ICCJ. Decizia nr. 874/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.874/2009
Dosar nr. 3426/40/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 449 de la 2 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 3426/40/2008, au fost condamnaţi inculpaţii R.D. şi C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faţă de inculpatul C.G. la câte 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului C.G. prin sentinţa penală nr. 827 din 23 aprilie 2007 a Judecătoriei Botoşani şi a dispus executarea acestei pedepse pe lângă cea aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul C.G., urmând să execute 13 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., cu privire la ambii inculpaţi.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 3 iunie 2008 la zi.
S-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la nr. 32/2008 în registrul de corpuri delicte al acestui tribunal.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile C.R. din sat Prisăcani, oraş Flămânzi, judeţul Botoşani, suma de 4.000 lei despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în ziua de 1 iunie 2008, inculpaţii şi victima au consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din sat, iar în jurul orei 20 au mers la locuinţa părinţilor inculpatului C.G., unde au continuat să consume băuturi şi au ascultat muzică. La un moment dat, victima a ieşit din casă, iar la puţin timp, tatăl inculpatului C.G. a văzut-o lângă un cal ce era la faetonul din curte. Întrucât ştia că victima a mai sustras animale, tatăl inculpatului C.G. a intrat în încăpere unde erau cei doi inculpaţi şi Ie-a spus acestora să iasă şi să vadă ce vrea să facă victima. Cei doi inculpaţi au ieşit în curte şi, întrucât li s-a părut că victima vrea să plece cu calul, au început să o lovească cu pumnii, apoi R.D. i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o coadă de sapă şi, după ce aceasta a căzut, inculpaţii au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele, inculpatul C.G. sărind de câteva ori cu picioarele pe corpul victimei. După aceea, inculpaţii au lăsat victima căzută în curte, au intrat în casă şi au continuat să consume băuturi alcoolice.
Mai târziu, inculpaţii au ieşti afară să vadă ce face victima şi, constatând că aceasta este decedată, au ridicat-o şi au dus-o în casă, au pus-o pe un pat, iar ei au consumat băuturi, după care s-au culcat.
A doua zi dimineaţă, dându-şi seama de gravitatea faptei, inculpaţii au ieşit în sat şi le-au spus martorilor B.D. şi P.G. despre cele întâmplate, rugându-i pe aceştia să anunţe poliţia.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 50/ B din 9 iulie 2008 al S.M.L. Botoşani a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin obstrucţie traheo-bronşică cu sânge, în condiţiile unui traumatism. Cu ocazia necropsiei s-au constatat numeroase excoriaţii pergamentate şi liniare, echimoze, hematom epicranian, hematom minim subdural, stază şi edem cerebral, hemoragie meningee cerebeloasă, infiltrate sangvine de perete toracic, fracturi costale C 3 şi C 6 stâng, conţinut sanguin traheo-bronşic, infarctizări pulmonare, stază pulmonară, sânge lichid în corp şi stază în organe, concluzionându-se că aceste leziuni s-au putut produce prin lovituri repetate cu corpuri dure şi corpuri dure prelungite, între leziuni, asfixia mecanică şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faţă de inculpatul C.G. (dată fiind antecedenţa sa infracţională), prima instanţă i-a condamnat pe aceştia la pedepse cu închisoare.
La individualizare pedepselor s-a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei, dedus, atât din împrejurările comiterii ei, cât şi din consecinţele produse, precum şi persoana fiecăruia dintre inculpaţi, comportarea bună a acestora anterior săvârşirii infracţiunii şi conduita procesuală corectă în sens de recunoaştere şi regret.
În latura civilă a cauzei s-a reţinut că victima a fost înmormântată de numita C.R. din satul Prisăcani, oraşul Flămânzi, care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.000 lei, sumă pe care inculpaţii au fost de acord să o plătească, astfel încât în temeiul art. 14 şi 15 C. proc. pen., au fost obligaţi la plata sumei respective către partea civilă.
Subzistând temeiul arestării preventive a inculpaţilor, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut această măsură, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora, durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 3 iunie 2008 la zi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii.
În motivarea apelurilor, aceştia au arătat că greşit s-a reţinut în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de omor, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu au aplicat lovituri cu intenţia de a ucide victima. Mai mult, ele nu au vizat zone vitale şi nu au produs direct decesul, cauza acestuia fiind asfixia ei mecanică cu sânge.
Au solicitat reducerea pedepselor aplicate, prin reţinerea în favoarea lor de circumstanţe atenuante judiciare, reale şi personale (lipsa antecedentelor penale, conduită procesuală corespunzătoare).
Inculpatul C.G. a arătat că a comis fapta urmare a atitudinii anterioare provocatoare a victimei, având convingerea că aceasta din urmă doreşte să-i sustragă un cal.
Prin Decizia penală nr. 4 de la 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3426/40/2008, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii R.D., şi C.G., în prezent ambii deţinuţi în Penitenciarul Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 449 din data de 2 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 3426/40/2008.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare:
A fost condamnat fiecare dintre inculpaţii R.D. şi C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faţă de inculpatul C.G., la câte o pedeapsă principală de 10 ani închisoare (în loc de câte 12 ani închisoare).
În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.G. să execute o pedeapsă principală de 11 ani şi 3 luni închisoare (în loc de 13 ani şi 3 luni închisoare).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedepsele de executat de către fiecare dintre inculpaţi, durata de la data de 2 decembrie 2008 la zi.
În temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.D. şi C.G.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 600 lei, reprezentând onorarii avocaţi oficiu inculpaţi s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Inculpaţii apelanţi au comis faptele în împrejurările arătate şi pe larg expuse în considerentele sentinţei penale atacate.
Astfel, în noaptea de 1 iunie 2008, vând impresia că victima, aflată în curtea casei inculpaţilor, ar intenţiona să le sustragă un cal, au lovit-o, în mod conjugat, cu pumnii şi picioarele în zona abdomenului, iar inculpatul R.D. şi cu coada unei sape de lemn în zona capului, lovituri ce au condus la decesul acestuia.
Inculpaţii au susţinut că nu au intenţionat uciderea victimei, în condiţiile în care moartea nu s-a datorat loviturilor aplicate şi care, de altfel nu au vizat zone vitale ale organismului, ci a survenit ca urmare a asfixiei mecanice prin obstrucţie traheo-bronşică cu sânge, în condiţiile unui traumatism.
Or, potrivit raportului de constatare medico-legală (necropsie) nr. 50/ B din 09 iulie 2008 efectuat de S.M.L. Botoşani, asfixia mecanică a survenit urmare a politraumatismului suferit de victimă, efect al loviturilor „repetate cu corp dur şi corp dur alungit: pumni, picioare şi un baston de lemn de minim 6 cm diametru". în acelaşi raport s-a concluzionat că „între leziunile traumatice, asfixia mecanică şi deces este legătură directă de cauzalitate."
Chiar dacă inculpaţii nu au urmărit uciderea victimei, prin actele de violenţă exercitate, privite în mod concret, au acceptat posibilitate producerii acestui rezultat socialmente periculos.
Astfel, inculpaţii i-au aplicat victimei lovituri, atât cu un par, cât şi cu pumnii şi picioarele, în zone vitale ale organismului, cap, abdomen, iar ulterior, după ce au abandonat-o circa 30 minute în curte, au adus-o în casă, aşezând-o în pat, fără a-i acorda primul ajutor sau a anunţa vreo instituţie medicală competentă.
Prin urmare, corect a reţinut prima instanţă că inculpaţii au comis infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., forma de vinovăţie fiind cea a intenţiei indirecte.
Aşadar, solicitare acestora, de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu a putut fi primită în cauză.
Inculpatul C.G. a susţinut că a comis fapta pe fondul tulburării induse de atitudinea provocatoare a victimei, convins fiind că aceasta intenţiona să-i sustragă, din curte, un cal.
Or, ceste afirmaţii nu au fost în vreun fel dovedite, cu atât mai mult cu cât anterior părţile consumaseră împreună băuturi alcoolice la mai multe baruri din sat, iar ulterior în locuinţa părinţilor inculpatului C.G. Aşadar, relaţiile dintre părţi, la momentul imediat comiterii faptei, nu erau tensionate.
În plus, la momentul în care cei doi inculpaţi au ieşti din locuinţă, după ce martorul C.G. Ie-a spus că victima este în curte, lângă un cal de la faeton, exista posibilitate unei discuţii prealabile între părţi, care ar fi lămurit orice neînţelegere ivită.
Simpla impresie că victima ar pute comite, în dauna sa, vreun furt, nesusţinută de niciun act concret în cest sens, nu este de natură a aprecia că s-a cauzat inculpatului C.G. vreo stare de tulburare, pe fondul căreia să fi acţionat, astfel că nu se justifică reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, este real că aceştia au avut, pe parcursul procesului penal, o atitudine sinceră, de recunoaştere şi regret a faptelor, iar anterior, inculpatul R.D., un bun comportament în societate.
Faţă de toate împrejurările cauzei, curtea de apel a apreciat că aceste elemente nu s-au impus a fi reţinut, în favoarea inculpaţilor, ca circumstanţe atenuante, însă justifică o diminuare a cuantumului pedepselor aplicate. O pedeapsă de câte 10 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, este necesară, dar totodată şi suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ-preventiv.
Cât priveşte inculpatul C.G., la această pedeapsă s-a adăugat, potrivit dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 827/2007 a Judecătoriei Botoşani, a cărei suspendare condiţionată a fost revocată prin sentinţa penală apelată.
Pentru considerentele arătate, curtea de apel, constatând întemeiate apelurile declarate de inculpaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Ie-a admis, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus-a ratate.
Cum judecata cauzei a avut loc cu inculpaţii în stare de arest preventiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedepsele de executat de către fiecare dintre inculpaţi, durata de la data 2 decembrie 2008 la zi.
Apreciind că temeiurile ce au stat la baza luării şi ulterior menţinerii stării de arest preventiv a inculpaţilor subzistă, în conformitate cu dispoziţiile art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.D. şi C.G. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii R.D. şi C.G., numai recurentul inculpat R.D., arătând în scris motivele de recurs, solicitând reducerea pedepsei sub minim, deoarece are probele în familie, mama sa este suferindă, tatăl este orb şi are nevoie de un întreţinător.
La termenul de judecată de la 26 februarie 2009, Înalta Curte a lut în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor R.D. şi C.G., consemnându-se concluziile părţilor, după care, Înalta Curte, deliberând a anulat mandatele de executare nr. 602/2008 din 21 ianuarie 2009 emis pentru inculpatul R.D. şi, respectiv, nr. 603/2008 din 21 ianuarie 2009 emis pentru inculpatul C.G. de către Tribunalul Botoşani, în baza sentinţei penale nr. 449 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Botoşani, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 4 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
În baza art. 3002cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor R.D. şi C.G., pe care a menţinut-o, iar onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
În considerentele încheierii, instanţa de recurs a făcut referiri la hotărârile pronunţate în cauză, evidenţiind în esenţă situaţia de fapt stabilită în cauză, că mandatul de arestare preventivă a inculpaţilor a fost emis în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
S-a arătat că Decizia Curţii de Apel Suceava a fost atacată cu recurs de către inculpaţi, memoriile fiind adresate şi înregistrate direct la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, necunoscându-se această împrejurare şi, considerând că hotărârea a rămas definitivă, au fost emise mandatele de executare nr. 602/2008 din 21 ianuarie 2009, respectiv nr. 603/2008 din 21 ianuarie 2009 de către Tribunalul Botoşani.
În raport cu această situaţie, s-a constatat că inculpaţii au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., aşa încât mandatele de executare mai sus-amintite au fost emise nelegal, fiind anulate.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a apreciat că acestea s-au menţinut şi în prezent şi au impus în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.
În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.
În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
De asemenea, a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor R.D. şi C.G. subzistă şi că au impus privare de libertate în continuare.
La termenul de astăzi, apărătorul recurenţilor inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor declarate, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., arătând că din probe nu a rezultat că inculpaţii au urmărit să suprime viaţa victimei, dat fiind că au lovit-o cu pumnii şi picioarele, iar apoi cu mânerul de lemn al sapei, într-o zonă nevitală a corpului, iar cu privire la cel de-al doilea temei de casare a considerat că se impune reducerea pedepselor aplicate, ca urmare a schimbării încadrării juridice şi a acordării unei mai mari eficiente datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursurilor declarate de inculpaţi, precum şi poziţiile acestora, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi R.D. şi C.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăţia inculpaţilor R.D. şi C.G. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se faptele inculpaţilor R.D. şi C.G., în sensul că aceştia, în ziua de 1 iunie 2008, în jurul orei 21,30, având impresia că victima S.M., aflată în curtea inculpaţilor ar intenţiona să le sustragă un cal, au lovit, în mod repetat şi conjugat victima cu pumnii şi picioarele în zona abdomenului, inculpatul R.D., aplicându-i victimei mai multe lovituri cu o coadă de sapă în zona capului, iar după ce aceasta a căzut, au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele, inculpatul C.G. sărind de câteva ori cu picioarele pe corpul victimei, după care au abandonat victima în curte, intrând în casă şi continuând să consume băuturi alcoolice.
Mai târziu, ieşind să vadă ce face victima, inculpaţii au constatat că aceasta este decedată, ducându-o în casă şi punând-o pe un pat, continuând să consume băuturi alcoolice, iar a doua zi au anunţat poliţia.
În raportul de constatare medico-legală nr. 150/ B din 9 iulie 2008 întocmit de S.M.L. Judeţean Botoşani s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin obstrucţie traheo-bronşică cu sânge, în condiţiile unui politraumatism (numeroase excoriaţii pergamentate şi liniare, echimoze, hematom epicranian, hematom minim subdural, stază şi edem cerebral, hemoragie meningee cerebeloasă, infiltrate sangvine de perete toracic, fracturi costale C 3 şi C 6 stâng, conţinut sanguin traheo-bronşic, infarctizări pulmonare, stază pulmonară, sânge lichid în corp şi stază în organe), leziunile constatate putându-se produce prin loviri repetate cu corp dur şi corp dur, alungit (pumni, picioare şi un baston de lemn de minim 6 cm diametru), leziunile faciale şi piramidă nazală, putându-se produce prin lovire cu pumnii, iar restul leziunilor craniene, toracice şi lombare cu picioare şi baston de lemn, între leziunile traumatice, asfixia mecanică şi deces existând legătură directă de cauzalitate, fiind posibil ca marea majoritate a leziunilor să se fi produs cu victima în decubit (culcată).
Astfel, faptele inculpaţilor săvârşite în condiţiile mai sus arătate, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., reţinută în sarcina fiecărui inculpat, iar în ceea cel priveşte pe inculpatul C.G., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., fapta din prezenta cauză fiind comisă în termenul de încercare al unei condamnări anterioare la pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 97 şi 98 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 26/1996 cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, pe o durată de 3 ani şi 3 luni, termen de încercare, potrivit art. 81 şi 82 C. pen., prin sentinţa penală nr. 827 din 23 aprilie 2007 a Judecătoriei Botoşani.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a înlăturat motivat critica formulată cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., evidenţiind modalitatea de săvârşire a faptelor, lovirea victimei cu parul, cu pumnii şi picioarele în zona vitale ale organismului, cap şi abdomen, leziuni atestate medico-legal, după care au abandonat victima, iar ulterior au dus-o în cauză, ceea ce conduce la concluzia că din punct de vedere subiectiv, chiar dacă inculpaţii nu au urmărit suprimarea vieţii victimei, aceştia au acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, acţionând cu intenţie indirectă, specifică infracţiunii de omor.
Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, cât şi în apel, în raport şi cu declaraţiile apelanţilor inculpaţi, constată că a fost dovedită contribuţia concretă a inculpaţilor în comiterea infracţiunii de omor reţinută în sarcina fiecăruia.
Astfel, declaraţiile inculpaţilor R.D. şi C.G. în care au arătat modalitatea în care au acţionat, se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile efectuate, cu procesul-verbal şi fotografiile efectuate cu ocazia examinării hainelor cu care era îmbrăcată victima, cu raportul de constatare medico-legală şi planşele fotografice (necropsie), în care se atestă leziunile produse şi se concluzionează asupra mecanismului producerii lor, cu declaraţiile martorilor C.A., C.G., B.D., P.G., G.M., în declaraţii fiind arătate împrejurările faptice pe care aceştia le-au perceput, declaraţia martorului C.M., propus în circumstanţiere pentru inculpatul R.D.
Inculpatul R.D. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţiile pe care le-am dat la urmărirea penală, şi arăt că în ziua de 1 iunie 2008, m-am întâlnit cu inculpatul C.G. şi victima S.M. la un bar din sat, unde am consumat băuturi alcoolice, apoi, întrucât cei doi erau cu căruţa, i-am rugat să mă ducă la secţia de votare şi am mers şi am votat, după care ne-am dus iar, prin mai multe baruri, unde am consumat băuturi şi, în final, ne-am dus la locuinţa inculpatului C.G. unde am vrut să ascultăm muzică de un CD. La un moment dat am auzit că tatăl inculpatului C. striga că S.M. fură calul. Eu şi C.G. am ieşti imediat afară şi am văzut că, într-adevăr, victima luase calul de lanţ şi urma să iasă din curte. Ne-am dus la victimă, C.G. l-a înjurat şi apoi, amândoi l-am lovit, încât victima a căzut jos. în cădere victima m-a lovit, nu ştiu dacă intenţionat sau a dat cu mâna pentru a se apăra, dar eu m-am enervat şi l-am lovit li mi tare, atât cu picioarele, aplicându-i două lovituri, cât şi cu o coadă de sapă, i-am dat 2 - 3 lovituri. C.G. a lovit victima cu pumnii şi picioarele, în aceleaşi împrejurări. Apoi am lăsat victima acolo, iar noi am mers în casă. După aproximativ 20 de minute am văzut că victima nu s-a ridicat din acel loc, am mers amândoi şi am adus-o în casă, am aşezat-o pe un pat şi am lăsat-o acolo, iar noi ne-am dus în altă cameră şi ne-am uitat la televizor. Victima era în viaţă când am adus-o în casă. Eu am dormit la familia C., împreună cu inculpatul C.G. şi, a doua zi dimineaţă, când ne-am trezit am constatat că victima decedase. Regret săvârşirea faptei. Sunt de acord să plătesc părţii civile 40.000.000 lei ROL despăgubiri. Când am constatat decesul victimei, l-am rugat pe B.D., care avea telefon, să anunţe poliţia, iar noi nu ne-am deplasat de lângă cadavru."
Acelaşi inculpat, în declaraţia dată în apel a menţionat că „îmi menţin declaraţiile date în prezent. Arăt că nu am săvârşit fapta cu intenţie, iar înainte de incident am băut cu victima şi coinculpatul cantităţi mari de alcool. Regret cele întâmplate. Eu am lovit victima doar cu pumnii şi cu picioarele. Cu acea coadă de sapă nu eu am lovit victima, ci coinculpatul la începutul incidentului. Am văzut că-l lovea însă nu ştiu în ce zonă a corpului. Eu nu am văzut celălalt inculpat să fi lovit victima cu picioarele, însă e posibil să nu fi fost atent la întreg incidentul. Coinculpatul mă acuză că eu aş fi sărit pe victimă cu picioarele, însă cele susţinute nu sunt reale, întrucât era căzută pe partea stângă, chiar şi atunci când l-am ridicat. Incidentul a început iniţial între coinculpat şi victimă, primul lovind-o cu coada de sapă, după care am intervenit şi eu, lovind-o în stomac, în spate. Revin şi arăt că am luat acea coadă din mâna coinculpatului pe care am aruncat-o. Arăt că eu am lovit victima înainte de a lua coada de sapă din mâna coinculpatului, moment în care s-a terminat şi incidentul. Regret fapta. După 30 minute de la incident am dus victima în casă, unde l-am pus pe pat. Arăt că mişca la acel moment, nu avea urme de sânge decât pe obrazul stâng ca urmare a căzăturii. Am văzut că coinculpatul a lovit victima de la jumătate în jos. Prima lovitură aplicată de coinculpat şi în momentul în care s-a rupt sapa a fost aplicată în cap. Ca urmare a acestei lovituri victima a căzut, iar acesta a continuat să-i aplice lovituri pe tot corpul cu coada sapei de la gât în jos şi nu de la jumătate. Lovitura aplicată de coinculpat victimei a fost aplicată cu victima situată cu spatele la noi, mai precis în creştetul capului. Situaţia de fapt descrisă astăzi corespunde realităţii şi nu cea prezentată în declaraţia dată la momentul luării măsurii arestării preventive."
Inculpatul R.D., în declaraţia dată, în apel, a precizat că „îmi menţin declaraţiile date până în prezent. În momentul în care am aplicat loviturile victimei, arăt că eram în stare avansată de ebrietate şi nu am avut intenţia de a ucide victima. Toate loviturile aplicate de mine au vizat zona abdomenului şi în jos. După circa 30 minute de la incident, împreună cu coinculpatul am luat victima şi am dus-o în casă, am aşezat-o pe pat şi arăt faptul că respira. Am mers într-o cameră alăturată unde ne-am culcat şi a doua zi dimineaţa era decedat şi am rugat pe numitul B.D. să anunţe poliţia. Regret cele întâmplate şi mai arăt odată că nu a fost cu intenţia de a ucide."
Martorul B.D. în declaraţia dată în etapa cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţiile date la urmărirea penală. În ziua de 2 iunie 2008, în jurul orei 14,00, am mers la magazinul lui P.V. şi satul N. Bălcescu şi m-am întâlnit cu ambii inculpaţi. Aceştia ştiind că am telefon mobil, m-au rugat să dau telefon la poliţie să spun că S.M. este mort în casa părinţilor lui C. Eu i-am întrebat dacă sigur este mort şi de ce a murit, iar C.G. mi-a spus că l-au bătut şi că în mod sigur este mort."
Martorul C.G. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţiile date la urmărirea penală. În seara de 1 iunie 2008, am venit acasă de la câmp şi i-am găsit pe inculpaţi şi victimă consumând băuturi alcoolice. M-au servit şi pe mine cu un pahar de tărie, apoi eu am mers într-o altă cameră unde am luat masa şi am mai discutat cu soţia. La un moment dat, eu am ieşit afară şi l-am văzut pe S.M., victima, care era lângă căruţă, unde era legat şi calul. Ştiind că victima a mai sustras animale de pe la diverse persoane, eu am intrat în casă şi le-am spus celor doi inculpaţi să iasă afară şi să vadă ce are de gând să facă S.M. Apoi eu am intrat în casă, am mai stat puţin şi m-am culcat. Nu ştiu ce au făcut inculpaţii. A doua zi m-am sculat dimineaţă şi am plecat din nou la câmp, iar seara când m-am întors, am aflat că victima a fost lovită şi că decedase."
Martora C.A. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţiile date la urmărirea penală. În seara de 1 iunie 2008, fiul meu a plecat cu căruţa să-i ducă lui S.M. un sac cu grăunţe, după care s-a întors acasă, împreună cu S.M. şi R.D. Aveau asupra lor nişte sticle cu băuturi. Au stat într-o cameră unde este şi televizorul şi au ascultat muzică. La un moment dat, soţul meu a ieşit afară şi văzându-l pe S.M. lângă cal, i-a spus inculpaţilor ce vrea să facă victima. Eu nu am ieşit din casă şi nu cunosc ce s-a întâmplat acolo, dar a doua zi am constatat că S.M. era decedat într-un pat din bucătăria mea. În seara respectivă am băut şi eu jumătate litru bere."
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărătorului recurenţilor inculpaţi cu privire la greşita încadrare juridică a faptei şi nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece mijloacele de probă administrate, din cadrul cărora a fost mai sus arătat conţinutul declaraţiilor inculpaţilor, martorilor indicaţi, precum şi a tuturor celorlalte mijloace de probă administrate în cursul întregului proces penal, ce se coroborează şi care infirmă apărările cu privire la lipsa intenţiei în comiterea infracţiunii, de către fiecare, au relevat modalitatea efectivă de săvârşire a faptei de către inculpaţii R.D. şi C.G.
Astfel, inculpaţii au lovit în mod repetat victima S.M. cu pumnii şi cu picioarele, în zona vitală a abdomenului, inculpatul R.D., aplicându-i lovituri şi cu coada de la sapă, în altă zonă vitală, aceea a capului, iar după ce aceasta se afla căzută, ambii inculpaţi au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele, inculpatul C.G. sărind de câteva ori cu picioarele pe corpul victimei, după care au abandonat victima în curte, intrând în casă şi continuând să consume băuturi alcoolice, aşa încât loviturile repetate şi conjugate, intensitatea acestora şi locul în care au fost aplicate, în zonele vitale menţionate, i-au produs leziuni grave, care au condus la moartea violentă a acesteia, datorată asfixiei mecanice prin obstrucţie traheo-bronşică cu sânge, în condiţiile unui politraumaitsm (numeroase excoriaţii pergamentate şi liniare, echimoze, hematom epicranian, hematom minim subdural, stază şi edem cerebral, hemoragie meningee cerebeloasă, infiltrate sangvine de perete toracic, fracturi costale C 3 şi C 6 stâng, conţinut sanguin traheo-bronşic, infarctizări pulmonare, stază pulmonară, sânge lichid în corp şi stază în organe), leziunile constatate putându-se produce prin loviri repetate cu corp dur şi corp dur, alungit (pumni, picioare şi un baston de lemn de minim 6 cm diametru), leziunile faciale şi piramidă nazală, putându-se produce prin lovire cu pumnii, iar restul leziunilor craniene, toracice şi lombare cu picioare şi baston de lemn, între leziunile traumatice, asfixia mecanică şi deces existând legătură directă de cauzalitate, fiind posibil ca marea majoritate a leziunilor să se fi produs cu victima în decubit (culcată), ceea ce evidenţiază atitudinea subiectivă a inculpaţilor în săvârşirea faptei şi anume sub forma intenţiei indirecte.
Aşadar, din actele de executare comise efectiv de inculpaţii R.D. şi C.G. a rezultat că, aceştia şi-au putut reprezenta rezultatul letal al faptei, atâta timp cât i-a aplicat victimei, numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu coada de la sapă, iar apoi s-a sărit şi cu picioarele pe corpul victimei, în condiţiile arătate, loviturile fiind aplicate cu intensitate, repetat şi conjugat şi în zone vitale, producându-i acesteia leziuni foarte grave, după care au manifestat indiferenţă faţă de starea acesteia şi chiar dacă nu au urmărit moartea victimei, aceştia au acceptat posibilitatea producerii ei.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că rezultatul letal produs prin fapta săvârşită de către inculpaţii R.D. şi C.G., nu s-a realizat din culpă, prin depăşirea intenţiei, deoarece din modul în care a fost concepută şi pusă în executare rezoluţia infracţională, s-a evidenţiat intenţia indirectă a inculpaţilor de a ucide victima, aşa încât nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, fiind corectă cea stabilită de către instanţe, respectiv aceea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea apărătorului recurenţilor inculpaţi, în sensul reducerii pedepselor principale aplicate, ca urmare a schimbării încadrării juridice şi a acordării unei mai mari eficiente datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor, deoarece, pe de-o parte nu s-a impus schimbarea încadrării juridice în cauză, iar pe de altă parte instanţa de apel a reindividualizat pedepsele principale aplicate inculpaţilor, de către prima instanţă, reducându-le de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare, urmând ca în ceea cel priveşte pe inculpatul C.G. la pedeapsa redusă să se adauge, prin cumul aritmetic, pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare la care a fost condamnat anterior, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 83 C. pen., acesta având de executat în final, pedeapsa principală de 11 ani şi 3 luni închisoare.
Astfel, în contextul cauzei, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale cum este viaţa persoanei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au regretat infracţiunile comise, inculpatul R.D. a avut un bun comportament în societate, inculpatul C.G. este recidivist.
Înalta Curte consideră că pedepsele principale, al cărei cuantum a fost stabilit la minimul special pentru infracţiunea de omor, iar pentru inculpatul C.G., s-a adăugat pedeapsa anterioară, în condiţiile menţionate, ambele cu executare în regim de detenţie, sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi a unei resocializări viitoare pozitive.
Critica formulată de apărătorul recurentului inculpat, în sensul greşitei individualizări a pedepselor principale, nu poate fi avută în vedere, deoarece toate criteriile ce caracterizează procesul de stabilire a pedepsei au fost examinate în concret de către instanţa de apel şi în mod plural, neputându-se acorda o preeminenţă unuia sau altuia, iar circumstanţele personale au fost apreciate prin raportare la gravitatea faptei comise, modalitatea de săvârşire, precum şi atitudinea inculpaţilor, ulterioară săvârşirii infracţiunii.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine ca circumstanţe judiciare distincte, aspectele persoanele invocate, în scris, de către recurentul inculpat R.D., privind situaţia sa familială, respectiv mama suferindă şi tatăl fiind orb şi nici comportamentul pozitiv avut în societate, aşa cum rezultă din declaraţia martorului propus în circumstanţiere, respectiv C.M., deoarece, pe de-o parte, acestora li s-a dat relevanţă de către instanţa de apel în reducerea cuantumului pedepsei principale aplicată de prima instanţă de la 12 ani la 10 ani închisoare, iar pe de altă parte, au fost evaluate în raport cu gradul de pericol sociale concret al faptei comise şi rezonanţei unei asemenea fapte în societate.
Totodată, prin cuantumul pedepselor principale aplicate de 10 ani închisoare, urmând ca în ceea cel priveşte pe inculpatul C.G., acesta fiind recidivist, la pedeapsa pentru infracţiunea de omor să se adauge şi pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare, potrivit incidenţei dispoziţiilor art. 83 C. pen., în final inculpatul, având de executat pedeapsa principală de 11 ani şi 3 luni închisoare, ambele pedepse principale ale inculpaţilor, dispunându-se a fi executate în regim de detenţie, s-a dat relevanţă şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea pronunţată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi R.D. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 4 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 iunie 2008 la 12 martie 2009.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi R.D. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 4 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 iunie 2008 la 12 martie 2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 875/2009. Penal → |
|---|
