ICCJ. Decizia nr. 671/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 671/2009

Dosar nr.9443/1/2008

Şedinţa publică din 25 februarie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Decizia penală nr. 3559 din 5 noiembrie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C., care a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.C. şi M.I. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Prin Decizia nr. 2341 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de inculpatul G.C. împotriva deciziei nr. 3384 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispunându-se punerea în libertate a acestuia.

În aplicarea dispoziţiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a acordat termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 septembrie 2008. La termenul pentru rejudecarea recursului, din 11 septembrie 2008, inculpatul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales care a depus la dosar o copie a noului act de identitate a inculpatului, eliberat la data de 01 iulie 2008

Cauza a fost amânată, la data de 9 octombrie 2008, termen la care s-a prezentat inculpatul şi apărătorul ales al acestuia. La acest termen, apărătorul ales a depus motive de recurs, iar inculpatul, personal, a menţionat că Înţelege să se prevaleze de dreptul la tăcere şi nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, nefiind formulate alte cereri ori excepţii.

3. Rejudecând recursul, Înalta Curte a constatat următoarele:

a) prin sentinţa penală nr. 87/ F din 14 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, cu privire la inculpatul G.C. s-au dispus următoarele:

- a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de apărătorul ales al inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune.

S-a constatat că prejudiciul produs de inculpat părţii civile C.A.S. Vâlcea, a fost preluat de A.V.A.S., în baza OUG nr. 95/2003 şi a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003.

A fost admisă acţiunea civilă şi, în baza art. 14 C. proc. pen., precum şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă A.V.A.S., pentru partea civilă C.A.S. Vâlcea, suma de 600.000 lei RON (noi) - (6.000.000.000 lei vechi), echivalentul a 288.916,87 dolari S.U.A., plus dobânda legală şi penalităţi de întârziere, începând cu 30 mai 2000, pentru 150.000 lei - RON (1.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 08 iunie 2000, pentru 250.000 lei - RON (2.500.000.000 lei - ROL - vechi), cu 16 iunie 2000, pentru suma de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei - ROL - vechi), cu 10 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) şi cu 21 iulie 2000, pentru 50.000 lei RON (500.000.000 lei - ROL - vechi) şi până la achitarea întregii sume.

Prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 66/P/2004 din 13 septembrie 2004, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- D.V., arestat în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.;

- M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1992, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la inculpatul G.C., în rechizitoriu s-a reţinut că, la data de 30 mai 2000, s-au încheiat 5 procese verbale de stingere a datoriilor în valoare de 6 miliarde lei, având ca scop stingerea datoriei E.M.C. Berbeşti faţă de C.A.S. Vâlcea (C.A.S. Vâlcea), care au fost iniţiate de inculpatul G.C., în calitate de director general la SC I.L.P. SA Bucureşti, care a făcut demersuri la Sucursalele de Distribuţie la SC E. SA, care şi-a dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA Bucureşti, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

C.A.S. Vâlcea a urmărit încasarea creanţelor bugetare de la E.M.C. Berbeşti.

Ulterior, în baza acestor acte, inculpatul a procedat la încasarea de bani şi preluarea de bunuri de la societăţile incluse în circuitul compensării, fără să achite sumele obţinute la C.A.S. Vâlcea, prejudiciind-o cu suma de 4.851.774.017 lei, sumă pe care nu a achitat-o nici până la trimiterea în judecată.

În urma analizării probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarele:

S.A.I. al C.A.S. Vâlcea şi D.C.F. Vâlcea a Curţii de Conturi au sesizat organele de urmărire penală cu producerea prejudiciului la C.A.S. Vâlcea în urma întocmirii şi derulării proceselor verbale de stingere a datoriei E.M.C. Berbeşti faţă de C.A.S. Vâlcea. S-au depus cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor din 30 mai 2000 şi anume:

- procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - lşalniţa – E.M.C. Berbeşti – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC S.G. – S.D.E. Galaţi, pentru suma de 2.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Işalniţa – E.M.C. Berbeşti – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC C. SA Târnăveni – S.D.E. Tg. Mureş, pentru 1.500.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova Işalniţa – E.M.C. Berbeşti – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - SC M. SA Tg. Mureş – S.D.E. Tg. Mureş, pentru 1.000.000.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor încheiat între Craiova - Işalniţa – E.M.C. Berbeşti – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - CA A. SA Piteşti – S.D.E. Piteşti, pentru 500.000 lei;

- procesul verbal de stingere a datoriilor între Craiova - Işalniţa – E.M.C. Berbeşti – C.A.S. Vâlcea - SC I.L.P. SA Bucureşti - CA A. SA Piteşti – S.D.E. Piteşti, pentru suma de 500.000 lei.

Inculpatul a recunoscut că, în calitate de director general al SC I.L.P. SA Bucureşti a luat iniţiativa şi a făcut demersurile necesare la Sucursalele de distribuţie din cadrul SC E. SA, care şi-au dat acordul de compensare direct către SC I.L.P. SA Bucureşti, înainte de întocmirea proceselor verbale de stingere a datoriilor.

Inculpatul a precizat că şi-a luat obligaţia ca, prin aceste compensări, banii obţinuţi să fie viraţi în contul C.A.S. Vâlcea pentru lichidarea datoriei pe care E.M.C. Berbeşti o avea către aceasta.

La rândul său, E.M.C. Berbeşti, prin cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor a urmărit achitarea debitului ce îl avea, de 6 miliarde lei către C.A.S. Vâlcea, care prin modalităţile normale de virare directă nu a putut să le achite din lipsă de lichidităţi financiare.

Această situaţie de fapt rezultă din relaţiile date de societăţile economice şi instituţiile bugetare implicate, din declaraţiile date la urmărirea penală şi în instanţă de către reprezentanţii acestora, cât şi din raportul de expertiză şi completările ulterioare al acestuia.

În contextul celor de mai sus, inculpatul, în calitatea pe care şi-a prezentat-o, de director general la SC I.L.P. SA Bucureşti, a participat atât la iniţierea proceselor verbale de stingere a datoriilor, dar şi la circuitul de derulare în baza acestora.

Astfel, inculpatul a încasat 2.500.000.000 lei de la SC S. SA Galaţi, prin SC C. SA Tecuci, pe baza cererii de cedare de creanţă nedatată şi fără număr, formulată de SC I.L.P. SA Bucureşti, în baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 4721 din 5 iunie 2000, aşa cum rezultă din ordinul de plată depus în copie la dosar, stabilit şi prin expertiza contabilă.

În baza unei adrese a SC I.L.P. SA Bucureşti, nedatată şi fără număr, dar semnată de inculpat, către SC C. SA Tecuci, s-a solicitat ca suma de 767.000.000 lei să fie virată în contul SC A.P.C.B., ea fiind o parte din suma transferată de SC S. SA Galaţi, situaţie confirmată de martorii Ţ.N., T.L., constatate şi reţinute şi prin expertiza contabilă, şi adresele nr. 5746 din 8 iulie 2000, emisă de SC C. SA Tecuci, şi nr. 11999 din 30 iulie 2000, emisă de B.C.R., sucursala Tecuci.

În baza procesului verbal de stingere a datoriilor nr. 27345 din 30 mai 2000, a achiziţionat de la SC C.F. SA Târnăveni cantitatea de 856 tone carbid în valoare totală de 1.351.774.017 lei, pe baza a 62 facturi fiscale, în perioada 6 iunie - 8 august 2000, pe care inculpatul, prin societatea al cărui director general era, Ie-a facturat altor societăţi din ţară, la acelaşi preţ din facturile de livrare de la producător, marfa fiind achiziţionată chiar de la poarta societăţii producătoare, SC C.F. SA Târnăveni.

Prin virarea la preţ de producţie, şi la aceeaşi dată cu cumpărarea, se demonstrează că inculpatul a fost interesat de intrarea în posesie, cât mai grabnic, a sumelor de bani şi nu a urmărit nici un moment obligaţia asumată anterior încheierii convenţiilor, respectiv stingerea datoriilor, scop în care cele 5 procese verbale au fost încheiate.

Inculpatul a mai încasat 1.000.000.000 lei de la SC M. SA Tg. Mureş la data de 10 iulie 2000, prin ordin de plată nr. 650 şi prin C.E.C. la data 21 iulie 2000. De asemenea, a mai încasat un miliard lei de la SN P. SA - Sucursala A. Piteşti, aşa cum rezultă din raportul de expertiză suplimentar efectuat în cursul cercetării judecătoreşti şi din actele depuse de A. la dosar.

S-a făcut dovada că, prin adresa nr. 8961285 a SC I.L.P. SA Bucureşti, fără dată, dar semnată de inculpat în calitate de director general, înregistrată la A. Piteşti, la data de 16 iunie 2000, inculpatul a solicitat transferul soldului creditor de un miliard lei în contul SC U.G. SRL Mărăcineni. Ca urmare a acestui demers, inculpatul a dispus şi de această sumă şi, ca şi în celelalte situaţii, nici o sumă nu a fost virată către C.A.S. Vâlcea.

Inculpatul, în total, şi-a însuşit 6 miliarde lei sau a dispus de ele în favoarea altora, fără să le vireze în contul C.A.S. Vâlcea, conform obligaţiei pe care şi-a asumat-o şi a scopului pentru care s-au întocmit cele 5 procese verbale de stingere a datoriilor, prejudiciind astfel C.A.S. Vâlcea cu această sumă.

Inculpatul, la urmărirea penală, a motivat că nu a virat banii obţinuţi din derularea contractelor de stingere a datoriilor în favoarea C.A.S. Vâlcea, întrucât, la sfârşitul anului 2000, a cesionat acţiunile pe care le deţinea la SC I.L.P. SA Bucureşti în favoarea unui cetăţean străin, iordanianul M.M.A.O., cesiune ce s-a înregistrat la R.C. pe numele acestuia şi nu a mai putut să-şi îndeplinească obligaţiile.

La urmărirea penală şi în instanţă s-au depus acte din care rezultă că acţiunile societăţii au fost cesionate cetăţeanului iordanian sus-menţionat, dar nu de către inculpat, pentru că el nu avea această calitate, ci de numita C.V. Operaţiile cu privire la cesionare se situează la circa 6-7 luni după ce inculpatul încheiase procesele verbale de stingere a datoriilor, acţionase în derularea lor, încasase sumele de bani sau a dispus de ele, nedepunându-le în favoarea C.A.S. Vâlcea, dată care, aşa cum s-a arătat, se plasează cu mult înainte de cesionarea acţiunilor societăţii.

Din relaţiile date de Primăria Brăhăneşti, judeţul Galaţi, rezultă că inculpatul era rudă apropiată cu numita C.V., dar aceasta figurează decedată încă din anul 1998. Inculpatul, în calitate de rudă apropiată, a intrat în posesia actelor societăţii, iar actele despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul acestei sentinţe, nu poartă semnătura administratorului.

Inculpatul, după primele declaraţii date la urmărirea penală, deşi şi-a luat obligaţia de a se prezenta atunci când va fi citat, nu s-a prezentat, sustrăgându-se de la urmărirea penală, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată.

De asemenea, s-a mai dovedit prin probatoriul administrat că nici societatea, al cărei director general s-a prezentat că este, nu funcţiona la data respectivă la sediul arătat în acte.

Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanţă, reţinându-se vinovăţia acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune, în varianta prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar cererea de schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea alin. (2), a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că, în speţă, prin probatoriul administrat s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat încă de la început cu intenţia de a obţine mijloace materiale injuste şi să producă pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Folosindu-se de o funcţie de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-şi crea situaţia premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părţilor vătămate convingerea că prin încheierea şi derularea lor banii obţinuţi îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu se încheiau. Această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât şi în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc.

S-a mai reţinut că inculpatul a luat iniţiativa încheierii acestor procese verbale şi s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor şi, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparenţa lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor şi crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populaţiei.

În final, instanţa de fond a reţinut şi că nu este neînsemnată nici cesionarea acţiunilor societăţii către o altă persoană, cetăţeanul iordanian M.M.A.O., care, la scurt timp, a şi declanşat procedura de faliment a societăţii. Oricum, la data cesionării acţiunilor prejudiciul era produs, inculpatul şi-a însuşit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinţei, şi care se situează la 6-7 luni anterior cesionării acţiunilor, în condiţiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relaţiei de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998, dosar urmărire penală).

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei simple neexecutări a unei obligaţii luate în cazul unei convenţii civile şi că faptele sale nu ar avea caracter penal, pentru a se dispune achitarea, în condiţiile în care s-a dovedit că inculpatul a acţionat prin mijloacele arătate mai înainte, cu intenţia vădită de a obţine mijloace materiale injuste, producând un prejudiciu deosebit de grav părţii civile C.A.S. Vâlcea, de 6 miliarde lei.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că prejudiciul de 6 miliarde lei a fost produs în paguba C.A.S. Vâlcea, care, în baza OUG nr. 95/2003 şi a Protocolului nr. 31 din 14 iulie 2003, a fost preluat de A.V.A.S. şi care s-a constituit parte civilă cu suma de mai sus, solicitând obligarea la plata întregii sume, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a dispus şi cu privire la situaţia juridică a inculpaţilor D.V. şi M.I., aspectele respective intrând, în prezent, sub autoritatea lucrului judecat.

b) Împotriva sentinţei, apărătorul ales al inculpatului a declarat apel.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 14/ A din 24 ianuarie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.C. şi M.I., apreciind, ca nefondate, criticile vizând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) (neexistând mijloace frauduloase ori alte modalităţi faptice din cele prevăzute de acest aliniat) şi restituirea cauzei la prima instanţă pentru discutarea acestei încadrări juridice, precum şi cererea de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., deoarece sunt contracte şi activităţi comerciale, sancţionabile numai de legea comercială ori civilă, neexistând vinovăţie penală; totodată, a fost apreciată, ca neîntemeiată, şi critica subsidiară vizând reducerea pedepsei.

c) Împotriva acestei decizii, apărătorul ales al inculpatului G.C. a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 3384 din 22 iunie 2007.

În recurs, primul set de motive scrise au fost depuse pentru termenul din 9 iunie 2006, iar cel de-al doilea set pentru termenul din 22 iunie 2007, în acestea nefiind invocate critici referitoare ia citarea inculpatului la judecarea apelului ori la judecarea cauzei în primă instanţă.

Conform motivelor scrise de recurs, susţinute şi cu ocazia dezbaterilor, apărătorii aleşi ai inculpatului au criticat hotărârile atacate prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 14, 17, 17¹ şi 18 C. proc. pen., criticile în recurs fiind, în esenţă, aceleaşi cu cele din apel.

La al doilea termen acordat pentru rejudecarea recursului, respectiv la termenul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motive scrise de recurs, expuse şi verbal în cursul dezbaterilor, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, după caz, fie restituirea cauzei la procuror (cu motivarea că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, ceea ce atrage nulitatea actului de sesizare), fie rejudecarea cauzei în primă instanţă (cu motivarea că inculpatul nu a fost corect citat şi, în consecinţă, nu a avut cunoştinţă despre judecarea dosarului, că apărătorul nu a fost angajat de inculpat şi că minuta deciziei este lovită de nulitate deoarece nu conţine menţiunea că a fost pronunţată în şedinţă publică, susţinându-se că aceasta nu există).

Înalta Curte a constatat că, atât cu ocazia judecării recursului, cât şi a rejudecării acestuia, nu au fost formulate alte cereri, cu ocazia rejudecării recursului inculpatul declarând că înţelege să se prevaleze de „dreptul la tăcere" [(art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen.)].

Referitor la criticile formulate, instanţa de recurs, prin Decizia nr. 3559 din 5 noiembrie 2008 a respins recursul inculpatului, reţinând, sub un prim aspect, că susţinerile apărării inculpatului în sensul că nu a fost corect citat şi nu a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei (în fond şi în apel) sunt infirmate de actele şi lucrările dosarului. Astfel, ascultat la data de 18 iulie 2002, atât în declaraţia olografă, cât şi în cea consemnată pe formular, ambele date în faţa organelor de poliţie, şi în prezenţa unui apărător, acesta a menţionat domiciliul în oraşul Tg. Mureş, str. Aleea Cornişa, această adresă fiind comunicată şi de S.E.I.P.

În aceeaşi declaraţie olografă, inculpatul a menţionat că i s-a pus în vedere că este cercetat în legătură cu relaţiile comerciale pe care Ie-a avut în calitate de director general al SC I.L.P. SA din Bucureşti, în cursul anului 2000, cu C.A.S. Vâlcea, SC O. SA Vâlcea şi E.M.C. BERBEŞTI şi că i s-a oferit dreptul de a fi apărat, fiind asistat de un avocat.

De asemenea, în ambele declaraţii, acesta a menţionat că se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat de organele de poliţie pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat.

În conţinutul acestei obligaţii asumate, de a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat pentru a da lămuriri în cauza în care este cercetat, trebuie inclusă şi obligaţia de a încunoştinţa organele judiciare despre eventuala schimbare a domiciliului, adresei ori reşedinţei, în caz contrar însăşi obligaţia de prezentare la chemarea organelor judiciare ar fi rămas fără eficienţă juridică, ca şi aplicarea dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul nu a încunoştinţat organele judiciare că şi-ar fi schimbat adresa.

Pentru primul termen de judecată în fond, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare în declaraţiile sale, acesta depunând prin registratura Tribunalului Vâlcea, la data de 11 octombrie 2004, o cerere scrisă prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecăţii cauzei în primă instanţă, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen.

În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul a fost citat la adresa indicată organelor judiciare, iar ulterior, la cererea apărătorului ales (cerere scrisă, şi solicitare verbală în faţa instanţei, verso dosar fond, cerere prin care s-a solicitat ca efectuarea actelor de procedură privind pe inculpat să se facă ia adresa cabinetului său avocaţial), a fost citat la sediul cabinetului acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor procesuale.

După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.

Din conţinutul încheierilor de şedinţă rezultă că apărătorul ales, la termenele din 2 februarie 2005 şi 2 martie 2005 a arătat că a luat legătura cu inculpatul, acesta urmând să se prezinte la instanţă şi, respectiv, că va face demersuri pentru ca acesta să se prezinte la instanţă.

Adresa indicată de inculpat organelor judiciare rezultă şi din alte înscrisuri depuse la dosar.

De asemenea, actele şi lucrările dosarului instanţei de apel nu confirmă criticile apărării cu privire la citarea inculpatului, astfel:

În urma emiterii citaţiei pentru primul termen de judecată în apel, inculpatul a depus, la data de 5 septembrie 2005, prin registratura Curţii de Apel Piteşti, o cerere scrisă prin care a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării.

Având în vedere cele menţionate în încheierea din 27 septembrie 2005, instanţa a dispus citarea inculpatului, pentru termenele următoare, la adresa indicată de acesta organelor judiciare.

Ulterior, în raport cu depunerea la dosar de către apărătorul ales a înscrisurilor, s-a dispus ca, pe lângă citarea inculpatului la adresa indicată de acesta organelor judiciare, să se emită citaţii şi la sediul cabinetului avocaţial al apărătorului acestuia.

Conform încheierii din 08 noiembrie 2005 apărătorul ales a solicitat ca citarea inculpatului să se facă numai la domiciliul acestuia.

Pentru termenul din 17 ianuarie 2006, dată la care au avut loc dezbaterile în apel, la dosar au fost restituite dovezile de citare a inculpatului la adresa indicată organelor judiciare şi la sediul apărătorului ales.

Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării apelului, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen.

În apel, nici inculpatul şi nici apărătorul ales nu au indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei în apel nefiind invocate alte aspecte legate de citare.

Acelaşi domiciliu al inculpatului este menţionat şi în adresa emisă de A.N.P _;- Penitenciarul Bucureşti - Jilava (dosar nr. 3374/1/2008).

În consecinţă, susţinerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a fost corect citat şi nu a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei, în fond şi în apel, nu sunt întemeiate.

S-a apreciat, ca neîntemeiată, şi critica referitoare la necitarea inculpatului în comuna Brăhăşeşti, jud. Galaţi, deoarece, pe de o parte, acesta este locul naşterii sale, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut cunoscută această adresă ca fiind cea la care locuieşte ulterior anului 2002, după indicarea domiciliului în declaraţiile din 18 iulie 2002.

Totodată, s-a reţinut, ca neîntemeiată, şi critica referitoare la angajarea apărătorului, acelaşi avocat care s-a prezentat la etapele judecării cauzei.

Aşa cum s-a menţionat, pentru primul termen de judecată, atât în primă instanţă, cât şi în apel, inculpatul a depus, prin serviciul registratură al instanţelor, cereri scrise, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător.

Având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., instanţele au încuviinţat cererile inculpatului care, astfel, a avut posibilitatea de a-şi angaja un apărător ales, la dosar fiind depuse delegaţiile avocaţiale.

Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie, art. 6, 171 şi 174 C. proc. pen., principiile şi regulile de bază ale relaţiei dintre avocat şi client fiind reglementate prin dispoziţiile art. 113, 116, 125, 127 şi 131 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat şi să exercite drepturile procesuale ale acestuia.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, în fond şi în apel, apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea şi a exercitat toate drepturile procesuale ale acestuia prin formularea cererilor de probaţiune în apărare şi depunerea unor probe la dosar (înscrisuri), participarea la cercetarea judecătorească şi administrarea probelor, formularea cererilor de amânare a judecăţii pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, formulării cererii de recuzare, cererilor de declarare a apelului şi recursului pe fondul cauzei, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale şi scrise etc.

Formularea de către inculpat a cererilor scrise de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător (în care se menţionează instanţa pe rolul căreia se află dosarul, numărul dosarului şi termenul de judecată, depunerea acestora la dosar prin registratura instanţelor respective, precum şi angajarea apărătorului ales, sunt activităţi procesuale care infirmă susţinerile actuale ale acestuia.

Angajarea aceluiaşi avocat pentru toate etapele judecării cauzei (care, astfel, a avut posibilitatea de a cunoaşte întreaga evoluţie a procesului, toate actele şi lucrările dosarului etc.) a fost, de asemenea, o opţiune cu privire la exercitarea drepturilor sale procesuale, inclusiv a dreptului de apărare.

Sub aspectul criticilor referitoare la nulitatea minutei deciziei pronunţată în apel şi la nulitatea rechizitoriului, instanţa de recurs a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, minuta deciziei pronunţată în apel se află la dosarul instanţei de apel şi are conţinutul legal în raport cu soluţia adoptată (respingerea apelurilor, ca nefondate, obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare şi menţionarea dreptului de recurs).

Lipsa menţiunii din minută cu privire la pronunţarea în şedinţă publică nu atrage nulitatea absolută a acesteia, legea prevăzând obligativitatea pronunţării hotărârii în şedinţă publică [(art. 310 alin. (1) C. proc. pen.)] iar dispoziţiile art. 309 C. proc. pen., potrivit cărora minuta trebuie să aibă conţinutul prevăzut de lege pentru dispozitivul hotărârii, nu sunt de natură să justifice critica apărării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. XIII din 5 februarie 2007 (M. Of. nr. 733/30.10.2007), s-a pronunţat cu privire la acest aspect, statuând că lipsa menţiunii atrage nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile legii, şi numai atunci când se dovedeşte că s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cauză, inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare procesuală care să justifice anularea hotărârii (pronunţată la data de 14 iulie 2005), cererea de apel fiind expediată la data de 15 iulie 2005 şi înregistrată în ziua de 18 iulie 2005, în termenul prevăzut de lege.

Urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror (referat de terminare a urmăririi penale, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti doar a supravegheat urmărirea penală şi a emis rechizitoriul nr. 66/P/2004 la data de 13 septembrie 2004, astfel că, în raport cu dispoziţiile legale existente la data respectivă, critica apărării privind actul de sesizare este neîntemeiată.

De asemenea, au fost apreciate ca neîntemeiate şi criticile referitoare la nepunerea în discupe a schimbării încadrării juridice a faptei şi nepronunţarea asupra probei solicitate (refacerea expertizei).

Din încheierea de dezbateri în primă instanţă rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat refacerea expertizei, instanţa a pus în discuţie contradictorie această cerere (ascultând concluziile procurorului şi celorlalte părţi) şi apoi, motivat, a respins administrarea acestei probe (reţinând că expertul a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de apărarea inculpatului şi de către instanţă).

S-a mai reţinut şi că, la cererea apărătorului ales al inculpatului, instanţa a încuviinţat completarea raportului de expertiză, fiind întocmit raportul suplimentar de completare la expertiza contabilă.

În apel, proba propusă de apărătorul ales al inculpatului, la termenul când au avut dezbaterile, a fost cea referitoare la efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanţă, după punerea în discuţie contradictorie, ca nefiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei. De asemenea, la ultimul termen acordat, instanţa de apel, după punerea în discuţie contradictorie, a respins cererea apărătorului de amânare pentru ascultarea inculpatului, reţinând că acesta nu s-a prezentat în apel, iar solicitarea a fost transmisă printr-un intermediar apărătorului, în final nefiind propuse alte probe şi nici formulate alte cereri.

Potrivit încheierii de dezbateri în primă instanţă (pag. 4 a încheierii), rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, prin excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), instanţa a pus în discuţie contradictorie această cerere (pag. 5 a încheierii), fiind consemnate concluziile procurorului şi celorlalte părţi, iar prin hotărârea pronunţată (prin sentinţă, în considerente, pag. 5 şi dispozitiv, pag. 10) s-a pronunţat asupra cererii (prin respingerea acesteia).

Tot ca neîntemeiată a fost apreciată şi critica referitoare la încadrarea juridică a faptei, solicitându-se excluderea alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), critică care trebuie analizată şi în legătură cu apărarea inculpatului potrivit căreia, în cauză, „sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăţia penală a acestuia".

Este adevărat că în orice relaţie patrimonială fiecare parte trebuie să fie diligentă, să pună toată atenţia şi grija pentru a-şi apăra în mod onest interesele; există însă o limită peste care, în locul diligentei, în mod firesc trebuie să intervină şi bună-credinţa şi o corespunzătoare încredere în comportarea celor două părţi.

Prin incriminarea faptelor în dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), sunt ocrotite acele relaţii sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare implică existenţa unui minim de bună-credinţă, garanţie pentru un minim corespunzător de încredere.

În principiu, un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparenţa unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură orice bănuială (prezentarea unui act scris, oferirea unei garanţii reale sau personale, exhibarea unor lucruri de valoare, invocarea unor importante relaţii etc.), dar care în realitate este mincinos, printre cele mai folosite fiind numele şi calităţile mincinoase pe care şi le dă făptuitorul.

Instanţa de fond, cât şi cea de apel au motivat realizarea cerinţelor alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), arătându-se că, în speţă, s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat, încă de la început, cu intenţia de a obţine mijloace materiale injuste şi de a produce o pagubă în patrimoniul C.A.S. Vâlcea. Astfel, s-a reţinut că folosindu-se de o funcţie de director general la o societate al cărei asociat era decedat, s-a preocupat de a-şi crea situaţia premisă, respectiv încheierea proceselor verbale, creându-le părţilor vătămate convingerea că, prin încheierea şi derularea lor, banii obţinuţi îi va achita la C.A.S. Vâlcea, stabilindu-se cu certitudine că, în lipsa acestei convingeri, procesele verbale nu s-ar fi încheiat, această convingere fiind determinantă atât în încheierea, cât şi în derularea celor 5 procese verbale de stingere a datoriilor, în lipsa acesteia, ele nu se încheiau, iar derularea nu avea loc. S-a mai reţinut că inculpatul a luat iniţiativa încheierii acestor procese verbale şi s-a implicat în derularea lor, folosindu-le ca mijloc pentru a intra în posesia bunurilor şi, respectiv, a sumelor de bani. Probele administrate au demonstrat că inculpatul a luat banii de fiecare dată, fără să-i vireze la C.A.S. Vâlcea, că a fost preocupat să valorifice cu mare repeziciune produsele, chiar în aparenţa lipsei de profit, tocmai pentru a urgenta aproprierea banilor şi crearea prejudiciului deosebit de grav, într-un domeniu public deosebit de sensibil ca acela al asigurărilor de sănătate a populaţiei.

Ambele instanţe au reţinut că nu este lipsită de semnificaţie împrejurarea că s-a procedat la cesionarea acţiunilor societăţii către o altă persoană, cetăţeanul iordanian M.M.A.O., persoană care, la scurt timp, a şi declanşat procedura de faliment a societăţii, şi că, oricum, la data cesionării acţiunilor prejudiciul era produs, inculpatul şi-a însuşit valorile la datele arătate în cuprinsul sentinţei, şi care se situează anterior cesionării acţiunilor, în condiţiile în care el nu avea calitatea de asociat, numita C.V. era decedată, iar el, în baza relaţiei de rudenie care a avut-o cu această persoană, a intrat în posesia documentelor (persoana fiind decedată în anul 1998 dosar urmărire penală).

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a reţinut şi incidenţa deciziei nr. XIV din 22 mai 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie potrivit căreia, în aplicarea art. 146 C. pen., în cazul infracţiunii continuate, caracterul de „consecinţe deosebit de grave" se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii (M. Of. nr. 6/4.01.2007).

Sub un alt aspect, s-a reţinut ca neîntemeiată critica referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în concret, apărarea a apreciat că instanţele au reţinut greşit că probatoriul administrat ar releva intenţia de inducere în eroare şi prezentarea de nume sau calităţi mincinoase, ori folosirea altor mijloace frauduloase. S-a susţinut că probele administrate nu au dovedit că inculpatul a exercitat o activitate de inducere în eroare, nu a prezentat fapte mincinoase şi că, în consecinţă, sunt doar contracte de natură comercială sau civilă care exclud vinovăţia penală a acestuia.

Particularitatea cauzei, având în vedere modalitatea concretă de realizare a activităţii infracţionale, constă în aceea că probaţiunea este realizată, în principal, prin probe scrise şi probe tehnico-ştiinţifice, condiţiile întocmirii înscrisurilor fiind confirmate şi de persoanele ascultate din care rezultă situaţia de fapt expusă anterior, în apel neefectuându-se probe noi.

Aspectele referitoare la împrejurările întocmirii acestor acte, dovedite prin înscrisurile dosarului şi depoziţiile persoanelor audiate în cauză, se coroborează şi cu declaraţiile date în prezenţa unui apărător, susţinându-se, pe de o parte, că nu a mai onorat obligaţiile contractuale faţă de C.A.S. Vâlcea deoarece, la finele anului 2000, s-a retras din societate, iar pe de altă parte, că nu a avut intenţia de fraudare, apărări înlăturate pentru motivele arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că SC I.L.P. SA, cu număr de înmatriculare J/40/9816/1996 din 25 noiembrie 1996 (având ca obiect de activitate declarat, comerţ cu ridicata al produselor textile), a avut ca asociaţi pe numiţii C.V. (ns. la 29 ianuarie 1949) şi M.M.A.O. (cetăţean iordanian), ultimul bilanţ depus la O.R.C. este cel pentru anul fiscal 1998, ultima actualizare la R.C., 24 martie 2003, administrator fiind cetăţeanul iordanian. De asemenea, din înscrisul existent la, vol. l dosar urmărire penală, rezultă că numita C.V. (ns. la data de 29 ianuarie 1949) a decedat la data de 25 iunie 1998, soţul acesteia (C.C.) fiind fratele numitei C.V., care, la rândul ei, este mama lui G.C. Cu privire la sediul societăţii, din actele dosarului rezultă că a fost încheiat un contract de închiriere pentru un an, în perioada 7 decembrie 2000 - 7 decembrie 2001, însă nu a funcţionat la această adresă, procesele verbale de stingere a datoriilor fiind încheiate la data de 30 mai 2000.

Înscrisurile, în copie, depuse de apărare în cursul judecăţii privesc finele anului 2000 (luna decembrie 2000), dată ulterioară faptelor ce formează obiectul cauzei (30 mai 2000).

În consecinţă, s-a constatat că nu există o contradicţie, în sensul art. 385¹⁵ pct. 18 C. proc. pen., între probatoriul administrat şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel.

Sub un ultim aspect, s-a reţinut că este neîntemeiată şi critica referitoare la pedeapsa aplicată.

S-a susţinut de către apărare că este justificată cererea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a fost audiat în timpul urmăririi penale, recunoscând întocmirea actelor şi derularea activităţilor comerciale, apreciind că este nevinovat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, este căsătorit şi are copii minori în întreţinere.

Instanţa de recurs a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

A mai constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat (înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave) este sancţionată cu închisoare de la 10 la 20 de ani (prin consecinţe deosebit de grave înţelegându-se, potrivit art. 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, respectiv, 2 miliarde lei vechi) şi că prima instanţă, în mod corect a reţinut, pentru individualizarea pedepsei, printre altele, cuantumul ridicat al prejudiciului, particularitatea acestuia, prejudiciul fiind produs în dauna C.A.S., instituţie care asigură disponibilităţi financiare pentru sănătatea publică, agravându-i disfuncţionalităţile financiare, împrejurarea că inculpatul nu a luat măsuri pentru repararea prejudiciului, astfel că a aplicat acestuia o pedeapsă de 11 ani închisoare, pedeapsă orientată către minimul special al textului incriminator (10 ani închisoare), ce a fost confirmată şi de instanţa de apel.

B. Împotriva acestei decizii, condamnatul a formulat contestaţie în anulare la data de 12 noiembrie 2008, ce a fost motivată separat şi depusă în scris prin serviciul registratură la data de 12 ianuarie 2009. În preambulul cererii a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată, respectiv cel prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar în motivare s-a făcut referire la neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul în faţa instanţei de recurs, cu ocazia rejudecării acestuia, inculpatul fiind citat greşit în Râmnicu Vâlcea, unde nu a locuit niciodată, sau prin afişare la Consiliul local al Târgu Mureş, deşi instanţa nu dispusese în acest sens; de asemenea, la domiciliul indicat în Bucureşti, str. Rarău, nu este menţionat numărul de apartament, etajul şi scara şi, în plus, în preambulul încheierii de şedinţă din 9 octombrie 2008 s-a reţinut în mod greşit că inculpatul a fost prezent deşi acesta se afla internat în spital, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. În cuprinsul motivării asupra admisibilităţii în principiu cât şi a temeiniciei acesteia s-a făcut referire exclusiv la temeiul prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., pentru ca în final, după expunerea şi a motivelor pentru care se solicită rejudecarea recursului, să se indice temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen.

La termenul din 14 ianuarie 2009, contestaţia în anulare a fost susţinută oral de acelaşi apărător ales care a formulat cererea scrisă, acesta indicând ca temei cel prevăzută de art. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Prin încheierea din aceeaşi dată, contestaţia a fost admisă în principiu, reţinându-se că a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., şi că motivul referitor la lipsa de procedură cu inculpatul la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs se încadrează între cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Pentru verificarea susţinerii referitoare la greşita consemnare a prezenţei inculpatului în faţa instanţei de recurs, deşi era internat în spital, s-a dispus transcrierea dezbaterilor şedinţei din 9 octombrie 2008 când s-a soluţionat cauza în recurs.

Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

- când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i¹), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. (1¹) ori art. 385¹⁶ alin. (1).

În speţă, motivul invocat de contestator în cerere referitor la lipsa de procedură cu acesta la termenul la care s-a rejudecat recursul [(art. 386 lit. a) C. proc. pen.)], nu poate fi primit, întrucât eventuala nelegalitate a procedurii de citare s-a acoperit prin prezentarea sa în faţa instanţei de recurs. Astfel, din examinarea transcrierii dezbaterilor ocazionate de rejudecarea recursului reiese că, la termenul din 9 octombrie 2008, contestatorul G.C. a fost prezent în faţa instanţei de recurs, fiind întrebat dacă doreşte să facă declaraţii în faţa instanţei de recurs, însă a înţeles, după consultarea cu avocatul ales, să se prevaleze de dreptul la tăcere. Tot din transcriere rezultă că inculpatului, contestator i s-a acordat ultimul cuvânt, ocazie cu care a susţinut că este o persoană bine plasată în societate, că nu a ştiut de proces şi a circulat liber, a purtat discuţii cu organele abilitate în calitatea sa de manager la o firmă foarte mare şi că ar fi dorit să-şi poată exprima punctul de vedere şi să se apere cu adevărat prin efectuarea unor expertize.

În plus, din actul medical depus la dosar reiese doar că petentul s-a prezentat, la data de 6 octombrie 2008, la un cabinet medical particular unde a mai efectuat analize de specialitate cardiologie şi în zilele de 7 şi 8 octombrie 2008, recomandându-i-se evitarea efortului fizic sau stres psihic în următoarele 7 zile. Acest act nu atestă însă internarea inculpatului în spital, aşa cum s-a susţinut şi nici nu poate face dovada contrară celor reţinute în încheierea de dezbateri, în care s-a consemnat prezenţa şi participarea sa la soluţionarea recursului. Cu atât mai mult, cu acest act nu se poate dovedi o imposibilitate a inculpatului de prezentare şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta, în sensul art. 386 lit. b) C. proc. pen.

În atare situaţie, celelalte susţineri în sensul că a fost nelegal citat, la o altă adresă decât cea la care locuia sau că pe citaţie obiectul judecăţii îl constituia infracţiunea prevăzută de art. 215¹ în loc de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), sunt lipsite de relevanţă atâta vreme cât contestatorul, inculpat a fost prezent în faţa instanţei de recurs, a ascultat concluziile ample ale apărătorului ales, ce au constituit inclusiv apărări de fond sub aspectul infracţiunii de înşelăciune dedusă judecăţii, şi şi-a exprimat poziţia procesuală cu ocazia ultimului cuvânt.

Totodată, se impun următoarele precizări în raport de încercarea apărătorului ales al contestatorului de a extinde obiectul analizei prezentei contestaţii şi la motivul prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen.:

În preambulul cererii de contestaţie în anulare a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată, respectiv cel prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar în cuprinsul motivării asupra admisibilităţii în principiu cât şi a temeiniciei acesteia s-a făcut referire exclusiv la temeiul prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., pentru ca în final, după expunerea şi a motivelor pentru care se solicită rejudecarea recursului, să se indice temeiul în drept ca fiind cel prevăzută de art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen.

Cu ocazia examinării în principiu a contestaţiei în anulare, la termenul din 14 ianuarie 2009, apărătorul ales a susţinut doar motivul privind nelegala citare a contestatorului - inculpat, prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., aspect sub care a şi fost admisă contestaţia.

La soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare, după vizualizarea transcrierii dezbaterilor de la judecata în recurs, apărătorul ales a încercat să motive contestaţia şi pe un alt temei, cel prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., însă i s-au pus în vedere limitele în care contestaţia a fost admisă în principiu.

Nu în ultimul rând, se impune a fi precizat că notele scrise depuse prin registratură la data de 26 martie 2009, în ziua ulterioară dezbaterilor şi pronunţării asupra contestaţiei în anulare, în care se inserează şi temeiul prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., nu pot fi examinate, întrucât, pe de o parte, au excedat motivelor invocate în cerere şi limitelor în care fusese admisă în principiu contestaţia în anulare, iar, pe de altă parte, s-ar încălca principiul contradictorialităţii, statuat de art. 289 C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 392 din acelaşi cod, va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată, şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.C. împotriva deciziei penale nr. 3559 din 05 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3374/1/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2427/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 700/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 642/2009. Penal. Mandat european de arestare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 652/2009. Penal. Cerere de amânare a executării pedepsei (art. 453 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 659/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 661/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 700/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 703/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 715/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 752/2009. Penal