ICCJ. Decizia nr. 868/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 868/2009
Dosar nr. 972/1/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46/ P din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.L. împotriva rezoluţiilor nr. 69/P/2008 din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi nr. 251/11.2/2008 din 12 mai 2008 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care le-a menţinut.
Petentul a fost obligat să plătească 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în anul 1993, petentul C.L. a cumpărat, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, de la C.P., imobile situate în localitatea Peştiş, precum şi terenul din localitatea Peştiş Valea Morii, precum şi un autoturism marca T.
Cu privire la aceleaşi bunuri, în cursul anilor 1993 şi 1997, C.P. a făcut un testament în favoarea lui T.I., iar apoi în favoarea făptuitoarelor D.I.L. şi D.F.
Toate aceste bunuri litigioase au survenit după un lung şir de procese a celor două făptuitoare în mod legal.
În consecinţă, parchetul, după o temeinică şi legală analiză a probelor de la dosar a dispus neînceperea urmăririi penale şi a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului C.L.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.L., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea plângerii, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea tragerii la răspundere a intimatelor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen., art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi art. 208 alin. (1) C. pen., recurs iar prin Decizia penală nr. 2938 din 23 septembrie 2008, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.L. împotriva sentinţei penale nr. 46/ P din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Petentul C.L. a formulat plângere penală împotriva numitelor D.L.I., judecător în cadrul Judecătoriei Aleşd şi D.F., solicitând efectuarea de cercetări şi condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi furt, prevăzută de art. 208 C. pen.
În esenţă, petentul a susţinut că intimatele au ocupat fără drept mai multe imobile care ar fi fost proprietatea sa, iar în luna august 2007 acestea au rupt lacătele puse de el la imobilele respective, iar după ce au pătruns în interior au sustras mai multe bunuri şi au tăiat pomi în grădină.
Prin rezoluţia nr. 69/P/2008 din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimate, cu motivarea că faptele reclamate de către petent nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva acestei soluţii petentul, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere apreciind că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât intimatele au săvârşit infracţiunile reclamate.
Plângerea a fost considerată ca nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că în anul 1993 petentul C.L. a cumpărat pe baza unui contract de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, de la C.P. imobilele situate în localitatea Pestiş, înscrise în cartea funciară, precum şi terenul din localitatea Pestiş Valea Morii, înscris în Cartea Funciară şi un autoturism marca T.
Dar cu privire la aceleaşi bunuri, numitul C.P., în cursul anilor 1993 şi 1997, a făcut un testament în favoarea lui T.I. şi unul în favoarea intimatelor D.I.L. şi D.F.
După decesul testatorului, intimatele au acţionat-o în judecată pe numita T.I., iar prin sentinţa civilă nr. 11197/2002 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 654/2007 a Curţii de Apel Oradea, s-a admis acţiunea, s-a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 18 din 23 ianuarie 2001 emis de B.N.P. C.L., pentru numita T.I., pârâta fiind obligată să predea posesia bunurilor deţinute reclamantelor.
S-a menţionat şi împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 1273/2002 a Judecătoriei Aleşd, modificată prin Decizia civilă nr. 396/A/2003 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1031/R/2003 a Curţii de Apel Oradea, printre alte dispoziţii, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată reclamantul C.L. în contradictoriu cu pârâta T.I., care a avut ca obiect constatarea nulităţii testamentului prin care defunctul C.P. a instituit-o legatară universală pe pârâtă.
În raport de aceste considerente şi de dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti menţionate a rezultat că intimatele, fiind proprietare ale bunurilor reclamate de către petent, au dispus de bunuri în baza prerogativelor pe care le au în calitate de titulare ale dreptului real, motiv pentru care în sarcina acestora nu s-au putut reţine infracţiunile pentru care petentul a solicitat tragerea lor la răspundere penală.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
La data de 03 februarie 2009, recurentul revizuent a formulat cerere de revizuire a deciziei pronunţate de către această instanţă.
La termenul de judecată din data de 11 martie 2009, reprezentantul parchetului, a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Astfel, din economia dispoziţiilor art. 397 şi urm. C. proc. pen., în cazul în care cererea de revizuire a fost adresată instanţei, aceasta o trimite procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, competent potrivit art. 397 C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa care a pronunţat sentinţa în primă instanţă este cea a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, astfel că în raport de dispoziţiile art. 397 şi urm. C. proc. pen., Înalta Curte va trimite cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 46/ P din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, formulată de petentul C.L., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 397 şi urm. C. proc. pen., trimite cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 46/ P din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, formulată de petentul C.L., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3185/2009. Penal → |
|---|
