ICCJ. Decizia nr. 677/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.677/2009

Dosar nr. 1110/44/2008

Şedinţa publică din 26 februarie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 123 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Brăila a fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

S-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 24.500 euro, în echivalentul în lei la data executării.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în perioada 2000 – 2004, victima majoră C.C., care participă în procesul penal în calitate de martor, a lucrat la magazinul alimentar proprietatea inculpatului C.A. Victima a fost cazată în apartamentul deţinut de inculpat şi de soţia sa şi a fost în relaţii apropiate cu familia C., deoarece victima este verişoara soţiei inculpatului pe nume C.N.

La începutul anului 2004 veniturile obţinute din administrarea chioşcului de către inculpat au scăzut considerabil, astfel că, martora C.C. nu a mai fost retribuită.

În primăvara anului 2004, inculpatul i-a propus martorei C.C. să o ajute să plece în Spania şi să se angajeze ca menajeră sau „baby-sitter".

Pentru a o convinge, inculpatul a asigurat-o pe martoră că va munci şi el în Spania, iar din câştigurile realizate de el îi va plăti martorei, salariile restante din România.

Inculpatul a achitat taxele pentru eliberarea paşaportului pentru martoră, iar la data de 26 mai 2004 cei doi au părăsit România împreună prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac ajungând iniţial în Barcelona şi apoi în provincia Palma de Mallorca (conform proceselor-verbale de verificare în baza de date intrări-ieşiri pentru martoră şi inculpat).

În momentul plecării din ţară, inculpatul i-a cerut martorei paşaportul, motivând că la el acest act este în siguranţă.

Imediat după ce au ajuns în provincia Palma de Mallorca, inculpatul i-a comunicat martorei că singura posibilitate de a câştiga bani era să se prostitueze la un club.

Iniţial, martora a refuzat să se prostitueze, însă inculpatul a ameninţat-o că o va abandona pe străzi în Spania.

Datorită faptului că se afla într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea, nu avea paşaport asupra sa ca să se poată legitima în faţa autorităţilor şi nici bani cu care să se întoarcă în România, martora C.C. a fost nevoită să accepte să practice prostituţia în beneficiul inculpatului.

Astfel, inculpatul a reuşit să creeze acea stare de dependenţă totală a martorei faţă de el, vulnerabilitatea ei faţă de lege (pe care martora a fost obligată să o conştientizeze) constituind un element cheie în exploatarea victimei.

Inculpatul a condus-o pe martoră la clubul „T.M." din provincia Palma de Mallorca şi aceasta a practicat prostituţia la acest club timp de 6 luni de zile.

În primele 3 luni de zile, inculpatul a locuit împreună cu martora într-un apartament închiriat de el şi i-a luat toţi banii obţinuţi din practicarea prostituţiei. De fiecare dată când lua banii, inculpatul C.A. pretexta că are datorii mari în Brăila şi că magazinul său va da faliment. Inculpatul nu a realizat venituri proprii cât timp a stat în Spania, singura sa sursă de venit fiind banii obţinuţi de către martoră prin practicarea prostituţiei. Inculpatul a trimis aceşti bani în ţară soţiei sale prin sistemul de transfer bancar M.G.

Câştigul mediu realizat zilnic de martora C.C. era de 200 de euro. La data de 22 august 2004, inculpatul C.A. s-a întors în România, dar i-a solicitat martorei C.C. să-i trimită banii câştigaţi din practicarea prostituţiei în ţară, tot prin serviciul M.G. Astfel, începând cu data de 24 august 2004, martora a început să-i trimită inculpatului sume cuprinse între 200 şi 300 de euro la intervale de timp cuprinse între 2 şi 6 zile.

Inculpatul C.A. a revenit în Spania la data de 15 septembrie 2004 şi a continuat că-şi însuşească de la martoră toţi banii obţinuţi prin practicarea prostituţiei. Începând cu data de 20 septembrie 2004 inculpatul a reluat folosirea sistemelor de transfer de bani trimiţând banii soţiei sale.

Martora a acceptat toată această stare de fapt timp de aproximativ 6 luni de zile, gândindu-se că avea şi ea, la rândul ei, o obligaţie faţă de inculpat pentru că acesta o cazase în locuinţa sa din România pe perioada cât fusese angajată la magazinul său.

Până la urmă însă, acesta şi-a dat seama că, de fapt inculpatul C.A. nu a urmărit decât să câştige cât mai mulţi bani de pe urma ei, exploatând-o sexual.

Deşi martora a încercat să scape de sub supravegherea inculpatului fugind şi cazându-se la hotelul S. din provincia Palma de Mallorca, acesta a reuşit să o găsească şi i-a cerut bani, de această dată sub pretextul că nu avea să mănânce şi nu avea cu ce să se întreţină.

În toamna anului 2005, învinuitul C.N., i-a propus martorei să meargă în Spania pentru a practica prostituţia. Inculpatul i-a promis că îi va face cunoştinţă cu vărul său R., din municipiul Brăila, iar acesta din urmă o va sprijini material să ajungă în Spania şi îi va facilita intrarea la un club unde să practice prostituţia.

În aceeaşi perioadă, martora H.F. i-a comunicat prietenei sale, martora M.V., propunerea făcută de învinuitul C.N., aducându-i la cunoştinţă toate detaliile.

Având situaţii familiale deosebite şi influenţate de promisiunea că vor reuşi să câştige sume de bani însemnate, cele două martore au acceptat propunerea învinuitului C.N.

Imediat după ce a obţinut acordul celor două martore, învinuitul C.N. I-a contactat pe vărul său „R.", identificat ca fiind inculpatul C.A. şi s-au hotărât să se întâlnească cu cele două martore.

În cursul lunii octombrie 2005, inculpatul, învinuitul şi cele două martore s-au întâlnit într-un restaurant din localitatea Făurei, judeţul Brăila.

Cu această ocazie, inculpatul C.A. Ie-a promis celor două martore că le va achita taxele pentru eliberarea paşapoartelor, biletele de transport în Spania, le va caza în vila sa din provincia Palma de Mallorca. În această provincie martorele urmau să fie aşteptate de C., persoană despre care inculpatul a afirmat că este nepoata sa.

Numita C. a fost identificată ca fiind martora C.C.

În schimbul acestor servicii şi a sumei de 4 milioane lei, pe care inculpatul C.A. a dat-o celor două tinere pentru obţinerea paşapoartelor, acesta Ie-a cerut ca după ce vor ajunge la destinaţie şi vor începe să obţină bani, să îi restituie câte 500 de euro fiecare.

Întrucât pentru plecarea din ţară a celor două minore era necesar consimţământul părinţilor, inculpatul C.A. Ie-a sugerat acestora să-şi mintă părinţii şi să le spună că au găsit într-un ziar un anunţ publicitar prin care erau căutate persoane care să acorde îngrijire unor copii în Spania. Acesta Ie-a mai sus să comunice părinţilor că în anunţ era scris şi un număr de telefon de contact, numărul de telefon respectiv fiind cel al inculpatului C.A.

Mama minorei H.F., respectiv martora H.I. i-a telefonat inculpatului C.A. şi s-a întâlnit cu acesta în municipiul Brăila.

Inculpatul C.A. a asigurat-o pe martora H.I. că cele două fete nu vor păţi nimic şi că el le va ajuta să se angajeze ca „baby-sitter".

În aceste condiţii, atât martora H.I., cât şi martora M.G. (mama minorei M.V.) şi-au dat consimţământul pentru plecarea fiicelor lor în străinătate.

La data de 25 noiembrie 2005, cele două minore însoţite de mamele lor şi-au ridicat paşapoartele, activitate supravegheată discret de către învinuitul C.N., conform înţelegerii cu vărul său.

Pentru a se asigura că cele două minor nu vor reveni asupra deciziei de a pleca în Spania, inculpatul C.A. s-a oferit să le găzduiască pe cele două minore la domiciliul său situat în municipiul Brăila, până la plecarea în Spania.

În cursul lunii decembrie 2005, cele două minore au locuit o perioadă scurtă de timp la domiciliul inculpatului C.A. Acesta a hotărât să plece iniţial în Spania doar minora M.V., motivând că aceasta pare mai matură şi nu va avea probleme la înscrierea la club unde nu erau primite persoanele minore. Convenţia a fost ca în momentul în care martora M.V. va începe să obţină bani din practicarea prostituţiei, va trimite bani în ţară inculpatului C.A. pentru achiziţionarea unui bilet de transport în Spania pentru martora H.F.

La data de 14 decembrie 2005, martora M.V. a părăsit ţara prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş, ajungând în provincia Palma de Mallorca unde a fost aşteptată, conform înţelegerii avute cu inculpatul C.A., de către martora C.C.

C.C. a cazat-o pe martora M.V. în apartamentul său, iar a doua zi a condus-o la clubul N.

Timp de aproximativ trei săptămâni, martora M.V. s-a prostituat la acest club câştigând zilnic 60 de euro din care plătea taxa de club de 12 euro. Toţi banii câştigaţi de martoră erau destinaţi inculpatului C.A., în contul datoriei de 500 euro. Inculpatul C.A. i-a telefonat martorei M.V. pentru a o determina să câştige mai mulţi bani.

În perioada cât s-a aflat în Spania, martora M.V. a contactat-o telefonic pe martora H.F. şi i-a relatat acesteia adevăratele condiţii de muncă ca prostituată.

Imediat martora H.F. a anunţat-o pe mama sa, iar aceasta a luat-o de la domiciliul inculpatului C.A. şi a dus-o acasă.

La data de 12 ianuarie 2006, martora M.V. a fost depistată de către autorităţile spaniole practicând prostituţia în clubul N. Minora a fost audiată cu privire la circumstanţele în care a ajuns să practice prostituţia în Spania şi a fost apoi internată într-un centru pentru minori fiind returnată în România la data de 24 februarie 2006.

În cursul anului 2006 victima M.C. I-a cunoscut în cadrul relaţiilor de serviciu pe inculpatul C.A.

Cunoscând că martora realiza venituri mici, inculpatul C.A. i-a propus acesteia să o ajute să-şi găsească un loc de muncă în Spania ca ospătar într-un bar în care inculpatul a susţinut că lucrează ca electrician.

Pentru a o convinge, inculpatul i-a precizat martorei că salariul pe care urma să-l câştige în Spania va fi de 1.200 euro lunar.

Promisiunile inculpatului nu i-au trezit suspiciuni martorei mai ales că părinţii ei fuseseră anterior colegi de serviciu cu inculpatul, aşa că acesta a aşteptat să plece în Spania şi cu resurse proprii şi-a achitat taxele pentru eliberarea paşaportului.

Pentru plata transportului în Spania, martora a împrumutat de la inculpat suma de 400 euro, cu condiţia ca în Spania, martora să-i restituie suma împrumutată plus un comision de 200 de euro pentru „eforturile depuse de acesta".

La data de 25 februarie 2006, inculpatul C.A. împreună cu martora M.C. au părăsit ţara prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş.

În momentul plecării din ţară, inculpatul C.A. i-a cerut martorei paşaportul şi cartea de identitate, motivând că la el aceste acte sunt în siguranţă şi, totodată, au convenit ca banii obţinuţi de martoră în Spania să fie trimişi în ţară odată cu banii inculpatului, pe numele soţiei acestuia, pentru a plăti un singur comision.

Martora şi inculpatul au ajuns în localitatea Jerez de la Frontera, locuind într-un apartament închiriat de inculpat.

Inculpatul a obligat-o pe martoră să întreţină relaţii sexuale cu el, motivând că „el trebuie să fie primul", dar fără a face alte precizări.

A doua zi martora a fost condusă la clubul „A.", iar inculpatul i-a precizat că altă modalitate de a câştiga bani nu există. Din acel moment inculpatul C.A. şi-a schimbat atitudinea, devenind violent şi i-a pretins martorei să-i restituie 1.500 de euro faţă de 600 euro cât ceruse în România.

Abia atunci martora şi-a dat seama ce a vrut să spună inculpatul când a afirmat că „el trebuie să fie primul".

Timp de 5 zile martora a refuzat să practice prostituţia.

Având în vedere că martora se afla într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea, neavând niciun ban şi nici acte de identitate asupra sa, fiind dependentă de inculpat, aceasta a fost nevoită să accepte să practice prostituţia în beneficiul acestuia.

Astfel, aceasta s-a prostituat timp de două săptămâni în clubul „A.", fiind apoi mutată de inculpat în clubul „D.T." unde a „lucrat" timp de două săptămâni.

Câştigul mediu zilnic al martorei era de 150 euro, bani care au fost luaţi în totalitate de inculpat în contul datoriei pe care martora o avea către acesta şi pentru achitarea cheltuielilor de cazare.

Deşi inculpatul a continuat să o ameninţe, martora M.C. a refuzat să mai continue să practice prostituţia. Inculpatul C.A. a refuzat să-i permită martorei să ia legătura cu familia sa, însă aceasta a reuşit să o sune pe mama sa de la un telefon public din club şi să-i comunice ce i s-a întâmplat în Spania.

Presat de telefoanele pe care inculpatul Ie-a primit din ţară de la mama şi fratele martorei, la care s-au adăugat ameninţările repetate ale acesteia că îl va denunţa autorităţilor judiciare din Spania, inculpatul i-a restituit martorei paşaportul şi i-a dat suma de 100 euro.

Cu suma de 100 euro dată de inculpat la care s-a adăugat suma de 40 euro primită de la o persoană căreia i s-a făcut milă de martoră, aceasta şi-a cumpărat biletul pentru întoarcerea în România.

La data de 8 aprilie 2006, martora a revenit în ţară. Inculpatul C.A. i-a reţinut, însă, cartea de identitate, condiţionând restituirea actului de identitate de plata datoriei de 1.500 euro.

După revenirea în ţară, martora nu a mi fost contactată de inculpat şi a fost nevoită să solicite eliberarea unui nou act de identitate.

În perioada de o lună de zile cât martora a fost obligată să practice prostituţia, a câştigat circa 4500 euro, bani care au fost însuşiţi de inculpatul C.A.

Starea de fapt reţinută în rechizitoriu după efectuarea cercetării judecătoreşti a rămas aceeaşi, inculpatul şi două din victimele ce au putut fi audiate, încercând să dea faptelor o altă faţă, în scopul atenuării răspunderii penale a celui dintâi.

Inculpatul a negat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că deplasarea victimei C.C. în Spania a făcut-o în scopul ca aceasta să muncească şi ar munci la o spălătorie, iar el ca electrician la un complex hotelier nefiind în măsură să precizeze care anume, denumire, sediu etc.

Inculpatul a negat şi că ar fi primit sume de bani de la C.C., deşi aceasta pe lângă ce i-a înmânat personal i-a trimis şi prin Serviciul M.G., existând în acest sens lista tranzacţiilor bancare.

A negat şi că ar cunoaşte pe martora minoră M.V. pe care a găzduit-o la locuinţa sa până a reuşit să-i procure bilet de transport şi pentru care a vorbit cu C.C. s-o găzduiască şi să o iniţieze în practicarea prostituţiei.

A negat şi exploatarea sexuală a martorei M.C., deşi probele sunt evidente că i-a facilitat deplasarea, că a supus-o unui tratament de natură să o constrângă a se prostitua şi că îi lua banii obţinuţi din această activitate.

Martora C.C. şi-a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, însă Ie-a dat faptelor o altă interpretare ori semnificaţie de natură să înlăture acuzaţia de trafic de persoane faţă de inculpat.

Ea a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să obţină paşaportul, că a practicat prostituţia şi din sumele obţinute îi dădea lui C.A., că a primit-o şi găzduit-o pe minora M.V., care şi ea practica prostituţia şi că a şi fost condamnată pentru relaţia şi ajutorul dat minorei în acest sens.

A recunoscut trimiterea de bani în ţară inculpatului, dar a susţinut că erau destinaţi mamei sale fără a preciza de câte ori, ce sume şi dacă inculpatul i-a remis mamei care locuieşte de altfel în judeţul Buzău.

Martora minoră H.F. şi-a menţinut în parte declaraţiile date la urmărirea penală în legătură cu înţelegerea iniţială a sa şi a martorei M.V. cu inculpatul în sensul deplasării în Spania, dar a negat că aceasta viza practicarea prostituţiei, aspect care este contrazis chiar de conduita martorei care pentru a ascunde scopul exact al deplasării a inventat existenţa anunţului din ziar; numărul de telefon al persoanei de contact etc.

În declaraţia dată la instanţa de judecată, a fost constantă în susţineri martora M.C. care a fost constrânsă de inculpat să se prostitueze, să-i predea sumele obţinute şi care la intervenţia familiei a reuşit să plece din Spania, deşi inculpatul i-a reţinut actul de identitate.

Prima instanţa, datorită neprezentării martorei M.V., fiind plecată în străinătate nu a putut să o audieze şi a procedat în conformitate cu prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire în şedinţă publică declaraţiilor acesteia date la urmărirea penală.

Faţă de întreg materialul probator administrat în cauză, atât la urmărirea penală, cât şi la cercetarea judecătorească, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt că, în cursul anului 2004, inculpatul prin inducere în eroare şi ajutorul dat, a deplasat-o pe martora majoră C.C. în Spania, pe care a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei, folosindu-se de ameninţări, violenţe şi primind de la aceasta sumele încasate din prostituţie, faptă care, în drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Prima instanţă a reţinut şi că, în baza unei singure rezoluţii infracţionale, în mod repetat inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a îndemnat pe minorele H.F. şi M.V. să practice prostituţia, primind sume de bani de pe urma practicării prostituţiei de către M.V., faptele acestuia îndeplinind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, prima instanţă a reţinut ca stare de fapt şi că în perioada februarie - aprilie 2006 inculpatul prin inducere în eroare a racolat-o pe martora M.C., a ajutat-o să se deplaseze în Spania şi a exploatat-o sexual prin obligarea la practicare prostituţiei folosind ameninţări şi violenţe şi însuşindu-şi sumele obţinute de martoră.

În drept, fapta inculpatului descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Cele trei fapte au fost săvârşite de către inculpat înainte să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele, prin rezoluţii infracţionale distincte de unde rezultă că se află în concurs real de infracţiuni, fiindu-le aplicabile şi prevederile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.

Faptele săvârşite de inculpat au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, precum declaraţiile victimelor care nu au dorit să participe la proces ca părţi vătămate, declaraţiile părinţilor victimelor, procesele-verbale de verificare la Poliţia de Frontieră a intrărilor şi ieşirilor din ţară, procesele-verbale de recunoaştere din grup de către victime a inculpatului, înscrisul olograf ridicat cu ocazia percheziţiei de la domiciliul inculpatului conţinând expresii folosite de prostituate şi clienţi în stabilirea relaţiei specifice de practicare a raporturilor sexuale plătite, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului.

Faptele au fost dovedite şi constituind infracţiunile menţionate mai sus, prima instanţă a angajat răspunderea penală a inculpatului C.A., prin aplicare unor pedepse la a căror individualizare s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv de dispoziţiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în parte specială, precum şi de limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare a legii speciale, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În baza elementelor de individualizare expuse, prima instanţă a observat că prin faptele sale inculpatul a adus atingere relaţiilor sociale privind convieţuirea socială, dar şi a libertăţii persoanei inclusiv a celei sexuale.

Referitor la persoana inculpatului prima instanţă a reţinut că acesta are antecedente penale minore, fără a fi recidivist.

Pe parcursul procesului penal a avut o atitudinea constantă de nerecunoaştere a faptelor comise.

În baza elementelor de individualizare şi a circumstanţelor personale, prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă în limitele textelor de incriminare şi a apreciat că scopul pedepsei se poate realiza numai cu privare de libertate.

În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., apreciind că faptele săvârşite îl fac nedemn de a exercita aceste drepturi electorale şi respectiv acela de a fi tutore.

În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 28 noiembrie 2007 la zi (12 mai 2008).

Din punct de vedere al laturii civile, prima instanţa a reţinut că victimele nu au dorit să participe la procesul penal, ca părţi vătămate şi nu s-au constituit astfel părţi civile.

Sumele primite de către inculpat de la victime urmare practicării prostituţiei au fost supuse confiscării în temeiul legii speciale, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, dar şi a dispoziţiilor cadru C. pen., respectiv art. 118 lit. e).

Prima instanţă a arătat că a dispus în total, confiscarea de la inculpat a sumei de 24.500 euro obţinută prin exploatarea sexuală a victimelor C.C., 20.000 euro (6 luni câte 3000 euro şi o lună 2000 euro) şi M.C. 4.500 euro (câte 150 euro pe zi, timp de peste o lună).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.A., criticând-o pe motive de nelegalitate.

Inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de proxenetism conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunea de trafic de persoane, vizând-o pe martora M.C.

Cu privire la infracţiunea de trafic de persoane asupra victimei C.C., inculpatul a solicitat să se constate că există un dubiu, întrucât aceasta este rudă cu soţia sa, el încercând doar să o ajute să plece în Spania şi să-şi găsească un loc de muncă.

În concluzie, inculpatul a solicitat să se constate că nu se face vinovat nici de comiterea acestei infracţiuni, iar, în subsidiar, în condiţiile în care se va reţine vinovăţia sa, a susţinut că pedeapsa de 3 ani închisoare este prea mare.

De asemenea, faţă de celelalte două infracţiuni arătate mai sus, cu privire la care s-a solicitat achitarea, inculpatul a solicitat în subsidiar reducerea pedepselor.

Cu privire la executarea pedepsei, inculpatul a solicitat ca în condiţiile în care aceasta va fi redusă, să se dispună executarea la locul de muncă.

A mai arătat inculpatul că nu se justifică confiscarea sumei de 24.500 euro. A susţinut că acele sume au fost trimise soţiei, nefiind primite de la niciuna din martore, iar banii trimişi de martora C.C. erau destinate mamei acesteia.

Prin Decizia penală nr. 35/ A de la 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1110/44/2008, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A. (zis „R.") împotriva sentinţei penale nr. 123 din 12 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 3959/113/2007.

În baza dispoziţiilor art. 383 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza dispoziţiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii cu intenţie a celor trei infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Cu privire la prima infracţiune de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a reţinut ca situaţie de fapt împrejurarea că în cursul anului 2004, inculpatul, prin inducere în eroare, a asigurat transportul în Spania, precum şi cazarea martorei C.C., pe care a exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituţiei prin folosirea de ameninţări şi violenţe.

Inculpatul a negat comiterea acestei infracţiuni, susţinând că a ajutat-o pe martoră să meargă în Spania pentru a lucra la o spălătorie, negând primirea unor anumite sume de bani de la aceasta.

Audiată cu ocazia soluţionării cauzei în fond, martora C.C. a menţinut în parte declaraţiile date în faza de urmărire penală, însă a încercat să minimalizeze activitatea infracţională a inculpatului.

Astfel, cu ocazia audierii la termenul din 22 ianuarie 2008 (deşi nu fusese citată, întrucât la acea dată era stabilit doar un termen intermediar), martora C.C. a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să ajungă în Spania şi a practicat prostituţia, iar împreună cu ea a locuit o anumită perioadă de timp şi martora minoră M.V.

A mai susţinut martora că i-a dat inculpatului anumite sume de bani din dorinţa de a-l ajuta, întrucât se simţea obligată de acesta şi familia lui, deoarece a locuit la acesta o anumită perioadă de timp.

Contradicţiile existente între declaraţiile inculpatului şi ale martorei (rudă cu soţia inculpatului), date în faţa instanţei au condus la concluzia nesincerităţii acestora.

Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prima instanţă de control judiciar a considerat că declaraţiile martorei date în faza urmăririi penale, coroborate cu restul materialului probator, au confirmat vinovăţia inculpatului.

În acest sens, s-a considerat că infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (vizând-o pe martora C.C.), există în materialitatea ei şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpat, motiv pentru care nu s-a impus achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (aşa cum s-a solicitat) şi nici în baza vreunui alt temei reglementat de art. 10 C. proc. pen.

Sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a considerat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a îndemnat pe martorele minore H.F. şi M.V. să practice prostituţia şi a primit pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale sume de bani de la martora M.V.

Contrar susţinerilor inculpatului s-a considerat că probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Deşi inculpatul a negat împrejurarea că le-ar cunoaşte pe martorele H.F. şi M.V., probatoriile administrate în cauză au infirmat susţinerile acestuia.

Astfel, martora C.C. a susţinut că inculpatul a trimis-o pe martora M.V., solicitându-i să o primească o anumită perioadă de timp în apartamentul în care locuia în Spania.

Martora H.F. a susţinut că, atât ea, cât şi martora M.V. au fost ajutate de inculpat să-şi procure paşaport şi Ie-a promis că le va ajuta şi să se deplaseze în Spania, pentru a-şi găsi de lucru. (Cu privire la acest aspect, în faza cercetării judecătoreşti, martora a încercat să dea o tentă de legalitate scopului deplasării în Spania). Cu ocazia audierii în faza urmăririi penale, martora a susţinut că „inculpatul le-a spus că, dacă sunt hotărâte să meargă să practice prostituţia în Spania, el le va da bani pentru achitarea taxelor de eliberare a paşapoartelor, a biletelor de transport în Spania, a cazării în casa lui din Palma de Mallorca."

A mai susţinut martora că inculpatul Ie-a adus la cunoştinţă că în acea localitate vor fi aşteptaţi de „C." (verişoara lui), care practică de mai mult timp prostituţia într-un club.

Or, dacă susţinerile inculpatului, în sensul că nu le cunoaşte pe martore, ar fi reale, ar fi imposibile ca martora H.F. să cunoască atâtea amănunte cu privire la activitatea infracţională a acestuia.

Martora M.V., audiată în faza de urmărire penală, a precizat că a plecat în Spania cu ajutorul inculpatului C.A., locuind un timp cu martora C.C. şi banii obţinuţi din practicarea prostituţiei i-a trimis inculpatului.

De asemenea, declaraţiile date de martoră în faţa autorităţilor judiciare spaniole au confirmat vinovăţia inculpatului.

Inculpatul a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de proxenetism, întrucât nu Ie-a racolat pe cele două martore.

Trebuia făcută precizarea că în sarcina inculpatului nici nu s-a reţinut modalitatea racolării celor două martore minore, ci îndemnul practicării prostituţiei de către acestea, precum şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către martora M.V.

Tot inculpatul a fost cel care Ie-a ajutat pe cele două martore să-şi inducă în eroare părinţii, cu privire la activitatea pe care o vor desfăşura în Spania. Astfel, Ie-a sugerat acestora să precizeze părinţilor că în Spania se vor ocupa de îngrijirea unor copii, că au găsit un anunţ în ziar referitor la acest aspect, că la acel anunţ apărea şi un număr de telefon, număr ce în final s-a stabilit că aparţinea inculpatului.

De asemenea, martorele au fost cazate un anumit timp la domiciliul inculpatului. După plecarea martorei M.V., martora H.F. a rămas la domiciliul inculpatului, însă după ce a aflat amănunte legale de desfăşurarea activităţii de prostituţie de la M.V., aceasta şi-a anunţat mama şi a plecat acasă.

Faţă de cele de mai sus, s-a considerat că fapta de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), există în materialitatea sa şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpat, motiv pentru care nu s-a putu dispune achitare acestuia conform art. 1 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la a treia infracţiune s-a reţinut ca situaţie de fapt, împrejurarea în perioada februarie - aprilie 2006 inculpatul prin inducere în eroare a racolat-o pe martora M.C., i-a asigurat transportul în Spania, a cazat-o şi a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei folosind ameninţări şi violenţe.

Martora M.C. a declarat în mod constant, pe parcursul procesului penal, că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituţia şi să-i predea sumele de bani obţinute din această activitate şi doar la intervenţia membrilor familiei a reuşit să plece din Spania.

Apărările inculpatului, în sensul că martora M.C. nu putea practica prostituţia, întrucât avea 100 kg şi 30 de ani, „iar prostituţia nu poate fi practicată de oricine", nu au fi primite.

Victimele exploatării sexuale nu trebuie să îndeplinească un anumit tipar şi nu există un anumit standard vizând vârsta, greutatea sau înălţimea.

Instanţa de apel a considerat că probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că fapta de trafic de persoane (referitoare la martora M.C.) există în materialitatea ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpat, sub forma intenţiei directe, motiv pentru care nu s-a putut dispune achitarea acestuia, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi nici în baza altui temei reglementat de dispoziţiile art. 10 C. proc. pen.

Cu privire la declaraţia dată de martora C.N. cu ocazia soluţionării cauzei în apel, s-a considerat că aceasta nu poate servi la aflarea adevărului.

S-a considerat astfel, drept subiectivă declaraţia martorei C.N., având în vedere împrejurarea că aceasta este soţia inculpatului.

Mai mult, aşa cum a susţinut martora în partea finală a declaraţiei, aceasta a fost prezentă în sala de judecată la termenele de la instanţa de fond când au fost audiaţi inculpatul şi ceilalţi martori, percepând nemijlocit aspectele menţionate în declaraţiile acestora şi interpretând u-le subiectiv în favoarea inculpatului.

Or, având în vedere dispoziţiile art. 86 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora la ascultare martorului se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 71 – art. 74, văzând şi dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., conform cărora fiecare martor este ascultat separat, s-a considerat că participarea nemijlocită a martorei în sala de judecată, cu ocazia audierii celorlalţi martori, conduc la încălcarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, cu consecinţa înlăturării declaraţiei acesteia.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de apel a considerat că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnare inculpatului pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a considerat că pedepsele aplicate inculpatului au fost legale şi temeinice, reprezentând minimul special prevăzut de lege.

Reţinere de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligativitate pentru instanţa de judecată, ci aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., se realizează prin raportare la celelalte criterii generale de individualizare a răspunderii penale prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În speţă, faţă de gravitatea infracţiunilor comise, faţă de modalităţile şi împrejurările săvârşirii, aşa cum s-a arătat mai sus, faţă de persoana şi atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, în sensul negării întregii activităţi infracţionale, s-a considerat că nu pot fi reţinute în favoarea acestuia prevederile art. 74 C. pen.

Mai mult, cu ocazia contopirii celor trei pedepse principale cu închisoarea, instanţa de fond a manifestat clemenţă faţă de inculpat, stabilind că acesta să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea unui spor.

Având în vedere cele arătate mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 52 C. pen., prima instanţă de control judiciar a considerat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins faţă de inculpat doar prin executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie.

Având în vedere probele administrate în cauză s-a considerat ca fiind legală şi temeinică dispoziţia instanţei de fond vizând confiscarea de la inculpat a sumelor de bani primite de la martorele exploatate sexual.

Faţă de cele de mai sus a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A.

Întrucât inculpatul a fost cercetat şi judecat în stare de arest, faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, având în vedere şi împrejurarea că faţă de acesta s-au menţinut şi în prezent temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., a menţinut starea de arest.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.A., fără a arăta iniţial motivele de recurs formulate în scris.

La termenul de judecată de la 11 decembrie 2008 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatului C.A., fiind consemnate concluziile părţilor, după care Înalta Curte, în baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A., măsură pe care a menţinut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

În considerentele încheierii, instanţa de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că impune privarea de libertate în continuare a dispus în consecinţă, aşa cum rezultă din încheierea de la data mai sus menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu intimatele părţi vătămate M.C., M.M., a căror citare se impune a fi efectuată la uşa consiliului local, conform dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen. şi apreciind ca întemeiată şi motivată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat pentru a se da acestuia posibilitatea să se prezinte în instanţă s-a acordat termen la 26 februarie 2009, fiind menţinute delegaţiile apărătorilor desemnaţi din oficiu.

Tot la acelaşi termen, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie legalitatea luării şi menţinerii măsurii arestării preventive faţă de inculpat, fiind consemnate concluziile părţilor cu privire la aceasta, după care, Înalta Curte, potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

În considerentele încheierii, asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului C.A., instanţa de recurs a făcut referire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, precum şi la Decizia instanţei de apel, menţionând că în cauză a fost declarat recurs de către inculpat.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanţa de recurs a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia şi că, deci, se impune privarea de libertate în continuare a acestuia, motive pentru care a dispus în consecinţă, aşa cum rezultă din încheierea de la data mai sus menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către apărătorul ales la recurentului inculpat, fiind primite prin fax şi aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător a considerat că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, prin hotărârile pronunţate, fie nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate în favoarea inculpatului, fie le-au înlăturat în mod nejustificat, cu toate acestea erau de natură să influenţeze soluţia procesului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În măsura în care s-ar fi făcut analiza corectă a întregului material probator administrat în cauză, instanţa ar fi putut constata că situaţia de fapt reţinută nu este cea reală.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), instanţa de apel, ca şi cea de fond, fie au înlăturat, fie au ignorat unele probe administrate în cauză, fie au dat altor probe o interpretare diferită faţă de cea care în mod evident rezultă în urma administrării probei.

Astfel, nu s-a ţinut cont de declaraţiile celor două martore care, cu ocazia fiecărei audieri au declarat că nu inculpatul C.A. a fost cel care Ie-a îndemnat să practice prostituţia, ci o altă persoană, respectiv învinuitul C.N.

Instanţele nu s-au pronunţat nici cu privire la declaraţiile martorelor H.I. şi M.G., mamele celor două martore minore, care, de asemenea au indicat faptul că nu inculpatul C.A. a fost cel care Ie-a îndemnat pe cele două martore minore să practice prostituţia.

Cu toate că instanţa de apel a făcut referire în motivarea hotărârii la faptul că o altă persoană le-ar fi îndemnat pe cele două să practice prostituţia, a reţinut totuşi în sarcina inculpatului săvârşirea faptei în această modalitate faţă de ambele martore minore.

De asemenea, în ceea ce o priveşte pe martora minora M.V., instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, cu toate că inculpatul nu s-a aflat în Spania în perioada cât martora a practicat prostituţia, iar din declaraţia acesteia a rezultat că banii obţinuţi în acest fel îi dădea martorei C.C., despre care s-a reţinut că ar fi fost victima traficului de persoană, altă faptă reţinută în sarcina inculpatului.

Dimpotrivă, din declaraţia martorei M.V. a rezultat că foloasele de pe urma practicării prostituţiei nu erau obţinute de inculpat, ci de martora C.C., aspect confirmat şi de declaraţia acesteia din urmă, care la urmărirea penală chiar a recunoscut că a fost arestată de autorităţile spaniole din această cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism sub forma îndemnului la practicarea prostituţiei, fapta despre care se reţine că inculpatul ar fi săvârşit-o, atât faţă de martora minora M.V., cât şi faţă de martora minoră H.F., din declaraţiile celor două a rezultat că acestea erau hotărâte să plece în Spania să se prostitueze înainte de a-l cunoaşte pe inculpatul C.A.

Apărătorul recurentului inculpat mai menţionează că este adevărat că sub aspectul încadrării juridice a faptei de proxenetism în această modalitate nu are relevanţă dacă îndemnul subiectului activ al infracţiunii se adresează unei persoane care deja a luat hotărârea să practice prostituţia, dar nu aceasta este situaţia de fapt, care se desprinde din declaraţiile celor două martore, ci dimpotrivă că inculpatul nu Ie-a îndemnat niciodată la practicarea prostituţiei.

S-a mai arătat că dimpotrivă, nu rezultă din aceste declaraţii faptul că inculpatul le-ar fi adresat vreun îndemn în acest sens, ci doar Ie-a întrebat dacă sunt sigure că vor să plece în Spania, iar în cazul în care sunt hotărâte, el le va ajuta să îşi procure paşapoarte (declaraţia dată de martora H.F. la dosarului de fond, dar şi declaraţia dată în faza de urmărire penală).

Cu toate că instanţa de apel a motivat că din declaraţiile părinţilor celor două martore rezultă că inculpatul le-ar fi îndemnat pe cele două martore să practice prostituţia şi că ar fi obţinut foloase în urma practicării prostituţiei de către M.V., acest aspect nu a rezultat în urma analizei acestor declaraţii, instanţa ignorându-le în totalitate.

Astfel, la dosarului de fond, martora M.G. a arătat că ea nu l-a cunoscut niciodată pe C.A. şi nici nu a ştiut cu ce se ocupă fiica ei în Spania. Mai mult, martora a arătat că nici după întoarcerea în ţară a fiicei sale, aceasta nu i-a povestit nimic despre faptul că s-ar fi prostituat în Spania în folosul cuiva. Mai importantă este declaraţia martorei H.I., mama martorei minore H.F. care, pe perioada şederii martorei M.V. în Spania, a şi avut o discuţie telefonică cu aceasta, care i-a spus că spală vase în Spania şi urmează să strângă bani pentru a o ajuta să plece şi pe fiica ei acolo. Nici după întoarcerea martorei M.V. în ţară, aceasta nu i-a relatat nimic cu privire la practicarea prostituţiei de către ea în Spania. S-a reţinut că martora M.V. ar fi sunat-o în România pe victima H.F., iar în urma relatării condiţiilor în care se prostitua, aceasta din urmă ar fi părăsit domiciliul soţilor C.

În realitate, din declaraţia din 24 octombrie 2006 dată de victima M.V. a rezultat că i-ar fi spus lui H.F. că nu se câştigă bine în Spania pentru că „nu sunt clienţi", acesta putând fi în realitate motivul pentru care victima H.F. a hotărât să plece de la domiciliul soţilor C., unde până atunci aşteptase să plece în Spania.

În faţa instanţei de judecată, martora H.F. a arătat că nici nu i s-a propus şi nici nu a fost îndemnată de inculpat să practice prostituţia, spre deosebire de declaraţia de la urmărire penală, unde martora a arătat doar că inculpatul cunoştea pentru ce urmează ea să plece în Spania, dar nici de aici nu a rezultat că acesta ar fi îndemnat-o să practice prostituţia, ci, dimpotrivă acesta ar fi convenit cu ea să o ajute să plece în Spania numai după ce s-a asigurat că H.F. este hotărâtă să plece.

Mai mult în declaraţia de la dosar urmărire penală, martora H.F. a arătat că nu a fost reţinută împotriva voinţei la domiciliul inculpatului, putând să plece oricând doreşte.

Nu a fost corectă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, ca şi cea de apel referitoare la faptul că martora H.F. ar fi sunat-o pe mama ei, relatându-i cele întâmplate şi drept consecinţă, aceasta ar fi luat-o imediat acasă. Dimpotrivă, martora H.F. nu i-a spus mamei sale nici că ea mai era în România şi nici pentru ce motive continuase să locuiască la domiciliul inculpatului.

Din declaraţia martorei H.I. de la dosar de urmărire penală a rezultat aceste aspecte. Această martoră nu a declarat că ar fi aflat de la fiica ei că inculpatul ar fi îndemnat-o să practice prostituţia. Mai mult, aceasta a declarat că în momentul în care s-a întors la domiciliul soţilor C. să ia actul de identitate al martorei H.F., aceştia au fost surprinşi că nu a venit mai devreme.

În cele din urmă martora H.F., fără îndemnul inculpatului a ajuns în Spania de unde a şi fost expulzată pentru practicare prostituţiei, aspect confirmat de mama sa în declaraţia dată.

Apărătorul recurentului inculpat a conchis că se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru ca aceasta să se pronunţe cu privire la toate probele administrate în cauză.

Referitor la infracţiunile de trafic de persoane, analizându-se materialul probator administrat în cauză se poate observa că pronunţarea unei hotărâri de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt pricinuită de o analiză superficială a materialului probator, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciindu-se că se impunea achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile cerute de latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Astfel, pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 faptă comisă în cursul anului 2004, victimă fiind martora C.C., apărătorul recurentului inculpat a considerat că în cauză nu poate fi vorba de săvârşirea ei atâta vreme cât legiuitorul prevede sub aspectul laturii obiective a infracţiunii ca exploatarea să se facă prin una din modalităţile indicate de textul de lege: violenţa, ameninţare, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz sau alte forme de constrângere, motiv pentru care apreciază că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a dus la pronunţarea unei hotărâri greşite.

Instanţele au arătat că inculpatul i-ar fi creat acestei martore o stare de vulnerabilitate şi dependenţă faţă de el prin aceea că i-a luat paşaportul şi ea nu cunoştea limba şi de frică să nu ajungă pe străzi, a consimţit să se prostitueze în folosul inculpatului.

Declaraţiile date de această martoră sunt contradictorii, în faţa instanţei ea schimbându-şi total declaraţia dată la urmărirea penală, arătând, că dimpotrivă, nu îi era teamă de inculpat şi nici nu a fost constrânsă să se prostitueze în folosul acestuia, ci a făcut-o benevol, iar banii pe care îi dădea inculpatului erau, fie pentru că se simţea obligată faţă de acesta pentru ajutorul dat în România, fie pentru ca inculpatul să îi dea mamei ei. Acest aspect este confirmat şi de faptul că pe perioada cât inculpatul se afla în România, fără a fi constrânsă de nimic, trimitea uneori sume de bani inculpatului.

Mai mult, această martoră a fost cea care a găzduit-o şi iniţiat-o pe martora M.V. în practicarea prostituţiei, fiind cea care şi trăgea foloasele de pe urma practicării prostituţiei de către martora minoră, motiv pentru care a şi fost arestată de autorităţile spaniole şi expulzată în România.

Aceste aspecte rezultă, atât din declaraţiile martorei date atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei, dar şi din declaraţia martorei minore M.V. La fel şi martora H.F. a confirmat în declaraţia dată la organul de urmărire penală că M.V. stătea la o fată pe nume C. care practica prostituţia întru-un club din Spania.

Din întreaga situaţie de fapt nu a rezultat care a fost elementul de constrângere folosit de inculpat şi nici nu este probată starea de vulnerabilitate creată martorei, de vreme ce, chiar şi în perioadele în care inculpatul era plecat ea trimitea bani, avea libertate de mişcare şi chiar o supraveghea, o îndruma şi strângea bani de pe urma practicării prostituţiei de către martora M.V., aşa cum rezultă din declaraţia acesteia din urmă dată la data de 24 octombrie 2006.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 faptă comisă în anul 2006 victimă fiind M.C., apărătorul recurentului inculpat a arătat că susţinerile martorei în sensul că ar fi fost constrânsă la practicarea prostituţiei şi ameninţată de inculpat, nu se coroborează cu alte probe aflat la dosarul cauzei.

Inculpatul a recunoscut că după venirea martorei în Spania, aceasta a început să practice prostituţia, dar el a aflat mult mai târziu, trezindu-i suspiciuni faptul că martora nu mai lucra şi totuşi avea sume mari de bani (declaraţie inculpat, dosar urmărire penală).

La dosarului de fond martora a arătat că era constrânsă prin ameninţări de către inculpat şi că era în permanenţă supravegheată de acesta, aspect care nu se coroborează cu acea parte a declaraţiei martorei M.M. care la dosarului de fond a arătat, spre deosebire de cele declarate la urmărirea penală că fiica ei o suna des, la 2 - 3 zile, asigurând-o că este bine şi că şi-a găsit loc de muncă, lucrând ca ospătar.

De asemenea, la dosarul cauzei nu există probe în sensul că martora i-ar fi dat sume de bani inculpatului ca urmare a practicării prostituţiei de către aceasta.

În situaţia în care această martoră s-ar fi prostituat, nu a făcut-o în folosul inculpatului şi nici nu există probe care să confirme declaraţia acesteia că inculpatul ar fi folosit vreunul din elementele de constrângere cerute de lege pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Faţă de cele expuse, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a mai menţionat că în măsura în care instanţa a considerat că inculpatul se face vinovat totuşi de faptele reţinute în sarcina sa, ar fi trebuit să individualizeze corect, în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele aplicate inculpatului, să reţină şi să dea efect circumstanţelor atenuante invocate în favoarea inculpatului, sens în care a indicat ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

S-a arătat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că inculpatul a invocat în apărarea sa circumstanţe atenuante judiciare date de situaţia până la săvârşirea faptelor, în sensul că nu a mai comis fapte similare, că a avut o ocupaţie, lucrând ca electrician, că era căsătorit şi avea copii minori, că nu a fost nesincer cu organele judiciare, ci a expus faptele aşa cum Ie-a perceput.

Astfel, se apreciază că instanţa ar fi trebuit să dea efect acestor circumstanţe şi să coboare pedepsele sub limita specială prevăzută de lege, adaptând pedepsele în sensul prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

La această cerere a inculpatului, instanţa de apel s-a mărginit să arate că e suficient că instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă, neaplicând un spor după contopire, însă, tot nu a reţinut şi nu a dat eficienţă circumstanţelor atenuante.

Se precizează că se ataşează la dosarul cauzei din partea societăţii la care inculpatul s-a angajat după întoarcerea în ţară şi din care rezultă că până la momentul arestării a avut în permanenţă un loc de muncă, încercând să-şi câştige existenţa prin mijloace licite, fiind caracterizat ca un angajat serios, muncitor şi competent, care nu a ridicat niciodată probleme.

Faţă de cele arătate, s-a solicitat instanţei de recurs, în rejudecare să recunoască şi să dea efect acestor circumstanţe, coborând pedepsele sub limita specială prevăzută de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că victimele nu au dorit să participe la procesul penal ca părţi civile dispunând astfel confiscarea sumei de 24.500 euro, sumă pe care martorele au pretins că inculpatul ar fi obţinut-o de pe urma practicării de către ele a prostituţiei.

S-a solicitat instanţei, ca în situaţia admiterii recursului, să nu se mai dispună confiscarea acestei sume, dacă se stabileşte că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, deoarece la dosarul cauzei nu există dovada că inculpatul şi-ar fi însuşit sume de bani şi nici cuantumul unor pretinse sume nu este dovedit, sens în care a reiterat cererea de mai sus.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene, atunci când inculpatul nu a fost ascultat în apel, indiferent de soluţia pronunţată de prima instanţă de control judiciar, precum şi de motivele de recurs invocate, aducând la cunoştinţa recurentului inculpat prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Recurentul inculpat conştientizând drepturile şi garanţiile sale procesuale şi-a manifestat expres voinţa de a nu da declaraţie în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.

Recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei un memoriu.

Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri a susţinut oral concluziile scrise depuse la dosar, solicitând admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se pronunţa cu privire la probele administrate în cauză, în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În susţinerea temeiului de casare a învederat că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la probele administrate în favoarea inculpatului referitor la infracţiunea de proxenetism, părţile vătămate fiind M.V. şi H.F. În acest sens a arătat că nu s-a ţinut seama de declaraţiile martorelor minore, reţinându-se greşit tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către partea vătămată M.V. şi proxenetismul sub forma îndemnului, deşi din probe a rezultat că banii nu erau obţinuţi de inculpat, ci de C.C., iar părţile vătămate erau hotărâte să plece în Spania înainte de a-l cunoaşte pe inculpat. A mai invocat declaraţiile părţilor vătămate H.I. şi M.G., cea din urmă, arătând că nu l-a cunoscut pe inculpat şi că fiica sa nu i-a relatat nimic în convorbirea telefonică.

Faţă de toate acest împrejurări, nereţinute de instanţe a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru a fi înlăturate motivat.

Pe fondul cauzei a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane, parte vătămată C.C., susţinând că nu s-a făcut dovada că traficul s-a realizat în vreuna dintre modalităţile prevăzute de lege, întrucât declaraţiile sunt contradictorii, iar partea vătămată este cea care a găzduit-o, a iniţiat-o şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către M.V. Referitor la al doilea act material, parte vătămată M.C., a arătat că declaraţiile acesteia nu se coroborează cu alte probe, fiind infirmate de declaraţiile mamei sale. Totodată, nu există probe că i-ar fi dat inculpatului sume de bani pentru practicarea prostituţiei, nefiind întrunite elementele laturii obiective şi subiective a infracţiunii de trafic de persoane.

În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante personale în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. (2) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepsei rezultante, cu executare în condiţiile art. 861 C. pen., arătând că acesta a lucrat ca electrician, este căsătorit, are 3 copii minori şi este arestat din data de 28 noiembrie 2007.

Poziţia intimatei părţi vătămate H.F., concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, poziţia apărătorului recurentului inculpat, avută în replică, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În memoriul depus la termenul de astăzi la dosarul cauzei, aflat la dosarul Înaltei Curţi, recurentul inculpat a arătat că de la vârsta de 19 ani are carte de muncă, are 22 de ani vechime în muncă, că la momentul arestării avea un an şi jumătate de când plecase din Spania, avea serviciu, aceste probleme au apărut atunci când C.C. a făcut unele infracţiuni pe teritoriul Spaniei şi pentru a primi o pedeapsă mai mică a declarat autorităţilor spaniole că el a dus-o în Spania şi că a vrut să se prostitueze şi că i-a dat lui o sumă de bani, declarând în faţa instanţei că nu este adevărat, că el nu a luat bani de la nimeni, că este familist convins, are trei copii minori şi 20 de ani de căsătorie, a dat un număr de telefon a numitei C.C. unei persoane (H.I.) şi a ajuns la acuzaţia de trafic de minore, că este arestat de un an şi 4 luni.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţa de apel, în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, inclusiv în apel, respectiv declaraţia martorei C.N., în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se împrejurările faptice în mod concret pentru fiecare din faptele reţinute în sarcina inculpatului, cărora li s-a dat corecta încadrare juridică, faţă de contribuţia efectivă a acestuia, de forma continuată în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism asupra celor două martore H.F. şi M.V., fiind evidenţiată perioada în care acestea au fost comise, actele concrete de executare săvârşite de inculpat, aşa încât a fost dovedită, atât existenţa faptelor, cât şi vinovăţia inculpatului C.A. în comiterea tuturor.

Mai mult, instanţa de apel nu numai că şi-a însuşit argumentele primei instanţe, dar a făcut o examinare punctuală a fiecărei fapte reţinute în sarcina inculpatului, faţă de motivele de apel invocate de apărare, în raport cu probele administrate, indicând în concret declaraţiile martorilor pe care Ie-a avut în vedere, conţinutul acestora, motivând reţinerea numai a unora din ele, aşa încât a avut loc un proces propriu de evaluare asupra materialului probator administrat, ceea ce a condus la formarea convingerii instanţei cu privire la existenţa faptelor, dar şi a vinovăţiei inculpatului C.A. în comiterea acestora.

Astfel, Înalta Curte consideră critica formulată de apărătorul recurentului inculpat referitoare la nepronuntarea instanţei asupra unor mijloace de probă administrate ca fiind nefondată, deoarece ambele instanţe, atât prima instanţă, în considerentele hotărârii pronunţate a făcut referire la dovedirea vinovăţiei inculpatului, indicând mijloacele de probă în mod expres în ambele faze ale procesului penal şi anume declaraţiile victimelor care nu au dorit să participe la proces ca părţi vătămate, declaraţiile părinţilor victimelor, procesele-verbale de verificare la poliţia de frontieră a intrărilor şi ieşirilor din ţară, procesele-verbal de recunoaştere din grup de către victima a inculpatului, înscrisul olograf de la domiciliul inculpatului conţinând expresii folosite de prostituate şi clienţi în stabilirea relaţiei specifice de practicare a raporturilor sexuale plătite, declaraţiile martorilor, ale inculpatului, cât şi instanţa de apel, în considerentele deciziei, aşa cum s-a arătat, care a evaluat în mod concret, în raport cu fiecare faptă, mijloacele de probă pe care Ie-a reţinut, motivând neluarea în considerare a unor declaraţii ale martorelor din faza cercetării judecătoreşti, apreciind că acestea sunt nesincere, a făcut referiri inclusiv la declaraţia martorei C.N., audiată în apel, argumentând înlăturarea acesteia, aşa încât, în contextul cauzei materialul probator administrat a fost supus analizei de ambele instanţei, nefiind incident cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica formulată de recurentul inculpat C.A. prin apărător referitoare la existenţa erorii de fapt, în raport cu probele administrate în cauză care au condus la constatarea greşită a vinovăţiei inculpatului, deoarece între percepţia materialului probator, de către magistraţii instanţei de apel şi soluţia pronunţată nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe.

Astfel, Înalta Curte constată în baza propriului examen asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, că vinovăţia inculpatului C.A. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată este susţinută prin coroborarea declaraţiilor martorelor C.C., cu declaraţia martorei C.C. în faţa autorităţilor spaniole, M.C., H.F., M.V., declaraţia martorei M.V. dată în faţa autorităţilor spaniole, cu declaraţiile date de părinţii victimelor M.G., H.I., M.M., cu declaraţia martorului M.T., cu procesele-verbale de identificare şi recunoaştere şi planşele fotografice, cu procesele-verbale de verificări în baza de date intrări-ieşiri pentru inculpat, cu procesele-verbale de efectuare verificări intrări-ieşiri privind pe inculpat şi martora C.C., M.V., cu înscrisul olograf găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare în locuinţa inculpatului, cu tranzacţiile financiare ale inculpatului, copii ale recipiselor de expediere bani prin sistemul de transfer bancar M.G., fişe fiscale inculpat, verificări bunuri inculpat, aflate în volumul II dosarul pachetului, care infirmă poziţiile adoptate de martorele C.C. H.F., M.G., H.I., martorei C.N., precum şi apărările din declaraţiile date de inculpatul C.A.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale martora C.C. a arătat că „.La data de 26 mai 2004 am plecat din România împreună cu C.A. şi am ajuns împreună la Barcelona. în Barcelona am fost aşteptaţi de nişte prieteni de-ai lui C.A. ale căror nume nu mi le mai amintesc şi-am plecat cu o cursă cu vaporul către Palma de Mallorca. Paşaportul meu mi-a fost luat de către C.A. încă din autocar, după ce am fost controlaţi de autorităţi sub pretextul că îl va păstra asupra sa. Imediat după ce am ajuns C.A. mi-a spus că nu a găsit de lucru pentru mine ca menajeră sau baby-sitter şi că urma să dansez într-un club. Clubul respectiv se numea T.M. din Palma de Mallorca. În momentul în care C.A. m-a introdus în club am constatat că în acel club se practica numai prostituţie şi nu era vorba de dans. Imediat i-am reproşat lui C.A. că m-a înşelat cu privire la munca la care urma să o prestez în Spania, dar acesta mi-a spus că va trebui să practic prostituţia deoarece în caz contrar m-ar fi abandonat pe străzi în Spania. Deoarece nu aveam paşaport ca să mă pot legitima în faţa autorităţilor, nu aveam bani să mă întorc în ţară, nu cunoşteam limba spaniolă şi cel mai important, eram dependentă financiar de C.A., am acceptat să practic prostituţia. În a doua jumătate a lunii august 2004 C.A. s-a întors în România, dar mi-a spus să continui să-i trimit bani prin W.U. Astfel, începând cu data de 24 august 2004 am început să-i trimit bani 300 euro la intervale de timp între două zile şi şase zile. Din câte îmi aduc aminte i-am trimis bani acestuia şi cu o zi înainte ca acesta să ajungă în Spania. C.A. a revenit cam pe la jumătatea lunii septembrie în Spania şi am continuat să-mi ia banii pe care eu îi obţinusem în club."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martora M.V. a menţionat că „.în condiţiile în care sprijinul material pe care mi-l putea da părinţii era foarte redus, aceştia ocupându-se cu agricultura, în anul 2005 m-am hotărât să plec în străinătate pentru a-mi găsi un loc de muncă. Prietena mea H.F. cunoştea de această intenţie a mea, deoarece în repetate rânduri discutasem împreună că am dori să plecăm din satul Jirlău într-un oraş mai mare sau chiar în străinătate. C.A. mi-a confirmat faptul că pleca de mai mult timp în Spania unde are o locuinţă şi că ne poate ajuta să plecăm în această ţară pe cheltuiala lui, cu condiţia ca ulterior să-i înapoiem toţi banii cheltuiţi de el cu plecarea noastră. Totodată C.A. ne-a spus că are o cunoştinţă la un club din Spania, în speţă pe patronul acestuia, care ne va ajuta să lucrăm fără probleme în acel club ca şi prostituate. Singura condiţie pe care mi-a impus-o a fost aceea să-i înapoiem integral şi fără dobândă banii pe care îi va cheltui cu plecarea noastră. Deoarece pentru obţinerea paşaportului aveam nevoie de aprobarea părinţilor mei, fiind minoră împreună cu H.F. şi mama acesteia H.I., zisă E. am hotărât să le spunem că H.F. are pe cineva în Spania care ne poate găsi un loc de muncă .H.I. a susţinut această variantă în faţa părinţilor mei, deşi ştia că în Spania urma să plecăm cu sprijinul lui C.A. pe care îl cunoscuse personal prin intermediul nostru. În urma insistenţelor mele şi ale lui H.F. şi H.I., părinţii mei au hotărât să-mi dea acordul să plec în Spania. La domiciliul lui C.A. se mai aflau copii acestuia şi soţia sa pe care am recunoscut-o în fotografie la sediul poliţiei şi am aflat că se numeşte C.N. Aceasta cunoştea de ce ne aflam acolo, unde urma să plecăm şi ce trebuia să facem în Spania. C.C. cunoştea de ce am venit în Spania şi, după ziua în care am ajuns ne-am cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat, a doua zi am mers împreună într-un club din Palma de Mallorca unde urma să practicăm prostituţia. Taxele aplicate în cel club erau de 60 euro, bani pe care clientul îi plătea. La sfârşitul programului ridicam banii pe care îi făcusem, din care se opreau 12 euro taxa de club. Precizez că am lucrat în acest club aproximativ 3 săptămâni până în momentul în care am fost depistată de autorităţile spaniole. Câştigam 48 euro pe noapte, deoarece refuzam să fac mai mult de o urcare cu un singur client. În fiecare dimineaţă îi dădeam banii C.C. care urma să-i trimită în ţară pe numele lui C.A. pentru a-mi achita datoria de 500 euro. Nemulţumit de banii pe care îi câştigam C.A. m-a sunat pe telefonul mobil şi pe un ton agresiv mi-a cerut ca în decurs de o săptămână să-i trimit în ţară 1000 euro pentru a veni în Spania el şi H.F. În perioada în care m-am aflat în Spania am păstrat legătura doar cu H.F. căreia i-am povestit care sunt condiţiile de muncă ca şi prostituată. Aceasta mi-a spus că C.A. crede că de fapt eu nu vreau să muncesc şi că nu este adevărat că nu sunt clienţi, motiv pentru care era foarte supărat. La revenirea în ţară am luat legătura cu H.I. şi cu H.F. H.I. a încercat să mă convingă că dacă ar şi ştiut că, de fapt, în Spania voi practica prostituţia nu ar fi fost de acord să plec nici eu şi cu atât mai mult fiica ei."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martora H.F. a menţionat că „în cursul lunii octombrie 2005, imediat după respectiva discuţie telefonică, eu şi M.V. ne-am întâlnit cu C.N. şi vărul său C.A. şi ne-am deplasat împreună la un restaurant din localitatea Făurei. Astfel, C.A. ne-a spus că, dacă suntem hotărâte să mergem să practicăm prostituţia în Spania, el ne va da bani pentru achitarea taxelor de eliberare a paşapoartelor, a biletelor de transport în Spania şi a cazării în casa lui din Palma de Mallorca. De asemenea, C.A. ne-a adus la cunoştinţă că, în această localitate vom fi aşteptate de „C." (verişoara lui) care practica de mai mul timp prostituţia într-un club şi prin urmare putea să ne ajute şi pe noi să intrăm la acelaşi club. Întrucât, atât pentru mine, cât şi pentru M.V. era necesar la plecarea din ţară, consimţământul părinţilor, C.A. ne-a sugerat să ne minţim părinţii şi să le spunem că am găsit într-un ziar un anunţ prin care erau căutate persoane care să acorde îngrijire la copii în Spania. Ne-a mai spus să le spunem părinţilor că în anunţ era şi un număr de telefon pentru contact, dar în realitate, numărul de telefon respectiv era al lui C.A. Atât părinţii mei, cât şi ai V. au acceptat să-şi dea consimţământul pentru plecarea în Spania, după ce le-am relatat povestea cu anunţul din ziar şi numărul de telefon de contact. Timp de circa o lună de zile, am locuit la domiciliul lui C.A., aşteptând ca M.V. să trimită banii pentru drum. În acest interval de timp am asistat la mai mult discuţii telefonice dintre C.A. şi M.V. şi am sesizat că acesta îi adresa V. cuvinte jignitoare şi îi reproşa că nu produce suficienţi bani. Într-una din zile, eu am anunţat-o prin telefon pe mama mea că nu am plecat în Spania şi aceasta a venit şi m-a luat acasă, însă geanta cu bagaje şi actele de identitate au rămas la domiciliul lui C.A. În intervalul de timp următor am comunicat cu M.V. prin telefonul mobil, iar aceasta mi-a spus că o duce rău în Spania şi că doreşte să se întoarcă acasă, sfătuindu-mă, totodată, să nu fac şi eu aceiaşi greşeală ca şi ea. M.V. mi-a mai spus că s-a certat cu C. referitor la modul de împărţire a cheltuielilor de întreţinere a casei. În luna iunie 2006, am mers împreună cu mama mea la domiciliul lui C.A. pentru a-mi recupera geanta cu acte şi haine care îmi rămăsese la acesta. C.A. ne-a întrebat ce mai face M.V. şi mi-a adus la cunoştinţă faptul că aceasta i-a rămas datoare cu banii cheltuiţi pentru paşaport, transport şi cazare, fără a preciza însă cuantumul sumei. C.A. mi-a spus că va găsi o modalitate de a recupera datoria. De la acea dată nu l-am mai văzut pe C.A., iar C.N. a evitat să se mai întâlnească cu mine când a aflat că M.V. a fost depistată de poliţia spaniolă. Despre „C." am aflat că se numeşte C.C. Cu ocazia audierii mele la organele de poliţie mi-au fost prezentate mai mult fotografii, iar în trei din ele i-am recunoscut pe C.A., C.N. şi C.N."

În declaraţia dată de martora M.C. în faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „Ajungând în localul respectiv mi-am dat seama că nu este o muncă de ospătar, chelner, ci este o muncă de prostituată. Mi s-au spus tarifele ce le vom percepe clienţilor şi cotele ce erau de dat către 60 euro/zilnic către local, să restitui datoria către inculpat de 500 euro cu care fusesem ajutată în procurarea paşaportului, transportul, 1500 euro pentru gestul făcut, lunar 1000 euro aceluiaşi inculpat, iar eu urma să plătesc în continuare utilităţile apartamentului lumina, apă etc. Vreme de o săptămână am refuzat să practic prostituţia, dar după aceea nu am mai putut rezista, datorită presiunilor m-am integrat colectivului respectiv. În perioada 25 februarie când am ajuns în Spania şi 8 aprilie 2006 i-am dat inculpatului C.A. aproximativ 3000 euro, bani pe care i-am dat fără să tocmim o chitanţă. În perioada cât eu am stat în Spania, C.A. a stat acasă, nu a lucrat. În perioada şederii în Spania paşaportul meu s-a aflat la inculpat, spunându-mi că la el este în siguranţă. După mai multe încercări mama a reuşit să mă contacteze de pe telefonul inculpatului şi i-am spus ce se întâmplă în Spania. La insistenţele mamei şi sub presiunea pe care am exercitat-o faţă de inculpat acesta mi-a dat paşaportul, suma de 100 euro, „din banii casei", iar 50 euro cu care am plecat de la unele din persoanele ce locuiau în apartament şi mi-a mai dat 2 euro pentru a avea de cafea în deplasarea dintre Spania şi România. Consider că am ajuns cu bine în România numai cu ajutorul divin. Revin şi arăt că nu numai paşaportul mi-a fost restituit, ci şi actul de identitate, respectiv CI. Precizez încă o dată că i-am dat inculpatului în perioada cât am stat în Spania suma totală de 3000 euro. Din aceasta, 1000 euro a reprezentat datoria mea către el şi cheltuielile de întreţinere, iar 2000 euro sumă pretinsă practicării prostituţiei. Precizez că la plecarea din Spania, inculpatul a refuzat să-mi dea cartea de identitate şi totodată m-a ameninţat că mă va căuta pe oriunde mă voi deplasa şi unde mă voi angaja şi va face publică şederea mea în Spania. La plecarea din Spania inculpatul mi-a mai pretins 1000 euro cu titlu de comision al deplasării din România în Spania."

Înalta Curte, coroborând mijloacele de probă mai sus arătate, din conţinutul cărora au fost evidenţiate aspectele mai sus arătate, care infirmă celelalte mijloace de probă expres menţionate, inclusiv declaraţiile inculpatului C.A., deoarece forţa lor probantă a fost atenuată prin încercarea de diminuarea sau înlăturare a răspunderii penale a inculpatului, constată că actele concrete de executare comise de inculpat şi anume inducerea în eroare a martorelor C.C. şi M.C., pe care Ie-a exploatat sexual, obligându-le la practicarea prostituţiei, prin folosirea de ameninţări şi violenţe, încasând sumele de bani arătate, de pe urma acestora, precum şi înlesnirea practicării prostituţiei, îndemnându-le pe martorele H.F. şi M.V. să practice prostituţia, primind pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale sumele de bani indicate de la martora M.V., sume pe care le dădea numitei C.C. care le trimitea inculpatului, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată şi anume două infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune în formă continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, toate în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., vinovăţia inculpatului C.A., fiind dovedită.

În raport cu cele mai sus arătate, critica formulată de recurentul inculpat prin apărător nu se susţine, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat şi motivul de recurs invocat în subsidiar, de către recurentul inculpat C.A., prin apărător, referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, impunându-se aplicarea circumstanţelor judiciare atenuante în mod distinct şi regimul sancţionator corespunzător, în sensul coborârii pedepselor sub minimul special legal, în condiţiile art. 74 alin. (2) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepsei rezultante, cu executare în condiţiile art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece în contextul cauzei, a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la persoana inculpatului, ţinându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de caracterul continuat al uneia dintre ele, de circumstanţele reale în care au fost săvârşite, pentru infracţiunile de trafic de persoane fiind folosită inducerea în eroare a martorelor, folosirea de ameninţări şi violenţe, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut faptele comise, este căsătorit, are copii minori, lucra ca electrician.

Înalta Curte consideră că prin cuantumurile pedepselor principale stabilite la minimul legal pentru fiecare din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, urmând ca acesta să execute potrivit art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea în regim de detenţie, s-a apreciat judicios că aceasta este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate reflectă aplicarea plurală a tuturor criteriilor generale de individualizare, precum şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului.

Aşadar, Înalta Curte consideră că nu se impune aplicarea distinctă a circumstanţelor judiciare atenuante şi a regimului sancţionator corespunzător acestora şi nici modalitatea de executare, menţionate, întrucât pedepsele principale aplicate au ţinut cont de circumstanţele personale ale inculpatului, prin stabilirea cuantumului minim al acestora, neputându-se reţine într-un mod preeminent situaţia personală a inculpatului, faţă de gradul de pericol social al faptelor comise, de natura acestora, întrucât s-ar încălca modul concret de individualizare a pedepsei, iar o modalitate de executare neprivativă de libertate, nu ar asigura realizarea funcţiilor pedepsei, aşa încât în cauză au fost stabilite pedepse principale legale, urmând ca pedeapsa principală cea mai grea, cu executare în regim de detenţie, să-şi atingă finalitatea, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica formulată cu privire la modul în care a fost dispusă măsura penală a confiscării sumelor de bani încasate de la martore, din comiterea infracţiunilor menţionate, măsură întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 118 lit. e) C. pen., deoarece în mod just instanţele au perceput declaraţiile martorelor cu privire la sumele de bani încasate şi trimise inculpatului, sume pentru care nu s-au constituit părţi civile şi soluţiile pronunţate, aşa încât nici sub acest aspect cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este incident.

În raport cu cele arătate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia minori şi familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la 26 februarie 2009.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, cuantumul acestei din urmă sume reprezentând asigurare asistenţă obligatorie de către apărător desemnat oficiu, avocat E.N. cu împuternicirea avocaţială nr. 001214 emisă la 11 ianuarie 2009, pentru termenul de la 29 ianuarie 2009, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la 26 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 643/2009. Penal  ICCJ. Decizia nr. 68/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 677/2009. Penal