ICCJ. Decizia nr. 620/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 620/2009
Dosar nr.1114/59/2008
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 277 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara I.D. împotriva ordonanţei din 05 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 256/P/2007 şi a rezoluţiei pronunţată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 935/II/2/2008.
S-a reţinut că petiţionara a formulat plângere împotriva notarului public D.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum şi împotriva numiţilor M.F., C.T. şi I.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 293, art. 291 şi, respectiv, art. 25 raportat la art. 293 C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionara a reclamat faptul că actul de împrumut garantat prin ipotecă şi consemnat în încheierea de autentificare nr. 931 din 27 martie 2002 întocmită de notarul public D.F. nu a fost semnat de reclamantă.
Prin ordonanţa din 05 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în dosar nr. 256/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuita D.F., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, pentru învinuiţii M.F., C.T. şi I.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 293, 291 şi, respectiv, art. 25 raportat la art. 293 C. pen.
Rezoluţia a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluţia nr. 935/II/2/2008 din 26 septembrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarei.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva ordonanţei şi rezoluţiei procurorului general s-a respins, ca neîntemeiată, prin sentinţa penală nr. 277 din 18 noiembrie 2008, reţinându-se că soluţia de încetare a urmăririi penale faţă de notarul public este corectă, constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara I.D., arătând că este nemulţumită de soluţia pronunţată, apreciind că în mod greşit a fost calculat termenul de prescripţie şi, în acelaşi timp, în cauză operează şi autoritatea de lucru judecat, în sensul că prescripţia a fost deja înlăturată de procurorul general care s-a pronunţat în aceeaşi speţă.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanţe în baza motivelor de recurs, dar şi potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Înalta Curte reţine că, întemeiat, prin ordonanţa atacată s-a dat o soluţie de încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., constatându-se prescripţia răspunderii penale.
Din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că petiţionara a sesizat la data de 10 aprilie 2006 parchetul în legătură cu faptul că actul de împrumut garantat prin ipotecă şi consemnat în încheierea de autentificare nr. 931 din 27 martie 2002 întocmită de intimata notar public D.F. nu a fost semnat de reclamantă.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 42089 din 02 februarie 2007 al I.P.J. Caraş-Severin rezultă că, într-adevăr, I.D. nu a semnat actul autentic de împrumut.
În consecinţă, s-au declanşat cercetări faţă de notarul public care a încheiat un act fals.
Prin ordonanţa nr. 256/ P din 17 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de intimată.
Urmare a plângerii formulate de petiţionară, prin rezoluţia nr. 1017/11/2 din 5 decembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a infirmat această ordonanţă, cu motivarea că, în condiţiile în care s-a dispus urmărirea penală faţă de notarul public la data de 20 martie 2007, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale se împlinea la data de 27 martie 2007, a intervenit o întrerupere a prescripţiei.
Prin ordonanţa din 05 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dată în dosar nr. 256/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuita D.F., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, pentru învinuiţii M.F., C.T. şi I.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 293, 291 şi, respectiv, art. 25 raportat la art. 293 C. pen.
Prin această ordonanţă, ce face obiectul prezentului dosar, s-a apreciat, în mod corect, intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. pen., „cursul termenului prescripţiei prevăzută la art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal."
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că actele de întrerupere nu privesc momentul de începere a urmăririi penale ci momente ulterioare începerii, întrucât se referă la acte ce trebuie comunicate ulterior dobândirii calităţii de învinuit, deci ulterior datei de începere a urmăririi penale.
Doctrina şi jurisprudenţa au reţinut ca acte de întrerupere a termenului de prescripţie şi care trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului: comunicarea faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, arestare preventivă, percheziţia domiciliară, citarea părţii, prezentarea materialului de urmărire penală.
Din verificarea dosarului s-a observat, corect, că nici un act de procedură nu a fost îndeplinit în perioada foarte scurtă ce a trecut de la dobândirea calităţii de învinuit de către notarul public, respectiv la 20 martie 2007 până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, la data de 27 martie 2007.
Nici argumentul invocat de petiţionară în recurs nu poate fi reţinut, întrucât rezoluţia procurorului ierarhic superior nu se bucură de autoritate de lucru judecat, care priveşte doar o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara l.D. împotriva sentinţei penale nr. 277/ PI din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă pe recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 603/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 622/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
