ICCJ. Decizia nr. 652/2009. Penal. Cerere de amânare a executării pedepsei (art. 453 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 652/2009
Dosar nr. 4399/2/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 288 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea formulată de condamnatul D.G., privind întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 455 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii în cuantum de 4 ani, până când starea de sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.
A impus condamnatului ca, pe durata întreruperii executării pedepsei, să respecte următoarele obligaţii, prevăzută de art. 4531 C. proc. pen.
- să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la instanţă, ori de câte ori este chemat, sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus întreruperea;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o armă.
În baza art. 4531 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a interzis condamnatului să exercite profesia în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
A aplicat dispoziţiile art. 454 alin. (l1) C. proc. pen., şi, în baza art. 454 alin. (l2) C. proc. pen., a atras atenţia condamnatului asupra acestor dispoziţii, respectiv să nu încalce cu rea credinţă obligaţiile mai sus menţionate, în caz contrar instanţa de judecată urmând să revoce întreruperea executării pedepsei şi să dispună punerea în executare a pedepsei privative de libertate.
A dispus ca organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă să verifice periodic respectarea obligaţiilor de către condamnat, iar în cazul în care ar constata încălcări ale acestora să sesizeze de îndată instanţa de executare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat, dat fiind că afecţiunile de care suferă îl pun în imposibilitate de a suporta regimul de penitenciar.
Instanţa de fond a constatat că prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, favorizare a infractorului, înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals şi a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, la data de 6 august 2008, pedeapsa urmând să expire la data de 5 august 2012.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală dispusă de instanţă, s-a constatat că acesta suferă de ciroză, gastrită, diabet zaharat şi fibrilaţie arterială paroxistică, iar comisia de expertiză a propus, faţă de aceste diagnostice, dar şi faţă de patologia asociată acestor boli, întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, timp în care condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond a dispus întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat petentul, fără să precizeze în dispozitivul hotărârii atacate şi perioada de 3 luni, de altfel menţionată în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar şi de textul de lege aplicabil speţei.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi stabilirea termenului de 3 luni pentru perioada întreruperii executării pedepsei.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de parchet, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 455 raportat. la art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanţa apreciază că întreruperea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din economia acestor dispoziţii legale, pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, instanţa trebuie să constate îndeplinirea a două condiţii esenţiale, respectiv existenţa unei boli grave constatată printr-o expertiză medico-legală şi inexistenţa pericolului pentru ordinea publică în caz de punere în libertate a condamnatului.
Cele două condiţii sunt întrunite în cauză, discuţia purtându-se doar asupra necesităţii stabilirii unei durate de întrerupere a executării pedepsei.
Art. 457 alin. (21) raportat. la art. 454 alin. (2) C. proc. pen., prevede că instanţa de executare ţine evidenţa întreruperilor acordate şi, la expirarea termenului, ia măsuri pentru reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al instanţei de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.
Reglementările de mai sus nu interzic, ci presupun stabilirea unei durate limită de întrerupere a executării pedepsei pentru existenţa unei boli grave.
În aceste condiţii, pentru a evita sustragerea condamnaţilor de la executarea pedepselor şi a asigura realizarea finalităţii procesului penal, este justificată stabilirea unei durate de întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea de prezentare a condamnatului pentru reîncarcerare la expirarea termenului stabilit de instanţă.
Nimic nu împiedică condamnatul ca, la expirarea perioadei stabilite pentru întreruperea executării pedepsei, să formuleze o nouă cerere cu acelaşi obiect, dacă starea sănătăţii nu s-a îmbunătăţit.
În cauză, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte apreciază că se impune întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunţării prezentei decizii.
Se recurge la stabilirea acestei limite de începere a curgerii termenului (dies a quo) pentru că persoanei condamnate nu i se poate imputa scurgerea deja a perioadei de care ar fi beneficiat şi pentru a se asigura efectiv timpul necesar ameliorării sănătăţii condamnatului.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând, va dispune întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni, începând cu data de 24 februarie 2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul de apărător din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 288 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat D.G.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi dispune întreruperea executării pedepsei pe un termen de 3 luni, începând cu data de 24 februarie 2009.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2009. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 2317/2009. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
