ICCJ. Decizia nr. 858/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 858/2009

Dosar nr. 1299/117/2008

Şedinţa publică din 11 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 475/ ID din 25 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi la art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost achitata inculpata T.S., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât fapta nu există în materialitatea ei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin plângerea împotriva soluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală înregistrată la Tribunalul Cluj, la data de 27 martie 2008, petenta T.S. a contestat, în ceea ce o priveşte, soluţia de scoatere de sub urmărire penală dată prin Rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală nr. 45DIPI2006 al Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, conform art. II pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., cu aplicabilă art. 181 şi 91 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi aplicarea faţa de petentă a unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin rechizitoriul amintit într-un singur paragraf se face referire la persoana sa, susţinându-se că, faţă de învinuiţii B.A.D., M.A.A., T.l.A., M.S.A., V.V.D., B.A., T.S. şi M.L. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că sus-numiţii au consumat în perioada 2005 – 2007 de mai multe ori, în municipiul Cluj – Napoca, cannabis şi rezină de cannabis".

A mai arătat petenta că declaraţiile martorilor care ar susţine oarecum învinuirea sunt lapidare şi nu pot fundamenta existenţa unei fapte, fiind caracterizate de subiectivism şi de faptul că martorii au susţinut în acel moment se aflau sub influenţa consumului de droguri sau de alcool.

Prin încheierea şedinţei publice din 5 iunie 2008 instanţa a admis, în baza art. 278¹alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată de petentă a desfiinţat dispoziţia din rechizitoriul referitoare la scoaterea da sub urmărire penală a petentei şi rezoluţia nr. 131/08 din 29 februarie 2008 a D.I.I.C.O.T. şi a reţinut cauza spre rejudecare. În acelaşi timp judecătorul care a admis plângerea a formulat declaraţie de abţinere în conformitate eu dispoziţiile deciziei nr. XV/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar în urma soluţionării declaraţiei de abţinere de către completul VII F la data de 6 iunie 2008, cauza a fost transpusă completului VIII F pentru soluţionare pe fond.

În urma judecării pe fond a cauzei, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În faza de judecată inculpata T.S. a uzat de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen., arătând că nu doreşte să de o declaraţie. În faza de urmărire penală, inculpata a declarat că nu a consumat niciodată droguri. În acelaşi sens a fost şi declaraţia din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei de judecată a martorului B.V.A. Acest martor a arătat că o cunoaşte pe inculpată fiind prietenul ei din anul 2001 şi până în cursului anului 2008. În perioada 2005 - 2007 martorul a frecventat un mediu de consumatori de droguri, însă inculpata nu a făcut parte dintr-un asemenea anturaj, acesta fiind un motiv de ceartă între cel doi. Martorul a mai arătat că niciodată nu a văzut-o pe inculpată să consume droguri, a mai declarat în continuare că a fost la un moment dat în compania martorilor B.A. şi M.L., împreună cu inculpata, lucru ce s-a întâmplat probabil în decembrie 2005 şi cu acea ocazie martorul a consumat o ţigără confecţionată dintr-o plantă luată de pe câmp, însă inculpata nici nu şi-a dat seama ce fac martorii mai sus amintiţi, aceştia nu i-au oferit ţigara confecţionată inculpatei pentru a fuma din ea.

Martorul B.A. a susţinut că o cunoaşte pe inculpată de aproximativ 5 ani fiind amici. Şi acest martor făcea parte dintr-un anturaj de consumatori de droguri şi a arătat că la un moment dat, în urmă cu 2-3 ani, fiind toamnă sau iarnă şi aflându-se la o petrecere unde era prezentă şi inculpata, de faţă mai fiind M.L. şi B.A., crede că inculpata a fumat marijuana. Martorul a arătat că în acel moment el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a consumului de droguri. Martorul a mai arătat în acelaşi context că de obicei ţigările pe care le avea le fuma împreună cu prietenii aşa că nu-şi aminteşte alte amănunte legat de momentul respectiv. Cele mai sus arătate s-au întâmplat la domiciliul numitei M.L.

La aceeaşi dată martorul a declarat că nu-şi aminteşte să o fi văzut pe inculpată consumând cu altă ocazie droguri. În contextul mai sus arătat martorul a relatat şi că inculpata este fumătoare şi că la petrecerea respectivă în mod cert aceasta a fumat ţigări obişnuite. Pe de altă parte martorul a arătat că există o diferenţă între ţigările obişnuite şi ţigările confecţionate din planta ce conţin substanţe psihotrope, existând totodată posibilitatea să se facă confuzie între astfel de ţigări şi ţigările obişnuite.

Martora M.L. a declarat în faţa instanţei că a fost prietena martorului B.A. şi în acel context a cunoscut-o pe inculpata T.S. În urmă cu vreo 2 ani de zile, în noiembrie sau decembrie se aflau în vizită la martoră, prietenul său şi B.A. împreună cu inculpata. Cu acea ocazie a avut impresia că inculpata consuma droguri, respectiv cannabis, însă şi martora la rândul său a încercat să consume cannabis şi întrucât băuse şi vin i s-a făcut rău. A mai văzut-o încă o dată pe inculpată însă atunci nu ştie dacă aceasta a consumat ceva sau nu. Martora a mai susţinut că inculpata este fumătoare însă nu s-a uitat în mod expres la aceasta să vadă ce fel de ţigări fumează, obişnuite sau cu cannabis.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală martora a susţinut că a văzut-o pe inculpată consumând droguri în timp ce se afla la domiciliul martorei, împreună cu prietenul acesteia şi cu prietenul inculpatei.

În contextul probelor mai sus analizate, instanţa a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este inoperabilă în cauză, având în vedere că din depoziţiile martorilor B.A. şi M.L. a rezultat că este posibil ca inculpata să fi consumat o singură dată droguri, în timp ce se afla în locuinţa martorei M.L., moment situat temporal în luna noiembrie sau decembrie a anului 2005 ori 2006.

În ceea ce priveşte însă eventualul consum de droguri a inculpatei, instanţa a opinat că probele trebuie reţinute cu o oarecare rezervă.

Astfel, martorii B.A. şi M.L., singurii în măsură să susţină actul de acuzare, au susţinut că se aflau la data respectivă atât sub influenţa consumului de droguri cât şi a consumului de băuturi alcoolice.

Prin urmare, simţurile şi percepţia martorilor era uşor alterată.

Pe de altă parte, inculpata este fumătoare context în care martorii era posibil să se fi înşelat cu privire la natura ţigărilor fumate de către inculpată.

Această situaţia echivocă este de natură să profite inculpatei, în consonanţă cu principiul de drept „in dubio pro reo".

Sintetizând cele mai sus expuse şi valorificând acest principiu de drept ca un corolar al judecăţii pe fond, şi pe fundamentul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa a concluzionat că fapta dedusă judecăţii nu există în materialitatea sa, astfel încât a dispus, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în forma continuată prevăzută , de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, solicitând desfiinţarea acesteia iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. În motivare s-a arătat că probele dosarului au dovedit faptul că inculpata a consumat cannabis însă, prin conţinutul ei concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, Curtea a apreciat că aceasta este corectă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Prima instanţă în mod judicios a apreciat că în cauză se impune a fi audiaţi martorii propuşi de D.I.I.C.O.T., B.V.A., B.A. şi M.L., martori ce au fost însuşiţi şi de inculpată.

Procedând la audierea lor nici unul dintre aceşti martori nu a declarat cu certitudine că ar fi văzut-o pe inculpată consumând cannabis în urmă cu doi ani într-o seară pe când se aflau la domiciliul martorei M.L.

Mai mult de atât, martorii se aflau cu acea ocazie fie sub influenta drogurilor fie a alcoolului astfel că a fost explicabilă poziţia acestora de a nu-şi aminti cu precizie cine a consumat droguri şi cine nu.

Ori în lipsa unei probe ştiinţifice care să ateste că în sângele inculpatei s-ar fi găsit urme de cannabis (respectiv THC) probă care nu s-a realizat în cauză, declaraţiile acestora nu pot constitui fundamentul incriminării inculpatei.

În concluzie, prima instanţă în mod corect a făcut aplicarea principiului că orice dubiu profită inculpatului şi astfel a dispus achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen, astfel că, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul Parchetului, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, criticând hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, înverderând instanţei faptul că vinovăţia inculpatei a fost dovedită prin declaraţiile martorilor.

Faţă de aceste susţineri, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi pe fond respingerea plângerii intimatei inculpate.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta Curte constată că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că prima instanţa de control judiciar în mod judicios şi motivat şi-a însuşit argumentele rezultante din hotărârea instanţei de fond prin care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi la art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost achitata inculpata T.S. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, în raport cu situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă şi a pronunţat o decizie legală şi temeinică.

Astfel, Înalta Curte a constatat că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că în contextul probelor mai sus analizate, instanţa a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este inoperabilă în cauză, având în vedere că din depoziţiile martorilor B.A. şi M.L. a rezultat că este posibil ca inculpata să fi consumat o singură dată droguri, în timp ce se afla în locuinţa martorei M.L., moment situat temporal în luna noiembrie sau decembrie a anului 2005 ori 2006.

În ceea ce priveşte însă eventualul consum de droguri a inculpatei, instanţa a apreciat că probele administrate în cauză nu sunt concludente pentru stabilirea vinovăţiei inculpatei.

Prin urmare, simţurile şi percepţia martorilor era uşor alterată.

Pe de altă parte inculpata este fumătoare context în care era posibil ca martorii să se fi înşelat cu privire la natura ţigărilor fumate de către inculpată.

Această situaţia echivocă este de natură să profite inculpatei, în consonanţă cu principiul de drept „in dubio pro reo".

Sintetizând cele mai sus expuse şi valorificând acest principiu de drept ca un corolar al judecăţii pe fond, şi pe fundamentul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa de fond în mod corect a concluzionat că fapta dedusă judecăţii nu există în materialitatea sa, astfel încât a dispus, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în forma continuată prevăzută , de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 C. pen.

Aşadar, săvârşirea infracţiunii de către inculpata T.S. nu se susţine prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor propuşi de D.I.I.C.O.T., B.V.A., B.A. şi M.L. precum şi în raport de adresa I.M.L. Cluj-Napoca nr. 4690/X/139 din 11 iulie 2008 prin care s-a comunicat faptul că la data soluţionării cauzei nu s-a mai putut stabili dacă inculpata a consumat cannabis în perioada 2005 - 2006, precizându-se totodată că inculpata T.S. nu figura în arhiva laboratorului cu determinări de acest tip în cursul anilor 2005 şi 2006.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimata inculpată T.S.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimata inculpată T.S.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 857/2009. Penal		ICCJ. Decizia nr. 864/2009. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 858/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 858/2009. Penal