ICCJ. Decizia nr. 715/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 715/2009
Dosar nr. 1541/1/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2009
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin încheierea din 16 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 67/64/2009 s-a dispus, între altele, admiterea cererii formulate de inculpatul T.M. şi, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
În baza art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, ca pe durata liberării provizorii sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limitele teritoriale a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat.
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, respectiv la Poliţia Municipiului Braşov, conform programul de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie de martorii din proces, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., ce prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 160 alin. (31) C. proc. pen., respectiv s-a impus inculpatului pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu se apropie de martorii R.T., R.A.G., M.I.D., B.A.V., M.V., B.F.D., A.N.I., T.D.C. şi L.I.I. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
S-a dispus punerea inculpatului în libertate dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul T.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; de instigare la fals în declaraţii prevăzută de art. 25 raportat la art. 25 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. şi de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinându-se, în esenţă, că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de subcomisar în cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, a pretins, la data de 11 octombrie 2008, denunţătorului I.T.G. suma de 1500 euro pentru a soluţiona favorabil un dosar penal aflat în instrumentarea sa, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de furt de către fratele denunţătorului, primind în aceeaşi zi suma de 1000 euro prin intermediul martorului R.T., urmând ca diferenţa să fie remisă ulterior prin intermediul aceleiaşi persoane.
S-a mai reţinut că inculpatul l-a determinat pe M.I., parte vătămată în cauza respectivă, să scrie o declaraţie necorespunzătoare adevărului, în sensul că a găsit bunurile pe care le reclamase ca fiind sustrase, în scopul dispunerii unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale.
De asemenea, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a consemnat în referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nr. 25185 din 13 decembrie 2007 al Poliţiei Municipiului Braşov, fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că partea vătămată şi-a găsit bunurile.
Instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar impuse de art. 1602 C. proc. pen. şi nu există împrejurări care să justifice necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
S-a avut în vedere că instanţa a fost deja sesizată şi că inculpatul este suspendat din funcţie, astfel încât nu există vreun pericol concret sau potenţial că ar mai comite astfel de fapte.
S-a apreciat că pentru a se putea respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar este necesar ca instanţa să arate, în concret, care este pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a inculpatului şi motivele ce justifică situaţiile prevăzute la art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ce prevăd cazurile în care nu se acordă libertatea provizorie, acestea fiind enumerate expres şi limitativ.
S-a mai apreciat că, prin trecerea unui interval de timp de două luni de la luarea măsurii arestării preventive, pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat, prin modificarea condiţiilor, s-a dispus sesizarea instanţei de judecată, iar obligaţiile impuse de instanţă sunt suficiente şi de natură să conducă la realizarea scopului şi la buna desfăşurare a procesului penal şi nu există date sau indicii temeinice, în sensul cerut de legiuitor prin dispoziţia înscrisă în art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., că lăsarea în libertate a acestuia ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În concluzie, s-a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Încheierea a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Braşov.
În motivarea recursului s-a susţinut că încheierea este nelegală, întrucât a fost pronunţată fără ca inculpatul să fi fost ascultat.
De asemenea, încheierea a fost criticată pentru netemeinicie, susţinându-se că, deşi condiţiile liberării provizorii sunt formal îndeplinite, nu se justifică lăsarea inculpatului în libertate în această fază procesuală întrucât subzistă temeiul arestării, art. 148 lit. f) C. proc. pen., pericolul social concret pentru ordinea publică nefiind diminuat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Conform art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., soluţionarea cererii de liberare provizorie „se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului, precum şi ale procurorului".
Conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., aceste dispoziţii legale nu sunt însă prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În consecinţă, încălcarea lor poate atrage nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturară decât prin anularea acelui act şi poate fi invocată numai de către cel vătămat.
În mod evident dispoziţiile art. 1608a alin. (1) C. pen., referitoare la obligativitatea ascultării învinuitului sau inculpatului înainte de soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sunt menite să garanteze exercitarea deplină a dreptului la apărare.
Aşa fiind, nerespectarea de către instanţă a acestei obligaţii poate fi invocată numai de învinuit sau de inculpat, singurele persoane cărora încălcarea normei legale menţionate le poate aduce o vătămare.
În opinia Curţii, împrejurarea că în speţă instanţa nu a procedat la ascultarea inculpatului înainte de soluţionarea cererii nu poate fi valorificată de procuror şi nu poate constitui motiv de casare în cadrul unui recurs declarat în defavoarea inculpatului.
Se constată însă că este fondat motivul de recurs vizând netemeinicia încheierii atacate, fiind greşită concluzia la care a ajuns instanţa, înainte de efectuarea vreunui act de cercetare judecătorească, că nu există împrejurări din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor în cauză ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
Faptul că a fost deja sesizată instanţa în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului este lipsit de relevanţă, iar împrejurarea că inculpatul a fost suspendat din funcţie este departe de a constitui o garanţie că acesta nu va comite alte infracţiuni sau nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În acest sens nu poate fi ignorat faptul că inculpatul este acuzat şi de faptul că a instigat pe partea vătămată M.I.D. să facă declaraţii necorespunzător adevărului că renunţă la plângerea făcută la 13 iunie 2007 şi nu mai doreşte continuarea cercetărilor întrucât, mutând mobilierul, a găsit borseta pe care o crezuse furată, declaraţie pe baza căreia inculpatul a propus neînceperea urmăririi penale pentru inexistenţa faptei.
Curtea reţine că însăşi această conduită a inculpatului este deosebit de semnificativă în aprecierea necesităţii de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, mai ales în condiţiile în care cercetarea judecătorească nu a fost încă începută.
Aşa fiind, se constată că potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu putea fi acordată.
Se impune precizarea că cele reţinute de instanţă cu privire la diminuarea pericolului social concret pentru ordinea publică, prin simpla trecere a 2 luni de la luarea măsurii arestării preventive, nu se justifică.
De altfel, modificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu constituie motiv de liberare provizorie ci de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Din examinarea cauzei din oficiu se mai constată că instanţa nu a impus inculpatului explicit să nu se apropie de martorii R.T., R.A.G., M.I.D., B.A.V., M.V., B.F.D., A.N.I., Ţ.D.C. şi L.I.I. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe durata liberării provizorii sub control judiciar ci pe „durata obligării de a nu părăsi localitatea" deşi faţă de inculpat nu s-a luat această măsură preventivă.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat de procuror şi conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea atacată şi rejudecând va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Braşov împotriva încheierii din 16 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 67/64/2009 privind pe inculpatul T.M.
Casează încheierea atacată şi rejudecând respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica 2 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 752/2009. Penal → |
|---|
