ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 872/2009
Dosar nr. 2157/1/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 08213/99/2006 în baza art. 3002 – art. 160b C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor B.E. şi B.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 304 din data de 16 mai 2007 a Tribunalului Iaşi inculpatul B.E. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, iar inculpatul B.C. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În fapt, s-a reţinut că inculpaţii B.E. şi B.C. împreună şi cu un alt inculpat, în seara de 18 februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A. şi N.P. să-i însoţească la locuinţa din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde le-au ţinut împotriva voinţei acestora până la data de 19 februarie 2006, iar în acest interval de timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenţei şi a ameninţărilor să întreţină relaţii sexuale normale, anale şi orale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii B.E. şi B.C., care prin apărătorul desemnat din oficiu avocat C.I., au solicitat analizarea cauzei în raport de dispoziţiile art. 38515 lit. d) şi admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, susţinând, în esenţă, faptul că, în mod greşit s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.C. acesta poate fi judecat în stare de libertate iar cu privire la inculpatul B.E. a considerat că în mod greşit i s-a respins cererea de recuzare.
A învederat instanţei faptul că această opinie aparţine inculpatului B.E., însă în opinia avocatului din oficiu încheierea de recuzare se poate ataca cu recurs, numai odată cu fondul cauzei.
Recurentul inculpat B.E. a învederat instanţei că în mod greşit i s-a respins cererea de recuzare, şi a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Recurentul inculpat B.C. a învederat instanţei faptul că la data arestării avea vârsta de 16 ani şi 6 luni susţinând că din martor a fost transformat în inculpat, că este nevinovat şi a stat în arest mai mult decât fracţia pentru a fi eliberat condiţionat, însă nu poate fi liberat condiţionat întrucât hotărârea de condamnare nu este definitivă.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.C. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea de şedinţă din data de 24 februarie 2006 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, că arestarea preventivă a inculpaţilor B.E. şi B.C., s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal cu privire la inculpatul minor B.C. şi de viol, lipsire de libertate şi tâlhărie cu privire la inculpatul B.E., constând în aceea că în seara de 18 februarie 2006, au constrâns pe minorele M.A. şi N.P. să-i însoţească la locuinţa din Comuna Miroslavele a inculpatului B.E., unde le-au ţinut împotriva voinţei acestora până la data de 19 februarie 2006, iar în acest interval de timp le-au determinat pe acestea prin folosirea violenţei şi a ameninţărilor să întreţină relaţii sexuale normale, anale şi orale.
Cu privire la motivul de recurs al inculpatului B.E. privind respingerea cererii de recuzare instanţa a reţinut că sub acest aspect încheierea poate fi criticată numai odată cu fondul, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Ţinând seama de probele cauzei, respectiv declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor, Curtea consideră că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B.E. şi B.C. subzisă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, conform art. 3001 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond cât şi cea a Curţii de Apel Iaşi, s-au conformat acestor dispoziţii după înregistrarea dosarului la instanţă.
De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Conform dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de apel, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpaţii B.E. şi B.C. au comis faptele de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, lipsire de libertate şi tâlhărie, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, şi având în vedere şi pedepsele aplicate de prima instanţă, precum şi faţă de conduita procesuală a inculpaţilor B.E. şi B.C., iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este legală şi justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii B.E. şi B.C. au fost iniţial reţinuţi în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza încheierilor pronunţate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţei)], în speţă, în temeiul sentinţei de condamnare şi a încheierilor pronunţate de către instanţa de fond şi Curtea de Apel Iaşi prin care s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, încheieri pronunţate în dosarul nr. 08213/99/2006.
Aşadar, Înalta Curte consideră că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 148 lit. f), art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii - inculpaţi B.E. şi B.C. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.C., împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 08213/99/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3186/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Penal → |
|---|
