurozitate, demonstrând că şi această condiţie legală este îndeplinită.
Se consideră că există pericol pentru ordinea publică, atunci cândeste posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială ocrotită prin art. 1 C. proc. pen., printre care se enumeră persoana, drepturile şi libertăţile ei, ca urmare a activităţii infractorului, posterioară faptei sau o reacţiedeclanşată de fapta comisă.
Pericolul social se apreciază şi plecând de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzută de lege.
În acord cu susţinerile primei instanţe, faptele ce se reţin în sarcina inculpaţilor au creat în rândul opiniei publice un puternic resentiment, un evident sentiment de insecuritate ele fiind în strânsă conexitate cu eventuale infracţiuni care privesc securitatea circulaţiei rutiere.
Toate aceste considerente atrag concluzia că măsura de menţinere a măsurilor arestării preventive luată faţă de inculpaţi este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaţilor, ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C., V.V., E.F.A., E.M., I.I., V.G.C., I.V., C.I., P.T. şi N.L.G. împotriva încheierii penale din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi M.C., V.V., E.F.A., E.M. şi P.T. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurenţii inculpaţi I.I., V.G.C., I.V., C.I. şi N.L.G. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 461/2009. Penal → |
|---|
