ICCJ. Decizia nr. 825/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 825/2009
Dosar nr. 5324/121/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 5 februarie 2008 a Tribunalului Galaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul B.I., fiul lui V. şi V., născut la 8 septembrie 1954 în satul Lacul lui Baban, comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea, domiciliat în Galaţi, a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 47/P/2006 din 12 decembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru infracţiunea de luare de mită comisă în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin acelaşi act de trimitere în judecată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de B.I. pentru săvârşirea actelor materiale ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), din data de 13 martie 2002 şi din luna mai 2002.
Printre altele, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii S.S. şi S.F. pentru comiterea faptei prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum şi o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul B.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul B.I., în calitate de consilier superior în cadrul D.G.F.P. – S.I.F. Galaţi, având atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, la două date diferite, respectiv 1 aprilie 2005 şi 17 mai 2005, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, cu prilejul verificărilor contabile efectuate la SC R. SRL Galaţi şi SC A.2000 SRL Galaţi, a pretins în interes personal, cu titlu de mită, diferite sume de bani corespunzătoare procentului de 10% din valoarea amenzilor contravenţionale ce urmau a fi legal aplicabile, reprezentând contravaloarea sumelor de bani ce i se cuveneau ca stimulente din partea D.G.F.P., condiţionând, astfel, îndeplinirea corectă a atribuţiilor de serviciu, în sensul aplicării unei sancţiuni contravenţionale la limita minimă prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 135 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, constatând prin considerente că, prima instanţă a dispus corect achitarea inculpatului, atâta timp cât nu a avut la îndemână probe certe care să conducă la convingerea că inculpatul a comis fapta penală, nefiind făcută dovada acţiunii de pretindere ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective al infracţiunii de luare de mită.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi.
În esenţă, prin motivele scrise, s-a apreciat ca nelegală şi netemeinică soluţia de achitare a inculpatului în raport de materialul probator administrat, fiind invocat, în drept, cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, în raport de această critică, de cazul de casare invocat, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru consideraţiunile ce urmează, că recursul este nefondat.
În considerarea prezumţiei de nevinovăţie şi aflării adevărului, principii de bază în desfăşurarea procesului penal, dar, totodată şi elemente de bază ale unui proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut în paragraful 1 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea definitivă a vinovăţiei ei, iar în cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia, orice îndoială operează în favoarea inculpatului şi, pe baza acesteia, soluţia ce se impune este numai achitarea, aşa cum pentru aceleaşi motive, au procedat în cauză corect atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel.
În susţinerea criticii formulate, procurorul arată că pretinderea, ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective, este dovedită pentru ambele acte materiale ce compun infracţiunea continuată de luare de mită şi din acest punct de vedere sunt indicate declaraţia martorului denunţător B.R., declaraţiile martorilor S.S. şi S.F. şi în mod indirect chiar declaraţia inculpatului B.I.
Dar, principiul liberei aprecieri a probelor exprimat prin art. 62 C. proc. pen., a lăsat primei instanţe libertatea de a analiza şi a aprecia concludenta probelor administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi nemijlocit şi, totodată, a impus instanţei de judecată să dea valoare numai acelor probe care coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Ori, conformându-se exigenţelor art. 62 C. proc. pen. şi pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, prima instanţă a remarcat evidentele contradicţii care existau, pe de o parte, între declaraţiile succesive ale denunţătorului B.R. şi cele ale martorilor S.S. şi S.F., pe de altă parte.
În acest sens, martorul denunţător a învederat că trebuia plătită suma de 50 milioane, reprezentând un procent de 10% din amendă; martorii S.S. şi S.F. nu au confirmat această declaraţie şi nu au luat cunoştinţă, în mod nemijlocit, de ce s-a discutat între denunţător şi inculpat cu privire la diferitele sume de bani pretinse eventual de inculpat: aceşti doi martori au susţinut că inculpatul i-a sunat şi i-a întrebat dacă pentru a finaliza favorabil controlul este bine să-i ofere acestuia 20 milioane lei. Şi mai mult, în contextul unui interes personal (temerea că având acces la datele privind diverşi furnizori, inculpatul le-ar fi putut transmite soţiei sale, care lucra la o firmă concurentă), denunţătorul a indus colaboratorilor săi credinţa că se află în relaţii bune cu inculpatul, că pentru a fi rezonabil în aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, acesta ar fi pretins diferite sume de bani, el fiind în măsură să intermedieze această operaţiune, determinându-i chiar să le reprezinte firma, atât la efectuarea controlului, cât şi la finalizarea lui.
Desigur, având în vedere, pe de o parte, contradicţiile dintre declaraţiile acestor martori, iar pe de altă parte, că acestea proveneau de la persoane interesate sub un aspect sau altul în cauză, pentru a stabili caracterul cert şi sigur al acestor probe de vinovăţie şi pentru aflarea adevărului se impunea coroborarea lor cu alte probe legal obţinute, cum ar fi înregistrarea audio-video.
Dar, din transcrierea înregistrării audio-video din 17 mai 2005 se poate observa că dialogurile dintre denunţător şi inculpat sau dintre denunţător şi martori sunt banale, cu un nivel redus de contextualizare şi vocabular şi, oricum, acestea nu au surprins pretinderea unei sume de bani ori a altor foloase materiale de către inculpat, deşi denunţătorul a îndrumat discuţia într-un sens bine stabilit.
Şi mai mult, dacă conduita inculpatului de a pretinde sume de bani de la denunţător era reală, denunţătorul era pregătit să dea mita ce i s-ar fi solicitat, având asupra sa nu numai aparatura tehnică de înregistrare a convorbirilor, dar şi banii marcaţi.
Ori, în acest context, este evident că acuzarea nu a putut aduce probe certe, sigure şi complete din a căror coroborare să rezulte comiterea infracţiunii de luare de mită de inculpat, iar pe indicii, probe incerte şi prezumţii nu se poate proceda la condamnarea unei persoane, fără a se aduce atingere unor principii consacrate în dreptul intern şi european.
Aşa fiind, pentru toate considerentele prezentate în cuprinsul acestei hotărâri, cât şi pentru cele arătate de prima instanţă şi instanţa de apel, hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, urmând a fi astfel menţinute prin respingerea, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a recursului declarat de procuror.
În temeiul art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 05 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe intimatul inculpat B.I.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi se vor suporta din fondul M.J.L.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpat B.I., se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 836/2009. Penal → |
|---|
