ICCJ. Decizia nr. 1044/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1044/2010
Dosar nr. 1060/39/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97 de la 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1060/39/2009, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 121/P/2008 şi rezoluţia nr. 271/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general al aceleiaşi instituţii.
S-au menţinut rezoluţiile.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea iniţială din 21 martie 2006 adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, numitul M.L., deţinut în Penitenciarul Botoşani a solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.G., inspector şef principal la Penitenciarul Botoşani, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că la data de 17 martie 2006, cu ocazia efectuării unei percheziţii în camera de deţinere nr. 46 a penitenciarului, a dispus în mod abuziv ridicarea unui televizor marca P. care îi aparţinea, iar în momentul în care acesta i-a fost restituit nu mai funcţiona.
Cum în cele din urmă plângerea a ajuns spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluţia din 17 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 121/P/2008 a acestei instituţii, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
Potrivit probelor administrate în cauză, măsura de ridicare a obiectelor din camera penitenciarului a fost legală şi s-a desfăşurat în baza planului de activitate aprobat de conducerea penitenciarului. Conform dispoziţiilor art. 200 şi următoarele din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind regimul de detenţie, scopul controlului era de a depista şi de a ridica obiectele interzise aflate în posesia deţinuţilor.
De altfel, petentul nu a contestat măsura în sine, de ridicare a televizorului, ci procedura prin care aceasta s-a realizat, în sensul că nu a fost prezent în cameră în momentul ridicării obiectului, invocând în acest scop prevederile art. 200 alin. (6) din regulament, referitoare la percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale. Cu privire la acest aspect, din probele administrate a rezultat că percheziţia din camera s-a efectuat în prezenţa responsabilului de cameră, iar ridicarea celor două televizoare s-a făcut în prezenţa altor doi deţinuţi, care au asistat apoi şi la verificarea interiorului celor două aparate. Despre toate aceste activităţi, s-au întocmit acte de constatare de către cadrele penitenciarului, care au participat la operaţiunea de percheziţie. Numitul S.G., în calitate de inspector şef principal, a condus şi coordonat echipa de agenţi ce a efectuat percheziţia.
Soluţia a fost confirmată de procurorul general al aceleiaşi instituţii, care prin rezoluţia nr. 271/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată în Dosarul penal nr. 121/P/2008.
Împotriva celor două rezoluţii, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere la instanţă acelaşi petent, criticându-le ca nelegale, solicitând cercetarea intimatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând plângerea, prima instanţă a constatat că este nefondată.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, activitatea desfăşurată de inspectorul şef principal S.G. a fost executată potrivit planului de acţiune pentru efectuarea percheziţiei general nr. F/37197 din 17 martie 2006, dispus de conducerea Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Botoşani şi în urma percheziţiei efectuată în camera petentului au fost ridicate două televizoare deţinute împotriva regulamentului (dintre care unul al petentului), care au fost predate la magazie.
Deşi petentul a reclamat că în urma percheziţiei i s-a restituit televizorul defect, din declaraţiile martorilor deţinuţi ce au asistat la efectuarea percheziţiei, desfacerea televizoarelor, respectiv R.R. şi M.I. (f. 5-11 ds. urm.) a reieşit că acestea erau defecte, nefuncţionale, având o serie de cabluri smulse.
Cum activitatea intimatului a fost efectuată în baza unei dispoziţii legale şi cu respectarea dispoziţiilor din regulament, nu s-a constatat că acesta cu ştiinţă nu şi-a îndeplinit vreun act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin care s-a cauzat o vătămate intereselor legale ale petentului, astfel încât infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu este dată.
În ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. relevată acum de petent s-a constatat că această infracţiune nu a făcut obiectul cercetării iniţiale de către procuror şi deci nu poate fi invocată în acest stadiu procesual.
Aşa fiind, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea petentului împotriva celor două rezoluţii ale procurorului, fiind menţinute rezoluţiile, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticând-o, arătând în scris, că atât parchetul cât şi prima instanţă nu au luat în considerare probele legale şi i-au respins, ca nefondată, plângerea, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 200 alin. (6) din HG nr. 1897/2006, că atât parchetul, cât şi instanţa au menţionat că percheziţia la camera s-a efectuat în faţa responsabilului de cameră, iar ridicarea televizorului său s-a făcut în prezenţa altor doi deţinuţi. Recurentul petiţionar a arătat că la data de 17 martie 2006 responsabil la camera 46 el era şi nicidecum altă persoană şi fost plecat la instanţă, iar ridicarea televizorului şi controlul bagajului său personal nu se putea executa sub nicio formă în lipsa sa, deoarece legea nu permite acest aspect, iar la verificarea televizorului în interior, trebuia în mod legal să asiste, deoarece era bunul său şi nicidecum o altă persoană, aşa cum s-a menţionat de către procuror şi organul de anchetă. După ce s-a întors de la instanţă, a solicitat explicaţii conducerii penitenciarului şi în special domnului S.G., după aproximativ două luni de zile numitul S.G. împreună cu conducerea penitenciarului i-au reparat televizorul, lucru nepermis de lege, deoarece televizoarele persoanelor private de libertate dacă se defectează, acestea sunt predate familiei, solicitând casarea rezoluţiilor date de parchet, precum şi sentinţa instanţei şi înaintarea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului S.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 217 C. pen.
La dosarul cauzei a fost depusă o cererea formulată de către recurentul petiţionar M.L., trimisă de la locul de deţinere, cu adresa penitenciarului, aflate la filele 13-14 dosarul Înaltei Curţi, prin care recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs şi judecarea cauzei în lipsa sa, deoarece are peste 60 de procese pe rol la instanţele din raza judeţelor Suceava şi Botoşani.
La termenul de judecată de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu recurentul petiţionar arestat şi neadus a amânat cauza la data de 18 februarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 18 februarie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu recurentul petiţionar arestat şi neadus a amânat cauza la 18 martie 2010, potrivit încheierii de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 21 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiţionar M.L., aflat în stare de arest, într-o altă cauză, lipsind intimatul S.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 200 alin. (6) din HG nr. 897/2006 referitoare la percheziţionarea persoanei private de libertate, care trebuie să aibă loc doar în prezenţa acesteia. Sub acest aspect a arătat că intimatul i-a confiscat televizorul în timp ce era plecat la instanţă, fără a încheia un proces-verbal, iar apoi l-a defectat, făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 217 C. pen.
În concluzie, a solicitat casarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimat pentru infracţiunile arătate.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de petiţionar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar M.L. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.L.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate şi menţinute în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul S.G. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionar au fost examinate, în raport cu persoana şi fapta pretinsă ca fiind comisă de către acesta, procurorul constatând că prin plângerea din 21 martie 2006 adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, numitul M.L., deţinut în Penitenciarul Botoşani a solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.G., inspector şef principal la Penitenciarul Botoşani, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că în data de 17 martie 2006 cu ocazia efectuării unei percheziţii în camera de deţinere nr. 46 a penitenciarului, a dispus în mod abuziv ridicarea unui televizor marca P. care îi aparţinea, iar în momentul în care acesta i-a fost restituit nu mai funcţiona.
Plângerea a fost trimisă spre competentă soluţionare Poliţiei Municipiului Botoşani, care în urma cercetărilor efectuate, prin referatul nr. 15553304 din 12 aprilie 2006 a înaintat dosarul la Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluţia nr. 1188 din 23 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de S.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât s-a constatat că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.
Plângerea formulată de M.L. împotriva acestei soluţii procedurale, a fost respinsă, ca nefondată prin rezoluţia nr. 331/Ii/2 din 08 august 2007 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Prin plângerea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., înregistrată sub nr. 8067/193/2007la Judecătoria Botoşani, numitul M.L. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, criticându-le ca fiind nelegale şi netemeinice.
Analizând pe fond plângerea împotriva celor două rezoluţii date de procurori, Judecătoria Botoşani a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de S.G., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este temeinică şi legală, fiind în deplină concordanţă cu probele administrate.
S-a reţinut că intimatul S.G., în baza unui program stabilit de comandantul Penitenciarului Botoşani a participat la o percheziţie ordonată conform legislaţiei în vigoare, împrejurare în care constatându-se că în camera penitenciarului se aflau trei televizoare în loc de unul, aşa cum prevedea Ordinul ministrului Justiţiei, au fost ridicate două televizoare din care unul aparţinând petentului M.L.
Ulterior, cele două televizoare au fost desfăcute, pentru a se constata dacă în interiorul lor nu sunt ascunse obiect interzise, ocazie cu care s-a constatat că ambele aparate aveau cabluri smulse nefiind funcţionabile.
În aceste condiţii, prin sentinţa penală nr. 2283 din 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de M.L. şi menţinerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de S.G., prin rezoluţia nr. 1188/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, constând în aceea că în mod greşit a fost menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de S.G. pentru infracţiune prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deşi existau probe de vinovăţie a acestuia.
Prin Decizia penală nr. 113 R din 21 februarie 2008, Tribunalul Botoşani a admis recursul, a casat sentinţa penală nr. 2283 din 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din A.N.P., aşa cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 47/2006, urmărirea penală a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciarelor se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în condiţiile legii, iar în cazul infracţiunilor săvârşite de ofiţeri până la gradul de inspector şef principal de penitenciare inclusiv, competenţa de a efectua urmărirea penală revine parchetelor de pe lângă curţile de apel.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 14 martie 2008, iar prin sentinţa penală nr. 19 din 18 aprilie 2008 s-a admis plângerea formulată de M.L., s-au desfiinţat rezoluţiile nr. 1188/P/2006 şi 331/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru cercetări faţă de S.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din analiza actelor procedurale sus-menţionate, precum şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 42 alin. (2) C. proc. pen., prevederi care potrivit art. 45 alin. (1) C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii, pentru soluţionarea cauzei, s-au luat în considerare şi au fost menţinute actele de cercetare efectuate anterior de către organul de poliţie, acte ce au fost materializate în referatul din 12 aprilie 2006 întocmit de Poliţia Municipiului Botoşani.
Astfel, conform probelor administrate s-a constatat că măsura de ridicare de obiecte din camera nr. 46 a penitenciarului a fost legală şi s-a desfăşurat în baza planului de acţiune aprobat de conducerea penitenciarului. Conform dispoziţiilor art. 200 şi următoarele din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, privind regimul de detenţie, scopul controlului era de a depista şi de a ridica obiectele interzise aflate în posesia deţinuţilor.
De altfel, petentul nu a contestat măsura în sine, de ridicare a televizorului, ci procedura prin care aceasta s-a realizat, în sensul că nu a fost prezent în cameră în momentul ridicării obiectului, invocând în acest scop prevederile art. 200 alin. 6 din regulament, referitoare la percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale. Cu privire la acest aspect, din probele administrate a rezultat că percheziţia din camera s-a efectuat în prezenta responsabilului de cameră, iar ridicarea celor două televizoare s-a făcut în prezenţa altor doi deţinuţi, care au asistat apoi şi la verificarea interiorului celor două aparate. Despre toate aceste activităţi s-au întocmit acte de constatare de către cadrele penitenciarului ce au participat la operaţiune de percheziţie. Numitul S.G., în calitate de inspector şef principal a condus şi coordonat echipa de agenţi ce a efectuat percheziţia.
Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine prin actele premergătoare existente în cauză şi anume: declaraţia intimatului S.G. dată la 6 aprilie 2006; declaraţia numiţilor C.L.C., M.I., R.R.G., P.V. (Dosarul nr. 1188/P/2006); procesu-verbal întocmit la 10 aprilie 2006, precum şi declaraţia numitului M.D.S. dată la 10 aprilie 2006 (Dosarul nr. 1188/P/2006); fotocopiile planului de acţiune pentru executarea percheziţiei generale (parţiale) – Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Botoşani F/37197 din 17 martie 2006, a procesului-verbal întocmit la 17 martie 2006, o adeverinţă emisă de acelaşi penitenciar cu nr. F/57763 din 10 aprilie 2006 prin că se atestă că numitul M.L. a fost transferat la Penitenciarul Jilava la data de 22 martie 2006 pentru afaceri judiciare, pentru o perioadă nedeterminată (Dosarul nr. 1188/ P/2006), acte menţinute, aşa cum rezultă din rezoluţia dată în Dosarul nr. 121/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava; Dosarul nr. 8067/193/2007 al Judecătoriei Botoşani, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 2283 de la 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani; Dosarul nr. 8067/193/2007 al Tribunalului Botoşani, în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 113/R de la 21 februarie 2008 a Tribunalului Botoşani, secţia penală; Dosarul nr. 8067/193/2007 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 19 de la 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Procurorul a constatat că faţă de cele arătate, întrucât din probele administrate nu au rezultat indicii concrete cu privire la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, în cauză nu se poate reţine în sarcina inspectorului şef principal S.G. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptei lipsindu-i elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.
Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care prin rezoluţia din 20 iulie 2009 în lucrarea cu nr. 271/II/2/2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 121/P/2008 din 17 iunie 2009 dată în dosarul cu acelaşi număr, privind pe S.G. – inspector şef principal la Penitenciarul Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiţionar, în raport cu soluţia dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum şi la dispoziţiile legale, în condiţiile arătate, aşa încât îşi însuşeşte argumentele primei instanţe.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare şi corect menţinute, în urma cărora s-a stabilit, legal şi temeinic, că aspectele invocate de petiţionarul M.L. nu sunt fondate.
Înalta Curte apreciază că rezoluţiile date de procurori au fost motivate în fapt şi în drept, fiind corect analizate de către prima instanţă, aşa încât criticile formulate de recurent nu sunt întemeiate.
Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul M.L. împotriva rezoluţiei din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 121/P/2008 şi rezoluţia nr. 271/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general al aceleiaşi instituţii, menţinând rezoluţiile.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurentul petiţionar, atât cu privire la rezoluţiile dispuse de procurori, cât şi la hotărârea pronunţată nu sunt fondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.L. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.L. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 667/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 740/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
