ICCJ. Decizia nr. 690/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.690/2009
Dosar nr. 1862/113/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 30 septembrie 2008, Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 1862/113/2008, a condamnat pe inculpatul P.D., la 25 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 350 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada de arest preventiv de la data de 30 iunie 2008 la 30 septembrie 2008.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a fi dispus astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul P.D. şi victima P.M. erau căsătoriţi, aveau cinci copii majori rezultaţi din căsătoria lor şi din cauza comportamentului violent al inculpatului victima părăsise domiciliul conjugal de aproximativ doi ani, locuind cu chirie la diferite adrese din municipiul Brăila.
În primăvara anului 2008, victima era angajată ca barman la un cafe-bar aparţinând SC R. SRL Brăila şi locuia cu chirie la martorul Ş.G. Victima i-a spus acestui martor că intenţiona să divorţeze şi se teme de inculpat care o urmăreşte deseori şi o ameninţă. Chiar şi inculpatul a recunoscut că după părăsirea domiciliului a urmărit deseori victima căreia îi solicita să revină în domiciliul conjugal.
Cunoscând faptul că victima, în data de 30 iunie 2008, lucra în tura de dimineaţă, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi, în jurul orei 6,30, a ajuns la localul la care victima lucra. A găsit-o pe aceasta încercând să deschidă localul. Martorul P.M., aflat la mică distanţă a auzit victima strigând după ajutor, a întors capul şi a observat-o pe aceasta ţinând în mână un telefon mobil pe care încerca să formeze un număr şi 1-a văzut şi pe inculpat cum a început să o lovească.
Cum victima a strigat „săriţi mă omoară", martorul s-a întors din drum pentru a interveni. A observat că inculpatul are un obiect în mână şi a luat o piatră de jos pentru a-l intimida.
Când victima a căzut la pământ şi inculpatul s-a îndreptat spre bicicleta cu care venise, martorul a observat cuţitul în mâna acestuia şi pentru a-l împiedica să părăsească locul faptei a aruncat cu piatra în roata bicicletei. Inculpatul a reuşit să fugă, a aruncat cuţitul între liniile de tramvai de unde a fost recuperat de poliţie şi a mers la un bar unde a consumat bere, iar la scurt timp a fost reţinut de poliţie.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor C.P., care a observat cum inculpatul lovea victima, a auzit strigătele de ajutor ale victimei şi a încercat să intervină.
De asemenea, martorii G.C. şi G.I., proprietarii localului, au ajuns doar în momentul în care victima era căzută la pământ, plină de sânge şi care a decedat în următoarele minute.
Din raportul de constatare medico-legală, la autopsie a rezultat că moartea victimei P.M. a fost violentă, s-a datorat rănirii cordului printr-o plagă înjunghiată, penetrantă toraco-abdominală, survenită în cadrul unui politraumatism cu numeroase plăgi înjunghiate, profunde, situate pe torace şi gât, leziunile constatate fiind produse prin lovire activă cu un corp dur de tip înţepător tăietor şi că acestea au condus la moartea victimei, fiind direct şi necondiţionat mortale.
Inculpatul a fost de acord să facă declaraţii în cauză, a recunoscut săvârşirea faptei în condiţiile reţinute de instanţa de fond, dar şi în ultimul cuvânt a susţinut că victima era vinovată de ce s-a întâmplat şi că a meritat să sfârşească aşa pentru că l-a părăsit fără motiv, după mulţi ani de căsnicie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite cu probele existente la dosar.
La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatului, conjunctura şi modalitatea în care s-a comis fapta.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul P.D.
Prin motivele de apel inculpatul, prin apărător, a considerat că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea şi circumstanţele personale ale inculpatului.
S-a solicitat la analiza probelor să se ţină cont că fapta nu a fost săvârşită cu premeditare şi că mobilul principal ar fi fost gelozia inculpatului faţă de victimă care stabilise relaţii cu un alt bărbat.
În rejudecare a solicitat să se analizeze probele, să se ţină cont de circumstanţele personale ale inculpatului şi să se redozeze pedeapsa prin reducere.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 163/ A din 17 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D., a menţinut starea de arest şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de la 30 iunie 2008 la 17 decembrie 2008.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor calificat săvârşită de inculpat fiind pe deplin dovedită.
Totodată, s-a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere că acesta şi-a programat comiterea faptei şi a urmărit victima îndeaproape pentru o reuşită deplină în a-i suprima viaţa, nefiind justificată reindividualizarea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, având în vedere că aceasta era obligatorie, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, aceasta fiind obligatorie. în subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind prea severă, în raport de atitudinea sa care a recunoscut şi regretat fapta comisă, având în întreţinere 5 copii minori.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 8 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.D. este fondat numai sub aspectul motivului prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen., de omor calificat, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului P.D., care în dimineaţa zilei de 30 iunie 2008, i-a aplicat soţiei sale P.M., mai multe lovituri cu cuţitul, pe str. Grigore Alexandrescu din Brăila, în faţa cafe-barului la care lucra, cauzându-i moartea, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat.
Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel, respectiv declaraţii martori, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.
Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi art. 3859 pct. 8 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 8 C. proc. pen. (nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului), Înalta Curte consideră acest motiv neîntemeiat.
Dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., instituie obligativitatea efectuării unei expertize psihiatrice în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului. Or, în speţă inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 şi 175 lit. c) şi i) C. pen. (omor calificat). Pentru care expertiza psihiatrică nu este obligatorie.
De asemenea, la dosar nu s-au depus acte medicale din care să rezulte că inculpatul suferea de o boală psihică, simpla susţinere a acestuia făcută prin apărător, că efectuarea unei atare expertize ar fi necesară, nu face incident acest caz de casare, întrucât încuviinţarea unei asemenea probe este nepertinentă în lipsa unor acte medicale care să ofere vreun element din care să rezulte că anterior inculpatul ar fi suferit de o boală care să-i afecteze discernământul.
Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi persoana inculpatului.
Se retine astfel că în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.
Înalta Curte va reevalua în concret, în contextul cauzei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, starea de puternică tulburare în care s-a aflat inculpatul, ca urmare a părăsirii sale de către victimă, dar şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, respectiv recunoaşterea comiterii faptei, având o atitudine constantă de recunoaştere a faptei, descriind împrejurările comiterii ei, nu este cunoscut cu antecedente penale.
O astfel de atitudine, raportată şi la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, reflectă un grad de periculozitate mai scăzut al acestora şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsa mai uşoară.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 20 ani închisoare cu executare în regim de detenţie constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
Prin urmare, faţă de cele învederate, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispune faţă de inculpat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi rejudecând va admite recursul declarat de inculpat, numai cu privire la latura penală a cauzei şi rejudecând va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi i) C. pen., de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 27 ianuarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 163/ A din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 195 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Brăila, secţia penală numai cu privire la individualizarea pedepsei principale şi rejudecând;
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 literele c) şi i) C. pen., de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi al arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 27 februarie 2009.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 741/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
