ICCJ. Decizia nr. 995/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizia nr. 995/2009

Dosar nr.6610/121/2007

Şedinţa publică din 19 martie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 180 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului L.I., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

A mai fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, sporită la 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, 24 ore, aferentă zilei de 06 august 2007 şi durata arestării preventive de la 07 august 2007 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 3335 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată E.T.

S-au respins, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de partea vătămată E.T.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 8976,67 lei cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 304/P/2007 din 28 septembrie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului L.I. pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare, s-a reţinut că, în noaptea de 05 august 2007, având asupra sa o bâtă, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate E.T., din comuna Fârţăneşti, jud. Galaţi, unde, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, i aplicat, în mod repetat, părţii vătămate E.T. mai multe lovituri cu bâta peste tot corpul şi în zona capului, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.

Analizând ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul L.I., fiind consătean cu partea vătămată E.T. în vârstă de 67 de ani. Familia inculpatului şi partea vătămată sunt în relaţii de duşmănie întrucât, în urmă cu aproximativ 10 ani, partea vătămată şi fiii acesteia l-au agresat pe tatăl inculpatului. Locuinţele celor doi se află în aceeaşi zonă a comunei Fârţăneşti, astfel că, pentru a se deplasa la şi de la domiciliu, inculpatul şi familia acestuia folosesc strada pe care locuieşte partea vătămată

În seara zilei de 05 august 2007, inculpatul L.I. se afla la barul H. aparţinând martorului C.S., împreună cu sora sa L.V. şi cu alţi tineri, printre care martorii M.M.M. şi C.S.G. Inculpatul era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră şi pantaloni din stofa de culoare neagră, iar martora L.V. avea un tricou stil maiou de culoare albă şi pantaloni scurţi de culoare bleu, fiind singura fată de la bar îmbrăcată în haine de culoare deschisă.

În cursul serii, la bar a venit şi partea vătămată E.T., care a părăsit localul în mai multe rânduri. În jurul orei 21,00, când partea vătămată se reîntorcea la bar, inculpatul tocmai pleca spre casă, însoţit de martorii L.V. şi C.S.G., ce mergeau în urma sa, la o distanţă de aproximativ 4 metri. Când a ajuns în dreptul martorilor, la o distanţă de 50 de metri de bar, partea vătămată, care se afla sub influenţa alcoolului, s-a adresat martorilor fără a se opri din mers. În aceste condiţii, inculpatul, care se afla şi el în stare de ebrietate, s-a întors din drum, a luat de jos o piatră, s-a apropiat de partea vătămată şi l-a întrebat pe acesta de ce se leagă de martori. Partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor un briceag de mici dimensiuni şi a început să agite lama acestuia spre inculpat, fără însă a-l lovi. M.L.V. şi C.S.G., care se aflau lângă cei doi, au intervenit pentru a aplana conflictul.

Fără a mai spune sau face ceva, partea vătămată şi-a continuat drumul spre bar, iar inculpatul şi martorii au plecat spre casă, însă, după câţiva metri parcurşi, inculpatul a hotărât să se întoarcă la bar pentru a aplica o corecţie părţii vătămate. Deşi L.V. şi C.S.G. au încercat să-l împiedice, inculpatul s-a întors la bar, astfel că, de teama unui nou incident, cei doi l-au urmat.

În timp ce partea vătămată E.T. a intrat în bar, unde se aflau şi alte persoane, inculpatul şi martorii au rămas pe terasă. După o scurtă perioadă de timp, martorul C.S.G. a plecat acasă cu nişte prieteni, iar inculpatul şi sora acestuia au rămas în continuare în faţa barului, până în jurul orei 01,00, când martorul C.M., ce asigura paza barului, Ie-a spus că trebuie să închidă barul. Abia în acel moment inculpatul şi sora sa, martora L.V., au plecat spre casă.

Din probele administrate în cauză, rezultă că în jurul orei 23,00, mai înainte să părăsească barul, inculpatul L.I. i-a propus martorului M.M.M. să-l ajute să bată pe cineva, fără însă a-i spune despre cine este vorba. Martorul l-a refuzat şi a plecat acasă cu prietenii săi.

Imediat după plecarea inculpatului şi a celorlalţi clienţi, martorul C.M. şi concubina sa martora P.I.M., gestionara barului, au plecat spre casă însoţiţi de partea vătămată E.T., cu care sunt vecini, casele lor fiind despărţite doar de cea a martorului D.G.

Intenţionând să se răzbune pe partea vătămată, inculpatul L.I., s-a asigurat, privind în urma sa, că aceasta îl urmează; totodată, inculpatul a observat că partea vătămată este însoţită de cei 2 martori, dar şi martorii au observat că inculpatul şi sora acestuia se deplasau înaintea lor la o distanţă de 50 metri. În aceste condiţii, cunoscând faptul că de la locuinţa martorilor partea vătămată urma să se deplaseze singură, inculpatul a hotărât să o aştepte într-un loc mai retras din apropierea locuinţei acesteia. Astfel, inculpatul şi sora sa s-au oprit lângă fântâna martorei U.C., situată vis-a-vis de locuinţa martorului D.G. şi în diagonală de cea a părţii vătămate. Zgomotele produse de căldările de la fântână, atinse din greşeală de inculpat şi de martoră, au fost auzite de martora U.C., care a ieşit imediat afară, i-a văzut pe cei doi şi i-a întrebat ce fac acolo. Martora L.V. i-a răspuns, răstit, că stau la umbră, fapt ce a determinat-o pe U.C. să intre în casă. După acest moment, la cererea inculpatului, martora L.V. a plecat spre casă, însă, la capătul străzii, s-a oprit pentru a vedea ce face fratele său.

Pentru a pune în executare rezoluţia infracţională, inculpatul s-a înarmat cu o bâtă (lemn) cu care martorul D.G. asigura poarta şi despre a cărei existenţă avea cunoştinţă, întrucât locuia în zona respectivă, iar apoi s-a întors la fântână pentru a aştepta pe partea vătămată.

Între timp, partea vătămată şi martorii C.M. şi P.I.M. s-au despărţit, aceştia din urmă intrând în locuinţa lor, iar E.T. şi-a continuat drumul spre casă.

Pentru a evita posibilitatea de a fi văzut de cineva în momentul comiterii faptei, inculpatul a lăsat-o pe partea vătămată să treacă de locul unde era el ascuns, după care a urmărit-o până la locuinţa ei, intrând în curte. După numai câţiva paşi parcurşi, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate, din spate, lovituri repetate, în cap, cu bâta pe care o avea asupra sa. Fiind luată prin surprindere, partea vătămată nu a mai putut striga după ajutor şi, datorită loviturilor, a căzut la pământ. Inculpatul a continuat să o lovească cu bâta şi picioarele peste tot corpul, până când bâta s-a rupt şi partea vătămată a intrat în comă. În continuare, inculpatul a părăsit în fugă curtea părţii vătămate, moment în care a fost văzut de martora U.C., care ieşise la poartă alertată de zgomotele produse de loviturile aplicate părţii vătămate, cu bâta, de către inculpat. Din acelaşi motiv, au ieşit în stradă şi martorii C.M. şi P.I.M., care, locuind puţin mai departe, nu l-au văzut pe inculpat când a fugit, dar au aflat acest aspect de la martora U.C. De asemenea, loviturile aplicate părţii vătămate de către inculpat au fost auzite şi de martorul D.G. care a ieşit doar pe prispa casei, fiindu-i teamă să meargă în stradă.

Martorii C.M., P.I.M. şi U.C. au intrat curtea părţii vătămate şi, cu ajutorul lanternei adusă de aceasta din urmă, au putut constata că, la aproximativ un metru de poartă, partea vătămată este căzută la pământ cu faţa în jos, în stare de inconştienţă, că prezintă lovitură la cap şi că în apropierea acesteia se află mai multe fragmente de bâtă. Deoarece partea vătămată era în stare gravă, martorii i-au anunţat imediat pe soţia şi fiul acesteia despre cele întâmplate. De menţionat că aceştia nu au auzit când inculpatul o lovea pe partea vătămată întrucât casa lor este amplasată la o distanţă mare faţă de poartă. De asemenea, martorii au încercat să acorde ajutor părţii vătămate şi, totodată, au chemat ambulanţa.

În aceeaşi noapte, partea vătămată E.T. a fost transportată şi internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi, unde ulterior a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale.

Potrivit raportului de constatare medico - legală, partea vătămată a suferit un traumatism cranio - cerebral şi facial cu contuzie cerebrală, hematom subdural cronic bilateral secundar - operat bilateral, fractură craniană fronto - parietală dreapta, excoriaţii şi echimoze faciale, traumatism toraco - abdominal cu fracturi costale C 8-9-10 dreapta, C 9 cu 2 linii şi fractură C 10 stânga, cu echimoze suprajacente, complicat în evoluţie cu pneumotorax lateral drept - operat, emfizem subcutanat extins bilateral cervico - toraco - abdomino - peno - scrotal şi bronhopneumonie, excoriaţii şi echimoze pe membrele superioare, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi de plan dur, şi care pot data din noaptea de 5 august 2007. Traumatismul cranio - cerebral cu contuzie cerebrală, hematom subdural cronic bilateral, necesitând evacuare pe cale neurochirurgicală precum şi traumatismul toraco - abdominal cu fracturi costale bilaterale cu pneumotorax drept şi emfizem subcutanat extins, necesitând pleurotomie de drenaj, i-au pus în primejdie viaţa victimei. Necesită 55-59 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data vătămării, dacă nu survin alte complicaţii.

În urma intervenţiei neurochirurgicale - craniectomie bilaterală de necesitate, partea vătămată E.T. a rămas cu 2 lipsuri de substanţă osoasă craniană, ceea ce constituie infirmitate fizică permanentă.

Conform sentinţei, datorită leziunilor suferite de partea vătămată, audierea acesteia nu a fost posibilă nici în cursul urmăririi penale, şi nici în faza cercetării judecătoreşti, întrucât aceasta este incoerentă şi delira.

Reţine prima instanţă că audiat fiind, cu respectarea garanţiilor procesuale, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a avut o atitudine oscilantă. Astfel, iniţial inculpatul a negat săvârşirea faptei, apărarea acestuia fiind susţinută de sora sa, martora L.V., însă, în urma efectuării de către expertul psiholog a activităţilor premergătoare examinării poligraf, a revenit asupra declaraţiilor şi a recunoscut că a aplicat părţii vătămate 2-3 lovituri cu bâta în zona spatelui, în modalitatea mai sus reţinută, susţinând însă că nu a pătruns în curtea locuinţei acesteia. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul şi-a modificat din nou declaraţiile, susţinând că, de fapt, el s-a oprit la fântână pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice şi nicidecum pentru a o aştepta şi urmări pe partea vătămată. Totodată, inculpatul a susţinut că, în timp ce se afla la fântână, partea vătămată a venit din spate şi a început să-l ameninţe cu cuţitul; în aceste condiţii a luat un băţ din gardul martorului D.G. şi, fiind ameninţat în continuare de partea vătămată, s-a îndreptat spre locuinţa acesteia. Astfel, a ajuns la poarta părţii vătămate, pe care a deschis-o din greşeală, intrând în interior după E.T. Deoarece partea vătămată continua să îl ameninţe cu cuţitul, i-a aplicat mai multe lovituri cu bâta în zona spatelui, iar după ce a căzut la pământ, i-a mai aplicat câteva lovituri cu piciorul peste corp. Această ultimă declaraţie a fost menţinută de către inculpat în faza cercetării judecătoreşti, cu precizarea că a lovit partea vătămată doar cu băţul, în zona spatelui, şi nu are cunoştinţă dacă aceasta a căzut la pământ întrucât a fugit imediat.

Prima instanţă a apreciat că aceste ultime declaraţii ale inculpatului nu sunt susţinute de alte probe administrate în cauză, fiind în mod evident nereale pentru următoarele considerentele:

Astfel, partea vătămată E.T. nu avea nici un motiv să meargă la inculpat şi să-l ameninţe cu cuţitul; de asemenea nu avea sens ca partea vătămată să-l ameninţe pe inculpat, continuu, de la fântână până în curtea locuinţei ei, în condiţiile în care, astfel cum a precizat inculpatul, deja traversase şi se înarmase cu bâta.

Dacă într-adevăr partea vătămată ar fi început conflictul, şi nu inculpatul a aşteptat-o şi urmărit-o pentru a se răzbuna, dacă ar fi dorit, inculpatul avea posibilitatea să evite conflictul şi să plece acasă, iar nu să se înarmeze cu bâta, pentru care a fost nevoit să traverseze uliţa, locuinţa lui D.G. fiind situată peste drum de fântână. Pe de altă parte, raportul de forţe dintre cei doi era, în mod evident, în favoarea inculpatului, partea vătămată fiind mult mai în vârstă şi se afla în stare de ebrietate; prin urmare, partea vătămată nu reprezenta o ameninţare pentru inculpat.

În raport de cele menţionate, s-a apreciat că apărarea inculpatului privitoare la circumstanţele în care au fost săvârşite faptele nu poate fi primită, fiind infirmată de celelalte probe administrate în cauză, şi nu este în măsură să înlăture răspunderea penală ori să conducă la reţinerea unei alte încadrări juridice.

Sub aspect probator, prima instanţă a avut în vedere:

 - procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, ocazie cu care au fost ridicate fragmentele de bâtă identificate în curtea locuinţei părţii vătămate, fragmente ce au fost recunoscute de martorul D.G. ca provenind din bâta cu care asigura poarta locuinţei sale.

 - raportul de constatare medico - legală care atestă existenţa unor leziuni în zone vitale ale corpului, produse prin lovire cu corpuri dure şi de plan dur ce au pus în primejdie viaţa victimei; din acelaşi raport de constatare medico - legală rezultă că partea vătămată prezenta o alcoolemie de 0,80 gr. %o.

 - declaraţiile martorilor C.S.G. şi L.V. din care rezultă că, după incidentul cu partea vătămată, petrecut în apropierea barului, inculpatul s-a întors la bar pentru a se răzbuna, deşi ei s-au opus;

 - declaraţia martorilor C.M. şi P.I.M. din care rezultă că în noaptea de 5 august 2008, inculpatul şi sora acestuia au părăsit barul, în jurul orei 01,00, urmare cererii martorului; aceşti martori care au plecat spre casă însoţiţi de partea vătămată, au arătat că în faţa lor, la o distanţă de aproximativ 50 metri, se deplasau inculpatul şi sora sa V., aspect pe care martorii l-au putut constata întrucât strada era iluminată public. De asemenea, au arătat că au ajuns acasă, în jurul orei 01,30 şi, la puţin timp după ce au intrat în curte au auzit lovituri repetate de bâtă, iar martorul C.M. s-a gândit imediat că partea vătămată este bătută de cineva, întrucât tocmai se despărţiseră de aceasta şi era singura persoană ce se deplasa în acel moment pe stradă şi pentru că se auzeau doar lovituri şi nu şi ţipete, partea vătămată fiind în vârstă şi sub influenţa alcoolului nu a mai avut putere să ceară ajutor. Totodată martora P.I.M. a mai declarat că hainele cu care era îmbrăcat inculpatul în seara zilei de 5 august 2007, în timp ce se afla la barul H. erau curate şi cu siguranţă nu prezentau nicio urmă de praf sau pământ pe ele;

 - declaraţia martorei U.C. care i-a văzut pe inculpat şi pe sora acestuia la fântână, martora precizând că, după aproximativ jumătate de oră, a auzit mai multe bufnituri (patru la număr) astfel că a ieşit la poartă şi a putut observa că tânărul care se aflase la fântână a ieşit în fugă din locuinţa lui E.T. şi s-a îndreptat spre deal, spre zona unde a văzut şi o persoană îmbrăcată în alb. Descrierea făcută de martoră, cu privire la hainele pe care le purtau persoanele care s-au aflat la fântâna ei în noaptea de 5 august 2007, corespunde întocmai cu îmbrăcămintea inculpatului şi a martorei L.V. iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul era singurul astfel îmbrăcat);

 - declaraţia martorului M.M.M. care a arătat că în seara de 05 august 2007, în timp ce se afla în barul H., a fost abordat de inculpatul L.I. care i-a cerut să meargă cu el să-l ajute să bată pe cineva, fără a preciza pe cine;

 - declaraţiile inculpatului care a recunoscut, în parte, săvârşirea faptelor, nuanţând succesiv cu privire la circumstanţele comiterii acesteia.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi admisă cererea inculpatului de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen., motivată de lipsa intenţiei de a viola domiciliul părţii vătămate. Aşa cum s-a reţinut anterior, martora U.C. a declarat că I-a văzut pe inculpat ieşind în fugă din curtea locuinţei părţii vătămate, iar din declaraţiile martorilor C.M., P.I.M., U.C. rezultă că partea vătămată se afla căzută în curte, la o distanţă de circa un metru de poartă, cu faţa în jos; aceste împrejurări coroborate cu localizarea leziunilor suferite de partea vătămată demonstrează faptul că inculpatul a intrat în curte după partea vătămată şi a lovit-o pe aceasta cu bâta din spate, fiind exclusă posibilitatea ca inculpatul să fi „căzut" în curte, accidental, după ce s-a împiedicat.

De asemenea, prima instanţă a concluzionat şi că nu poate fi reţinută săvârşirea faptei în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen. Aşa cum s-a menţionat anterior, susţinerile inculpatului în sensul că, în timp ce se afla la fântână, partea vătămată a venit din spate şi a început să-l ameninţe cu cuţitul nu sunt confirmate de alte probe; tot astfel, împrejurarea relevată de martorii R.M., M.P. şi B.M., care au auzit când partea vătămată a afirmat „să vezi ce o să-i fac lui L." nu este de natură a conduce la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de vreme ce inculpatul nu a fost de faţă când partea vătămată a făcut aceste afirmaţii, şi nici nu a luat cunoştinţă despre acestea. Cât priveşte incidentul intervenit anterior între părţi, lângă bar, acesta nu poate justifica acţiunea inculpatului şi nu poate conduce la reţinerea săvârşirii faptei în condiţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere dimensiunea minoră a incidentului şi intervalul de timp scurs de la data producerii acestuia. În acest sens, din declaraţia martorului C.S.G. rezultă că partea vătămată, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a adresat martorilor L.V. şi C.S.G. (fără ca aceştia să înţeleagă ce Ie-a spus) şi, numai după ce inculpatul a luat o piatră de jos şi l-a apostrofat pe partea vătămată, aceasta a agitat briceagul pe care îl avea asupra sa. Apreciem că atitudinea părţii vătămate, care nu a lovit sau proferat ameninţări efective la adresa inculpatului, nu era de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, dovadă că inculpatul nu a reacţionat pe moment.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C. pen., în cazul infracţiunii de tentativă de omor), gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită (pe fondul unei stări conflictuale existente între familiile părţilor, în scopul de a se răzbuna, prin pătrunderea fără drept în locuinţa părţii vătămate).

S-au avut în vedere urmările produse (partea vătămată a suferit leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa şi a rămas cu infirmitate fizică permanentă), precum şi persoana şi conduita procesuală a inculpatului care este la prima încălcare a legii penale şi a avut o poziţie parţial sinceră.

Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările în care au fost comise, consecinţele acestor fapte precum şi conduita procesuală oscilantă a inculpatului, instanţa a apreciat că nu se pot reţine circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, astfel cum a solicitat apărătorul acestuia.

Pe latură civilă, instanţa de fond a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi cu suma de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A solicitat şi obligarea inculpatului la plata unei contribuţii lunare reprezentând lipsa aportului în gospodărie (partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică permanentă), precum şi la plata unei contribuţii periodice reprezentând plata unei persoane pentru supraveghere.

Apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 C. civ., există faptă ilicită, prejudiciu cert, există raport de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudiciul cauzat părţii vătămate şi a fost dovedită vinovăţia inculpatului, în conformitate cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă E.T. în sumă de 3335 lei, reprezentând valoarea forţei de muncă ce a fost necesară pentru efectuarea lucrărilor agricole, în condiţiile în care partea vătămată a fost în imposibilitatea de a le efectua datorită stării sănătăţii. în acest sens, martora F.M. a declarat că a lucrat împreună cu fiul ei, timp de 2 săptămâni, fiind remuneraţi cu câte 30 lei fiecare/ zi de muncă, aspect confirmat şi de martorul C.G.

Restul pretenţiilor cu titlu de daune materiale formulate de partea vătămată, conform sentinţei, nu au fost dovedite în niciun fel.

Cu privire la despăgubirile periodice solicitate de partea vătămată, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt nefondate. Astfel, chiar dacă martorii propuşi de partea vătămată au declarat că aceasta îşi efectua singură activităţile gospodăreşti şi lucrările agricole, aceste activităţi nu au un caracter regulat, nu asigură un venit periodic şi, în condiţiile în care partea vătămată nu Ie-a cuantificat în niciun fel, instanţa nu are la îndemână un criteriu obiectiv după care să le aprecieze. Tot astfel, din probele administrate pe latură civilă, rezultă că soţia părţii vătămate este cea care îl supraveghează pe acesta, iar când acest lucru nu este posibil apelează la alte persoane; nu s-a făcut dovada caracterului permanent al acestei nevoi, al împrejurării că persoana în discuţie este remunerată şi, din nou, aceste despăgubiri nu au fost cuantificate.

Cu privire la daunele morale, în raport de condiţiile în care a fost săvârşită fapta, de vârsta părţii vătămate, de urmarea produsă (părţii vătămate i-au fost produse suferinţe fizice, dar a rămas şi cu infirmitate permanentă) s-a apreciat că se justifică acordarea acestora într-un cuantum de 20.000 lei.

Întrucât partea vătămată a fost spitalizată, potrivit art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 8976,67 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar potrivit art. 193 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, partea vătămată E.T. şi inculpatul L.I.

Procurorul a criticat hotărârea atacată pe motive de netemeinicie, solicitând aplicarea unor pedepse mai aspre inculpatului, ţinând seama de gravitatea deosebită a faptelor comise şi de consecinţele suferite de partea vătămată.

La rândul său, apelanta parte vătămată E.T. a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului, precum şi majorarea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat acesta cu titlu de daune materiale şi morale.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul L.I. acesta a vizat următoarele aspecte:

 - existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia întrucât, în prima parte, s-a descris o activitatea infracţională corespunzătoare infracţiunii de „vătămare corporală gravă", iar în partea finală a sentinţei s-a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de „omor calificat";

 - în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această din urmă infracţiune câtă vreme nu s-a demonstrat că acesta acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate;

- se impunea reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât acesta a fost provocat de partea vătămată în seara respectivă prin ameninţarea cu un cuţit;

- în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de „violare de domiciliu" deoarece agresiunea s-a produs înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea sa;

- pedepsele aplicate în cauză inculpatului sunt prea aspre raportat la datele concrete ale cauzei.

Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză, în mod justificat reţinându-se situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului L.I.

Criticile formulate de inculpatul apelant L.I. faţă de sentinţa pronunţată de instanţa de fond au fost apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, curtea de apel nu a reţinut existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia câtă vreme instanţa de fond a descris fapta comisă de inculpat arătând că loviturile aplicate părţii vătămate au produs leziuni ce au pus acesteia viaţa în primejdie, dar a arătat, pe larg, de ce această activitate infracţională, ce corespunde şi elementului material al laturii obiective a infracţiunii de „vătămare corporală gravă" prevăzută de art. 182 alin. (2), teza finală C. pen., constituie, datorită poziţiei subiective pe care a avut-o autorul, tentativă de „omor" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Cu privire la acest aspect, curtea de apel a constatat că în mod justificat instanţa de fond a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă de omor, acesta prevăzând rezultatul socialmente periculos pe care îl putea produce fapta sa (decesul părţii vătămate), rezultat pe care, deşi nu l-a urmărit, l-a acceptat.

În acest sens s-au avut în vedere aspectele concrete ale modalităţii de comitere a faptei, ce denotă cu claritate poziţia subiectivă a inculpatului referitoare la suprimarea vieţii părţii vătămate, respectiv instrumentul vulnerant folosit (o bâtă din lemn), intensitatea şi numărul loviturilor aplicate (ce rezultă din numărul mare şi gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată), zonele vitale vizate de inculpat (capul şi zona toraco-abdominală), urmarea suferită de partea vătămată (a existat posibilitatea concretă ca aceasta să-şi piardă viaţa, salvarea sa datorându-se intervenţiei neuro-chirurgicale).

Faţă de cele mai sus arătate curtea de apel a apreciat că în mod corect s-a reţinut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă pe larg în sentinţa apelată, constituie tentativă la infracţiunea de „omor" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., şi nu infracţiunea de „vătămare corporală gravă" prevăzută de art. 182 alin. (2), teza finală C. pen., astfel cum a susţinut inculpatul apelant.

De asemenea, s-a apreciat de instanţa de apel că nici solicitarea reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este justificată întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate E.T.

Este adevărat, reţine instanţa de apel, că între familiile părţilor există o stare conflictuală mai veche, şi că în seara comiterii faptei partea vătămată a scos un briceag pe care l-a agitat în faţa inculpatului, însă această împrejurare s-a petrecut pe fondul ameninţărilor proferate de inculpat la adresa sa, şi a avut loc, în jurul orelor 21,00, cu mult înainte ca inculpatul să se hotărască să o agreseze pe partea vătămată. În plus s-a reţinut şi faptul că, în continuare, în cursul serii, între cele două părţi nu au mai avut loc discuţii sau conflicte, şi că inculpatul a luat hotărârea infracţională, în jurul orelor 01,00, situaţie în care nu se mai poate vorbi despre existenţa unei surescitări, a unei emoţii sau a unei tulburări puternice specifice stării de provocare.

Tot neîntemeiată s-a apreciat şi susţinerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis infracţiunea de „violare de domiciliu" deoarece agresiunea s-ar fi produs înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea sa, câtă vreme probele administrate în cauză dovedesc contrariul. Astfel, martora U.C., vecina părţii vătămate E.T., a arătat că a auzit 4-5 bufnituri şi, ieşind din casă, a văzut cum un tânăr părăsea în fugă curtea locuinţei părţii vătămate. A mai arătat martora că, împreună cu U.C. şi C.M., a mers în curtea vecinului şi l-a găsit pe acesta căzut lângă poartă, la circa un metru în interiorul curţii, iar lângă el se afla o bâtă ruptă în mai multe bucăţi. Depoziţiile persoanelor arătate se coroborează cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi demonstrează, fără dubiu, că agresiunea s-a petrecut în curtea părţii vătămate, imediat după ce aceasta a intrat în interior, situaţie care atrage răspunderea penală a inculpatului şi pentru infracţiunea de „violare de domiciliu".

Cât priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, motiv de apel invocat atât de procuror cât şi de inculpat, curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani, stabilită de instanţa de fond pentru tentativă la infracţiunea de „omor", este prea redusă raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, însă aplicarea unei pedepse care reprezintă minimul special al infracţiunii mai sus arătate apare ca fiind insuficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ raportat la gravitatea faptei comise, la modalitatea de săvârşire şi la consecinţele grave şi irevocabile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii inculpatului.

De asemenea, curtea de apel a menţionat că nu trebuie omis faptul că inculpatul a săvârşit fapta asupra unei persoane cu mult mai în vârstă decât el, care era complet lipsită de apărare în faţa sa pe fondul stării de ebrietate în care se afla, şi a dat totodată dovadă de o violenţă ieşită din comun, lovind victima căzută la pământ de mai multe ori cu o bâtă şi cu picioarele, aspecte care denotă o lipsă de respect faţă de valorile sociale ce trebuie mai aspru sancţionată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de „violare de domiciliu" curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare este corespunzător individualizată ţinând seama că a aceasta a fost o infracţiune adiacentă celei vizate, în principal, de inculpat şi că acesta nu a pătruns decât câţiva paşi în curtea părţii vătămate.

Referitor la apelul părţii vătămate, curtea de apel a apreciat că nu există motive pentru obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare pentru lipsa aportului acesteia în gospodărie, şi pentru plata unei persoane care să o supravegheze permanent, deoarece nu s-a făcut dovada că partea vătămată are nevoie de o astfel de persoană sau că aceasta este total inaptă pentru a efectua unele mici activităţi gospodăreşti.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că suma la care instanţa de fond a obligat pe inculpat cu titlu de daune morale faţă de partea vătămată este prea redusă raportat la prejudiciul moral încercat de aceasta din urmă. Astfel, din actele medicale aflate la dosar rezultă că partea vătămată a suferit o intervenţie chirurgicală dificilă în zona craniului şi a rămas cu două lipsuri de substanţă osoasă craniană, ce constituie infirmitate fizică permanentă, aspecte care, raportate şi la vârsta de 68 de ani a părţii vătămate, impun acordarea unei sume substanţiale cu titlu de daune morale pentru a compensa suferinţele pe care aceasta a fost nevoită să le suporte, precum şi toate inconvenientele ulterioare ce vor deriva din această situaţie.

Pe de altă parte, examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea supusă controlului judiciar, curtea de apel a apreciat că nu se impunea interzicerea faţă de inculpat, atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară, a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., restrângerea acestui drept nefiind necesară pentru protejarea unui interes public.

Faţă de cele menţionate, prin Decizia penală nr. 158/ A din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, de partea vătămată E.T. şi de inculpatul L.I.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 180 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, a majorat de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei de „omor" prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

A modificat conţinutul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor aplicată inculpatului în sensul interzicerii pe o durată de 2 ani doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 33 lit. b) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele stabilite cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunea de „violare de domiciliu" prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

A modificat conţinutul pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor aplicată inculpatului în sensul interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive începând cu ziua de 06 august 2007 şi până azi 11 decembrie 2008.

Sub aspectul laturii civile, s-a majorat cuantumul sumei la care a fost obligat inculpatul către partea vătămată E.T. cu titlu de daune morale, de la 20.000 lei la 30.000 lei.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.

Motivele de recurs au fost arătate în înscrisul de dosar, şi expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a deciziei.

În memoriul înaintat la instanţa de recurs, numita E.A., soţia părţii vătămate, a reiterat descrierea consecinţelor grave asupra stării de sănătate ale soţului său E.T. şi a solicitat respingerea recursului inculpatului.

Înalta Curte constată că toate motivele de recurs ale inculpatului au fost supuse examinării instanţei de fond şi instanţei de prim control judiciar, după caz, fie ca apărări de fond, fie ca motive de apel.

Recursul inculpatului nu este fondat, şi urmează a fi respins pentru motivele ce se vor arăta.

În prealabil, Înalta Curte menţionează că îşi însuşeşte argumentele celor două instanţe, argumente fundamentate în fapt şi în drept, amplu prezentate în partea expozitivă a sentinţei şi deciziei atacate, şi apreciază că nu este necesară reluarea acestora.

În completarea acestor argumente, Înalta Curte mai reţine următoarele:

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Verificarea îndeplinirii acestor cerinţe, obligatorie pentru reţinerea circumstanţei atenuante, se face în concret, în raport cu fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi în raport cu persoanele implicate.

Probatoriul administrat, astfel cum a fost deja menţionat, infirmă categoric existenţa unei împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum corect au motivat ambele instanţe.

Pe de o parte, existenţa unui conflict vechi de peste 10 ani între familia părţii vătămate şi familia inculpatului nu justifică apariţia spontană a unei puternice tulburări sau emoţii, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, nu pot fi ignorate şi alte împrejurări ale săvârşirii faptelor: vârsta părţii vătămate (67 de ani) şi starea avansată de ebrietate în care aceasta se afla; vârsta inculpatului (22 de ani); prima reacţie a inculpatului, de natură a fi apreciată ca potenţial violentă (a luat de jos o piatră şi s-a apropiat de partea vătămată, ca urmare a simplei împrejurări că aceasta s-ar fi adresat martorilor, persoane care îl însoţeau pe inculpat), ceea ce a determinat o reacţie a părţii vătămate (expunerea unui mic briceag, fără a încerca însă lovirea inculpatului); intervalul relativ mare între acest incident şi agresiune, de natură să pună sub semnul întrebării săvârşirea acesteia în mod spontan, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen.

De altfel, aşa cum s-a menţionat în situaţia de fapt expusă anterior, probele administrate au relevat chiar o activitate de deliberare cu privire la săvârşirea faptei, prin solicitarea sprijinului unei alte persoane pentru activitatea de lovire a victimei, aşteptarea şi însoţirea acesteia pe traseul către casă şi, mai ales, prin alegerea unui moment şi loc adecvat activităţii infracţionale planificate, condiţii care să facă dificilă, dacă nu chiar imposibilă, o indentificare ulterioară a sa ca agresor al victimei.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată următoare:

- infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt sancţionate cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 12 ani şi 6 luni închisoare, respectiv, de la 3 ani la 10 ani închisoare;

- multitudinea şi gravitatea leziunilor, zonele anatomice vizate de inculpat prin lovirea cu bâta (până ce aceasta s-a rupt) şi cu picioarele, relevă acte de violenţă ridicată şi intenţia de ucidere a victimei;

- neproducerea rezultatului letal (moartea victimei, posibilă pe fondul „.... traumatismului cranio-cerebral grav cu stare de comă profundă ....", raport de constatare medico-legal) nu a fost consecinţa faptei inculpatului, ci urmarea intervenţiilor chirurgicale repetate, după găsirea acesteia de către alte persoane, la scurt timp de la agresiune, şi transportarea rapidă la spital;

- consecinţele faptei inculpatului, în raport şi cu vârsta victimei (67 ani), dar mai ales cauzate de actele cu ridicat grad de violenţă a acestuia, sunt grave şi iremediabile (lipsă de substanţă osoasă care se constituie ca infirmitate fizică permanentă), reţinându-se, de asemenea, imposibilitatea audierii părţii vătămate în cursul urmării penale şi al judecăţii în primă instanţă pe fondul stării de incoerenţă şi delir al acesteia;

- mobilul faptei, constând în ideea de pedepsire a victimei (de aplicare a unei „corecţii"), care a presupus o activitate de deliberare şi de concepere a modului de punere în executare a rezoluţiei infracţionale;

- nu în ultimul rând, conduita procesuală a inculpatului, reflectată de caracterul oscilant al declaraţiilor acestuia (conduită reţinută de prima instanţă) ceea ce relevă neînţelegerea gravităţii faptei comise şi neasumarea răspunderii pentru aceasta.

Toate aceste împrejurări, precum şi faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, au fost corect avute în vedere de instanţa de apel la majorarea pedepsei, cuantum care este apreciat ca necesar pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi care răspunde criteriilor enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi principiului proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea faptei şi cu datele persoanei făptuitorului.

Este neîntemeiată şi critica referitoare la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 C. pen. Cu argumente rezultate din probatoriul administrat, astfel cum deja s-a arătat, şi a căror reiterare nu se justifică, instanţele au reţinut corect săvârşirea şi a acestei infracţiuni, agresiunea desfăşurându-se în curtea imobilului aparţinând părţii vătămate.

În raport cu expresia folosită de legiuitor „Într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea", susţinerile apărării potrivit cărora partea vătămată nu ar fi închis poarta, că după această poartă mai exista una în apropierea casei şi, respectiv, că inculpatul ar fi deschis din greşeală poarta intrând în interior, sunt nerelevante sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. l58/ A din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2007 la 19 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 979/2009. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 999/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 995/2009. Penal