ICCJ. Decizia nr. 663/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.663/2009
Dosar nr. 1138/64/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 119/ F din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiei nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, nr. 873/II-2/2008 din 20 octombrie 2008.
S-a menţinut rezoluţia atacată şi a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. Prin plângerea înregistrată, la data de 11 noiembrie 2008, petentul C.N. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună admiterea plângerii împotriva rezoluţiei nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, în consecinţă, să dispună începerea urmăririi penale faţă de făptuitoarea C.V.C. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual în formă agravată, având în vedere prejudiciul de peste 200 000 lei ce i s-a produs.
Deşi inclusiv cu ocazia dezbaterilor, petentul a precizat că plângerea sa o vizează numai pe intimata C.V.C., în concluziile sale, petentul a reiterat criticile din plângerea penală şi în ceea ce priveşte pe intimata N.S., arătând în ce constă infracţiunea comisă de aceasta.
2. Prin rezoluţia nr. 221/P/2008 din 23 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de N.S., în prezent judecător la Tribunalul Braşov şi, respectiv, pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., faţă de intimata C.V.C., soluţie ce a fost menţinută prin respingerea plângerii de către procurorul general al Curţii de Apel Braşov, prin rezoluţia nr. 873/ll/2/2008 din 20 octombrie 2008.
Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că în sarcina judecătorului nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că aceasta a participat la judecarea cauzei civile, având ca obiect ieşire din indiviziune, îndeplinindu-şi obligaţiile stabilite prin lege, cu respectarea normelor procedurale care reglementează desfăşurarea procesului, iar, pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate doar prin căile de atac prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte pe intimata C.V.C., s-a reţinut că prin depunerea unei întâmpinări, motivată pe considerentele şi dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, nu se realizează elementele constitutive ale infracţiunii reclamate.
3. Instanţa de fond a reţinut că petentul C.N. a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a făptuitoarelor N.S., judecător în cadrul Tribunalului Braşov şi C.V.C., notar public, în prezent pensionară, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., susţinând, pe de o parte, că judecătoarea a dispus o partajare a unui imobil fără a preciza în concret încăperile ce urmează a fi repartizate, menţinând, urmare a sistării stării de indiviziune, cotele ideale de proprietate ale copărtaşilor, iar, pe de altă parte, că, în cadrul unui proces civil, C.V.C., în calitate de parte adversă, a depus o întâmpinare la acţiunea promovată de petent care conţine, practic, date eronate, fiind axată pe o ipotetică autoritate de lucru judecat, instigând judecătorul în aprecierea unei situaţii de fapt contrară celei reale.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză instanţa de fond a reţinut prin sentinţa civilă nr. 15128/2002, Judecătoria Braşov, sesizată de petent cu o acţiune de sistare a stării de proprietate în devălmăşie, relativ la cota de 1/2 dintr-un imobil şi diverse bunuri mobile, a efectuat identificarea şi evaluarea bunurilor incluse în masa partajabilă, scop în care judecătorul cauzei, intimata N.S. a dispus efectuarea unei expertize prin intermediul căreia s-au propus şi variante de formare şi compunere a loturilor, într-un număr egal cu cel al copărtaşilor.
Având în vedere modalităţile alternative de realizare a partajului judiciar (în natură, prin atribuire, vânzare prin bună învoială sau prin licitaţie), aspectul că împărţirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul în discuţie nu era posibilă, intimata, în calitate de judecător al cauzei, a atribuit respectiva cotă unuia dintre copărtaşi, efectuând o repartizare concretă a tuturor bunurilor în materialitatea lor.
Prin urmare, dreptul de proprietate comună în devălmăşie s-a transformat într-un drept exclusiv ce are ca obiect bunurile atribuite, fiecare copărtaş devenind proprietarul exclusiv al bunurilor căzute în lotul său.
Urmare schimbării normelor de competenţă materială, soluţionarea apelului a revenit Curţii de Apel care, apreciind că varianta partajării în natură duce inevitabil la scăderea valorii de circulaţie atât a întregului apartament, cât şi a fiecărei noi unităţi locative create, a respins apelul dedus judecăţii, cu motivaţia că imobilul nu poate fi partajat în natură, soluţia menţinută în recurs, unde, de asemenea, s-a apreciat că partajarea în natură implică modificări structurale care reclamă o depreciere esenţială a valorii imobilului.
Prin urmare, hotărârea de partaj, pronunţată de făptuitoare, a fost supusă căilor de atac din dreptul comun, aspect ce denotă că la momentul rămânerii sale irevocabile bunurile care deja au fost împărţite şi asupra cărora soţii au dobândit un drept de proprietate exclusivă nu mai pot fi incluse într-o ulterioară acţiune de împărţeală. Or, pronunţând soluţia de la fond, menţinută ca atare în căile de atac, făptuitoarea N.S. nu a împlinit defectuos un act în virtutea atribuţiilor de serviciu ci, dimpotrivă, a opinat asupra unei forme de partaj agreată şi de instanţele de control judiciar.
Pe de altă parte, prin depunerea unei întâmpinări, ca răspuns la acţiunea promovată de petentul reclamant, făptuitoarea C.V.C. nu a exercitat o activitate de determinare a unui anumit magistrat în pronunţarea unei soluţii favorabile intereselor sale, ci, pur şi simplu, s-a apărat faţă de pretenţiile ridicate prin acţiunea introductivă.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, astfel că a respins ca nefondată plângerea.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimate nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală. într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimata judecător N.S. de la Judecătoria Braşov, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului C.N., prin pronunţarea sentinţei civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov, aceasta nefăcând altceva decât să-şi exercite atribuţiile de serviciu în concordanţă cu probele administrate în cauză. Împrejurarea că instanţele de control judiciar au confirmat soluţia pronunţată de intimată, prin respingerea apelului şi recursului promovat de petent, nu face decât să confirme această constatare.
Şi în ceea ce priveşte pe intimata C.V.C., procurorul şi instanţa de fond au reţinut în mod corect că prin depunerea unei întâmpinări într-o cauză civilă, în care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, făcând trimitere la hotărârile pronunţate anterior în cauză, aceasta nu a făcut decât să-şi promoveze apărări în propria cauză.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 119/ F din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 665/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
