ICCJ. Decizia nr. 693/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 693/2009
Dosar nr. 320/83/2007
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 585 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-au hotărât următoarele:
În baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S. C., fiul lui V. şi V., născut la data de 03 noiembrie 1968, în localitatea Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, cetăţenie română, studii medii, stagiul militar satisfăcut, locul de muncă avut anterior: subofiţer în cadrul I.P.J. Argeş, domiciliat în localitatea Piteşti, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de:
-1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.S.F., fiul lui G. şi L., născut la data de 22 ianuarie 1978 în localitatea Piteşti, judeţul Argeş, cetăţenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, locul de muncă avut anterior: subofiţer în cadrul I.P.J. Argeş, domiciliat în localitatea Piteşti, judeţul Argeş, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de:
-1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş emis în Dosar nr. 85/P/2006 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar cu nr. de mai sus, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor S.C. şi N.S.F., cu datele de identificare din dispozitivul prezentei hotărâri pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În sarcina inculpaţilor s-au reţinut următoarele:
În data de 09 februarie 2006, ora 16,40, denunţătorul P.I. s-a prezentat la parchet şi a formulat plângere penală împotriva echipajului de poliţie de la Biroul Circulaţie Piteşti, care asigură supravegherea circulaţiei pe Bd. X, întrucât aceşti.
i-au pretins o sumă de bani, cu scopul de a nu-i aplica o amendă contravenţională.
În fapt, denunţătorul P.I., la data de 09 februarie 2006, orele 16,00, se deplasa cu autoturismul proprietate, înmatriculat sub nr. X, pe Bd. din Piteşti. La intersectarea acestei străzi cu Calea Bucureşti, denunţătorul a oprit autoturismul în apropierea intersecţiei pentru a coborî martorul R.I. Imediat, a oprit în spatele său echipajul de circulaţie şi agentul de poliţie, care se afla la volan i-a solicitat permisul de conducere şi cartea de identitate a autovehiculului. Denunţătorul a susţinut că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Din declaraţia lui P.I. rezultă că, agentul de poliţie, identificat în persoana inculpatului S.C. i-a comunicat că a săvârşit trei contravenţii, respectiv, a oprit în apropierea intersecţiei, nu are asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului şi a condus fără centură, astfel încât amenda este de 1.500.000 ROL sau „ne înţelegem".
De asemenea, acelaşi inculpat l-a întrebat unde lucrează, i-a răspuns că este pădurar, după care l-a întrebat cât costă o căruţă cu lemne. P.I. i-a răspuns inculpatului că o căruţă cu lemne costă 800.000 ROL. Încă o dată inculpatul a insistat faţă de denunţător dacă scrie în procesul-verbal „amendă" sau „ne înţelegem". Apoi, echipajul de poliţie, în scopul fluidizării traficului circulaţiei, s-a deplasat pe Calea Bucureşti până în zona „Regent", unde a găsit un loc de parcare, denunţătorul fiind invitat să urmeze echipajul de poliţie. În acel loc i s-a întocmit denunţătorului de către inculpatul N.S.F. procesul-verbal de sancţionare contravenţională, timp în care denunţătorul, lângă autoturismul inculpaţilor, a continuat discuţiile cu inculpatul S.C., cu privire la posibilitatea de „înţelegere". Procesul-verbal a fost semnat de P.I. dar, a susţinut el, nu a văzut ce sancţiune i s-a aplicat, întrucât nu i s-a înmânat o copie de pe acesta.
Denunţătorului i s-a înmânat permisul de conducere şi buletinul şi, potrivit înţelegerii anterioare, a plecat să facă rost de bani, el înţelegând prin expresia „ne înţelegem" că i se va aplica un avertisment dacă va da o sumă de bani.
Din declaraţia denunţătorului rezultă că suma pretinsă – indirect – era de 800.000 ROL, contravaloarea unei căruţe cu lemne, preţ despre care a discutat cu inculpatul S.C. Tot denunţătorul a apreciat că suma de 800.000 ROL este prea mare, sumă care reprezenta de fapt jumătate din minimum amenzii de 1.500.000 ROL anunţată de inculpatul S. C., motiv pentru care s-a hotărât să le dea celor doi învinuiţi suma de 400.000 ROL.
În acest scop a formulat denunţul penal la parchet. Potrivit procesului-verbal (fila 6 din dosarul de urmărire penală), s-a procedat la înscrierea sumei de 400.000 ROL şi s-a procedat la constatarea flagrantă a infracţiunii.
Echipa operativă condusă de procuror, împreună cu denunţătorul, care avea asupra sa un reportofon digital, în cauză autorizându-se cu titlu provizoriu înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor ce urmau a fi purtate între denunţător şi inculpaţi, s-a deplasat pe Bd. din Piteşti, unde fusese chemat denunţătorul cu banii. Denunţătorul, ajungând pe Bd., a găsit maşina echipajului de poliţie în faţa sediului Baroului Argeş, în timp ce inculpaţii S.C. şi N.S.F. traversau bulevardul spre autoturismul din dotare.
P.I. a purtat cu cei doi învinuiţi discuţia redată în procesul verbal de transcriere din 09 februarie 2006, din care rezultă că inculpatul S.C. l-a întrebat pe acesta „Hai bă, de când vă aşteptăm?..venişi mă să ne dai şi nouă o căruţă de lemne?". La răspunsul denunţătorului „nu chiar o căruţă, dar..", inculpatul S.C. l-a întrebat „de ce bre, cu cât dai căruţa de lemne?". P.I. i-a răspuns „400.000" şi atunci inculpatul S. C., contrariat, l-a întrebat din nou „cu cât dai bre, căruţa cu lemne?". La această întrebare, denunţătorul rectifică „800.000 o căruţă".
După înmânarea sumei de 400.000 ROL, i-a comunicat denunţătorului „ţi-a trecut avertismentul ăla" şi pentru convingere, l-a întrebat pe inculpatul N.S. dacă într-adevăr, i-a trecut avertisment, acesta din urmă confirmându-i.
La solicitarea denunţătorului de a i se înmâna procesul-verbal, inculpatul N.S. îi comunică că nu i-l mai dă.
După primirea sumei, echipa operativă s-a apropiat de autoturismul în care se aflau cei doi inculpaţi şi în prezenţa denunţătorului s-a constatat că, inculpatul S.C. avea în mână două din bancnotele înseriate în sumă de 200.000 ROL, în timp ce inculpatul N.S.C. avea în buzunar această sumă.
Starea de fapt reţinută a fost dovedită cu următoarele probe şi mijloace de probă aflate în dosarul de urmărire penală: declaraţii denunţător (filele 1-3 şi 14-16), declaraţiile inculpaţilor (filele 21-24, 35-39), proces verbal de constatare flagrantă a infracţiunii (filele 9-11), proces verbal de sancţionare contravenţională a denunţătorului, original şi copie (filele 12-13), procese verbale de confruntare (filele 43-52), declaraţii martori (filele 18, 29, 32), proces verbal de declarare a sumelor de bani la intrarea în schimb (fila 54), buletinul posturilor inculpaţilor (fila 55), adresa I.P.J. Argeş cu privire la atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor (filele 87-100), proces verbal de înseriere a banilor cu planşa foto (filele 6-7), proces verbal de restituire a bancnotelor înseriate către denunţător (fila 17).
S-a reţinut că inculpaţii, în faza de urmărire penală au avut o atitudine nesinceră şi un comportament inadecvat faţă de organele judiciare.
Iniţial, Tribunalul Argeş a fost investit cu soluţionarea actului de sesizare, însă ulterior, la solicitarea inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Satu Mare, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 320/83/2005.
În cursul cercetării judecătoreşti, realizate ulterior strămutării pricinii, instanţa a procedat la luarea unor declaraţii detaliate inculpaţilor S. şi N. (filele 43-49) şi a audiat martorii D.I.(fila 197), R.I.(fila 198), P.I.(filele 208-209), M.M.(fila 210).
La solicitarea inculpaţilor, instanţa a încuviinţat audierea CD-ului pe care sunt imprimate convorbirile purtate în mediul ambiental de denunţătorul P.I. cu inculpaţii S.C. şi N.S. Cu ocazia audierii, în Camera de Consiliu din data de 31 octombrie 2007, inculpaţii au precizat că nu au obiecţiuni în privinţa conţinutului discuţiilor înregistrate. În privinţa formei suportului magnetic, inculpaţii au invocat că acesta nu ar fi suportul original, ci doar o copie, însă, în final, au arătat că nu doresc să solicite expertizarea înregistrării.
Inculpaţii au depus la dosar, în cursul cercetării judecătoreşti mai multe articole din prea locală privitoare la activitatea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş (filele 19-42) şi, totodată, un set de acte referitoare la activitatea profesională, situaţia medicală şi situaţia familială a acestora (filele 54-163).
Apărările invocate de inculpaţi, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, nu au fost primite în raport cu următoarele împrejurări faptice, care conturează fără dubiu vinovăţia acestora:
1. Imposibilitatea justificării coerente de către inculpaţi a motivului pentru care nu au procedat la aplicarea de sancţiuni contravenţionale pentru toate cele trei contravenţii constatate, ţinând seama de conţinutul legal al art. 10 din OG nr. 2/2001.
2. Imposibilitatea prezentării unei motivaţii raţionale în privinţa neînmânării copiei procesului verbal de contravenţie, cu ocazia întocmirii acestuia sau cu ocazia întâlnirii ulterioare pe Bd. X. Este de reţinut sub acest aspect întrebarea adresată inculpaţilor de către martorul denunţător cu ocazia acestei ultime întâlniri „Şi îmi daţi ăla?" (referindu-se, bineînţeles, la procesul verbal), urmată de răspunsul lui N.„numai".
3. Împrejurarea că, în conţinutul procesului verbal de contravenţie la rubrica referitoare la aplicarea sancţiunii, iniţial, agentul N. a scris cifra 50, după care peste aceasta a trecut cuvântul „AVERTISMENT".
4. Cuprinsul discuţiei din nota de redare a înregistrării ambientale, reliefează că inculpaţii l-au recunoscut imediat pe denunţător, la întâlnirea de pe Bd. X. Totodată, din schimbul de replici purtate între S. şi P., despre preţul căruţei de lemne, rezultă fără echivoc că se referea la suma de bani anterior pretinsă. Această concluzie este întărită şi de întrebarea adresată în continuare de S. colegului său N. „i-ai trecut avertisment, da?", urmată de răspunsul afirmativ al celui din urmă. În condiţiile în care situaţia juridică a contravenientului ar fi fost clarificată şi finalizată anterior, astfel cum susţin inculpaţii, această discuţie nu ar mai fi avut nici o justificare, iar pe de altă parte, întrebarea martorului denunţător privitoare la remiterea procesului verbal, ar fi fost lipsită de orice logică.
5. Împrejurarea că bancnotele înseriate au fost găsite asupra inculpaţilor alături de banii personali şi nu pe podeaua autoturismului, cum au susţinut, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Trecând la soluţionarea cauzei pe baza probelor existente la dosar şi ţinând seama de argumentele enunţate mai sus, instanţa a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor, cu încadrarea juridică expusă în actul de sesizare şi cu forma de vinovăţie prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
În drept, fapta inculpaţilor S.C. şi N.S.F. care, în data de 09 februarie 2006, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Argeş – Biroul Poliţie Rutieră, având grade de subofiţeri, au pretins şi primit suma de 400.000 lei vechi de la denunţătorul P.I., cu scopul de a nu-l sancţiona cu amendă pentru un număr de 3 contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, întruneşte elementele infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) după cum urmează:
- gradul de pericol social ridicat al faptelor de această natură, însuşi legiuitorul prin modalitatea de incriminare stabilind că astfel de fapte prezintă o periculozitate socială deosebită;
- modul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta mai sus descrisă: inculpaţii au acţionat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi, folosindu-se de calitatea specială, în realizarea activităţii infracţionale;
- valoarea mică a sumei care a făcut obiectul infracţiunii;
- împrejurarea că inculpaţii au avut o conduită ireproşabilă în familie şi societate anterior săvârşirii faptei, iar în relaţiile de muncă au cunoscut o largă apreciere din partea colegilor şi superiorilor, împrejurare ce va fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.;
- limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal;
- posibilităţile concrete de reeducare ale inculpaţilor prin prisma situaţiei lor juridice, a atitudinii manifestate în familie şi societate, precum şi a evaluării psiho-comportamentale reliefate de actele depuse la dosar.
Faţă de cele ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen., tribunalul a aplicat pedepse sub minimul special, astfel că, în temeiul art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi pedeapsa de 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, având în vedere faptul că aceştia nu posedă antecedente penale, au avut o atitudine bună în familie şi societate anterior săvârşirii faptei şi s-au comportat corespunzător pe parcursul judecăţii, instanţa a constatat că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate mai sus inculpaţilor, stabilind, totodată, termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.
Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen., care atrag revocarea suspendării condiţionate.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen. privitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de condamnare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii N.S.F. şi S.C. solicitând admiterea căii de atac ordinare, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, achitarea lor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar, în subsidiar, achitarea lor în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpaţii apelanţi au susţinut, în esenţă, că probele aflate la dosar sunt nule, fiind obţinute cu încălcarea prevederilor art. 68 C. proc. pen. Se pretinde de către inculpaţi că denunţul este realizat de persoane care au cazier judiciar şi care se contrazic în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, iar înregistrarea ambientală realizată de către organele de urmărire penală s-a făcut, pe de o parte, anterior începerii urmăririi penale, iar, pe de altă parte, suportul original al înregistrării nu s-a păstrat. De asemenea, inculpaţii au relevat că banii ce constituie obiectul mitei nu s-au găsit asupra lor, ci în maşina de serviciu, de unde au fost ridicaţi de către organul de urmărire penală.
Din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosar, rezultă că, la data de 9 februarie 2006, orele 16,00 denunţătorul P.I. conducea autoturismul proprietate personală înmatriculat sub nr. X pe Bd. X din localitatea Piteşti, judeţul Argeş, oprindu-l la intersecţia acestei străzi pentru a-i permite martorului R.I. să coboare. Echipajul Poliţiei Rutiere Piteşti, format din inculpaţii N.S.F. şi S.C. a sosit în spatele autoturismului martorului denunţător cerându-i permisul de conducere şi cartea de identitate a maşinii pe care acesta nu o avea asupra sa, motiv pentru care inculpatul S.C. i-a comunicat că a săvârşit 3 contravenţii, iar amenda de 1.500.000 lei (ROL) sau „ne înţelegem". Inculpatul l-a întrebat pe P.I. unde lucrează şi pentru că acesta a comunicat că este pădurar, i-a cerut să-i spună cât costă o căruţă de lemne, acesta răspunzând că 800.000 lei (ROL), precum şi dacă „scriem proces verbal amendă sau ne înţelegem". Inculpatul N.S.F. a întocmit proces verbal de sancţionare contravenţională, semnat de către denunţător, căruia i s-au restituit actele, după care P.I. a plecat să facă rost de bani. Având în vedere că suma de 800.000 lei i s-a părut exagerată pentru contravenţia constatată, P.I. s-a deplasat la sediul parchetului, la orele 16,40, formulând denunţ penal (filele 1-3 dosar de urmărire penală).
După pregătirea flagrantului, respectiv înserierea sumei de 400.000 lei (filele 6-7) şi autorizarea înregistrării pe bandă magnetică a convorbirii ce urma să fie purtată de inculpaţi cu denunţătorul s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante (fila 116).
Denunţătorul P.I., după o discuţie prealabilă cu inculpatul S.C. referitoare la suma de bani ce urma să-i fie remisă, a dat banii, inculpatul refuzând să-i înmâneze procesul verbal de contravenţie cu motivarea că i s-a aplicat avertisment.
Din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante (filele 9-11), rezultă că asupra agentului S. C. a fost identificată suma de 2.090.000 lei, între bancnotele prezentate găsindu-se şi 2 de câte 100.000 lei, date de denunţător (filele 6,7), iar asupra agentului N.S. a fost identificată suma de 470.000 lei, din care 2 bancnote de câte 100.000 lei – fiind remise de denunţător (filele 6,7), iar din maşina echipajului de poliţie s-a ridicat procesul verbal seria X încheiat la data de 9 februarie 2006 de agentul N.S. pe numele lui P.I., în original şi copie, al treilea exemplar cu aceeaşi serie nefiind completat (filele 12-13).
Inculpaţii S.C. şi N.S.F. au declarat cu ocazia realizării flagrantului că suma de 400.000 lei a fost aruncată de denunţător în maşină, după care cei 2 au luat câte 200.000 lei. Cu privire la aspectele relevate de denunţător cu ocazia înmânării sumei de 400.000 lei, inculpatul S.C. a susţinut că acesta le-a comunicat că banii sunt pentru ei, a mulţumit şi a plecat, iar inculpatul N.S.F. a arătat că denunţătorul doar a pus banii în maşină fără a preciza ce reprezintă această sumă de bani. Aceleaşi susţineri le-au făcut inculpaţii şi în declaraţiile olografe (filele 21-22; 31-32), precum şi ulterior cu ocazia audierii în faza de urmărire penală (filele 23-24; 38-39; filele 43-46; 47-49; 51-52; 145-146; 147-148; 150-151).
Prin Decizia penală nr. 96/A din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea pronunţată în Dosarul nr. 320/83/2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii N.S.F. şi S.C. împotriva sentinţa penale nr. 585 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
Au fost obligaţi apelanţii să plătească în favoarea statului suma de câte 175 lei, cheltuieli judiciare în apel.
S-a dispus restituirea către inculpatul S.C. a sumei de 1.200 lei achitată cu titlu de taxă expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt, care corespunde probelor administrate, precum şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
Având în vedere faptul că cei 2 inculpaţi au revenit asupra declaraţiilor anterioare şi au afirmat că banii nu au fost găsiţi asupra lor ci în maşina de serviciu, instanţa de control judiciar a apreciat că aceste afirmaţii nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, ci sunt infirmate de declaraţiile martorului denunţător P.I., care se coroborează cu probe de constatare a infracţiunii flagrante.
De asemenea, s-a considerat că înregistrarea convorbirilor purtate de denunţător cu subofiţerii de poliţie a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, iar inculpaţii, deşi în faza de urmărire penală nu au avut de formulat obiecţii cu privire la înregistrarea convorbirilor, în faza de cercetare judecătorească, contestând autoritatea probelor, instanţa le-a încuviinţat efectuarea unei expertize criminalistice, la care ulterior au renunţat.
Astfel, în baza probatoriului administrat instanţa de apel a considerat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei penale a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii S.C. şi N.S.F., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
În esenţă, recurenţii inculpaţi S.C. şi N.S.F. au invocat prin apărător cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de prim control judiciar, iar în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi invocă nulitatea unor mijloace de probă, arătând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 913 C. proc. pen., fiind încălcate şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Deasemenea, în mod eronat, instanţa de prim control judiciar a apreciat că inculpaţii ar fi renunţat la efectuarea expertizei criminalistice a vocii, aceştia, în nici un moment procesual nu şi-au exprimat o asemenea poziţie.
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, subzistă probe care să demonstreze vinovăţia lor (cu excepţia declarării denunţătorului) urmând a se face aplicarea principiului „in dubio pro reo".
Recurenţii inculpaţi arată că încadrarea corectă, în cazul în care se va constata existenţa vinovăţiei lor în săvârşirea vreunei fapte, ar fi cea de primire de foloase necuvenite şi nu cea de luare de mită.
Examinând recursurile inculpaţilor prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte le constată nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, a stabilit că fapta inculpaţilor S.C. şi N.S.F. care, în calitate de agenţi de poliţie, în timp ce exercitau atribuţiile de serviciu au pretins şi primit suma de 400.000 rol de la denunţătorul P.I., care săvârşise trei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumul public, cu scopul de a nu-l sancţiona cu amendă, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti cât şi în apel, respectiv, declaraţiile denunţătorului, probe de înseriere a sumei de 400.000 ROL, probe de sancţionare contravenţională, probe de constatare flagrant, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, procese verbale de confruntare, probe de declarare a sumelor pe care agenţii de poliţie le aveau asupra lor au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârşită de către inculpaţi.
Incidenţa cazului de casare analizat impune ca eroarea în constatarea faptei imputate să rezide într-o greşeală evidentă esenţială asupra existenţei, naturii sau împrejurărilor acesteia, fiind evident contrară actelor şi probelor administrate care se află la dosar. Gravitatea erorii trebuie să se manifeste prin contrarietatea, evidentă şi necontroversată, dintre ceea ce atestă dosarul prin actele sale şi ceea ce reţine instanţa prin hotărâre pronunţată cu privire la existenţa faptelor, a naturii acestora, a împrejurărilor în care au fost comise, cu consecinţa pronunţării unei soluţii inverse faţă de cea corectă care se impunea.
Conform art. 254 C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect,pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Conform acestei definiţii, elementul material al infracţiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acţiune de pretindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacţiune, respectiv, prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau al altor foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcţionar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.
Nu se poate reţine de către instanţa de recurs că, în speţă, activitatea infracţională desfăşurată de către cei doi inculpaţi nu s-ar circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, astfel cum s-a susţinut de către apărare, latura obiectivă a acestei infracţiuni fiind dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză: declaraţii denunţător, proces verbal înseriere a bancnotelor, proces verbal de sancţionare contravenţională, proces verbal de constatare infracţiune flagrantă, proces verbal de redare a conţinutului înregistrărilor.
Deşi inculpaţii au negat pretinderea vreunei sume de bani de la denunţător, din materialul probator administrat în cauză, în speţă, din dialogul purtat între denunţătorul P.I. şi inculpaţii S.C. şi N.F., necontestat de către aceştia din urmă, rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită sub forma pretinderii. A pretinde înseamnă a formula o anumită pretenţie, aceasta putându-se realiza prin cuvinte, gesturi, esenţial fiind ca cel căruia i s-a solicitat vreun folos material să fi înţeles conţinutul cererii. Din declaraţiile părţilor, rezultă că inculpatul S.C. i-a învederat denunţătorului că a săvârşit trei contravenţii sancţionate cu amendă de 1.500.000 ROL sau există posibilitatea înţelegerii („ne înţelegem"). După o discuţie între cei doi cu privire la locul de muncă al denunţătorului, încă o dată agentul de poliţie a insistat faţă de denunţător dacă scrie procesul verbal sau „ne înţelegem". În procesul verbal de confruntare dintre inculpat şi denunţător, fila 50 dos. u.p., denunţătorul P.I. arată „Eu am înţeles prin expresia „ne înţelegem" că trebuie să dau o sumă de bani", astfel încât elementul material al pretinderii unei sume de bani a fost îndeplinit. Mai mult, denunţătorul a fost lăsat să plece să facă rost de bani, dovadă fiind faptul că nu i s-a înmânat o copie de pe procesul verbal de contravenţie, iar în momentul reîntoarcerii, acesta a fost abordat de inculpatul S. cu întrebarea „Hai bă, de când vă aşteptăm? Venişi să ne dai o căruţă cu lemne*?" fapt ce demonstrează interesul inculpaţilor în obţinerea unui folos material, conturând fără dubiu activitatea ilegală a acestora, acţiunea lor circumscriind-se, fără îndoială, elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.
Acţiunea de primire a fost dovedită prin realizarea flagrantului.
Scopul pretinderii banilor şi, respectiv, acceptul inculpaţilor a promisiunii banilor este, fără îndoială, dovedit, aşa cum se conturează din materialul probator administrat, respectiv acela al neîndeplinirii de către cei doi inculpaţi a îndatoririlor de serviciu, banii pretinşi şi primiţi fiind un contraechivalent al conduitei pe care inculpaţii s-au angajat să o aibă, aceea de a nu întocmi un proces verbal pentru constatarea contravenţiilor săvârşite de către denunţător şi, pe această cale, nesancţionarea acestuia.
Convingerea denunţătorului că dacă nu dă o sumă de bani va fi sancţionat contravenţional a fost întărită şi de faptul că nu i s-a înmânat procesul verbal de contravenţie, acesta fiind reţinut, fără nici o justificare, de către inculpaţi.
Obiectul mitei, aşa cum rezultă din actele dosarului, a constat în bani (suma de 400.000 ROL), aceştia erau necuveniţi, pretinderea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii actului referitor la atribuţiile de serviciu, iar actul făcea parte din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcţionarilor, fiind îndeplinite condiţiile elementului material al infracţiunii de luare de mită.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, vinovăţia inculpaţilor îmbracă forma intenţiei directe. În mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond, cât şi de cea de control judiciar că declaraţiile inculpaţilor nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză şi, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere. Această înlăturare a declaraţiilor inculpaţilor ca nesincere şi neluarea acestora în considerare ca probe nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei, desprins din conţinutul tratatelor internaţionale privind drepturile omului, ci o aplicare a dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Prin prisma acestui principiu, trebuie amintit că inculpaţilor li s-a dat posibilitatea să-şi angajeze un apărător, i s-a dat dreptul acestuia să cunoască actele dosarului la care a avut acces nelimitat, au avut dreptul să propună probe în apărare întocmai ca şi acuzarea şi au putut să formuleze concluzii în mod nemijlocit în faţa instanţei cu ocazia dezbaterilor.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, cât şi încadrarea juridică stabilită, nefiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. ci, dimpotrivă fiind întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor.
În cauză nu se poate reţine existenţa aplicării dispoziţiilor art. 256 C. pen., întrucât infracţiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani să aibă loc după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale, cu condiţia ca folosul să nu fi fost pretins anterior iar obligarea lui să nu fie rezultatul unei înţelegeri prealabile îndeplinirii actului. Or, din probele administrate rezultă existenţa unei înţelegeri prealabile între părţi cu privire la primirea unei sume de bani, fapta constituind infracţiunea de luare de mită, chiar şi în condiţiile în care banii s-au înmânat funcţionarului după îndeplinirea actului.
S-a susţinut că, instanţa de control judiciar nu a manifestat rol activ, apreciind în mod greşit asupra renunţării inculpaţilor la efectuarea expertizei criminalistice a vocii, apreciere nefondată întrucât rolul activ al instanţei se limitează, totuşi, la respectarea drepturilor părţilor de a dispune cu privire la probele propuse, neputând trece peste aceasta, în condiţiile în care inculpaţii au învederat expres că renunţă la administrarea acestei probe.
Mai mult, într-o primă fază a procesului inculpaţii, cu ocazia audierii CD-ului pe care sunt imprimate convorbirile purtate în mediul ambiental nu au dorit expertizarea înregistrării, ulterior au revenit asupra poziţiei iniţiale şi au solicitat expertizarea vocilor de către I.N.E.C. , probă încuviinţată în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, aceştia solicitând un termen în vederea consultării cu apărătorii faţă de răspunsul primit de la I.N.E. (expertiza se putea efectua şi de pe înregistrare), iar la termenul acordat în acest sens (14 octombrie 2008) s-a solicitat de către inculpaţi prin apărători judecarea cauzei, astfel încât nu se poate susţine că a avut loc o vătămare a intereselor inculpaţilor şi nici o încălcare a dispoziţiilor legale, instanţa făcând o corectă interpretare a poziţiei procesuale a celor doi inculpaţi, afirmaţiile acestora în faţa instanţei de recurs, fiind nefondate. Aceştia în faza de urmărire penală, după ascultarea CD-ului, nu au avut de formulat nici o obiecţie cu privire la aceste înregistrări, ulterior în faţa instanţei de judecată, au contestat această înregistrare în mod nejustificat.
Astfel, Înalta Curte constatând că s-a renunţat la contestarea înregistrărilor audio acestea în mod corect au fost avute în vedere ca mijloace de probă în stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpaţilor.
Susţinerile recurenţilor inculpaţi cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. sunt nefondate, atâta timp cât infracţiunea pentru care sunt cercetaţi inculpaţii este de o gravitate mare, fapt ce justifică utilizarea diferitelor tehnici de organizare a flagrantului pentru protejarea interesului public (Amur, Lucas vs. Regatul Unit) şi dovedirea faptei, asigurându-se o proporţionalitate între interesul legitim urmărit şi drepturile inculpaţilor. Legiuitorul nu a condiţionat autorizarea ingerinţei de începere a urmăririi penale, măsura putând fi dispusă şi în faza actelor premergătoare, când sunt date despre săvârşirea unei infracţiuni grave, în vederea eficientizării luptei împotriva corupţiei.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 912 alin. (2) C. proc. pen., procurorul a dispus cu titlu provizoriu, înregistrarea convorbirilor purtate de denunţător cu subofiţerii de poliţie între orele 16,00-17,00, în data de 9 februarie 2006, fila 116, dos. u.p., iar în termenul prevăzut de lege, a prezentat la 10 februarie 2006, înregistrarea efectuată şi procesul verbal de redare a convorbirii instanţei competente, care a confirmat ordonanţa procurorului, fila 113, d.u.p. Ulterior, prin încheierea din 24 februarie 2006, Tribunalul Bihor, conform art. 913 C. proc. pen., a dispus certificarea înregistrărilor convorbirilor dintre denunţător şi inculpaţi, aceştia din urmă fiind de acord cu certificarea conţinutului înregistrărilor, astfel încât nu se poate susţine că procedura urmată a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Prin urmare nu pot fi primite susţinerile inculpaţilor în sensul că, în speţă se impune achitarea lor, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât aşa cum, corect a reţinut instanţa de fond şi apoi instanţa de prim control judiciar, inculpaţii N.S. şi S.C. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, în cauză nu există vreun motiv pentru trimiterea cauzei la instanţa de prim control judiciar în vederea rejudecării cauzei, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată fiind în măsură să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, ţinând seama, pe de o parte, de natura infracţiunilor comise, circumstanţele reale în care s-au comis, suma de bani pretinsă de la denunţător, calitatea de agenţi de poliţie pe care o au inculpaţii, iar, pe de altă parte, circumstanţele personale ale acestora, care au o vârstă tânără, sunt la prima confruntare cu legea penală şi au perspective ridicate de reintegrare în societate, pedepsele aplicate de către prima instanţă sunt just individualizate, astfel încât redozarea acestora nu se impune. De asemenea, modalitatea de executare a pedepselor stabilite este una corectă, la dosar existând suficiente probe, (vârsta tânără a acestora, perspectivele de reintegrare, studiile, situaţia socială şi familială, conduita adoptată anterior comiterii faptelor), care să formeze convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii S.C. şi N.S.F. împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi N.S.F., împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 80 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3484/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 723/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
