ICCJ. Decizia nr. 999/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 999/2009
Dosar nr. 1423,3/42/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 216/P/2006 din data de 23 mai 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen, neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii-poliţişti Ţ.G., P.M., C.A.M., D.A.I. şi M.D.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2), art. 189, 250 şi 266 C. pen.
Plângerea petentului împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 665/II/2/2007 din data de 21 iunie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin sentinţa penală nr. 76 din 8 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, a fost admisă plângerea formulată de petiţionar, au fost desfiinţate ambele rezoluţii şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru a se stabili dacă leziunile petiţionarului, din data de 28 iulie 2006, s-au produs prin lovire cu corp dur sau de un plan dur, eventual avizarea acesteia, şi administrarea altor probe ce vor fi considerate necesare.
Împotriva sentinţei au declarat recurs intimaţii Ţ.G., P.M., C.A.M., D.A.I. şi M.D.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 231 din 22 ianuarie 2008, a admis recursurile intimaţilor, a casat sentinţa atacată şi a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă. Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a apreciat că sentinţa este nelegală „ .. numai sub aspectul neindicării făptuitorilor, faptelor şi încadrării juridice pentru care se va începe urmărirea penală".
Procedând la rejudecarea cauzei, prin sentinţa penală nr. 163 din 10 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a admis plângerea formulată de petiţionar şi a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale „...împotriva făptuitorilor..." (fiind nominalizaţi intimaţii poliţişti) pentru „...săvârşirea infracţiunilor..." [(fiind menţionate infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2), 189, 250 şi 266 C. pen.)].
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută dispoziţia referitoare la efectuarea noii expertize, eventuala avizare a acesteia, şi administrarea altor probe considerate ca necesare.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut că „se impune lămurirea contradicţiilor dintre cele 2 acte medicale şi ... realizarea unei anchete efective cu privire la condiţiile în care petentul a suferit vătămările ..." Pentru aceasta, s-a apreciat ca necesară „efectuarea unei noi expertize medico-legale la nivelul I.N.M.L. ... precum şi avizarea acestei lucrări de către C.A.C.S. din cadrul aceleiaşi instituţii".
Împotriva acestei ultime sentinţe, intimaţii au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în înscrisul de la dosar şi expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum s-au consemnat în partea introductivă a deciziei.
Cu privire la petiţionarul D.D.F., Înalta Curte reţine că acesta a formulat o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător la primul termen din data de 4 decembrie 2008. La termenul din 5 februarie 2009, petiţionarul a lipsit, fiind prezent apărătorul ales, avocat B.U. Ulterior, nici petiţionarul şi nici apărătorul acestuia nu s-au mai prezentat la instanţa de recurs.
La dosar s-a depus, în copie, ordonanţa nr. l037/P/2006 din 23 noiembrie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, prin care învinuitul D.D.F. a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (l) din OUG nr. 195/2002, întrucât, în urma efectuării calcului retroactiv, prin expertiza medico-legală s-a stabilit că „... valoarea alcoolemiei în momentul accidentului în care a fost implicat învinuitul în calitate de conducător auto a fost de 0,55 %o".
Recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.
În partea expozitivă a deciziei de casare, Înalta Curte a menţionat că „... instanţa de fond a făcut o amplă şi pertinentă motivare a trimiterii cauzei la procuror, indicând în concret faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce mijloace de probă". De asemenea, aceeaşi instanţă de recurs a precizat că „... sentinţa primei instanţe este nelegală numai sub aspectul neindicării făptuitorilor, faptelor şi încadrării juridice pentru care se va începe urmărirea penală ...".
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în rejudecare, prima instanţă a făcut precizările solicitate de instanţa de recurs (indicarea făptuitorilor, faptelor şi încadrării juridice pentru care se va începe urmărirea penală).
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursurile intimaţilor urmează a fi respinse ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimaţii Ţ.G. P.M., C.A.M., D.A.I. şi M.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 163 din 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii intimaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 995/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1411/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
