ICCJ. Decizia nr. 610/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 610/2009
Dosar nr. 4441/101/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 9 iulie 2007, Tribunalul Mehedinţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul G.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi emis la data de 26 martie 2007, în dosarul nr. 50/D/P/2006, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul G.C., pentru infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 15 iunie 2006, prin intermediul investigatorului sub acoperire şi al colaboratorului acestuia, având în vedere datele deţinute de ofiţerii din S.C.C.O. Mehedinţi, s-a cumpărat de la inculpat, cu suma de 40 euro, în zona Bazarului Dunărea, o bucată de haşiş învelită în celofan. Proba a fost trimisă la L.C.A.P.D.P. Bucureşti, care, în urma analizei efectuate a concluzionat: 0,95 grame rezină de cannabis ce conţine T.H.C. - substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 431549 din 16 mai 2006).
La data de 17 iunie 2006, ora 00,10, în aceleaşi condiţii, s-a cumpărat de la inculpatul G.C. cantitatea de 0,70 grame rezină de cannabis cu suma de 50 lei, pe strada Walter Mărăcineanu din Drobeta Turnu Severin (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 431549 din 2 din 18 mai 2006).
Având certitudinea fundamentată pe două acte de cumpărare, s-a organizat flagrantul, la data de 17 iunie 2006, în juriul orei 22,00. Astfel, numitul, D.T.S., martorul L.M. şi inculpatul se aflau într-un autoturism condus de primul dintre ei, deplasându-se prin Turnu Severin. În zona Pieţei Sârbilor, D.T.S. şi inculpatul au coborât din autoturism şi, fără a fi observaţi de martor, au efectuat un schimb, constând în aceea că primul a dat inculpatului suma de 2.000.000 lei ROL, iar cel de-al doilea i-a dat droguri. Fiind noaptea, s-a pierdut momentul operativ al intervenţiei, fapt ce l-a determinat pe D.T.S. să vină la sediul poliţiei pentru a preda cantitatea de droguri cumpărată de la inculpat şi nu de la M.L., aşa cum s-a consemnat din eroare în procesul-verbal de constatare. De data aceasta, inculpatul a vândut colaboratorului 1,15 grame de rezină de cannabis în schimbul sumei menţionate (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 431549/3/2006).
S-a arătat că starea de fapt expusă a fost dovedită cu procesul verbal încheiat de ofiţerii de poliţie din care a rezultat deplasarea inculpatului la Lugoj la autogară, precum şi cu declaraţiile martorilor D.C.A. şi S.M.C.
Instanţa de fond a constatat următoarele:
În două rânduri, inculpatul s-a deplasat în localitatea Lugoj, însoţit de martorul D.C.A., o dată fiind duşi de un taximetrist S.M., pentru a lua colete trimise din Franţa. Deplasarea inculpatului a fost monitorizată de poliţişti însă nu s-a procedat la percheziţionarea bagajelor cu ocazia opririi maşinii de către organele de poliţie.
La datele de 15 mai şi 17 mai 2007 investigatorul sub acoperire a obţinut prin colaboratorul său de la un terţ, diverse cantităţi de droguri-haşiş, identificate astfel prin trei rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică. Cea de-a treia cantitate din 17 mai 2007 s-a obţinut în urma organizării unui flagrant, în intenţia de a dovedi vânzarea de către inculpatul G.C. a drogurilor ce prezintă rezină de cannabis în care se evidenţiază T.H.C. – drog de risc. Cu ocazia flagrantului nu au fost găsite asupra inculpatului drogurile în cauză, ci asupra martorului D.T.S. În această împrejurare, inculpatul s-a întâlnit cu alte două persoane între care şi numitul D.T.S.
În opinia tribunalului infracţiunea de trafic de droguri din datele de 15 mai 2007 şi 17 mai 2007 nu a fost comisă de inculpatul G.C. Din niciuna din probele administrate nu a rezultat situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu. În plus din toate înscrisurile de la dosar s-a reţinut că este vorba de evenimente petrecute în luna mai şi nu în luna iunie 2007, altfel nu s-ar explica cum de ar fi fost făcut raportul de constatare tehnico ştiinţifică anterior comiterii faptei.
Deşi există procese verbale în care se consemnează că investigatorul sub acoperire l-a percheziţionat pe colaboratorul său înainte ca acesta să ia contact cu inculpatul, întâlnindu-se la intervale de aproximativ 30 minute după aceea, colaboratorul prezentându-i haşişul cumpărat, nu rezultă din nicio probă că drogurile au fost cumpărate de la însuşi inculpatul în cauză.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui mijloace de probă.
În aceste condiţii, cele de mai sus trebuie coroborate cu alte probe.
Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice confirmă existenţa drogurilor, dar nu şi persoana care le-a distribuit.
Deşi la urmărirea penală, martorul D.C.A. a declarat că în urma deplasării la Lugoj la autogară pentru a lua un colet sosit din Franţa a auzit discutând pe inculpat şi martorul S.M.C. despre faptul că urma să primească droguri în pachet, iar în faţa instanţei acesta nu a menţinut această ipoteză. Totodată, martorul S.M.C., în ambele faze procesuale, a declarat că nu cunoaşte nimic despre droguri în relaţionare cu inculpatul.
S-a mai arătat că împrejurarea că nu inculpatul este cel care a vândut drogurile în cauză, consumate în timpul analizei de laborator, este întărită şi de martorul asistent P.C.F., audiat la urmărirea penală, acest declarând că în urma flagrantului, când numitul D.T.S. asupra căruia s-au găsit drogurile presupuse a se fi primit de la inculpat, acesta a menţionat că le-a primit de la un anume M. pentru suma de 2 milioane lei ROL. Menţiunea din rechizitoriu făcută de procuror, în sensul că din eroare s-a menţionat în declaraţia martorului asistent, numele de M. în locul celui al inculpatului, nu a fost primită de instanţa de fond, întrucât o declaraţie nu poate fi modificată în conţinutul acesteia printr-o simplă precizare a unei autorităţi statale, ci este necesar a se lua o altă declaraţie persoanei în cauză pentru clarificarea situaţiei. În plus, eroarea invocată nu este o eroare cât timp şi din procesul verbal întocmit de echipa formată din procuror şi ofiţerii de poliţie, cu prilejul percheziţiei corporale asupra martorului D.T.S., rezultă că acesta a declarat că a primit drogurile de la un băiat pe nume M. Nu se face referire de către martor la inculpatul G.C.
S-a mai precizat că în susţinerea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului a fost şi declaraţia martorului L.M., care a arătat că a fost în autoturismul în care a urcat şi inculpatul, iar suma compusă din două bancnote de 500.000 lei ROL, reprezintă o datorie a sa mai veche către inculpat, care i-a vândut o pereche de blugi, ceea ce confirmă ipoteza deplasării la Lugoj a inculpatului pentru a prelua un colet cu haine şi nu pentru droguri, dar şi situaţia că la 17 mai 2007 nu a primit droguri de la inculpat. Existenţa dubiului asupra vinovăţiei inculpatului este alimentată şi de rezultatul percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei instanţei. La domiciliul inculpatului nu au fost descoperite probe ca să îl incrimineze pe inculpat.
S-a mai reţinut că declaraţia iniţială a martorului D.C.A. a fost infirmată de acesta însuşi, înaintea instanţei şi nici nu se coroborează cu alte probe pentru a se avea în vedere cele declarate în timpul urmăririi penale, fiind singulară. Toate celelalte probatorii conduc la ideea că distribuirea drogurilor identificate prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice a fost efectuată de altă persoană decât inculpatul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătându-se că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului în condiţiile în care există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea: procesele verbale încheiate de investigatorul sub acoperire, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor.
Cu ocazia judecării apelului, Curtea a luat declaraţii inculpatului, martorilor S.M.C., M.M. (L.), D.C., D.T.S.
Prin Decizia penală nr. 113 pronunţată în Şedinţa publică din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva sentinţei penale nr. 229 din 9 iulie 2007, privind pe inculpatul G.C., concluzionând că din materialul probator administrat în cauză nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul G.C. i-ar fi vândut martorului D.T.S. droguri, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de apel a considerat în mod eronat că în urma administrării probelor în toate fazele procesuale inculpatul G.C. nu a vândut droguri martorului D.T.S. şi nici investigatorului sub acoperire, în zilele de 15 şi 17 mai 2006, deşi, în cursul urmăririi penale s-a dovedit, fără putinţă de a se tăgădui, că inculpatul a vândut droguri martorilor.
În opinia recurentului, instanţa, constatând că declaraţia martorului D.T.S. dată la instanţa de fond şi la instanţa de apel, nu este confirmată de celelalte probe administrate în cauză, cele două instanţe trebuiau să înlăture declaraţia ca fiind nesinceră şi să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Se mai susţine că în mod greşit instanţele nu au luat în considerare actele de constatare întocmite de investigatorul sub acoperire în care se menţionează activitatea inculpatului G.C., ca traficant de droguri. Au fost invocate cazurile de casare a hotărârii prevăzute de art. 3859 pct. 16 şi 18 C. proc. pen.
În şedinţa publică din 6 februarie 2009, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004.
Cu majoritate, instanţa a reţinut că recursul este admisibil.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care D.I.I.C.O.T. a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii D.I.I.C.O.T. încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct.
Este real că D.I.I.C.O.T. nu a participat la judecarea cauzei în fond şi apel, dar legiuitorul nu a impus obligaţia acestei direcţii de a participa în toate fazele procesuale, aceasta putând participa în tot cursul judecării cauzei, impunându-se o singură condiţie, aceea de a încunoştinţa parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că va participa. În consecinţă, recursul este admisibil.
Recursul nu este fondat.
În cauză, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că există probe care să îl incrimineze pe inculpat, instanţele în mod greşit au achitat inculpatul.
Există eroare gravă de fapt când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor administrate în cauză.
Pentru a constitui cazul de casare în discuţie, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esenţială, în sensul de a fi influenţat asupra soluţiei cauzei şi, evident, neîndoielnică.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilită, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., dar instanţa a apreciat asupra tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În mod nemijlocit instanţa de apel a audiat atât inculpatul cât şi martorii S.M.C., M.M. (L.), D.C. şi D.T.S.
Din declaraţiile martorului D.T.S. rezultă că acesta nu a cumpărat droguri de la inculpat niciodată, acesta declarând în prezenţa inculpatului că nu l-a văzut până în acel moment (în faţa instanţei) şi nu este persoana pe care a cunoscut-o sub numele de M. şi de la care a cumpărat în urmă cu mai mult de un an, o anumită cantitate de droguri.
Instanţa de apel a concluzionat în mod corect că din probe nu rezultă că numitul M., despre care s-a făcut vorbire în procesul-verbal încheiat la 17 mai 2006 de către D.I.I.C-O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, nu este aceeaşi persoană cu inculpatul, neexistând vreo probă că inculpatul G.C. i-ar fi vândut martorului D.T.S. droguri.
Martorul S.M.C. a susţinut că în prezenţa sa, inculpatul şi martorul D.C.A. nu au deschis pachetul pe care l-au luat de la Lugoj şi nici nu au discutat despre conţinutul acestuia.
De asemenea, martorul M.M. (L.) a arătat că nu a asistat la vreo discuţie dintre inculpat şi martorul S.M.C. despre droguri, iar inculpatului într-adevăr i-a dat o sumă de bani pentru că a cumpărat de la acesta o pereche de blugi.
În condiţiile în care procesul-verbal de constatare conţine erori, acesta nu poate avea valoare probantă, pentru a înlătura probele testimoniale, aşa cum se susţine în dezvoltarea motivelor de recurs. Mijloacele de probă trebuie să fie administrate de o manieră care să garanteze un proces echitabil.
Este evident că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie.
Potrivit Codului de procedură penală probele nu au valoare dinainte stabilită, dar trebuie avută în vedere şi opinia C.E.D.O., potrivit căreia „elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii" (B., M. şi J. contra Spania, hotărâre din 6 decembrie 1988).
În cauză, în cadrul dezbaterilor contradictorii, martorii nu au arătat elemente de natură a-l incrimina pe inculpat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că atât prima instanţă, cât şi cea de apel au făcut o analiză amănunţită a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor.
Instanţa de apel, pentru a-şi forma propria convingere cu privire la vinovăţia ori, dimpotrivă, nevinovăţia inculpatului, a readministrat întregul probatoriu şi a reaudiat inculpatul.
În Codul de procedură penală român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale sau printr-o hotărâre penală definitivă".
Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului".
Chiar dacă în fapt s-au administrat în sprijinul învinuirii probe, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi inculpatul trebuie achitat.
Condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 paragraful 2 din C.E.D.O.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 83515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 113 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, privind pe inculpatul G.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 631/2009. Penal → |
|---|
