ICCJ. Decizia nr. 1411/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.1411/2009
Dosar nr. 3899/2/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 302 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii S.P. şi S.D. împotriva rezoluţiei nr. 999/ll/2 din data de 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Au fost obligaţi petenţii la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 500 lei cu acelaşi titlu către intimata B.V.
S-a reţinut că, la data de 01 iulie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, plângerea formulată de petenţii S.P. şi S.D. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008, respectiv 999/11/2/2008 din data de 18 iunie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor C.S.A., executor judecătoresc şi B.V.
Pentru soluţionarea cauzei, Curtea de apel a dispus ataşarea dosarelor nr. 1462/P/2007 şi nr. 999/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele existente la dosar şi probele administrate în cauză, Curtea reţine că, la data de 02 octombrie 2006, S.P. şi S.D. au formulat plângere penală solicitând tragerea la răspundere penale a executorului judecătoresc C.S.A. pe motive că în dosarul de executare nr. 43/2003 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, în care aveau calitatea de debitori, a executat silit apartamentul situat în Bucureşti, str. Brezoianu, deşi acel apartament nu le mai aparţine.
În urma actelor premergătoare efectuate s-a reţinut că prin contractul de împuternicire autentificat sub nr. 1137 din 24 mai 1999 la B.N.P. M.V. B.V. a împrumutat pe S.P. cu suma de 25.000 dolari S.U.A. pe termen de un an, menţionându-se că în cazul nerespectării termenului de restituire creditorul va solicita instanţei investirea cu formulă executorie şi executarea silită asupra imobilului.
Faţă de împrejurarea că debitorul nu a restituit împrumutul, B.V. s-a adresat B.I.E.C. C.S.A., la data de 18 februarie 2003, pentru declanşarea executării silite cu privire la apartamentul nr. 13 situat în Bucureşti, str. Brezoianu, proprietatea debitorului şi a soţiei sale, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 43/2003 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
După înregistrarea dosarului de executare silită debitorul S.P. şi soţia sa S.D. au vândut nuda proprietate a apartamentului supus executării numitei M.G., angajată în cadrul societăţii comerciale a debitorului, vânzătorii păstrându-şi dreptul de uzufruct viager.
Contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 1002 din 13 martie 2003 la B.N.P. L.L. şi E.C., iar intabularea dreptului de proprietate s-a făcut la data de 31 iulie 2003 la B.C.F. al sectorului 1.
Urmare înregistrării dosarului de executare silită, executorul judecătoresc C.S.A. a solicitat Judecătoriei Sector 1 Bucureşti încuviinţarea executării silite, fiind admisă prin încheierea din 23 aprilie 2003.
Executarea silită a fost încheiată, la data de 25 iulie 2003, când imobilul supus vânzării a fost adjudecat de către creditoarea B.V.
Ulterior, la data de 07 august 2003, adjudecătoarea B.V. i-a chemat în judecată pe S.P., S.D. şi M.G. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între soţii S. şi M.G., cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 1462/P/2007 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în privinţa executorului judecătoresc C.S.A., sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 247 C. pen. şi în privinţa numitei B.V., sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la ar. 246 C. pen. şi art. 247 C. pen., întrucât, în ambele cazuri, faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin punerea în executare a titlului de către executorul judecătoresc C.S.A. nu rezultă indicii că ar fi comis vreo faptă penală.
De asemenea, s-a reţinut că nu există indicii că solicitând executarea titlului executor, numita B.V. să fi comis fapte penale.
Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere petenţii S.P. şi S.D. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Prin rezoluţia nr. 999/11/2/2008 din 17 iunie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de S.P. şi S.D. împotriva rezoluţiei nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Din considerentele rezoluţiei rezultă că soluţia atacată este legală şi temeinică, în mod corect stabilindu-se că faptele reclamate cu privire la executorul judecătoresc C.S.A. şi B.V. nefiind prevăzută de legea penală.
Împotriva celor două rezoluţii, în termen legal, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., au formulat plângere petenţii S.P. şi S.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
În plângerea adresată Curţii se arată că executorul nu putea face executarea silită asupra unui bun care la data formulării cererii încuviinţării de executare silită nu mai aparţinea debitorului.
Se arată că procurorul trebuia să verifice „cum a formulat cererea de încuviinţare a executării silite executorul şi mai ales pe baza căror acte ce au fost ataşate acesteia, cererea a fost admisă".
A doua critică se referă la faptul că deşi bunul imobil este deţinut în coproprietate de cei doi petenţi reprezentând bun comun, în mod ilegal executorul judecătoresc a solicitat executarea silită cât timp numai S.P. a solicitat împrumutul de la intimata B.V.
Pentru motivele arătate petenţii solicită admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăriri penale şi a tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi.
Analizând actele existente la dosar şi probele administrate în cauză, Curtea de apel a apreciat că plângerea formulată de petenţii S.P. şi S.D. nu este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:
Curtea apreciază că soluţiile adoptate prin rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, în mod corect stabilindu-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Cu privire la critica referitoare la faptul că în mod nelegal executorul a solicitat executarea silită asupra unui bun care la acea dată nu aparţine debitorului, Curtea apreciază că nu este întemeiată.
Din actele existente la dosar rezultă că intimata B.V. s-a adresat executorului judecătoresc la data de 18 februarie 2003 pentru investirea cu formulă executorie (aşa cum era stipulat în contractul de împrumut) a contractului de împrumut în momentul în care petentul S.P. nu a respectat termenele de restituire a împrumutului.
Petenţii S.P. şi S.D. au vândut nuda proprietate a apartamentului supus executării la data de 13 martie 2003 către M.G., angajată la societatea comercială aparţinând petentului S.P.
Intimata B.V. a formulat acţiune în instanţă solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare susmenţionat, cerere admisă prin sentinţa civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă.
Ca atare susţinerile petenţilor referitoare la faptul că executarea silită priveşte un bun ce aparţine unei alte persoane nu sunt întemeiate cât timp instanţele civile au stabilit că actul de vânzare - cumpărare încheiat între petenţi în calitate de vânzători şi M.G. în calitate de cumpărătoare s-a făcut în frauda drepturilor creditoarei B.V., în acel moment bunul imobil reintrând în proprietatea petenţilor.
De altfel, din modul în care au acţionat intimaţii nu rezultă elemente de natură penală care să facă posibilă tragerea la răspundere penală acestora.
În momentul în care B.V. s-a adresat executorului judecătoresc acesta a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite ataşând cererii actele necesare soluţionării unei astfel ce cereri.
Nici a doua critică nu este întemeiată.
Faptul că bunul imobil suspus executării silite este un bun comun al petenţilor, poate fi avut în vedere la momentul executării S.D. având posibilitatea formulării unei contestaţii la executare, însă în nici un caz nu poate să conducă la tragerea al răspundere penală a intimatului C.S.A.
Decizia civilă nr. 1304 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, depusă la dosar de către petentul S.P. confirmă această situaţie, instanţa civilă stabilind că reiterarea în patrimoniul soţilor S. a apartamentului ce face obiectul executării silite, o îndreptăţeşte pe S.D. să susţină că are un drept de proprietate comună asupra apartamentului în litigiu ceea ce justifică poziţia sa de parte vătămată în procedura de executare şi interesul în formularea acţiunii referitoare la anularea formelor de executare, nulitatea absolută a actului de adjudecare şi să se constate existenţa dreptului său de proprietate comună împreună cu soţul său S.P. în cotă ideală de cel puţin 50 % asupra imobilului sus pus executării silite.
În raport de considerentele arătate, Curtea reţine că faptele reclamate de petenţi nu sunt prevăzute de legea penală, aşa cum în mod corect s-a stabilit prin cele două rezoluţii atacate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii susţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori, întrucât pe de o parte s-a procedat la executarea silită asupra unui imobil ce nu mai aparţinea debitorului S.P. pe de altă parte executarea s-a făcut asupra unui imobil care era stăpânit în coproprietate.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.
O asemenea procedură se limitează la a verifica soluţia dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte care sunt supuse controlului judiciar în condiţiile prevăzute de lege.
În acest context, Curtea reţine că procedura înscrisă în art. 2781 C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor date de magistraţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii într-o cauză dată ori, cum este cazul în speţă, împotriva actelor întocmite de executorii judecătoreşti în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu.
Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susţinerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depăşesc cenzura actelor întocmite de intimat (şi care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute, ceea ce înseamnă că intimatul a cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Referitor la activitatea executorilor judecătoreşti, Curtea reţine că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar potrivit art. 58 din aceeaşi lege, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În speţă, aspectele invocate de petenţi atât în susţinerea plângerii penale, cât şi în motivarea prezentului recurs pot forma obiectul contestaţiei la executare, cale de atac specifică procedurii de punere în executare a unui titlul executoriu pe care de altfel petenţii au şi folosit-o, chiar în mai multe rânduri, aşa cum dovedesc actele aflate la dosar.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor reclamate de către petenţi, astfel încât recursurile de faţă sunt nefondate şi urmează a fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii S.P. şi S.D. împotriva sentinţei penale nr. 302 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică,azi14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 999/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1454/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
