ICCJ. Decizia nr. 727/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 727/2009
Dosar nr. 2041/54/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 234 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia Penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanţei nr. 1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 435/P/2008 din 7 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Petentul B.C., din comuna Daneţi, judeţul Dolj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc B.T., solicitând cercetarea şi tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În esenţă, s-a susţinut că executorul judecătoresc, în cadrul activităţii de executare silită făcută în Dosarul nr. 72/E/2007, nu a respectat dispozitivul hotărârii judecătoreşti ce se execută, nu a efectuat măsurătorile corespunzătoare şi, mai mult, nu a înmânat un exemplar al procesului-verbal de executare întocmit.
Efectuând acte premergătoare, procurorul de caz a stabilit că executorul judecătoresc a efectuat executarea sentinţei potrivit regulilor de procedură civilă în materie, delimitând proprietatea creditorului, de proprietatea debitorului – petentul B.C., potrivit celor stabilite prin raportul de expertiză tehnică ordonat în cauză.
Mai mult, făcând referire la dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., procurorul de caz a apreciat că împotriva executării silite a unei hotărâri civile, precum şi împotriva oricărui act de executare, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare au la îndemână calea contestaţiei la executare.
Prin urmare, în considerarea probatoriului administrat şi a rezultatului actelor premergătoare, s-a stabilit că nu poate fi reţinută în sarcina executorului judecătoresc activitatea infracţională ce i-a fost imputată, motive pentru care, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul de caz, prin ordonanţa din 7 iulie 2008, a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen.
Ordonanţa a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul invocând, în esenţă, aceleaşi argumente pe care şi-a sprijinit plângerea anterioară.
Prin ordonanţa cu nr. 1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menţinând soluţia dată de procurorul de caz, de neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc.
În baza art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a îndreptat cu plângere împotriva acestei ordonanţe, la Curtea de Apel Craiova, susţinând că executorul judecătoresc, în cadrul activităţii de executare silită a sentinţei civile nr. 786 din 2 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Craiova, executorie, a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., întregul probatoriu aflat la dosarul cauzei demonstrând atât existenţa acestor fapte, cât şi vinovăţia inculpatului.
Observând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât şi din rezultatul actelor premergătoare, nu se desprind date din care să rezulte că existenţa vreunei fapte din cele reclamate de petent, săvârşite de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare silită a hotărârii mai sus arătate.
Totodată, a rezultat că acesta şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile în materia executării silite, iar pentru orice nemulţumire şi, eventual, vătămare, părţile au la îndemână calea unei contestaţii la executare, cum astfel aceasta este reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul B.C.
Prin motivele de recurs, petentul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, practic, motivele care au constituit obiectul plângerii împotriva soluţiei procurorului.
Astfel, petentul a arătat că intimatul, executor judecătoresc, B.T., cu prilejul punerii în executare a sentinţei civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova a favorizat pe creditorul S.I., în sensul că l-a pus în posesie (sens în care a solicitat efectuarea unei expertize topometrice), pe o suprafaţă mai mare de teren, a distrus un gard de beton, nu i-a înmânat o copie de pe procesul verbal de executare.
În consecinţă, petentul a solicitat trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc şi trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit o infracţiune, informaţii deţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a două condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celei prevăzute la lit. b)1.
Intervenţia oricărui caz prevăzut în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că executorul judecătoresc a efectuat acte de executare a sentinţei civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova cu respectarea normelor de procedură civilă, delimitând proprietatea creditorului de proprietatea debitorului (petentul din cauză) în conformitate cu concluziile expertizei tehnice efectuate.
Mai mult decât atât, după cum s-a menţionat anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen. petentul avea posibilitatea legală să formuleze contestaţie la executare împotriva oricărui act de executare dispus în cauză prilej cu care putea să se plângă cu privire la eventualele vătămări produse prin punerea în executare a titlului respectiv.
În consecinţă, având în vedere că intimatul a efectuat acte atribuite în competenţa sa prin lege, corect s-a stabilit că în sarcina acestuia nu se poate reţine vreun abuz care să fi vătămat drepturile sau interesele recurentului.
Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 234 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 726/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 739/2009. Penal → |
|---|
