ICCJ. Decizia nr. 742/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 742/2009
Dosar nr. 4302/2/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 255 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul HGC. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 22 mai 2008 dispusă în Dosarul nr. 409/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată sub nr. 4302/2/2008 din data de 16 iulie 2008, HGC. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în data de 22 mai 2008, ca urmare a neînceperii urmăririi penale faţă de intimatul G.E. – şef secţie 8 Poliţie şi B.V. – agent şef adjunct în cadrul aceleiaşi secţii, pentru infracţiunile prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petentul a susţinut că intimaţii G.E. şi B.V. nu şi-au îndeplinit obligaţiile profesionale ce le reveneau cu privire la sesizarea de furt formulată şi că nu au luat măsuri pentru eradicarea vagabondajului şi a furturilor din zona unde locuieşte petiţionarul respectiv.
Prima instanţă a constatat, că soluţia de neurmărire penală dispusă faţă de cei doi intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar este corectă.
Împrejurarea că intimatul B.V., în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu s-a deplasat la locuinţa petentului pentru a efectua cercetarea locului faptei, inserând în procesul-verbal întocmit aspectele constatate, a fost apreciată de instanţă ca o acţiune care nu poate constitui motiv de începere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu atât mai mult cu cât propunerea de neîncepere a urmăririi penale formulată de intimatul B.V. în cauza pe care a instrumentat-o a fost însoţită de procuror şi menţinută ulterior de către instanţă.
În ce-l priveşte pe intimatul G.E., s-a apreciat că în mod întemeiat s-a făcut de către procuror aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât intimatul nu a efectuat acte de urmărire penală în cauza la care se referă petentul, deoarece nu avea atribuţii în acest sens, existând doar posibilitatea ca el să fi semnat adrese de înaintare a cauzelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a declarat recurs petentul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile formulate în plângerea penală şi a concluzionat în sensul casării sentinţei penale atacate, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la parchet pentru a se începe urmărirea penală faţă de intimaţi.
Recursul declarat de petiţionar nu este fondat.
Examinând hotărârea recurată, respectiv actele şi lucrările de la dosar Înalta Curte constată că rezoluţia de neurmărire penală dispusă de procuror faţă de cei doi intimaţi sub aspectul infracţiunilor imputate acestora de către petent este întemeiată şi se bazează pe actele premergătoare efectuate în cauză.
Din situaţia de fapt reţinută a rezultat că petiţionarul HGC. a formulat o plângere penală prin care a sesizat sustragerea la 2 februarie 2006, de către autori necunoscuţi a unor bunuri din locuinţa sa.
Urmare acestei plângeri s-au efectuat cercetări de către organele de poliţie şi pe baza materialului probator, intimatul B.V. – agent şef adjunct în cadrul secţiei 8 Poliţie – Biroul Investigaţii Criminale a întocmit un referat cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, iar prin rezoluţia emisă la 27 noiembrie 2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în Dosarul nr. 2222/P/2006 propunerea a fost confirmată.
Ulterior plângerea împotriva soluţiei a fost respinsă de prim procurorul unităţii, iar apoi plângerea formulată de petiţionar în temeiul art. 2781 C. proc. pen. a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 2.
Este de observat aşadar că intimatul B.V. nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile de serviciu, efectuând actele de cercetare care s-au impus în cauza având ca obiect sesizarea petiţionarului, şi a propus o soluţie de neurmărire penală bazată pe actele întocmite, soluţie care dealtfel a fost menţinută de către instanţe.
Cât priveşte pe intimatul comisar G.E., şeful secţiei de poliţie, din actele premergătoare efectuate a rezultat că acesta nu a participat la cercetările desfăşurate în cauza respectivă, neavând atribuţii în acest sens.
Aşa fiind, Înalta Curte constată, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de cei doi intimaţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. este corectă, ca dealtfel şi sentinţa primei instanţe care respingând plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a menţinut-o.
Referitor la susţinerea recurentului petiţionar în sensul că instanţa nu s-a pronunţat şi cu privire la alţi complici ai intimaţilor şi asupra mai multor infracţiuni pe care aceştia le-ar fi comis, este de arătat că obiectul judecăţii în cauza de faţă l-a constituit, potrivit art. 2781 C. proc. pen. plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror faţă de cei doi intimaţi, astfel încât cenzura instanţei este limitată la faptele reclamate şi în raport de care s-au efectuat acte premergătoare dar şi în ceea ce priveşte făptuitorii faţă de care s-a adoptat soluţia de neurmărire penală, intimaţi în cauza de faţă.
Ca urmare, o extindere de către instanţă a cadrului procesul cu privire la alte persoane şi la alte aspecte decât cele vizate în rezoluţia atacată ar fi fost inadmisibil, astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă care s-a preocupat de examinarea actelor şi lucrărilor dosarului şi a rezoluţiei atacate în limitele impuse de dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. este corectă.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiţionar este nefondat astfel că potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul HGC. împotriva sentinţei penale nr. 255 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 739/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3509/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
