ICCJ. Decizia nr. 741/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 741/2009
Dosar nr. 894/59/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 213/ PI din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluţiei din 16 mai 2008 dată în dosarul nr. 64 7/P/2008, respectiv a rezoluţiei din 30 iunie 2008 dată în dosarul nr. 631/ll/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care Ie-a menţinut ca fiind temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că la Curtea de Apel Timişoara a fost înregistrată sub nr. dosar 894/59/2008 din 22 august 2008, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 7723/4891 /11/2/2008 împreună cu plângerea numitului A.P.G. împotriva rezoluţiei din data de 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 647/P/2007, respectiva rezoluţiei din 30 iunie 2008 dată în dosar nr. 631/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în cazul său s-au făcut abuzuri prin respingerea plângerii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În cauză au fost ataşate dosarul 647/P/2007 şi lucrarea nr. 631/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosarul nr. 77/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond reţine următoarele:
Prin rezoluţia din 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 647/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători C.P., D.D. şi V.L. de la Tribunalul Caraş-Severin sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei, procurorul a arătat că petentul A.P.G. prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a solicitat să se efectueze cercetări împotriva celor trei judecători arătaţi mai sus, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă constând în aceea că în calitatea pe care o deţin, cu ocazia judecării dosarului nr. 1120/261/2005 al Tribunalului Caraş-Severin, cu ştiinţă şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi prin aceasta i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.
Din analiza probelor a rezultat că petentul a înregistrat o acţiune la Judecătoria Moldova Nouă sub nr. dosar 1120/261/2005, prin care acesta a solicitat ca pârâta SC M. SA Moldova Nouă să opereze cuvenitele menţiuni în carnetul său de muncă, în sensul de a fi reintegrat în grupa I de muncă pe perioada cuprinsă între 31 mai 1991 -1 august 1996, acţiune care a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC M. SA Moldova Nouă, cauza fiind judecată de către cei trei judecători reclamaţi, iar petentul s-a declarat nemulţumit de modul în care a fost judecată această cauză, deoarece unele din solicitările sale au fost respinse, iar altele nu au fost preluate aşa cum le pretindea, petentul considerând că prin activitatea sa, completul de judecată i-a adus o vătămare intereselor sale legale.
Petentul a fost nemulţumit de faptul că instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ. şi nu în temeiul art. 242 C. proc. civ., că magistraţii au repus cauza pe rol în mod ilegal la 30 octombrie 2007, că pe lista de şedinţă din 30 noiembrie 2007 la obiectul dosarului în cauză figura scris „perimare", în condiţiile în care judecătorii i-au dat cuvântul pe fond, pentru ca ulterior să fixeze un nou termen, la 14 decembrie 2007.
Analizând probele dosarului, procurorul a concluzionat că magistraţii C.P., D.D. şi V.L. nu au săvârşit nici o faptă cu caracter penal, deoarece nu s-au pronunţat cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, că suspendarea dispusă a fost legală şi temeinică, în condiţiile în care recursul petentului a fost respins ca inadmisibil împotriva încheierii, iar amânarea cauzei la termenul din 14 decembrie 2007 s-a produs ca urmare a cererii de recuzare formulată de către petent împotriva judecătorului C.P.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul A.P.G., care a fost respinsă prin rezoluţia din 30 iunie 2008 în dosarul nr. 631/11/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, concluzionându-se că din probele administrate rezultă că cei trei judecători nu şi-au încălcat îndatoririle de serviciu în legătură cu modul în care au procedat în dosarul nr. 1120/261/2005 al Tribunalului Caraş-Severin şi nu au produs vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere petentul, cu motivarea că magistraţii în cauză au comis abuzuri împotriva acestuia.
Examinând plângerea formulată de către petentul A.P.G., instanţa de fond a constatat că în speţa de faţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), lipsind atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a infracţiunii reclamate de către petent.
Lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în condiţiile în care, din probele dosarului nu a rezultat ca cei trei judecători în cauză să fi îndeplinit un act sau să-l fi îndeplinit în mod defectuos, încât prin aceasta să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului, acesta nearătând care din interesele sale legale au fost lezate.
Nici latura subiectivă a infracţiunii reclamate nu subzistă, deoarece cerinţa textului legal incriminator este aceea ca funcţionarul public să îndeplinească „cu ştiinţă" un act în mod defectuos, sau să nu îndeplinească un act, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Astfel, din întregul material probator existent în cauză rezultă că magistraţii judecători C.P., D.D. şi V.L. de la Tribunalul Caraş-Severin, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu au produs o vătămare a intereselor legale ale petentului, astfel că soluţiile procurorilor sunt temeinice şi legale, fiind incident în cauză art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând.
Deşi nu poate fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond observă că o plângere similară, împotriva aceloraşi rezoluţii, a fost soluţionată de Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 186/ PI din 13 august 2008 în dosarul nr. 777/59/2008, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de către petentul A.P.G. împotriva aceloraşi rezoluţii ca şi în dosarul de fată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul A.P.G., care deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa Curţii şi nici nu şi-a motivat în scris calea de atac formulată.
Examinând din oficiu sentinţa recurată, în condiţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor. atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie şi/sau o cenzurare a hotărârilor luate ori a măsurilor dispuse, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, în plângerea penală adresată organelor de urmărire penală, petentul A.P.G. a pus în discuţie unele dintre măsurile dispuse dispuse de intimaţi, în calitate de judecători şi membri ai completului de judecată desemnat să soluţioneze o cauză civilă în care petentul are calitatea de reclamant.
Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că faptele invocate de petent în plângere nu există, întrucât intimaţii s-au pronunţat în limitele legii asupra cererilor pe care chiar petentul Ie-a formulat pe parcursul judecăţii, respectiv de perimare, iar ulterior de suspendare a judecării cauzei.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către magistraţi a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pe de altă parte, soluţia de neîncepere a urmăririi penale ce face obiectul prezentei cauze a mai fost supusă cenzurii instanţei în procedura instituită de art. 2781 C. proc. pen., plângerea petentului fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 186/ PI din 13 august 2008 a Curţii de Apel Timişoara, soluţie rămasă definitivă prin Decizia nr. 3575 din 5 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În consecinţă, recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 213 PI din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 76/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
