ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 59/2009
Dosar nr. 1737/36/2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129/ P din 16 octombrie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins plângerea penală formulată de petentul M.N., împotriva rezoluţiei nr. 236/P/2008 din data de 26 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a rezoluţiei nr. 307/ll/2/2008 din data de 28 iulie 2008 pronunţată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, ca nefondată şi amenţinut rezoluţia atacată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele.
La data de 14 februarie 08, petentul M.N. a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împotriva intimaţilor P.S., şef post Poliţia, R.T.V., subinspector, T.M.Şt., adjunct, E.C., agent pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzutăde art. 250 alin. (2) C. pen.
În fapt, petentul a arătat că, la data de 16 octombrie 2007, pe fondul unui conflict la barul din localitatea Ceamurlia, cei patru intimaţi, aflaţi în exerciţiul funcţiunii l-au încătuşat şi l-au agresat, cauzându-i leziuni ce au necesitat 16-17 zile îngrijiri medicale.
Prin Ordonanţa nr. 100/ P din 03 martie 08, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta faţă de gradul profesional subinspector de poliţie al intimatului R.T.V.
Prin rezoluţia nr. 236/ P din 26 iunie 08, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţa de intimaţii P.S., R.T.V., T.M.Şt., E.C. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (2) C. pen., motivând că intervenţia acestora a fost „justificată menită să pună capăt unui scandal de natură să tulbure liniştea publică".
Prin rezoluţia nr. 307/11/2/08 din 28 iulie 08, s-a respins plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen., ca neîntemeiată.
La data de 15 august 08, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa plângerea formulată, în baza art. 2781 C. proc. pen., de către petentul M.N. împotriva rezoluţiei nr. 236/ P din 26 iunie 08.
Cu ocazia examinării actelor dosarului:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a efectuat acte premergătoare faţă de intimaţii agentul de Poliţie P.S. de la Poliţia C., subinspectorul R.T.V. de la Serviciul de Poliţie D.D. – J., E.C., agent de poliţie, T.M.Şt., agent de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.
Pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe:
- declaraţia petentului, declaraţiile intimaţilor, declaraţiile martorilor C.G., l.C., G.I.A. şi M.M., certificatul medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07, acte medicale, fişa postului cu atribuţiile fiecărui intimat, probe pe baza cărora s-a stabilit situaţia de fapt (anterior descrisă), inexistenţa temeiurilor pentru tragere la răspundere penală a intimaţilor.
Probatoriul a fost complet şi nu s-a impus suplimentarea acestuia, pentru dovedirea leziunilor soldate în urma incidentului din 16 octombrie 08 deoarece actele medicale (foaia de observaţie clinică, biletul de ieşire din spital, cel de externare, buletine de analize) şi certificatul medico-legal nr. 756 din 23 octombrie 07 au confirmat existenţa unor „leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corp/plan dur, din 16 octombrie 07" aşa încât solicitarea petentului de ascultare ca martori a soţiei sale M.E., C.M.M., a judecătorului M.G., a medicului de la I.P.J. Tulcea nu s-a considerat a fi utilă, însă, s-a considerat că, cauza acestor leziuni nu o constituie acţiunea ilicită, abuzivă a vreunuia dintre cei patru intimaţi.
Astfel, martorele G.I.A. şi M.M. au arătat că, în seara de 16 octombrie 2007, aflându-se în stare de ebrietate în Barul SC R.A. SRL petentul M.N. a provocat scandal, fiind chemate organele de poliţie, iar la solicitarea acestora de a părăsi localul, de a se potoli şi a se deplasa la postul de poliţie, petentul a avut o atitudine violentă, agresivă l-a îmbrâncit pe patronul barului, T.N., a ridicat pumnul împotriva intimatului P.S., l-a izbii de perete pe M.I., a adresat injurii poliţiştilor prezenţi la locul incidentului şi poliţiei în general, a aruncat berea din pahar spre intimatul R.T.V. şi a vrut să-1 lovească, a rupt 2 mese de plastic, a spart sticle.
Din declaraţiile celor 2 martore, ale martorilor C.G., l.C., declaraţii cu care s-au coroborat cu declaraţiile celor 4 intimaţi, a rezultat că leziunile constatate în actul medico-legal au fost dobândite de petent în momentul în care a trebuit să fie încătuşat şi condus în mod forţat la sediul poliţiei, împotriva voinţei sale. Chiar petentul a recunoscut că a refuzat să părăsească barul atât la solicitarea martorilor cât şi a poliţiştilor, precum şi să se deplaseze la poliţie, dar a minimalizat conduita sa necivilizată. Ori, manifestările violente ale petentului ce au determinat şi intervenţia lucrătorilor de poliţie-intimaţi au fost confirmate şi prin sentinţa penală nr. 50 din 02 aprilie 08 a Judecătoriei Babadag, de condamnare pentru infracţiunea de „ultraj" prevăzută de art. 239 C. pen., respectiv prin Decizia nr. 97 din 14 octombrie 08 a Tribunalului Tulcea de respingere a apelului petentului.
Apoi, apărătorul petentului desemnat din oficiu în dosarul penal privind infracţiunea de „ultraj" a menţionat că petentul nu i s-a plâns că ar fi fost agresat de poliţişti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul M.N.
La termenul de astăzi, 14 ianuarie 2009, recurentul petiţionar, deşi legal citat, nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul, însă a depus la dosarul cauzei un memoriu în susţinerea acestuia, prin care a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru suferinţele pricinuite, învederând instanţei că este în imposibilitate de prezentare din motive financiare.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimaţii R.T.V., P.S., T.M.Şt. şi E.C. în calitatea pe care o aveau, aceea de poliţişti, au acţionat în limitele conferite de lege, respectiv de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 218/2002, una dintre principalele atribuţii ale poliţiei constă în „aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice", iar, în baza art. 31 alin. (l) lit. b) din aceeaşi lege, în realizarea atribuţiilor ce îi revin, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele atribuţii: să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează ordinea publică sau alte valori sociale, şi, în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, este îndreptăţit să folosească forţa.
Înalta Curte a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor R.T.V., P.S., T.M.Şt. şi E.C. penală săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., întrucât aceştia au intervenit ca urmare a sesizării de către martorul T.N. cu privire la manifestările violente ale petentului într-un local public şi l-au condus la poliţie din cauza refuzului acestuia de a se conforma regulilor de ordine publică, aşa încât acţiunea acestora în forţă a fost legitimată de necesitatea împiedicării petentului să tulbure grav liniştea publică, chiar să distrugă bunuri şi să lezeze viaţa persoanelor din local, faptă care, în consecinţă, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „purtare abuzivă" pentru care intimaţii nu pot fi traşi la răspundere penală.
Infracţiunea de „purtare abuzivă" prevăzută de art. 250 C. pen., constă în „fapta funcţionarului public de întrebuinţare de expresii jignitoare faţă de o persoană, de ameninţare a unei persoane, de lovire sau alte acte de violenţă săvârşite asupra unei persoane".
Înalta Curte a reţinut că, în mod corect instanţa de fond a apreciat faptul că, cauza leziunilor suferite de către petent nu o constituie acţiunea ilicită, abuzivă a vreunuia dintre cei patru intimaţi. Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentinţa pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 129/ P din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 52/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 78/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
