ICCJ. Decizia nr. 869/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.869/2009

Dosar nr. 2095/1/2009

Şedinţa publică din 11 martie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin încheierea de şedinţă din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 160^8a raportat la art. 160² şi urm. C. proc. pen., s-a respins cererea de punere în libertate provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.G., iar în baza art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.M.G. şi T.S.G. şi s-a menţinut în continuare această măsură.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

1. Asupra cererii de punere în libertate provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul G.M.G., a reţinut că, la data de 23 februarie 2009, inculpatul a formulat cerere de punere în libertate sub control judiciar, motivată prin aceea că îndeplineşte prima condiţie prevăzută de lege, iar în ce o priveşte pe cea de-a doua, în opinia sa nu este probată temerea că va săvârşi o altă faptă de natură penală. În cerere s-a menţionat de către inculpat că a luat cunoştinţă de condiţiile în care se poate acorda liberarea provizorie, precum şi de obligaţiile pe care instanţa le-ar putea impune şi consecinţele nerespectarii acestor obligaţii.

A fost examinată, potrivit art. 160⁸ C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii şi, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 160² C. proc. pen., instanţa de fond s-a pronunţat în acest sens după care, întrebat fiind dacă doreşte să fie ascultat, inculpatul G.M.G. a arătat că se prevalează de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv de dreptul de a nu face nicio declaraţie.

Analizând temeinicia cererii formulate, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei şi a prevederilor art. 160² alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că inculpatul G.M.G. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 35/P/2006 din data de 17 septembrie 2008 al D.N.A. – S.T. Piteşti, pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de corupţie în concurs real, respectiv:

- infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000;

- infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.;

- infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen., în legătură directă cu infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000;

- infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În esenţă, inculpatul G.M.G., ofiţer de poliţie cu gradul de subcomisar în cadrul I.P.J. Argeş, ar fi pretins şi ar fi primit, împreună cu coinculpatul T.S.G., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Argeş, în perioada iulie - septembrie 2006, de la inculpatul B.I.D., prevalându-se de o influenţă reală asupra unor ofiţeri examinatori din cadrul S.P.C. – R.P.I.V. Argeş, suma totală de 896,76 euro, pentru ca cel din urmă inculpat să obţină permisul de conducere în condiţii frauduloase, fără a participa la examen şi fără a fi, de altfel, în ţară în perioada respectivă.

Tot astfel, inculpatului G.M.G. i se impută fapta de a fi pretins şi de a fi primit efectiv, în luna august 2006, suma de 3.000.000 lei vechi de la inculpatul B.M., căruia i-a creat convingerea că are influenţă asupra cadrelor medicale şi că poate interveni pe lângă angajaţii S.M.L. Argeş, pentru obţinerea unui certificat medico - legal, care să specifice un număr cât mai mare de îngrijiri medicale pentru soţia celui din urmă.

Inculpatul mai este acuzat că a întocmit în fals o adresă cu nr. 88311 din 08 august 2006 a Poliţiei municipiului Piteşti, Secţia 4 de Poliţie, pe care a semnat-o pentru şeful secţiei de poliţie, aplicând şi sigiliul secţiei, că la data de 18 august 2006 a pretins şi a primit efectiv suma de 2.000.000 lei vechi de la inculpata l.M.D., avocată, prevalându-se de o influenţă reală asupra ofiţerului de poliţie V.C.L., pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu legate de urmărirea şi prinderea condamnatei P.E.C., urmărită general.

În rechizitoriu se mai menţionează că, la data de 18 noiembrie 2006, poliţiştii G.M.G. şi T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se cuvin, confiscând, la propunerea inculpatului P.V., ţigări de contrabandă, fără a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite şi împărţirii în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi).

Arestarea preventivă a inculpatului G.M.G. a fost dispusă prin încheierea nr. 90/ F din data de 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, în temeiul ari 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii s-a motivat că deşi art. 136 alin. (2) din acelaşi cod, prevede că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, acest text de lege trebuie interpretat corelativ cu art. 160² alin. (2), potrivit căruia liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a apreciat că, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că judecătorul poate acorda liberarea dacă, verificând aceste condiţii pe baza probelor ce îi sunt puse la dispoziţie, îşi formează convingerea că buna desfăşurare a procesului penal va putea fi asigurată şi prin lăsarea în liberate a inculpatului, că această măsură oferă garanţia că cel în cauză se va prezenta la judecată.

În ce-l priveşte pe inculpat, instanţa de fond a observat că acesta, deşi citat în repetate rânduri de judecătorul învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, chiar şi cu mandat de aducere, a ales să nu se prezinte, iar în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc a arătat că nu doreşte să declare nimic, prevalându-se de dreptul său de a nu face nicio declaraţie, ce este consfinţit de lege.

Totuşi, s-a apreciat că atitudinea inculpatului, astfel cum a fost evidenţiată mai sus, este de natură a determina instanţa să concluzioneze că, odată lăsat în libertate, acesta va împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Or, dacă un acuzat deţinut are dreptul la tratarea cu prioritate a cauzei sale, cu celeritate deosebită, tot atât de adevărat este că aceasta nu trebuie să stânjenească în nici un fel eforturile depuse de magistraţii ce instrumentează cauza, de a face deplină lumină asupra faptelor ce fac obiectul cauzei. Este de menţionat că, prin hotărârile pronunţate, C.E.D.O. a statuat că deţinutul inculpat nu are obligaţia de a coopera cu autorităţile judiciare, dar el trebuie să suporte consecinţele pe care atitudinea sa Ie-a avut privitor la buna derulare a procedurilor.

Aşa fiind, pentru aceste considerente, s-a pronunţat o soluţie de respingere a cererii, ca neîntemeiată, în baza art. art. 160^8a C. proc. pen., raportat la art. 160² C. proc. pen.

2. În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestării luate faţă de cei doi inculpaţi, T.S.G. şi G.M.G., s-a constatat că prin rechizitoriul la care s-a făcut deja referire, alături de acuzaţiile ce se aduc inculpatului G.M.G., aşa cum au fost detaliate anterior, cu ocazia examinării cererii formulate de acesta, inculpatul T.S.G. este trimis în judecată întrucât a pretins şi a primit efectiv, împreună cu un alt lucrător de poliţie, inculpatul R.F., între iulie - noiembrie 2006, suma de 1.200 euro şi 600 dolari S.U.A., prevalându-se de o influenţă reală asupra unor angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în scopul de a facilita promovarea examenului de încadrare ca subofiţer numitului O.C.V. şi pentru a-i procura acestuia o diplomă de liceu falsificată, necesară pentru participarea la examen.

În acelaşi mod, inculpaţii sus-numiţi au pretins şi au primit de la inculpatul Ş.I.P. suma de 1.200 euro, în scopul promovării de către acesta a examenului de încadrare ca subofiţer.

În rechizitoriu se mai susţine că, la data de 18 noiembrie 2006, poliţiştii G.M.G. şi T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se cuvin, confiscând ţigări de contrabandă, la propunerea inculpatului P.V., fără a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite şi împărţirii în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi).

Arestarea inculpaţilor a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., la momentul luării acestei măsuri apreciindu-se că sunt realizate condiţiile prevăzute de acest text de lege, referitoare la existenta indiciilor temeinice că cei în cauză au comis faptele de corupţie descrise de procuror, la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile respective şi la existenţa unor probe potrivit cărora lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanţa de fond, sesizându-se din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen., pentru a verifica legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat că primele două condiţii prevăzute de legiuitor [(limitele de pedeapsă şi existenţa indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 şi art. 68¹ C. proc. pen.)] nu au suferit nicio modificare de la luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi şi până în prezent.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, dovedit prin probe, instanţa de fond a reţinut că, uneori, prin deosebita lor gravitate şi prin reacţia publicului faţă de săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot produce o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, pe o perioadă de timp. în ce-i priveşte pe inculpaţi, probele administrate la acest termen de judecată, respectiv declaraţiile coinculpaţilor ce au fost audiaţi, nu sunt de natură a răsturna dovezile ce s-au produs pe parcursul urmăririi penale, referitoare la existenţa unui real pericol pentru ordinea publică, în cazul în care ei ar fi lăsaţi în libertate. Dimpotrivă, unii dintre coinculpaţi au confirmat în parte susţinerile acuzării, referitoare la implicarea inculpaţilor T.S.G. şi G.M.C. în faptele de corupţie ce sunt descrise în rechizitoriu şi impresia creată în rândul membrilor comunităţii, aceea că cei doi, fiind poliţişti, „nu pot să păţească nimic". Această impresie ar fi întărită de organele judiciare menite să restabilească ordinea de drept, lipsa de reacţie din partea lor putând fi interpretată chiar ca o încurajare.

Faptul că arestarea a fost dispusă la doi ani după comiterea infracţiunii despre care se vorbeşte în rechizitoriu nu are menirea de a înlătura o asemenea impresie, căci luarea unei atare măsuri preventive presupune existenţa unor probe ce ar putea contura vinovăţia, iar nu a unor simple bănuieli, pe de o parte, iar pe de altă parte, cauza este complexă, cercetările privind nu doar o infracţiune izolată, ci un concurs de infracţiuni, ce relevă o conduită consecventă de sfidare a legii, de către acuzaţi.

Motivul de nelegalitate invocat de inculpatul G.M.G., acela că arestarea sa ar fi fost dispusă în lipsă, ignorându-se împrejurarea că se afla internat în spital, aşadar în imposibilitate de a se prezenta în faţa judecătorului, s-a apreciat a nu fi fondat, atâta vreme cât s-a constatat că acesta nu s-a prezentat, deşi instanţa a întreprins toate demersurile necesare pentru a fi adus în faţa judecătorului şi ascultat; starea de boală invocată de inculpatul T.S.G. (ce a depus şi acte medicale pentru a o dovedi) ar putea constitui, eventual, motiv al unei cereri întemeiate pe art. 139 C. proc. pen. Tot astfel, împrejurarea că fiica sa minoră suferă de o afecţiune a coloanei vertebrale, nu este de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică la care s-a făcut referire.

Concluzionând în sensul că ordinea publică rămâne ameninţată în continuare prin lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi şi că oricare altă măsură preventivă nu ar putea să asigure realizarea scopului prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond, în baza art. 300² C. proc. pen., raportat la art. 160^b C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.M.G. şi T.S.G. şi a menţinut în continuare această măsură.

B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M.G. solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Totodată, împotriva încheierii au declarat recurs ambii inculpaţi, criticând-o pentru greşita menţinere a stării de arest întrucât lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzută de Legea nr. 78/2000, prin încheierea nr. 77/ F din 18 septembrie 2008 şi, respectiv, nr. 90/ F din 10 octombrie 2008, ambele ale Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinându-se în sarcina acestora faptele descrise în rechizitoriu şi expuse anterior în considerentele încheierii ce face obiectul prezentului recurs. Faţă de gravitatea faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, judecătorul a apreciat că sunt probe certe, în înţelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.

1. Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.G., Înalta Curte constată că deşi întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, nu este întemeiată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Aceasta întrucât liberarea provizorie sub control judiciar este la latitudinea instanţei, întrunirea condiţiilor de admisibilitate neconducând în mod automat la admiterea cererii. În speţă, în raport de gravitatea faptelor despre care există indicii temeinice că au fost săvârşite de inculpat, de stadiul actual al anchetei şi de poziţia procesuală a inculpatului, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.

În consecinţă, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Piteşti urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

2. Sub un alt aspect, al menţinerii arestării preventive a celor doi inculpaţi, Curtea constată că soluţia instanţei de fond este corectă, aceasta reţinând în mod fundamentat că arestarea inculpaţilor a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că primele două condiţii prevăzute de legiuitor [(limitele de pedeapsă şi existenţa indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 şi 68¹ C. proc. pen.)] nu au suferit nicio modificare de la luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi şi până în prezent; în ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, s-a apreciat pe baza probelor administrate până în prezent că acestea nu sunt de natură a răsturna dovezile ce s-au produs pe parcursul urmăririi penale, referitoare la existenţa unui real pericol pentru ordinea publică, în cazul în care ar fi lăsaţi în libertate. Dimpotrivă, ordinea publică rămâne ameninţată în continuare prin lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi şi oricare altă măsură preventivă nu ar putea să asigure realizarea scopului prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în raport de complexitatea cauzei, cercetările privind nu doar o infracţiune izolată, ci un concurs de infracţiuni, ce relevă o conduită consecventă de sfidare a legii de către inculpaţi.

Ca atare, apreciind criticile formulate de inculpaţi ca neîntemeiate şi sub acest aspect, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de aceştia, ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii - inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.M.G. şi T.S.G. împotriva încheierii de şedinţă din data de 03 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 710/46/2008.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 847/2009. Penal		ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 869/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 869/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs