ICCJ. Decizia nr. 737/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 737/2009
Dosar nr. 3205/2/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 333 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul R.S.A. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că, la data de 30 mai 2008, petentul a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la nejustificarea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat către stat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Examinând contestaţia prin prisma cazurilor expres şi limitativ prevăzute în art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de contestator care a solicitat anularea dispoziţiei privind obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 140 lei în favoarea statului, nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de Codul de procedură penală, astfel încât contestaţia la executare a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul R.S.A., invocând în motivarea scrisă a căii de atac nulitatea deciziei penale nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce ar atrage după sine nulitatea tuturor actelor subsecvente acesteia şi ar reprezenta o împiedicare la executare.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Petentul R.S.A. a formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., împotriva sentinţei penale nr. 39 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1642 din 12 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la cheltuielile judiciare în cuantum de 140 lei la care a fost obligat prin cele două hotărâri sus-menţionate.
Din motivarea contestaţiei rezultă însă că petentul consideră nejustificate cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat atât de către Curtea de Apel, cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aducând mai multe critici modului în care cauza sa a fost soluţionată, pe fondul ei.
Curtea reţine că pe calea contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie aspecte ce ţin de fondul cauzei, fiind doar un mijloc jurisdicţional folosit pentru soluţionarea incidentelor ivite în legătură cu executarea hotărârii penale rămase definitive.
Cheltuielile efectuate de organele judiciare cu ocazia soluţionării unei cauze penale sunt stabilite de către acestea prin apreciere şi sunt suportate de cel în sarcina căruia se poate stabili o culpă procesuală în funcţie de soluţia dată pe fondul cauzei.
Cuantumul cheltuielilor judiciare pe care o parte este obligată să le plătească reprezintă aşadar o chestiune ce ţine lato sensu de soluţionarea în fond a cauzei, astfel încât acesta nu poate fi micşorat sau anulat pe calea contestaţiei le executare.
În speţă, petentul a formulat o contestaţie le executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. (nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), fiind „nelămurit sub aspectul justificării cheltuielilor judiciare dispuse atât de instanţa Curţii de Apel Bucureşti, cât şi de către instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, investite cu soluţionarea cauzei, au refuzat practic să judece fondul cauzei".
Cu alte cuvinte, petentul este nemulţumit de modul în care caza sa a fost soluţionată şi de aceea consideră că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Or, aceasta reprezintă o chestiune de fond, iar nu una ce ţine strict de executarea hotărârii, care de altfel este extrem de clară şi nu necesită vreo explicitare în sensul prevăzută de art. 461 lit. c) C. proc. pen.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petent, astfel încât recursul său este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.S.A. împotriva sentinţei penale nr. 333 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 734/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 740/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
